Suntem sau nu suntem fericiti? Aceasta-i intrebarea.
Revenim la discutia initiata acum 3-4 zile..
Dadeam o definitie personala, in reprezentarea mea, fericirea insemnand o stare de bine liniara pe termen lung.
Va amintiti?
Unde banuiesc eu ca perpetuam o greseala? In a defini o zi proasta cu ghinioane, ca fiind o stare de nefericire generala, ce ne defineste cotidian.
Fericirea are gust diferit pentru fiecare, nu-i asa?
Este individualizata, cum de altfel este si firesc, in functie de prioritatile fiecaruia dintre noi.
Unul este fericit burlac, altul se simte implinit din toate punctele de vedere, doar in parteneriat de relatie casatorita.
Ambii dintre cei doi exemplificati mai sus, sunt fericiti, desi sentimentul acesta de fericire are gust diferit, repet, ba chiar se afla in antiteza de nevoi.
Este un subiect asupra caruia am mai insistat, de altfel, si in alte ocazii.
Ia sa vedem insa cum am putea grupa si la modul general stadiile de fericire..
Stadiul 1 : Categoric cea mai frumoasa perioada de fericire: copilaria si adolescenta, despre care chiar astazi si acum am realizat de ce chiar o simtim in stare de foarte bine ca si traire bucuroasa, la intensitate maxima, aproape permanetizata.
…pentru ca nu ne gandim atunci la atata teoretizare de sentimente si trairi.
Ne pare rau de un „bine” la algebra, dar ce mare lucru? Nici nu ni-l trece-n catalog macar.”
Nu ne gandim ca vecinul are cu o capra mai mult decat parintii nostri si ca ar putea fi din aceasta cauza, mai vesel cu o behaitura decat noi.:)
Suntem copii si joaca ne ocupa tot timpul.
Ne e de ajuns.
Stadiul 2: Intre 20 si 30 de ani incepi sa confuzezi un pic definitia asta atat de prea universala a fericirii.
Traim prime iubiri cu prime despartiri ce urmeaza si ele firesc, de asemenea.
Incepem alternare de momente bune de copilarie cu din ce in ce mai multe zile cu ghinioane, accidente usoare, dragoste cea mai mare neimpartasita samd.
In functie de noroc, ne gasim in principiu partenerul pe care-l consideram pe viata ca fiind al nostru; si atunci ne si casatorim, de obicei..in stadiul 2.
Ne credem fericiti. Stim sau banuim ca suntem fericiti. Traim cotidian fericirea.
Stadiul 3 : Intre 30 de ani pana pe undeva la 50 mai mult sau mai putin, se accentueaza insa nesiguranta despre fericirea noastra personala.
Suntem fericiti? Ori nu suntem fericiti?
Nu suntem siguri azi sau nu suntem si n-am fost niciodata fericiti cu adevarat?
..si uite asa ne bulverseaza intrebari din astea fara sens.
Stiti de ce?
Pentru ca nu mai gandim la modul general, o definitie de traire de stare in ansamblu foarte buna. Cum „era” a noastra.
Nu mai stim sa aranjam in ordine prioritati de viata frumoasa ca a noastra de dinainte, incepem sa nuantam si sa evidentiem doar prioritati sau griji sau..de moment.
Si ne hotaram brusc ca suntem nefericiti.Prin comparatie cu prieteni ce traiesc altfel de viata decat a noastra. Neavand noi experienta lor de (ne)fericire ii dam categorisire pozitiva si de invidiat.
Daca-i mai bine si daca as fi mai fericit daca as fi in locul lui..x?? Pai daca mi-ar placea mai mult asa?
Pentru ca in viata mea, fericirea s-a rutinat si n-o mai stiu daca-mi rezista in continuare de stare de foarte bine pe termen lung, liniar.
Incep s-o contest.
„-Pai de ce-as fi fericit? Ma plictisesc de
cicaleala sotiei/sotului. In fiecare zi ma enerveaza cu ceva.
Sau dimpotriva, urlu de singuratate. Vreau sa dorm si eu linistit/a cu ea/el in brate.
Mai apoi, copiii urla, se cearta si tot cer de toate. De unde atata si eu? Dar de ce mi-or fi trebuit copii?
Sau dimpotriva..vreau un copilas care sa nu ma lase sa dorm noaptea..vreau un sens al vietii dat de normalitate de familist. Cu un copil pe care sa-l plimb prin parc duminica.2 copii de fapt , mi-as cam dori..!
Sefu’ l-a avansat pe Matei, desi eu nu gresesc nimic ,dar niciodata….”
Samd samd curge nefericirea asta zi dupa zi in functie de evenimente banale si absolut firesti de curs de viata.
Aici intervine confuzia datorata varstei ce ne vizeaza fericirea de viata, in genere si ne-o tot pune sub semnul intrebarii.
Vine din comparatii cu bucurii superficiale, din cauza ca nu ne asternem in ordine prioritati de viata principale si importante pe termen lung, repet, ci doar prioritatile zilei sau ale saptamanii viitoare.
De altfel, se mai face o confuzie deloc de neglijat: confundam blazarea fireasca ce apare odata cu inaintarea in varsta, cu lipsa de fericire in viata la modul general.
Nu prietenul burlac este vinovatul nefericirii tale casatorite.
Nici copiii nu sunt deranjanti, daca stai sa analizezi in detaliu. Caci de fapt ei sunt introdusi aiurea in teoria aceasta,doar din lipsa de raspunsuri.
Ei de fapt sunt responsabili de cand se nasc si pentru tot restul vietii mai apoi, doar de fericirea noastra stabila si importanta nedatorata starii de moment.
Ei ne asigura ,printre altele, chiar si echilibrul emotional atat de necesar, de altfel.
Stadiul 4, caci iar ma pierd in explicatii lungi de teama ca nu am spus chiar tot, prefer sa nu omit nimic. Hahahah..
Deci in ultimul stadiu, revenim cu intelepciune la primul stadiu si cel mai important al vietii noastre fericite in totalitate prin neconstientizare.
Pai de ce?
Caci s-a dus si blazarea si nehotararea in a ordona nevoi principale de viata linistita cu stare de bine liniara, ale tale personal si doar in comparatie cu tine.
S-a dus blazarea, caci nu mai ai de pierdut niciun tren neincercat din teama sau de fericire de cuplu impartasita si nu chiar certarata cum ti-o aberai cu 10 ani in urma.
Nu mai ai din nou intrebari despre fericire, caci tu te simti extrem de implinit si linistit.
Chiar si in comparatie cu vecinul pe care-l invidiai acu’ vreo 10 ani..observi ca tu chiar esti mai fericit.
Cu sanatatea mai avem ceva probleme. Dar pe ici pe colo asa. Nimic grav, nu-mi fac griji mari.
(De fapt iti faci, dar ai invatat sa alungi ganduri despre probleme ce nu-si gasesc raspuns.)
Esti multumit acum si fericit, caci esti impacat cu alegerile tale importante de viata.
Nu le mai bulversezi.
