Fuge ca nebunul.
Are zile insa, cand de abia se misca, trec orele greu, zici ca sta pe loc.
Zile cand e un tinerel in toata puterea data de vitalitatea varstei adolescentine, zile cand precum un batranel plin de boli, isi misca anevoios minutele.
De ce percepem diferit timpul?
Pai pentru ca zilele noastre sunt si ele diferite, in functie de stare.
In functie de starea noastra, ne traim cotidian.
In functie de starea pe care ne-o insusim si pe care o validam ca fiind necesara trairilor noastre de azi, ne trece timpul.
Daca ne e teama de decizia pe care am luat- o, daca avem indoieli ca-i cel mai bun lucru pentru noi de facut azi, stam ca pe ghimpi. Asteptam in tacere, transpirati, consecinta hotararii noastre.
Nefiind siguri de rezultatele si implicatiile ei, incetinim timpul, incetinim trecerea minutelor. Alungim masurarea timpului, sperand de fapt, fara sa realizam macar, sa alungim luarea deciziei.
Nu suntem siguri, parca ne scapa ceva,nu suntem lamuriti ca asa trebuie cu adevarat sa procedam in situatia de azi.
Speram sa deslusim ceva ce n-am inteles inca, speram sa se schimbe cumva datele problemei, ecuatia sa ne devina mai usoara si necunoscutele mai simplu de aflat.
Cand timpul ne zboara, e clar!
Stim ce vrem cu adevarat! Trece prea repede caci simtim hotararea buna, in luare de decizii ieri.
Ieri, cand timpul era un varstnic, fara putere de a alerga in maraton.
