Dacă ar fi să fie fiinţă, enervantă ar mai fi ea, viaţa.
Nu credeţi??
Păi foarte urâcioasă ar fi, prea multe toane are.
Nu vi se pare?
Nu ştii de unde s-o apuci ori cum să-i intri-n voie.
E veselă azi, zâmbitoare mâine…plină de nervi însă peste-o săptămână.

Îţi pare prietenoasă câteodată..dar când se enervează, o ţine mult pe stare arţăgoasă.
Pe bune! O simt cum exagerează!!
Îi trece bunăvoinţa brusc! Tot brusc nu mai e nici vreun pic maleabilă. Nici înţelegătoare.
Te ceartă într-una!
Îţi reproşează lucruri.
Te ia de urechi..! Cum că nu înţelegi una alta, ba că n-ai crezut-o la timpul potrivit, că ai tot greşit în loc să iei de bună ce-ţi tot repeta ea precum un părinte enervant şi deranjant!
N-ai drept s-o ai pui cumva la îndoială.
Ai greşit, n-ai ascultat, acu’plăteşte!!

„Experimentează tu aşa de capul tău de astăzi înainte. Hai!!
Dă-i drumul! Ori ţi-a cam pierit curajul?”

Că ea s-a săturat să-ţi tot argumenteze de ce aşa şi nu invers.
Te-ai încăpăţânat s-o iei în derâdere un centimetru?? Foarte rău!
..iat-o cum se încăpăţânează brusc şi nu-ţi mai explică nimic.
Nici măcar cum ar trebui să faci pentru a ieşi din impasul de azi.
În care ea te-a introdus.

Ştii ce face mai apoi, după aceea?
Te-mpiedică şi mâine cu o problemă grea.
Alta. Şi nu ţi-o explică nici pe asta.

Stă doar botoasă într-un colţ şi te urmăreşte să vadă cum te descurci tu singurel.
Fără să-ţi mai fie prietenă şi nici prietenoasă câte-un pic.

„Căci oricum nu-mi doreai prietenia.”

Aşa gândeşte explicit privirea ei, uitându-se cu aer impasibil către tine.

„Te încurca sfătoşenia mea!” repetă-n barbă cu glas subţire şi tăios cât s-o auzi.
„Eram prea „pe vechi” pentru modernul tău cel trăit răzvrătit”.

Măcar de-ar tăcea odată. Mormăie ca o moară stricată, n-are gând să se oprească.

„Fii cool !! Hai !! Rezolvă-ţi tu problemele în trend modern! Eu prea sunt conservatoare! Ba chiar bătrânicioasă, nu-i aşa?”
Eu cred şi sper că pot să mă descurc şi singură.
Nu că nu mi-ar conveni ajutorul ei firesc şi părintesc, însă mă deranjează să n-am deloc un drept la opinie personală.
I-am şi răspuns acid odată când tot ameninţa că-mi va întoarce spatele de tot și pentru totdeauna..i-am spus aşa:

„Ştii ce? Eu te trăiesc pe tine, nu tu pe mine. Eu am drept la alegere pentru mine, nu mă vântur precum te vânturi tu prin sufletul oamenilor unde te bagi cu forţa dorind să te tot faci auzită. Dacă n-ai chef să mai discutăm, poţi pleca liniştită. Eu nu te regret. Vreau să-mi trăiesc experienţe şi să învăţ şi din greşeli. Mă plictiseşti cu ‘aşa şi doar aşa se face în situaţia asta’. Se face cum vreau eu în orice situaţie. Şi punct. Noapte bună!”

Mda.
Am deranjat-o atunci.
Nu mai vorbim de-atunci.
Nici în colţ n-o mai observ bosumflată cum stătea să mă observe, sperând că voi greşi şi că-i voi da dreptate într-un final.
Nici nu ştiu ce să mai zic…

Eu dacă aş fi viață, aş fi un pic mai blandă.
Nu m-aş impune chiar aşa. N-aş da cu parul. Aş încerca să explic, nu să scriu vreo lege.

Acumaa..sunt tristă. Şi un pic neputincioasă mă simt.
Că-i vreau ajutorul. Chiar mi-era de folos…mda! recunosc! Mă obişnuisem şi cu tonul ei certăreț, într-un fel.
Dar parcă mi-aş dori un prieten mai mult, nu un părinte impunător.
Mi-ar plăcea să mă argumenteze dacă-i spun sau o între despre-un lucru, calm și pașnic.

Să-mi spună şi de ce greşesc atunci când greşesc. Dacă greşesc.
Altfel, cum să o cred?

Oricum, cert este că nu-i chiar de recomandat să intri în război cu viaţa.
Ea are experienţă. Mda..bine! Știu..!
Dar nu-i firesc să trec şi eu prin experienţe?
Bune sau rele?
Ale mele personal toate?

Şi dacă aş fi viaţă..şi dacă ar fi să dau o lecţie ori dacă azi am toane, tot nu aş proceda aşa cum procedează ea..!
Aş pune stop!! Aş îngheţa perioada de timp când mă simt rea! Şi răuvoitoare!
Păi nu?

De ce să cheltuiesc timp din timpul tău pe toanele mele arţăgoase și foarte schimbătoare?