Copyright © 2015-2016 adina-banea.ro - Toate drepturile rezervate!
Și uite așa, am devenit femeie.
Mai ieri alalteieri eram o fetiță ce tot era certată.
Niciodată, dar chiar niciodată, n-am înțeles critica tatălui meu.
Nu făceam nimic cum trebuie în copilărie. Toate-mi scăpau din mâini și le spărgeam, pierdeam cheia ce-mi era agățată de gât, banii pe care mi-i înmâna tata pentru a cumpara portocale, nu-i mai găseam deloc la Alimentara când ajungeam.
Numai greșeli făceam când eram mică.
Deloc nu mi-am mulțumit tatăl.
N-am reușit.
Am crescut mare si m-am mutat la casa mea.
Nici mare fiind, n-am rezolvat cumva pentru a mă scăpa de critici.
Nici acum nu-i bine nimic, deși ca și în copilărie, încerc din răsputeri să fac totul cum trebuie.
Sau cum cred eu că trebuie.
Astfel mă gândesc acum, la maturitate , dacă nu cumva faptul că fac bine lucrurile, deși încă îmi mai scapă din mână cești câteodată, nu ar fi singurul deranj pe care tot vreau să-l schimb la mine.
S-ar putea să deranjez multă lume prin jurul meu cum, identic, îl deranjam pe tatăl meu, copilă fiind.
Astăzi observ însă, cum mă deranjez efectiv pe mine.
Și foarte tare.
Iar asta, doar prin faptul că nu-mi pasă chiar deloc de faptul că toți din jur mă deranjează în fiecare zi.