Cine te iubește, nu te lasă să devii prost!

În intimitatea camerelor Palatului Tuileries, când se despărţeau de suite, rămânând doar două suflete unite de iubire înaintea oricărei datorii faţă de patrie şi istorie, după cum cel de-al doilea împărat al Franţei prea frumos şi-a mărturisit sentimentele în faţa ţării sale, Napoleon al III-lea şi Eugenie comunicau în cinci limbi.
Acest acord îi ajuta pe fiecare dintre ei cu exerciţiul impus de responsabilitatea de imagine a unui şef de stat, dar şi de exigenţele pe care şi le setează un spirit erudit, ambii fiind poligloţi cu o afinitate pentru studiu.

Povestind cuiva acest obicei al împăraţilor Franţei, completez râzând: „Păi, da! Cine te iubeşte, nu te lasă să fii prost!”
Auzindu-mi propriile cuvinte, râsul mi se blochează instant la amintirea atâtor istorii de viaţă cu o traiectorie inversă, nu una care încurajează evoluţia, ci pavează o cărare cât mai lină şi mai antrenantă spre abis.
Dramele atâtor femei prizoniere ale unor relaţii în care li s-a interzis să fie altceva decât o anexă a soţului, strivindu-le şi cele mai plăpânde frânturi ale stimei de sine.
Cuvintele unui prieten de-al meu -om de afaceri cu o situaţie materială mai mult decât fericită- prindeau un ecou mai clar.
„Lasă-le să se preocupe doar de shopping şi spa, că pe la 35 de ani li se vor da papucii şi nici dracu’ nu le mai ia în submediocritatea lor, că dincolo de o imagine, n-au nimic de oferit.”, îi spunea unei alte cunoştinţe care se plângea că soţia lui pe care nu o văzuse vreodată cu orice fel de ocupaţie, reflecţie sau pasiune nici măcar Vogue-uri, n-avea curiozitatea să deschidă.
Îmi veneau apoi în gând atâtea tentative inocente şi poate neconstientizate de „corupere”, conversaţii sterile întreţinute de banalităţi pe whatsappul al cărui clinchet bate vreun Excel ce pune ţara la cale, orgolii ce nici măcar în faţa regizorului lor nu au vreo credibilitate sau la troianul timpilor morţi, lipsiţi de emoţie, spirit, instinct sau orice altă sclipire ce poate uni doi oameni, la perfida iluzie a unei prezente atât de absente.
Relaţii ce nu dăruiesc.
Relaţii ce nu mobilizează.
Relaţii ce nu inspiră.
Relaţii ce sub nicio formă nu desăvârşesc.
Relaţii ce nu rodesc nimic în noi, făcându-ne arizi.
„Cine te iubeşte, nu te lasă să devii prost.”
Fiindcă până şi împăraţii au nevoie de aliaţi în eternul pericol al stagnării…

Autor, Diana Șerpoianu