Mă obişnuisem să dansez în ritm chiar dacă nu simţeam întotdeauna ritmul.
..indiferent dacă-mi plăcea ritmul de cântec ce răsuna din boxe. Mi se părea cândva că este uşor să dansezi veselia, dacă ești vesel.
Îmi era simplu cândva să nu gândesc neapărat paşii versului, să nu aprofundez nici pic de rimă.
Tare-aş mai asculta oameni care să vorbească despre ce înseamnă fericirea lor.
..oameni cu adevărat simpli, oameni care să vorbească adevăruri despre ei, oameni care să nu copieze definiţii despre fericirea explicată de către filosofi.
Aş asculta doar oameni care să-mi imprime sentiment de real şi care să-mi povestească realităţi din viaţă și despre viaţă, oameni tonici, oameni despre care să ştiu că ceea ce spun aşa şi este categoric, c-așa și gândesc.
Mă oboseşte să ascult lucruri povestite cu haz, pe care în timp le descopăr a fi eronate în substanță.
Mi se pare trist să apuci să-ţi creezi o personalitate neînsușită, pe care să ţi-o tot trăieşti mincinos și azi, și mâine şi tot timpul.
Mi se pare ciudat să te desenezi azi un pic, mâine încă un picuţ, în culori ce nu ţi se asortează sub nicio formă.
Mi se pare dramatic să te priveşti în oglindă şi să preferi să vezi mereu alt chip decât cel care te și oglindeşte.
Mi se pare cumplit să nu iubeşti asumat fiecare părticică din ceea ce reprezinți tu, din ceea ce eşti, din ceea ce ai devenit..uuoff! Cred că-i dificil să te tot cerţi într-una şi să tot creezi poveşti mincinoase despre tine în relaţie cu ceilalţi.
..să nu-ţi asumi alegeri pe care tu singur ţi le-ai ales, considerându-le ce-ţi trebuie pentru a fi fericit şi împlinit!
Nu-nţeleg deloc minciunile. Nu înţeleg de ce unii preferă să trăiască mincinoşi până şi-n gânduri.
De ce inventează poveşti, de ce îşi aranjează un destin nepotrivit cu ei.
De ce optează să trăiască viaţa altora, căci aşa le dictează lor raţionalul pe care şi-l cred imbatabil, dacă totodată simt nefericirea strecurându-se în viaţa lor treptat, cu uşurinţă.
De ce alegi şi nu eşti mulţumit apoi cu alegerea pe care ţi-ai făcut-o? Şi, mai ales, de ce nu schimbi când simţi că nu ai ales cum trebuie pentru tine?!?
De ce preferi să te trăieşti prin alţii, de ce preferi să invidiezi fericiri ce nu sunt ale tale, de ce alegi ca și culoare preferată albul, deși tu eşti convins că roșu categoric, îți place și te și reprezintă?
Mai apoi, de ce să minţi când povesteşti despre tine?
De ce nu spui despre cum eşti şi preferi mai degrabă să spui despre cum ai vrea să fii?!? ca şi cum deja ai fi idealul pe care îl visezi în suflet că ai putea deveni?!?
Se simte când n-ai chef de tine. Se simte când nu te iubeşti deloc. Se simte când nu te apreciezi nicicum.
Se simte tot. Degeaba minţi cu lucruri despre tine.
Se simte adevărul! Transpare.
Leave a Comment