Ştii ce mă gândeam că nu prea pot să înţeleg cel mai tare la oameni în genere?
Nu înţeleg cum unii dintre noi preferă să-şi trăiască viaţa în lipsa de libertate personală.

Doar un om liber va fi un om fericit.

Nu poţi fi fericit câtă vreme nu ai libertate şi linişte.
Îţi trebuie să ştii că nu-ţi va ciocăni nimeni pe la uşi ca să te certe arţăgos pentru a fi fericit.
Nu poţi fi fericit zic, câtă vreme trăieşti cu stres care nelinişteşte, care nu te lasă să trăieşti într-un confort psihic.

În altă ordine de idei, dacă tot ai dorinţe şi nevoi care nu corespund cu statutul asumat public în care te afli, atunci de ce să nu-ţi schimbi statutul? Nu-i mai simplu așa decât să-l cari nefericit după tine?
De ce să nu-ţi faci viaţa mai uşoară trăind adevărul vieţii tale pe care să ţi-o şi doreşti să-ţi aparţină, de ce să te tot apuci s-o minţi?
S-o duci din minciună în minciuni din ce în ce mai multe? De ce să formezi un lanț infinit al minciunii de care se te tot agăți mereu cu frică că nu-l dacă nu-l prinzi bine o să cazi în prăpastia cea mai adâncă?!

De ce să preferi să te minţi singur, să faci şi oamenii nefericiţi prin jurul tău, când ai putea să înlocuieşti tristeţea lor cu bucuria altora? Inclusiv a ta?
Ori măcar cu indiferenţă.
Ori cu speranţă de mai bine.
Ori poate..cine ştie cum vei avea noroc să te împiedici de fericire, iar ea să te placă aşa de tare, încât să-ţi rămână împiedicată pentru totdeauna în destin..??

Nu-mi dau seama deloc de ce se încăpăţânează câte unii să-şi mintă nevoile şi iubirile şi cuplurile şi dorinţele şi alegerile.
De ce rămân ei ancoraţi în trecut, de ce nu realizează că au trăit, da, cândva au trăit ei un moment de bucurie şi de sex bun cu o persoană..dar că în acelaşi timp momentul acela nu se va transforma nicicând într-un etern favorabil fericirii lor; pentru că a fost întâmplător şi nu pietricica care a înclinat balanţa în partea pozitivă şi către un viitor statornic în sentimente bune care să le echilibreze un emoţional precar şi nesigur şi labil şi deloc important vizavi de o persoană rămasă totuși străină pentru ei.

Consider că fericirea îţi trebuie aşezată confortabil, într-un pachet frumos împachetat, cu o fundiţă perfect strânsă cât să n-o jeneze nodul înnodat grijuliu şi foarte-atent..și fără graba datorată stresului că te va surprinde cineva când tu ţi-o asortezi în linişte.

E important să ştii exact că-i trebuie spaţiu şi timp pentru a se desfăşura în voie.

Îi trebuie ringul ei de vals, special amenajat şi el, construit modern sau mai tradiţional, aşa cum ţi se potriveşte doar ţie în culori, pentru a-i învaţa vum trebuie ritmul liber în mişcări.

Ştii ce spun?

Ai nevoie de libertate în primul rând pentru a te construi cum trebuie şi pentru a nu te bâjbâi la infinit.
Ai nevoie de un climat de încredere în tine şi în alegerile tale.
Îţi trebuie să ştii exact cam ce necesar îţi trebuie pentru a trăi mereu fără senzaţie de foame ori de sete.
Fără senzaţia de lipsuri, fără nevoia mereu de încă ceva în plus.

De aceea zic că nu-i voi putea înţelege niciodată pe oameni care-şi încătuşează libertatea voluntar.
Care-şi închid şi ochii în timp ce-şi aranjează o cagulă netransparentă pe cap, care-şi strâng mâinile amândouă la spate şi le încuie astfel astfel încrucişate într-un lacăt şi care apoi vor să-şi şi găsească fericirea privind-o în ochi şi atingând-o în mângâiere pentru a-i simţi pulsul potrivit cu-al lor.

Păi cum să vezi dacă te-ai hotărât orb? Şi cum s-atingi dacă n-ai mâna liberă?

Asta nu-nţeleg! Cum să te cerţi că nu ai avut noroc să întâlneşti alegeri potrivite cu tine, câtă vreme nu te laşi liber să alegi?
Iar dacă ai ales greşit şi simţi într-un final că nu ţi-e optimă alegerea, de ce te încăpăţânezi să ţi-o laşi aleasă pe viaţă?
Şi de ce apoi nici măcar nu realizezi cum că ce ţi-ai ales îţi încurcă libertatea?
Libertatea care aşa cum ţi-o tot îngrădeşti îţi va încurca și fericirea?

Aseară am ieşit după multă vreme în club..căci de aici şi ideea pe care-am extins-o azi.
Aseară în clubul în care am ieşit să mă destind un pic după atâta crăciuneală family mai bucuroasă însă suficient de statică, am întâlnit oameni din ăştia orbi, care trăiesc o viaţă încătuşată.
..să-ţi explic de ce: pentru că ei nu se destindeau dansând pe-acolo Bailando cu zâmbet drag în priviri. Ci mai degrabă cu foame şi cu sete.
Erau fugiţi pentru câteva ore de acasă unde nu se simțeau ei fericiţi şi liberi să exprime sentimente bune şi senine, ci mai degrabă unde trăiesc închisoarea vieţii lor.

Ştii cum fac ei in general?
Dau şpagă un colier gardianului pentru a-i lăsa şi pe şi ei pe-afară câteva ore, ca să-şi facă un necesar de shopping ce le va potoli, cred ei, pentru un timp, dorinţa de vals al fericirii şi al împlinirii personale.

Căci asta zic eu că nu înţeleg.
De ce naiba nu dai şpagă toată averea ta dacă chiar trebuie să o dai toată, pentru a-ţi recâştiga libertatea?
Pentru a căuta adevărata fericire??
De să stai să te toot tângui că ţi-o tot fură cineva şi să trăieşti pe-ascuns doar, momentele tale miiici de bucurie când tu ai ai putea să-ți trăieşti bucuria toată?

Cine te ţine legat şi strâns cu lacăt cu mâinile la spate?

Doar tu însuţi! ?
Asta-i ideea!

Tu şi ideile tale preconcepute cum că nu ai fi în rândul lumii dacă ai fi altfel decât rândul lumii.
..în loc să te-nţelegi cu totul şi să accepţi şi să aplauzi faptul că tu ai curaj, chiar ai! să fii altfel.
Aşa cum îţi doreşti! Fără să ascunzi prin tine și despre time nimic şi fără să te sufoci trăind nefericit cum de altfel trăiesc şi ceilalţi.
Aceia care, că şi tine, in loc să aleagă fericirea toată și libertatea, se aliniază cu rândul lumii defectuos şi total nepotrivit cu ei.

Libertatea ne este cea mai importantă.
Libertatea de a decide pentru noi, de a alege pentru noi de a fi fericiţi doar cum vrem noi.

Fericirea are chipul meu. De-abia de aici încolo, după ce am hotărât esențialul, pot să m-apuc să scriu și despre fericirea noastră.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook