Fără categorie

TE IUBESC DE LUNI PÂNĂ DUMINICĂ

Te iubesc în liniște, în zilele adormite de Luni,
voind să-mi alungi lacrima, fără promisiuni,
inimile noastre pocnind ca niște-ncinși cărbuni,
iar buzele ne sunt savuroase, aromate căpșuni…

Te iubesc Marți, chiar dacă-ți par insensibilă,
pierdută-n labirint, ca o capricioasă, pseudo-copilă,
tu mă iei în zbor spre-naltul cerului, într-o idilă,
purtându-mă-n brațe-ntr-o aventură incredibilă…

Timpul…parcă ne-alunecă printre degete Miercuri,
înduplecând vorbele mieroase, ritmatele-mi versuri,
cântând iubirea noastră pe-nmiresmatele câmpuri,
jurăm ca la bine și la rău să ne fim mereu alături…

Joi, trupu-ți nimic nu uită când suntem amândoi,
mâinile-ți magice, ochii sfielnici mă trag înapoi
s-adunăm inimile, să știm că unu plus unu fac doi,
privind la orizont, spre-ntrepătrunderea de culori…

Te iubesc, mă iubești… ne iubim până Vineri,
ca un singur trup, un singur suflet fără rețineri,
știm că inimile ne-aparțin mult mai mult decât ieri,
viața ta toată, cu-ncredere pe tavă mi-o oferi…

Te iubesc enorm Sâmbătă, când sunt alintată,
când săruturile tale au o aromă halucinantă,
radiind cu forță, cu o pasiune sacră, -nverșunată,
cu un surplus de emoții ce nu mă minte niciodată…

Te iubesc oricum, oricând, și-n zilele de Duminică,
trecând peste granița subțire din cronica-mi veșnică,
simțind că ne zguduie un fior de dorință, o trăire unică,
iar tu… mă faci să mă simt pe veci a ta logodnică…

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Bio
Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.