Oareșcum un străin
Te simt oareșcum străin. Nu mă-nțelegi deloc. Te observ mai de departe-așa, încerc să te privesc obiectiv, foarte atent..încerc să-mi zvârlu ochii toți spre tine. Dar niciun gând să te privesc cu drag. Chiar nu.
..te privesc cum mă privești și tu dintotdeauna. Străin și rece. Mă uit așa atent acum la tine, și mai de-aproape..dar nu știu cum se face că te văd cumva în ceață.
Dar ce naiba se-ntâmplă?!? Că absolut deloc nu înțeleg cum de te puteam privi, cum de m-am uitat la tine atââția ani în șir cu bunăvoință îngăduitoare, cu înțelegere zâmbită părintește, cu dram imens, cât muntele de mare..de iubire tot numa’ blândă și afectuoasă, cu așa iubire specială cum, îți garantez că nu vei mai primi de pe altundeva, iubire cum era iubirea mea, senină și cinstită.
Mă uit la tine, și prin ceața asta detașată plină de gânduri ce te gândesc doar rece și-mpietrit, cum tu m-ai tot privit de-o viață, nu-mi vine-n cap nici șoaptă mângâiată, ori neajutorată, plânsă sugrumat de tristețe hohotită, nu-mi vine-n cap nici măcar un dor miiic, un doruleț, un pui de gând de dor, nici măcar unul, iubitul meu, nu-mi amintește îmbrățișari de tine uitate, pline de praf și înverzite pe la colțuri de mucegai urât și rece. Transpirat. Străin.
Cum știi tu bine să tot fii. Și cum mi-ai fost mereu, de altfel, dintotdeauna.
Și uite că mai trântesc două priviri spre tine ușurel. De dat’ aceasta, le simt un pic timide. Întrebătoare. Curioase. Dornice să te afle cum trebuie, dornice să dea deoparte ceața ce parcă te învăluie din ce în ce mai tare..mă dau pe după rânduri cețoase ce mi se tot împrăștie spre tine, șii..tot mai rău e..!! nu te mai văd deloc, iubitul meu.
Nici nu te mai zăresc.
Ehh! N-are nimic. Îmi pare un pic rău, parcă simt o strângere de inimă mai nefirească, pentru că voiam să te privesc încă o dată mai de departe așa, atent și obiectiv, străin și rece să observ atent cu privirea, să te încercuiesc; suuus..dreapta, suus, dreaapta..! Nu. Aici nu simt nimic.
Poate era în jos spre stânga, spre inimă spre piept..habar n-am unde tresăream frenetic când te priveam eu înainte de aproape.
Eii..acuma, aia e..nici că mai contează să știu eu unde te simțeam, ori cum simțeam..! Sau doar de ce.
Asta-i! Asta voiam să simt, mi-am dat seama. Voiam să știu de ce te-am iubit! Cu ce m-ai păcălit..!
..nici măcar atâta nu am avut noroc să aflu. Neîntelegeri și incompatibilități majore am tot trăit noi doi. Și nici nu am știut, asta-i hilar..! Cum ajungem noi, oamenii, să ne trăim noi împreună, în principiu zâmbind în doi pereche trist, nefericit, doar din obișnuință.
..și totuși mi-ar trebui să știu unde-am văzut ce trebuie în tine. Și de ce te-am iubit. O să îmi stăduiesc gândul, și o să-ncerc să-mi amintesc frumosul pe care l-am iubit eu ani întregi și mulți. Sper să-l descopăr, deși acum mă uit la tine cu totul detașat și rece. Oareșcum străin.
Cum mi-ai tot fost mereu.
- 09 octombrie 2015
- Viață
