Pattern-uri de oameni

Se-ntâmplă ca la nivel subconştient să tot formăm pattern-uri; de mici copii formăm pattern-uri de oameni.

Complex psihicul uman, foarte aglomerat creierul nostru, pe de altă parte.

Suntem plini de idei, pe care le transformăm în situaţii circumstanţiale, mai suntem noi şi controversaţi și schimbători; ne naştem cu patru pereţi pe lângă noi, invizibili iniţial..darrr..cum prindem contur de omuleţ cât de cât acolo, începem deja atunci să ne percepem cele patru prime ziduri, pe care iniţial abia ce le zăream ca fiindu-ne extrem de personale, proprii, şi categoric numa’ ale noastre.

Ne existau acolo fără personalitate, nedesluşite, destul de banal ridicate din construcţie.

Cu timpul, în timpul ăsta ce ne trece anii, în care tot creştem, puţinel cu încă puțintic, tic-tac-tic-tac..!învăţăm să ne decorăm pereţii cămăruţei în care vom locui liniștiți o viaţă-ntreagă.

Aşa se-ntâmplă. Eu aşa văd lucrurile.
Cum că toată viaţa am putea trăi confortabil într-o cameră micuță, dacă vom şti s-o decorăm cum ne trebuie nouă, pentru a o simţi cozy sufletește.
O cameră pe care eu o consider mişto, spre exemplu, nu are trend mobilat conform curentului vremelnic din modă.
Nu o aranjezi nici cu vreun cu design prea cool.
E simplă, plină de sertăraşe în culori vesele, complementare în nuanțe, diferite un pic ca şi formă, asta pentru a distinge repede, vizual, pentru a-mi fi la îndemână să deschid eu mai repede, rapid, principiul x, ideea y, pattern-ul z.

C-asta-i tema de la care am pornit, nu?!? Stop!! Stop, nu agita cuvinte, nu scrie neînțelegere, îți explic imediat.
..că n-am uitat de unde-am început să confesez azi.
Te-ai obişnuit să mă pierd în idei, aşa-i?!? Eh..! Uite că astăzi te-am surprins plăcut şi nu împrastii gânduri multe fără conexiuni existente printre ele!
Încercam să găsesc, să desluşesc cât de cât un înţeles al obiceiurilor noastre, ce ne intervin în formarea personalităţii şi a caracterului de mici, de foarte mici copii.

..c’așa-i și cu pattern-urile astea, pe care le construim la fel de uşurel, încetişor şi cu răbdare, vizavi de oameni ce ne trebuiesc încadraţi în ele, imperios necesar şi neapărat, pentru a ne deveni simpatici, pentru a îi considera parteneri ideali, prieteni compatibili, persoane ce ne amprentează important momente din viaţă.

..şi pentru că vorbeam în seara asta cu soţul meu despre nişte prieteni buni de familie, ce par că insistă să-şi menţină un cuplu în echilibru stabil, deşi obiectiv, really.!!..de dinafară dacă-i priveşti, sunt plini de incompatibilităţi..! Uite..! că de aceea mi-a și venit în cap subiectul pattern-ului, acela pe care ţi-l alegi din copilărie, care-ţi trăieşte în subconştient ca fiind singurul potrivit în relaţia ta de cuplu, pe viaţă.

Ştii ce mai gândeam??! vorbind în seara asta cu bărbatul căruia i-am făcut designul camerei proprii, în tandem aşezându-i eu lui sertăraşele, pentru a fi completar în stil şi culori, zidurilor mele??? De Marius, zic, iar ești greoi, iar mă cam pierzi, iarăși observ..!!

Uooof!

..mă gândeam că îţi poţi forma un pattern partener, care să-ţi fie potrivnic şi nu prieten iubit etern şi veşnic, care să te completeze, ci unul care dimpotrivă! să te aţâţe, să-ţi agaseze zilele certându-ţi orele din noapte, care să te învrăjbească şi care să te determine să-ţi pierzi încrederea în tine prin alegeri tot mereu eronate, prin implicare emoţională suferindă, cu final de eşec întotdeauna.
Este posibil să faci obsesii pentru un anumit pattern care să nu ţi se potrivească deloc, care să ducă la suferinţă repetată, la credinţa că ai ghinion, și numai tone de mult ghinion, incomensurabil, în dragoste.
Nimic mai fals.

În această situaţie, nu există ghinion, există doar două probabilităţi:

– nu ştii şi nu ai ştiut să te înveţi despre tine, nu te cunoşti deloc, habar nu ai ce te face cu adevărat fericit pe termen lung, nu empatizezi cu tine pentru că nu te asculţi ori.. şi mai rău!! nu vorbeşti cu tine deschis până la capăt.
Nu faci lucruri pentru tine, ci faci chestii pentru a impresiona oameni, pentru a te impresiona până şi pe tine însuţi.
Nu realizezi că necesarul tău interior, este cu totul altul decât necesarul pe care-l impui ca imagine reprezentativă a ta, imagine pe care o admiri în subconştient, considerând că ar fi poza categoric invidiată a unei majorităţi numărate în exces de către tine, atingând un procentuaj ridicat; idealul pe care tu, în fapt, nici nu vrei să-l atingi vreodată în relaţie cu tine, ci vrei numa’să-l expui ca fiind al tău în relaţie cu ceilalţi.
În concluzie, nu..! nu eşti un ghinionist, nu ai nicidecum ghinion în dragoste, cum tot povesteşti cu aplomb înlăcrimat, cerşind statut de victimă.
Statut pe care, din nou, îţi place să-l ai, să te reprezinte, dar pe care nu-l simţi, prin el doreşti să manipulezi imaginea în reprezentarea celorlalti. E mai comod așa, te înțeleg.

Ori de nu-i asta, atunci probabil că..

– eşti dependent de nefericire.
Eşti fericit doar atunci când eşti nefericit, atunci când suferi.
Astfel, vei forma un pattern de partener, care să-ţi fie în toate asemănător, pe care îl ridici la rang de compatibil ideal al tău, şi asta nu pentru că-ţi vine în completarea personalității, cu defecte/calităţi în antiteză cu ce ai tu pe-acolo prin sertăraşe, adunate de-a lungul anilor, cum se pare că ar cam fi normal..!..nu!!

Formezi un pattern greșit, copie la xerox- spun așa pentru că mă irită expresia copie la indigo..prea uzitată, zic- după pattern-ul pe care l-ai construit cu răbdare în plan personal şi care te reprezintă şi te expune şi te numeşte categoric ca fiind tu.
Înţelegi ce zic?!? Cauţi o persoană cu principii/ caracter/ optică de viaţă, identice cu ale tale, cauţi un geamăn, nu cauți extrovertul care să te ajute să-ți uiți introvertul ce te deranjează la tine.

Ştii ce-i rău în situaţia aceasta?!?

Uite..

Nu există relaţie longevivă, cuplu fericit, format din doi oameni la fel.
Pentru că la fel vor fi şi chestiile pe care le urăşti la tine, care-ți displac la tine și pe care nu le poți schimba, deși le-ai dori altfel, n-ai încotro sunt prea în genă, prea moștenite; mai apoi, pentru că nu rezolvi traume din copilărie cu un om pereche, trecut prin aceleaşi experiente de viaţă, asemănătoare, care l-au crescut cu aceleași probleme şi frustrări, aceleaşi cu ale tale.

Sunt tare curioasă dacă tu crezi că mă apropii un pic de realitate cu ce spun eu aici.
Ori dacă, dimpotrivă, ai senzaţia că teoretizez anapoda.
Foarte plauzibil simt ce-am expus în articolaşul
ăsta, simt că sună raţional, logic, de bun simt, analitic şi veridic…
În altă ordine de idei, eu nici nu cred în destin, nici în ghinioane ce se țin lanț de oameni.

Cred cu tărie că doar tu singur ştii, tu şi numai tu te cunoşti până în străfunduri, doar tu cu tine însuţi, în momente sincere cu tine poți să vorbeşti deschis şi poţi recunoaşte, într-o izbucnire nervoasă sau râsă, poți măcar în sine să-ți recunoşti că..: „..da, măi, ador stilul victorian, aşa mă simt eu bine printre pereţii camerei mele, sunt mai pe vechi, eu, înțelegi?!? ok?!?
Şiii?? Și ce dacă sunt așa? Nu pot să-mi pictez gândurile cu pop art! Îl urăsc din inimă!! Vomit dacă văd pop art în cameră la mine!!
Și, da, știuuu!! Ştiu că-i în trend! Eu însă sunt mai conservator, dar ce să fac?!? ..”

De aceea, repet, nu există destin ghinionistic, ci doar curaj în a-ţi scrie citeţ destinul norocos.
În ciuda celorlalţi dacă aşa simţi, în tandem cu ce percepi că ţi s-ar potrivi mănuşă pentru a fi fericit în suflet, nu fotogenic mimând o fericire în poză.

Fericirea ta, tu o trăieşti, ceilalţi toți o trăiesc pe-a lor, doar pe a lor!

..ahh!! şi dacă vrei invidie, invidie să fie! dacă ţi-e parte din desen, de pattern ideal al tău!

Doar că invidia vine la pachet cu lucruri, chestii, alte pattern-uri, ce nu ţin de imagine falsă, nicidecum!

Invidiezi un ideal real, nu un ideal peticit şi estetizat, școlit pentru a zâmbi în joaca lui de-a mima.
Nu invidiază nimeni clovnul, ori actorul ce-şi interpretează rol de viaţă, parte de act din comedia dell’arte.

Toţi invidiem împlinirea sufletească, toţi căutăm să o ajungem cu adevărat cândva; nimeni nu tinde să fie personaj ideal, toți tindem să trăim un ideal nostru.

•  
•   16 octombrie 2015
•   Viață