Pai mi-am dat seama de ce eu doar dau sfaturi cateodata, dar pe de alta parte imi este atat de greu sa ma deschid cand am o problema personala.
Mi-am dat seama ca nici eu nu ar trebui sa mai dau sfaturi vreodata de acum incolo, cata vreme eu nu le cer niciodata.
Este dificil sau mai degraba imposibil sa empatizezi intru totul chiar cu prietenul cel mai bun cateodata, pentru a da verdicte vis-a-vis de lucruri care privite prin prisma ta capata categoric alte nuante.
Nu avem cum sa ne comparam iubirile, prieteni buni fiind chiar, intensitatea de traire si transmitere de sentimente este iarasi diferita, in functie de caracter si personalitate avem categoric pareri diferite despre ce inseamna a trai in relatie de cuplu, suntem diferiti si incompatibili la modul general vorbind, nu este asa?!?
Ce mie imi prieste tie poate iti incurca relationalul cotidian cu persoana iubita.
Barbatii au mod diferit de exprimare de respect vis-a-vis de partenera. Sau le lipseste cu desavarsire respectul in relatie cu ea. Nu ne intereseaza.
Femeile, de asemenea, nu-ti spun neaparat compromisuri pe care le-ar face fara pareri de rau in relatie cu omul pe care-l iubesc.
In momentul in care ti se cere o parere, am inceput sa consider ca este bine sa ai o atitudine neutra.
Nu traim noi in situatiile prietenilor nostri.
Nu stim daca ei sunt cu adevarat obiectivi in relatare de evenimente si de conflicte despre care ne cer pareri.
Cand prietenii tai au probleme, cred ca cel mai bine este sa recomanzi un psiholog care poate privi mult mai obiectiv problema existenta in ansamblu si care isi poate exprima o opinie ce nu te implica in conflicte de cuplu unde cu siguranta nu-ti doresti sa fii implicat.
Eu asa zic. Esti de acord?