am nevoie să iubesc, am nevoie de cerul senin tot, am nevoie de soare ca de aer, am nevoie să simt că îmi exist, îmi trebuie permanent să-mi fii în timp, am nevoie de iubire, nu ştiu altfel fericire. nu am nevoie de averi, nu sunt avidă de puteri, nu am nevoi de ploi, doar […]
De ce este atât de greu să spui te iubesc? Oamenii au tendinţa de a personifica sentimentele şi emoţiile, ai observat? Spre exemplu pentru furie, oamenii pot imagina o culoare roşu aprins, ori desenează o faţă furioasă. Pentru că şi-o pot închipui. Pentru dragoste însă nu putem închipui desene; da, aş putea trimite către tine […]
Până de curând, aveam o cu totul altfel de reprezentare vizavi de normalitate elementar necesară, pentru o trecere firească, mai fericită ori mai puţin fericită ?a timpului personal, în speță. Până nu demult, obişnuiam să: …mă uit în exces la televizor ori prin laptop la extrem de multe seriale. Nenumărate; …mă ambiţionez în a […]
Și cam atât, zic: Nu există fericire fără iubire. Nu există dialog fără cuvinte. Nu există înţelegere câtă vreme nu expui şi nu vorbeşti lucruri pe care tu primul să le fi înţeles iniţial cum trebuie. Nu merge nicio relaţie fără ca ambii să fie implicaţi pe bune în acea relaţie. Nu există iubire, dacă […]
Deşi ne-am născut pe planete diferite, deşi bărbaţii sunt de fapt marţieni iar femeile venusiene, cineva a hotărât totuşi pentru noi o planetă nouă unde să trăim în devălmăşie genuri de sex diferite, iniţial doar pentru a perpetua împreună specia umană care se afla pe cale de dispariţie. Bărbatul şi femeia sunt diferiţi, de aceea […]
Sex cu patru foi înseamnă lucru simplu. Înseamnă sexul de martie! Înseamnă că ieșim din hibernare puțin câte puțin și că nu mai tratăm sexul înghețați… Sex cu patru foi înseamnă sex neîngrădit, înseamnă atracţie sexuală în introducere, cu deschidere sexuală în cuprins, cu o culminare apoteotică orgasmică, multiplă, fără explicaţii picurate onomatopeic, în […]
Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!! Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire. În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare. ..în realitate, zic, despre lumea […]
Fierb cafeaua deja! Bună dimineața! Voi? Voi cum sunteti astăzi, oameni frumoși? Știi ce mă gândesc în minutul ăsta? Că nu-i ințeleg deloc pe cei care aruncă cuvintele cârcotașe cu tentă negativă și suficient de critică ori dezapreciativă pe news feed-ul altora. Nu-i pricep pe oamenii care se bagă-n seamă prin comment-uri care sugerează […]
Sexul se face, nu se spune..căci lauda de sine..!! Ce mă enerva proverbul ăsta când eram mică..! În fine, ideea e să fim deschişi sexual în sine, dacă simțim vreun chef deschis, acţionând mai apoi în manieră deschisă sexual și-n cuplu, pe plan suficient de intim simțind deschiderea, trăind momentele, și nu vorbindu-le mai dezinvolt în […]
Firicele fine de nisip îmi îmbrăţişează trupul tot. ..niciodată nu am simţit ca şi-acum, căldură de nisip cu gând de nisip alb. Mereu mă enerva, îl simţeam aspru şi indiscret şi fără ştiinţă de mângâiere. Astăzi îmi place însă nisipul ăsta alb ce mi se prelinge alunecos pe trupul ars de soare. Stai!!..stai să-ţi mai […]
20. Despre sexualitate si-un gram de sex. Discutie liberă părinte-copil M-am întâlnit cu Sidonia mai ieri-alalteieri..ori poate cu vreo..mai multe zile-n urmă. De câte ori îmi place o revedere de câteva ore cu o prietenă dragă, am senzaţia că s-a-ntâmplat doar c-un moment în urmă!..în fine, am băut două pahare de vin alb cu gheaţă […]
Aşa înţeleg eu iubirea. Aşa văd eu iubirea. Aşa cred eu că-i iubirea… Stăluceşte în întuneric. Iubirea este o stea cea mai strălucitoare pe cerul trezit cel mai înnorat din lume! Iubirea este artă. Iubirea este atingere. Iubirea este mângâiere. Iubirea este albă. Iubirea este binecuvântare. Iubirea respiră. Iubirea sărută. Iubirea simte grijă. Iubirea mângâie. […]
18. De unde până unde minciuna orgasmului feminin. Și un motiv! Crezi că femeile nu vor orgasm? ..că mi-a venit acum așa brusc în cap, recitind niște postări mai vechi de ale mele cu toate comentariile lor cu tot și m-am gândit să atrag un pic atenția din nou pe marginea acestui subiect mai delicat. […]
Mereu am zis că este esenţial să te îngrijeşti de suflet, de sănătatea şi de igiena lui, în aceeaşi măsură ca şi de trup. Acum zic altfel: zic că este esenţial să pui pe un plan superior sufletul. Să-l întreţii şi mai temeinic decât trupul pe care ţi-l răsfeţi cu tot felul de inovaţii cremoase […]
Măi, dar nu ştiu ce-i cu moda asta cu paturi atât de mari! ..cum de altfel nu înţeleg nici de ce trebuie să fim cât mai slăbănoage noi femeile, o viaţă întreagă. Cam fără noimă primele două aliniate din textul de astăzi, nu? Nicio legătură nu este între ele, oricum. N-o mai căuta, că nu-i […]