Adina  Banea

Aşa de mult teoretizăm noi iubirea, atât de multe definiţii se încearcă şi atât de multe cuvinte ne-am obişnuit să povestim vorbind despre ea, încât se poate întâmpla ca uneori, din cauza acestor mituri care s-au creat în timp despre iubire şi nu neapărat cu toatele având substrat real, să apară confuzii importante pentru adolescenţi, pentru cei virgini sentimental şi afectiv care intră pentru prima dată într-o relaţie, îndrăgostiţi şi entuziaşti şi curioşi şi visători.

Iubirea doare! Iubirea provoacă suferinţă!

Nimic mai fals.
Iubirea vindecă, iubirea împacă, iubirea aduce după sine linişte şi bucurie şi grijă şi devotament şi atenţie şi stimă de sine și apartenenţa şi prietenie şi recunoaştere şi blândeţe şi mângâiere şi sex şi sex cu dragoste şi copii frumoşi şi..ştiam că n-o să mă opresc din explicaţii sinonistice, din adăugare la nesfârșit de atribute pozitive şi blânde şi bune..? care pentru toţi cei care iubesc cu adevărat şi împărtăşit, definesc iubirea.
Iubirea supără câteodată, da, dar nu doare precum o rană deschisă.
Iubirea doare într-o singură situație: atunci când ne pleacă. Când îi suntem indiferenţi.
Atunci răneşte ea, iubirea! Doar în lipsă, când nu-i împărtășită.
Avem nevoie de iubire ca de aer, aşa cum apa hidratează trupul, la fel iubirea hidratează sufletul.

În fine, alt mit total la fel de aiuristic, zice cum că iubirea se jură neapărat, căci altfel nu e dovedită ori credibilă!
Ori că iubirea ne ia din libertate, ne îngrădeşte permanent.

Iubirea dimpotrivă, înseamnă libertate! Tu o alegi, ţi-e opţiune, pe de altă parte.
Iubirea nu constrânge în vreun fel, iubirea te deschide şi te învaţă să vindeci frustrări, răni din copilărie necicatrizate, iubirea dezinfectează sufletul şi îl eliberează totodată.
Prin iubire înveţi să te cunoşti și să te accepţi. Iubirea te validează, te ajută să vezi calităţi, motive de apreciere, te determină să ai dorință de evoluţie.
Fără emoţia iubirii nu reuşeşti să te descoperi, nici să-i desluşeşti pe ceilalţi.
Fără iubire nu vezi lumina, trăieşti în întuneric, înfrigurat şi solitar şi trist şi plâns şi îngrădit de limitări proprii pe care tu însuţi te-ai obişnuit să ţi le impui involuntar, din neputinţă ori neînţelegere.

Iubirea înseamnă atracţie şi pasiune şi jurăminte.

Când ne îndrăgostim, categoric suntem atraşi sexual puternic de o persoană.
Orice atracţie sexuală puternică este totuna cu o îndrăgostire temporară.
Spun temporară, pentru că de multe ori poate fi vremelnică şi nu eternă cum avem senzaţia propabil că o vom simţi prin noi din clipa/ziua/săptămâna în care trăim sentimentul acesta minunat, de a fi îndrăgostit.
Nu întotdeauna şi nu toate aventurile îndrăgostite cu fluturi prin stomac tremurând nelinişti şi nerăbdarea sărutului, trec și în etapa următoare, a relaţiei asumate de cuplu.
După ce potolim un pic setea sexuală de început, începem să ne observăm atent potrivirile ori dimpotrivă, discrepanţele ce ne există.
Doar o bună compatibilitate, crearea unei camaraderii prieteneşti, hohotele de râs împreună, conduc pe mai departe la decizia de a încerca noi doi un parteneriat pe termen lung.
..care dacă se menţine satisfăcător în timp, fără conflicte, certuri, reproşuri şi suferinţe de o parte sau de cealaltă, ne va învăța taina iubirii, ne va dezvălui importanța ei şi ne va ajuta să trăim fericiţi şi împliniţi până la adânci bătrâneţi..!

Hahahah! Hai că am dat-o uşurel în basm, pare-se, uitând pe-alocuri ideea de la care am pornit!..aşa cum spuneam deci, atracţie+pasiune=îndrăgostire.

Iubirea nu se bazează însă doar pe aceste două elemente adunate şi numai atât, două emoţii superficiale şi vremelnice, contopite.
Iubirea este mult mai mult şi mai profund decât un sex romantic ori pasional ori cum îţi place ţie să îl mişti pe-acolo..?şi-am spus de o mie de ori cam cu ce vine ea la pachet şi ce reprezentare am eu despre ea, îţi aminteşti?

Atracţia şi pasiunea nu se menţin la intensitate crescută într-un parteneriat stabil.
Nu înseamnă însă că dacă se întâmplă astfel nu mai suntem iubiţi. Nici vorbă!
Înseamnă doar că suntem pregătiți să trecem într-o altă etapă de evoluţie. Păşim uşurel către o iubire matură, înţeleaptă, potrivită adultului.
..de aici nu rezultă că nu mai facem sex noi doi..hahahah..Doamne fereşte! cine-ar înţelege oare aşa degringoladă covârşitoare, cum să trăieşti iubind dacă nu ai şi intimitatea iubită mai câteodată, păi?!..cum aşa?

Facem de toate în continuare, stai liniştit, răsuflă uşurat! Uhh.. că numa’ povestind m-a transpirat și pe mine, un pic cam rece un sentiment straniu necunoscut..o emoţie nouă, neplăcută!
Subliniez încă o dată, să fie clar, că nici nu-mi pot imagina relaţie de cuplu neatinsă, lipsită de senzualitate.
Deci vom face sex cu dragoste mereu până la adânci bătrâneţi într-un cuplu frumos și compatibil care se iubește.
..tot evolutiv, încercând să ne descoperim atingeri noi, fantezii noi vorbite intim, care duc la experienţe sexuale importante noi în noi doi, aceiași doi.
Iubirea nu glăsuieşte şi nu se jură că iubeşte. Ea nu are nevoie de cuvinte mari pentru a fi veridică.
Iubirea simte și atât.

Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!!
Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire.
În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare.
..în realitate, zic, despre lumea reală vorbim, nu despre vreo balivernă nemuritoare!

Mă uitam des spre ei, iar mintea mea pătrunzătoare de copilă invidia oareșcum puterea dragostei lor.
Ştii cum simţeam? Păi mă simţeam cumva respinsă fără să cunosc în fapt respingerea, simţeam că ei consumă iubirea toată între ei, iar eu rămân astfel fără fărâmă fărâmică mică de dragoste.
Aşa simţeam.
Cred că într-un fel asta a fost şi drama copilăriei mele care m-a urmat probabil până la maturitate.
Zic impropriu dramă. Ori poate nu.

În fine, au tot trecut ani pe lângă mine, peste mine au tot venit ani noi şi tot mereu veneau cu iubirea asta crescând mereu şi tot mereu şi nu se mai oprea din creştere! şi-acum, și astăzi dacă poți să crezi, încă am senzaţia că tot se mai înalță cu câte o jumătate de centimetru cumva, tot mai crește..cu fiecare An Nou Fericit ce apare pe după neaua din ce în ce mai puţintică lately de sfârșit de decembrie!

Părinții mei încă se iubesc frumos, încă se privesc frumos cu iubire întrezărită blând în colţul ochilor, cu şoaptă de vis, cu poveste de dragoste eternă!

Asta zic! Am crescut cu iubirea plimbându-se agale tot mereu prin casa mea, casa lor, de fapt, căci de fapt iubirea lor se întâmpla acolo. ..încă se mai scrie acolo la romanul maraton a doi îndrăgostiţi adulţi.

„Dar eu? Hei! Sunt şi eu pe-aici! Pe mine cine mă iubeşte? Cine? Nu merit şi eu un zâmbet din priviri? Nu pot şi eu să fiu iubită mult aşa şi tot mereu să cresc iubire în casa asta a noastră? Hei!
Mamaaa!”

Cin’ să m-audă? Ei povesteau din nou și iar, o întâmplare seacă și banală ce le stârnea absolut total aiurea, jur! hohote de râs.. şi împleteau iubire peste iubire cu iubire şi tot aşa mereu..mereu.
Iubirea lor, dragostea lor, copilul..nimănui.

Am hotărât eu pentru mine atunci, subconștient firește, căci nu cred că aveam vreun habar eu pe atunci cum că mi-am hotărât eu pentru mine să cresc mare și când voi fi mare să reușesc eu să le întrec iubirea.
Uite-așa s-o iau la trântă dreaptă, și s-o dau de Pamânt. Iar s-o cuprind în brațele mele tinere dar hotărâte și ferme și puternice..și să-i învârtesc toți creierii pe rând, și s-o dau iar de Pământ.
..la sfârșit s-o iau de guler, s-o șterg de praf, s-o curăț bine-bine, să-i întind mâna prietenește și să-i explic că nu vreau s-o rănesc pe viață, Doamne ferește! Nici nu am de gând să-i las vreo cicatrice..ci doar am avut nevoie eu așa principial să știu că pot să o înving. Că mi-am promis de copilă.

Am mai hotărât eu pentru mine atunci când eram mică, să învăţ iubirea cap coadă până la capăt şi s-o dăruiesc cap coadă întotdeauna până la capăt şi de tot şi..dar cui?

Eu întrebam, eu răspundeam, fireşte!

„Doar cui mi-o merită! Doar cui mi-o vede! Doar cui mă aude măcar.. cuiva care mă aude şi mă ascultă şi mă ia în braţe şi mă mângâie pe cap înainte de culcare. Lui o să i-o dau eu toată, pe veci.”

” Dar oare merit să fiu şi eu iubită înapoi? Măcar un pic? Nuu! Nu pentru că iubesc eu mult de tot, doar pentru că-i exist! Că-i stau aproape dimineața, că ador să îi zâmbesc seara..că-i place lui de mine și-i e drag și..!”
” Fireşte că merit. Pentru că sunt bună, sunt caldă, sunt afectuoasă, pentru că ştiu să ascult, pentru că ştiu, am învăţat tot și..ce spui? vreau să învăţ şi mai mult de atât!.. să ştiu să iubesc cum trebuie, să învăţ să împrăștii iubire. ”

Eh..și uite-aşa au tot trecut anii..tot trec uşor uşor aşa, curg văratic peste mine..!
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge ei să învăţ să iubesc până la capătul din capăt şi de tot, căci tot mai am de parcurs câte-o etapă, câte-un fragment, câte o frază nouă..câte ceva..aşa observ! Că pot să mai adaug încă..

..câteodată, mi se mai întâmplă câteodată, da, să mă uit în gol pe peste mine, mi se-ntâmplă să mă trezesc vorbind cu mine întrebarea copilăriei mele crescută adult printre iubire multă:

„Hei! Dar sunt şi eu aici, măi! Pe mine cine mă iubeşte, cine? Pe mine mă iubeşte oare cineva?”
Hei..
„Fireşte, îmi răspund în şoaptă. Eu te iubesc pe tine. Cel mai mult! Și mâine iarăși te iubesc..c-un pic mai mult! Nici nu-mi dau seama de ce încă mai întrebi retoric spre alți oameni. De parcă eu nu îți ajung!”

..și bine că mi-am amintit să-i sun pe-ai mei. Sunt plecați să facă un tratament la mare..mama-i cu reumatism, tata cu diabetul și-altele mai grave..off! simt așa un dor de ei, cu drag..și cu iubire multă! Tare mai țin la ei! Până la urmă, ei m-au învățat iubirea asta toată, nu?!?! ❤️

Să nu mă-ntrebi de unde ştiu, dar crede-mă că ştiu sigur!
Şi crede-mă că ştiu şi că nu-ţi trebuie ţie personal să mă citeşti ca pe o carte deschisă.
..doar că eu..eu ador să fiu cartea ta deschisă…și nu doar câteodată, iubitul meu, ci mai mereu!
Măi, că nici nu ştiu dacă asta-i vreun atu ori dimpotrivă: faptul că îmi place să mă las desluşită de tine în cuvinte multe spuse de mine şi tot curgând şuvoi.
Măi iubitule, dar nici nu contează dacă-i bine cum mă trăiesc eu, pentru restul ceilalți ori dacă poate ar fi fost mai bine din alte perspective, să iau exemplul vecinei, spre exemplu.

Eu sunt fericită cu mine doar aşa!

Chiar dacă nu rezonez cu toată lumea cu felul meu foarte deschis de a mă trăi pe lumea asta!
Știi, mie-mi place să privesc în ochi când vorbesc cu cineva.
Să nu-mi fie ruşine în vreun fel cu ce am de spus şi, mai ales, vreau să mă conving din priviri că mă şi crezi atunci când am de spus câte ceva.
Să fii convins că nu vorbesc minciuni.
Că nu vorbesc doar pentru a te opri din treabă nejustificat.
Vorbesc pt că am ceva de spus în genere..iar acum, iarăşi, iubitul meu, din nou..te privesc în ochi şi-ţi spun simplu că te iubesc!

Te iubesc suficient de mult încât să ştiu fără vreun dubiu că tu reprezinţi iubirea însăşi pentru mine.
Ştii, acum ceva ani în urmă, când mai meditam eu așa..arareori, ce-i drept, eh! atunci însă, mă întrebam cu un aer curios pe mine însămi..” Dar până când o să te tot iubesc eu aşa în crescendo? Dar cât o mă mai tot reîndrăgostesc eu doar de tine?”

Dar cât îmi mai trebuie pentru a mă scoate şi tu din pepeni măcar de două ori pe an, nu doar o dată şi atât? Cum mi se-ntâmplă mie.
Câteodată..hahaha..trece anul şi nici nu realizez că nu m-ai iritat deeloc în decurs de atât de multe zile..
În fine, mi-am răspuns tot singură atunci cândva, mai demult.
Mi-am zis într-o dimineaţă pe un ton firesc şi natural cum că..
„N-ai cum să te plictiseşti iubind. Nu-i monoton deloc. Şi azi şi mâine şi în fiecare zi iubirea creşte. Iubirea mea pentru tine, iubitule, creşte de la zi la zi şi aşa va rămâne, iubitul meu, pentru totdeauna.”

Mă mai gândesc pe de altă parte cât de norocos este şi Radu cu noi doi iubindu-ne aşa frumos și special.
Mi se pare un noroc inimaginabil să creşti alături de doi oameni care ştiu să iubească atât de tare.
Care să-ţi împărtăşească numai zâmbete calde şi bunăvoinţă şi mângâiere şi care să-ţi definească fără vorbe mari iubirea într-un mod atât de simplu.

” Mami, dar ce înseamnă să iubeşti?”

„Păi din iubire ne naştem, babe’ule, în primul rând! Fără iubire nu am respira viaţă. Fără ea ne-am lăsa doar trăiţi de viaţă, alergaţi de viaţă împiedicaţi printre nimicuri inutile..în loc să ne trăim fiecare minut al ei. Uite..s-o luăm altfel..tu cum explici că mă iubeşti pe mine? Sau..ia stai!! Tu mă iubeşti vreun pic pe mine? Hahahah..mmm??!”

„Daaa! Enorm. Şi pe tine şi pe tati!”

„Pe care mai mult?? Eee? Ia zi cinstit!”

„Păi..pe amândoi la fel. Și serios!”

” Şi ia gândeşte-te acum un pic..cum ai explica tu iubirea asta?”

” Mi-e dor de voi când nu sunteţi acasă. Îmi place să râd cu voi cel mai mult din lume….iar când plâng parcă mi-e mai bine dacă plâng cu tine..mă liniștește plânsul meu cu tine ..şi nu mai ştiu ce să mai zic!”

” E de ajuns cât ai spus, copilaş frumos! Nu mai e nimic de adăugat în plus! Nici gram! Şi eu te iubesc de mor!”

Pe voi doi, iubitul meu, eu vă iubesc de mor!
Voi sunteţi eu.

Şi vă iubesc în toate chipurile..şi adolescentin, şi amuzat şi matur şi fluşturatic şi cu un cap prin nori şi cu picioare bine înfipte în Pământ.

Vă iubesc frumos!
Din ce în ce mai mult cu încă o zi..şi încă una..şi..bună dimineațaaa!

Fericirea începe cu tine.
Iubirea toată începe tot cu tine.
Dacă nu vei şti cum se simt emoţiile astea două inițial în relaţie cu tine, cum poți măcar să crezi că le-ai putea stabili în relaţie cu altul?
Cu un străin?

Oamenii tot au tendinţa să afirme că li se-ntâmplă și lor să iubească cu tot sufletul uneori, mărinimos și darnic și generos..doar că aşa ştiu ei să iubească: nevorbit şi neauzit și doar în gând.

..doar că iubirea înseamnă şi deschidere printre altele.

Când te laşi deschis te năpădeşte realitatea cu angoase câteodată, da, fireşte, cu temeri şi incertitudini, cu suferinţă şi lacrimi..! în recompensă însă, cu iubiri şi cu bucurii şi cu speranţe.
..în plus cu o mulțime de alte lucruri întâmplate frumos.

Când însă te păstrezi închis și pe deasupra și-ncuiat cu două lacăte de siguranță?, atunci nici iubirea nu o poți cunoaște cu adevărat, cu emoţiile ei vulcanice în trăiri vesele ori suferinde. Ori amândouă.
Pe care le simţi şi te pătruuund simţibil conștient.

Eu zic că doar așa trăieşti viața, aşa doar înveţi până la capăt și despre cine eşti tu în identitate: un om fericit care aplaudă iubirea, ori invers, unul asumat în tristeţe cu nefericire.

Ambele variante sunt corecte, ambele sunt în regulă, indiferent pe care ţi-o alegi a ta, indiferent pe care-o afli despre tine în reprezentarea ta în sine nemințită!

Important este să ştii cum îți există tot adevărul adevărat și obiectiv despre tine. Să ți-l accepți așa cum este mai apoi!
..pentru ca să nu pretinzi altora lucruri absurde ce nu se pot pretinde, care nu depind de ei în niciun fel pentru a te ajuta astfel să-ți aduci visul în realitate, pe care de altfel doar tu ești singurul și cel mai în măsură să îl împlinești.
Începând cu tine, intrând firesc, prietenește, într-o relație blândă cu tine, ți-ar fi primul pas.

Căsnicia nu a fost inventată pentru a te face pe tine fericit.
Sau așa credeai?
..tu trebuie să fii fericit dinainte, să ştii ce-i aia fericire dinainte de a intra într-un mariaj.
Dacă tu exişti singuratic şi nefericit de când te cunoști născut pe lumea asta, mai degrabă stai burlac!..pentru că dacă un suflet din acesta gol și nedeslușit se va căsători cu alt suflet din ăsta asemănător, aşa vor rămâne ei amândoi şi-n căsnicie împreună.
Nimic nu se va schimba, deşi îţi pui tu toată nădejdea şi speranţa că din minutul însurat, de-atunci înainte pe mai departe, vei primi pe tavă fericire cotidian!!..o vei servi delicatesă în fiecare seară câte înc-un pic prin mariajul tău ce trebuie să-ţi dăruiască şi iubire şi fericire şi tot ce nu ai ştiut tu vreodată să-ţi simţi personal.

Poate că nici n-ai căutat! Ori nu ţi-a trebuit ori ai confundat cu alte emoţii şi sentimente crezând că aia e! Că ai găsit-o!

Cum ne întălnim, pe de altă parte, potrivitul în relaţie? Sufletul pereche?
Cu grijă!?
Știind exact ce ne dorim pentru noi alături să ne reprezinte în primul rând, știind cu exactitate ce ne mulțumește pe termen lung și ce ne-ar împlini sufletește pe termen și mai mult!

Serios, chiar trebuie ales cu grijă!
Îi trebuie observat atent comportamentul, reacţia, acţiunile şi nu neapărat remarcat vreun fizic impecabil, cel mai invidiat din lume din câte ai reușit tu să îndrăgostești, de către restul prietenilor tăi! În ascepțiunea ta, firește! Evident!?

Vei trăi o viaţă alături de un om care comportă într-un fel ce ţie trebuie să-ţi placă.
Pe care ţi-e necesar să îl admiri şi să-l apreciezi pentru cum este şi cum gândeşte şi cum înţelege şi nu doar pentru cum arată şi atât!

O înfăţişare plăcută atrage priviri, un comportament și o personalitate cumsecade, apropie suflet.

Asta îţi trebuie şi ţie, cred eu.
Un suflet care să te-apropie şi lângă care să te laşi şi tu deschis, apropiindu-l!

Dacă nu eşti însă fericit şi crezi că ai nevoie de altcineva pentru a înțelege fericirea, nici n-o să ajungi vreodată paac! fericit ca prin minune, brusc!

Căsnicia nu înseamnă dreptul câştigat la fericire prin celălalt, ci înseamnă construirea unei vieţi în doi împreună, tu cu celălalt.
Zilele îţi vor trăi la fel ca şi până înainte de a te trezi căsătorit: unele (ne)fericite, altele mai puţin (mult) vesele.
Dacă vei da atenţie sentimentelor tale negative te vei îndrepta însă categoric către un dezastru.

Zilele tale fericite încep întotdeauna cu tine!
Tu ești singurul responsabil de emoțiile tale.
Tu programezi gândul (ne)mulțumit emoțional cu tine, tot tu îți proiectezi un viitor cu tine (ne)fericit.
Tu ești cel care își apropie oamenii buni, tu îți așezi alături pereche de om cum trebuie și cum doar tu simți că ți s-ar potrivi pentru a dezvolta frumos iubirea cu fericirea ei cu tot.

Pe care deja tu știi să o trăiești.
Pe care ai acceptat-o benevol și cu inima deschisă în sufletul tău liber de gânduri negative și de conflicte interioare și de neasumări ori minus acceptări cu tine.

Căci tu ai ales drumul cel mai scurt.
Ador oamenii ăstia! Sunt cei mai frumoși și mai reali oameni din lume!
Zâmbesc fericirea în privire!
Așa-i și recunosc!

Nu sunt eu, firește, cea mai frumoasă din lume, nici cea mai fotogenică – logic că nici n-aş avea cum, nefiind eu cea mai foarte drăguţă din câte suntem? – nici cea mai inteligentă nu sunt de altfel..și nici întotdeauna cea mai înţelegătoare cum mi-aş dori (poate) să fiu, nici veselă nu sunt prea permanent pentru a te binedispune, gospodină..hmm!..mă surprind arareori că mai gospodăresc, caldă şi blândă nu…ahh..! ba daaaa.!..asta de fapt chiar cred că mă reprezintă..hai să sărim peste, zic..!

Aşaaa!

Deci nu sunt foarte perfectă eu în general, cu toate cele cum trebuie aranjate pentru a îndeplini visul tău ideal masculin, pe care-l bănuiesc să spună despre mine cum că ar trebui să fiu..

– Cosânzeană care să bănuiască că-ţi mai pot plăcea şi altele, chiar mai puţin Cosânzene decât (nu) sunt eu;
– înţelegătoare cât să înţeleg că ţi-ar trebui să-ţi fiu cu muuult mai peste medie de înţelegătoare decât sunt eu cam insuficient pe-alocuri;
– isteață cât să prind glumele din zbor chiar şi fără un simt al umorului exacerbat, pe care posibil să nu-l am însă deloc..

.. extrapolând un pic acum descrierea despre mine, cea careee..

Sunt câte puţin din multe lucruri şi câte mult din puţine alte lucruri ce-mi place mie să cred că-ţi trebuiesc ţie pentru a putea să mă iubeşti destul, cât să fii suficient de fericit că ți-ai ales să fim împreună.

Suficient de fericit pe de altă parte, cât să ai atâta de multă inteligenţă emoţională dispusă să asculte cum că eu aici, emoţional, stau pe plus mai mult decât restul ceilalţi..!..că am de dat o droaie de iubire şi de afecţiune, cu mult mai mult decât ai avea tu nevoie să primeşti înapoi de la mine: iubire emotivă şi timidă şi sensibilă și înţelegătoare şi frumoasă şi..gospodină…hai să exagerez un pic acum, mă lași?!? dar dacă tot vorbim dragostea, chiar pot să mai exagerez câte un pic, zic, nu?

Tu cum zici?

În fine, atât de imperfectă cum sunt eu probabil, atât de imperfectă fiind eu şi explicându-ţi ţie imperfecţiunile acestea câteva pe care le observ eu despre mine..ehh..!..uite că pe lângă toate-aceste mici-mari imperfecţiuni ce mă adună-n mine, Adina LaLaLand, îmi adaug totuși și-o mare calitate:
– nu sunt modestă..dar deloc, asta uitasem să menţionez printre defectele majore care îmi aparţin- ..am calitatea de a te iubi mereu şi tot mai tare, iar asta în ciuda imperfecţiunilor pe care și TU le ai şi pe care dacă TU nu le-ai avea, probabil că aş fi căutat de multă vreme un alt Tu care să fie mereu acest Tu pe care altfel decât ești nu l-aş prea putea iubi!
Tu ești prea TU al meu, iubitul meu! Și-așa îmi și place să fii!
..ești TU din care NE este nouă Radu, Radu care din doi oameni atât de imperfecţi, iată!! a născut mai mult decât PERFECTUL.

..asta zic, am idee aşa un pic despre mine cum că nu-s ideal de perfecţiune născut într-o singură femeie..!
Aş mai îmbunaţi pe-alocuri tot mereu la mine câte ceva firește, recunosc!

Pe tine însă te iubesc aşa cum eşti, neîmbunătățit deloc.

Iubesc defectele tale mai mult decât părţile alea despre care ştii tu că ţi-ar fi cele mai bune chestii din ce cunoşti prin alţi oameni!

Măi, să nu-nţelegi că și pe-astea poţi să le schimbi pentru că..”și dacă le-ai schimba eu te iubesc oricum, iar asta rămâne veșnic așa, orice s-ar întâmpla!..”

..asta NU!..n-ar fi în regulă..pentru că ele sunt cu adevărat frumosul tău cel rar de găsit frumos şi prin alţi oameni masculini.

Oricum, vreau să spun cu totul altceva acum..spun că, deşi ştiu că eşti mai special în frumosuri care-ţi aparţin şi numa’ la tine-am remarcat eu că există atâta..ce ştiu eu că este!!..deşi ştiu, repet, calitatea asta de om rară a ta, m-am obişnuit însă să îţi iubesc ce nu-mi place mie neapărat că îţi există-n tot-ul ăsta unitar al tău de om, prea rațional de (im)perfect.

Am găsit să iubesc la tine ceva ce nu înţelegeam.
Ceva ce nu concepeam vreodată să pot înţelege că nu pot să înţeleg..; am ajuns în punctul în care să nu îmi mai conteze cu adevărat dacă aș putea înţelege un..ceva neînțeles, pentru a putea iubi.

Ei uite..! că pentru asta te iubesc şi mai tare, iubitul meu frumos!
Pentru faptul că am învățat să simt iubirea aşa cum este ea de fapt: fără logică în definiţie, cu multă logică, suficientă, în simţuri şi trăiri și in emoție.

Aşa că..ce mai contează dacă eu nu sunt perfectă pân’ la capătul cel mai din capăt?
De ce-ar conta vreun pic de imperfecţiune ori dimpotrivă! cea mai multă adunată-n mine-acolo răsturnată ori numa’ puțină, lâncezind, abia întrezărită?
Nu contează nimic din toate astea.

Contează doar să ştiu că şi tu mă iubeşti aşa cum sunt eu, fără să vrei să schimbi nimic din ceea ce eu sunt în imperfect iubibil pentru tine.

..căci dacă m-aş schimba un pic?
Şi dacă nu ţi-ar mai plăcea de mine cea de-atunci!? Și dacă nu ai mai iubi perfectul pe care ți l-ai dorit în mine?

Și dacă astfel vei afla într-un final apoteotic, ce mult iubeai de fapt ceva ce numa’ eu puteam să-ți fiu? Dar nu mai sunt??

Stai liniștit..hahahah!! Că nu ma schimb deloc!
..doar te puneam pe gânduri! Doar mă jucam cu vorbe!
Voiam să știi și tu cu-aceeași siguranță cum știu și eu că te iubesc NEĂPĂRAT așa cum ești acum!
Mult și de tot!

..iar am vorbit extrem de mult cum nu îți place ție! Și mult prea siropos, cum iarăși știu că nu-ți prea place!

Ce zici, hai..!..împodobim bradul? Am cumpărat globuri noi anu’ăsta! Și n-ai să crezi de unde..hahahah..am descoperit un shop online fooarte tare..atunci când..binee! Gata! M-am oprit! Nu te mai strâmba așa drăguț spre mine, măi iubirosule!

..şi uite cum te iubesc eu astăzi şi mai mult decât te iubeam ieri.
De ce te miri așa spre mine?!
A mai trecut o zi, iubesc deci cu o zi mai mult.
Șiii..strâng iubirea într-un sac. ? Staiii, măi, ai răbdare și tu un pic..!.. că-ți explic concret și imediat ce vreau să spun. Ce te grăbești așa?? Mmmm?

..îți explic cum că așa mi se-ntâmplă mie iubirea.
Număr o zi în plus, adaug o grămăjoară de iubire-n plus.
Şterg încă o zi din restul zilelor ce-mi sunt socotite, adaug picătură de rouă din ziua aceea iubirii dintre noi.

..şi uite tot aşa păţesc mereu.
Îmi întregesc iubirea pe zi ce trece.
Trec zilele crescând iubirea.
Se implinește văzând cu ochii.
Devine adultă.
Mai profundă astăzi decât ieri mereu.

Aaaa..în plus, iubirea mea mai are un atu: nu se îngraşă!
..deşi ţi-ai fi închipuit-o ca fiind o gospodină vrednică, trecută uşurel spre floarea vârstei a..doua, ea se încăpăţânează să nu se rideze cu straturi grăsuțe, cu dublu strat de piele lăsată, obosită, tracasată de îngrijorări şi nelinişti neghioabe, prostăloaice.

Asta îţi tot spun: că la mine-i altfel. Nu mi se-ntâmplă-aşa cum ştii tu că se petrece de-obicei cu lumea multă.

..cu cât strâng mai multe zile şi le îndes în sac acolo..ahh! și să nu crezi că exagerez cu sacul ăsta despre care îți vorbesc; chiar nu-mi ţin iubirea-n geantă, împrăştiată printre rimeluri şi rujuri şi oglinjoare în care să mă oglindesc time to time când sunt ieşită prin oraş şi am trebuinţă să-mi îmbujorez obrajii cu vreun blush ce mi-ar înviora strop de culoare vie.
Nici măcar nu am rimel sau ruj sau oglindă în vreo poşetă..dar mă rog, asta-i altă poveste..!..ți-o povestesc altădată.

Așaaa..îți spuneam deci, că de un timp încoace îmi păstrez iubirea într-un sac aspru de ţară.
Îl am de la bunică’mea care mi l-a ţesut când am împlinit vreo 14 ani şi tot atunci mi l-a și dat cadou cu lacrimi emoţionate în ochi blânzi, spunându-mi cum că..
” Maică, știi că eu n-am bani. Dar ţi-am cusut ceva cu mâna mea! Un sac pe care cu siguranţă o să-l şi arunci, nu-i cu importantă. Nu puteam să trec totuşi ziua ta fără nimic..e brodat de mine şi astea sunt însemnele fericirii din ce ştiu eu de prin bătrâni.
Să fii fericită, atât îţi doresc, maică! Şi iubită cum am fost eu de bunică’tău, Dumnezeu să-l ierte!”

Pfff..! Când o auzeam cu maică asta, mi se ridica părul în cap.
Nu suportam cuvântul în sine, mi se părea de-un ţărănism aparte, un arhaism ce mă scotea din pepeni.

..acum l-aş asculta însă în fiecare zi, cu zâmbetul pân’ la urechi, plin de iubire.
Aş şti şi cum să îi răspund.
„..şi eu te iubesc enorm!..şi voi iubi şi sacul ăsta de la tine. N-am să-l arunc, căci poartă însemnele fericirii, ale dragostei.”

Atunci l-am luat însă într-o doară, fără să mulţumesc măcar.
Cu aer indiferent și îngâmfat. Și strâmb.
Nu ştiam că în el îmi voi pune la adăpost iubirea ce-mi va creşte cu fiecare zi ce-mi va aduce noaptea îmbrăţişată tot mai strâns, cu dragoste din ce în ce mai mare şi mai caldă şi mai înţeleaptă, fără umbre de nor supărăcios, fulgerat deasupra mea; ci doar cu raze liniştite şi paşnice. Cu armonie.

Măi, și-abia atunci când am realizat că iubirea mi-o dăruiesc în primul rând eu mie şi nu eu ţie, că ea înseamnă pace în suflet şi abia apoi nevoie de tine..căci, da, am nevoie și de tine după aceea, no matter what..eh..!!abia atunci când mi-am dat seama cum că dragoste adevărată înseamnă să te iubesc cât pot eu de mult și apoi şi mai mult dacă asta mă împlineşte şi mă face şi mai fericită..uite vezi?! abia atunci m-am apucat s-o adun în sacul prăfuit primit cadou de la bunică-mea.
Acela ce avea brodat pe pânza-i aspră însemnele fericirii abia înţelese.

Ştii câte zile neiubite am pierdut? Ai idee?
Câte zile în care în loc să înţeleg că iubirea creşte cu o zi azi, cu încă două mâine..înţelegeam doar că o ţin în echilibru doar dac-o lupt?!? Doar dacă o războiesc??

..eh..! nu prea ştiu nici eu câtă iubire am lăsat să treacă pe lângă mine, de unde ai putea ști tu?!?
Am câteodată nişte pretenţii absurde de la tine, aproape mi-e şi jenă că le-am putut gândi.
Mi-e şi jenă, pe bune, câteodată când realizez că îţi ceream ţie lucruri pe care nici măcar eu nu le desluşeam în importanță.

Probabil că încă le mai bâjbâi.
Posibil, fireşte că-i posibil şi asta.
Dar măcar acum, eu astăzi ştiu că este posibil, că se poate să nu ştiu eu chiar tot şi nici despre toate nu ştiu întotdeauna..că se poate ca mâine să fiu înc-un pic mai fericită dacă voi înţelege lucru nou despre iubirea asta ce-o trăim.

În plus, de ceva vreme o tot strâng.
O aşez ordonat; zi după zi ce trece pun amintirea iubirii de ieri într-un colţ iar mâine îi adaug putere şi mai mare..nu menţin flacăra aprinsă..! Nuuu, nu doar atât! cum mi se părea c-ar fi îndeajuns într-un trecut nu prea departe de prezent.
Acum o luminez din ce în ce mai tare.
Asta fac!

..şi mă acopăr apoi cu fericire la gândul bunică-mii.
Care-mi spunea că n-are bani, de aceea îmi şi dăruieşte un lucru atât de fără importanță pe care pot să-l şi arunc dacă nu-mi place.

..când ea de fapt îmi dăruia un lucru ce nu putea fi cumpărat vreodată.
Un lucru de suflet mi-a dăruit, părticică din ea, pe care mi-a brodat însemne de sens de viaţă: fericirea aflată prin iubire.

Iubirea de sine. Care te lasă să ajungi şi să trăieşti apoi şi dragostea cu celălalt aşa cum trebuie ea trăită cu adevărat.
S-o afli şi s-o înţelegi aparte. Cu suflet.
Dragostea necumpărată în vreun fel. Nemincinoasă.
Fără preț.
Trăită prin înmulţire de sentimente bune. Adunate-n zile ce-ţi trec important.
Pentru că le dăruieşti şi nu le ceri.
Le dăruieşti fără să impui obligație de iubire dăruită înapoi.

Nu multă lume ştie să înţeleagă iubirea.
Ori scopul ei.
Ori sensul ei.

Mulţi au bani de dăruit, dar nu şi suflet de-mpărţit cu cineva.
Mulţi au multe de dăruit, dar nimic important din ce-ţi trebuie ție.
Mulţi nu se concentrează să-ţi înţeleagă nevoi, căci nici pe ale lor nu le cunosc.
Mulţi trăiesc cu senzaţia că ţi-au dat tot. Că i-ai secătuit. Dar nu prea dau nimic.
Mulţi te ceartă că-ţi tot dau una alta permanent.
Zi după zi ce trece ei numa’ au dat şi n-au primit nimic în schimb.
Nici pic de recunoştinţă n-ai răspuns tu înapoi, deşi ei au tot insistat cu trocul.

„Eu tot îţi dau. Iar tu??!!..Nimic?”
„Nimic! Eu n-am nimic de luat de la tine, nu ştiu de ce-mi plângi în fiecare seară că îmi dai câte ceva.
Nu mă cunoşti deloc, nici măcar nu ştii că eu nu am nevoie de la tine de nimic.
Eu dăruiesc, doar că tu nu observi.
Îmi faci cadou într-una genţi fără valoare, deşi ţi-am explicat într-o mie de rânduri că am deja un sac.
Un sac mare și încăpător ce-mi este îndeajuns!”

Toţi ne gândim cât de minunat este să iubeşti şi să fii la fel de iubit cum simţi și tu că iubeşti la rândul tău.
Eu aşa cred cel puţin, cred că ăsta ar fi țel de viaţă la modul majoritar, uneori probabil la nivel subconştient.
Toţi când prindem o persoană, un om, o speranţă de mânecă, am face imposibilul, dacă-l simțim al nostru…! Compatibil și complementar in viitor de timp din viață.

..fiecare după cum crede de cuviinţă: unul copleşeşte cu atenţii gestuale, altul cu multe carduri puse la-ndemâna persoanei iubite, alţii mângâie în somn..

Când iubim, manifestăm fiecare cum putem, cum ştim şi cum simţim, această iubire magică pe care o vrem împărtăşită şi pe care n-am risca s-o pierdem nici un milimetru.

Dar ce se-ntâmplă când deja o respirăm? Ce se-ntâmplă când suntem convinşi că ne există?!?
Când ea trăieşte, e certă, e lăsată în mâinile noastre, s-o manevrăm după bunul plac?!?

Ehh!! Asta-i problema!
..atunci, o renegăm!
” Ce spui?!? Mă iubeşte, ştiu! Şi eu iubesc la fel! Dar asta-i tot?!? Asta să fie tot?!?”

Brusc nu mai vrei nimic din ce-ai visat.
Mai bine rămânea neîmplinit visul iubirii, în stadiul de fantezie, nu-i aşa?!?
Decât obositor atâta în restricţii, în îngrădiri şi în probleme ce tot..nu mai există!!

C-aici, da, aici voiam s-ajung!
Când iubeşti cu totul şi eşti iubit la fel, s-au terminat problemele.
Nu mai ai conflict, nu mai ai planuri, nu mai ai om de convins că meriţi să fii iubit…și totuși zic că ea, iubirea, ar trebui să te copleșească cu nevoie de prezența persoanei ce-o iubești.
Ori poate mă înșel, și mulți o percep altfel; închisoare de gânduri noi, minus speranță fericită, sfârșit de bucurii temporare cu rătăcire bezmetică, neliniștită, într-un atemporal dansant.

Sună ciudat să începi să ai probleme, tocmai din lipsa problemelor ce nu ţi s-ar mai putea ivi. Ce nu se mai ivesc, de bine ce îţi e!
Sună anapoda, nu simți așa?!?..

.. dar pare că realitatea se mișcă în ritm anapoda, câteodată..!!
O fi firesc.

În orice fel am încerca să definim iubirea, fiecare, ori împreună separat, am senzaţia că am ajunge totuși la niște numitori comuni.

Iar asta pentru că iubirea…

Iubirea te-ndeamnă să fii vesel când cel pe care-l iubeşti, zâmbeşte.
Vei fi îngrijorat, nu?!? când nu se simte bine omul de-l iubeşti..vrei să-i ştii problema care astăzi îl apasă şi-l determină să nu fie prea fericit.
Vrei să fii mereu la curent cu stările persoanei pe care-o iubeşti..vrei să ai idee despre ce l-a amuzat astăzi la prânz, vrei să ştii şi ce l-a deranjat ieri seară, îi zâmbeşti complice dacă simţi că ai chef de-o şicană câteodată..; doreşti să-i spulberi îndoieli dacă îţi spune că i-ar exista, îţi trebuie să-l ştii relaxat şi deloc încordat pe viaţă.

Dragostea nu-i chiar aşa de misterioasă însă. Ori de nedefinit. Dragostea este doar o emoţie puternică, o strângere de inima favorabilă, pozitivă, vizavi de o persoană față de care ai atașament.

Citeste mai mult aici.

Şi doar aşa eu pot să te iubesc!
Şi doar aşa simt eu iubirea!
Nu pot să te iubesc cu jumătate de măsură, mereu am ştiut că ţi-ar fi de-ajuns și-atât.

..doar că eu iubesc măsura toată; și încă o dată pe atât cred c-aş putea. ?

Aşa sunt eu. Sau tu nu ştii?!?
Aşa mă iubeşti şi tu.
Pentru că ştii că te accept cu totul, pentru că eşti convins că nu iubesc jumătate din tine cu o jumătate a mea de măsură.

Ideea e că asta se întâmplă rar.
De-aceea poate şi consideri, fără să ştii că ai considera vreun pic, că ăsta ţi-e noroc în viaţă.
Şi de aceea, repet, tot de aceea, mă iubeşti şi tu atâta.
Cu un pic peste jumatea de măsură ce ţi-ar fi convenit să o visezi, s-o simți, în numele iubirii.
Îţi place să fii prizonier în iubire, dar să lucrezi cu normă pe jumate în acest prizonierat acceptat de bună voie.

Te cam enervează, am observat că te agasează un pic, că nu accept sferturi de măsuri adunate pentru a forma cu greu un tot unde să mă lăfăi eu mulţumită.

Dar ce să fac, iubitul meu?!? Aşa sunt eu.

Iubesc prea mult, doresc şi mai mult iubirea să ţi-o simt.
Aş fi în stare de leşin permanent fără ea; în stare de comă, când doar respiri viaţă, fără să o și trăieşti.

..că de-aia zic, n-aş avea pic de rost să respir clipe, fără să respir iubirea..păi să respir un timp pierdut în van, aşa?!?
Unde-i rostul minutului ce trece, dacă nu îl ţii minte? Dacă nu-l ai în amintiri pe-acolo!?

..de-aia zic, iubesc cu toate măsurile pe care le găsesc pe lângă mine!
Le adun buluc şi le trăiesc iubind cum trebuie în felul meu; şi nu cu jumătăţi din ele!
Nu aş putea să-mi iert o clipă înjumătăţită sau uitată, sau pierdută din neglijenţă..!

Nici nu-mi dau seama de ce-ai vrea tu mai puţin!

Dacă ne trece mâine viaţa?!? Dacă se duce..nu ştiu unde?!?
Dacă apuc în ultimul minut din mine conştient, să regret un ieri când n-am iubit destul?
Când n-am spus că iubesc?
Şi cât iubesc?!? Ori cât pot să iubesc de mult?!?

Nu vreau regrete, de-aia zic!

Iubesc acum cu măsurile mele, toate, întregi!
Nu-mi înjumătățesc fericirea! Nu vreau, nici nu gândesc să pot!
Nu vreau să pot să nu iubesc! Vreau să repet într-una iubirea asta a mea. Multă. Toată.
..şi foarte întreagă!

Nu înţeleg însă de ce vrei tu doar jumătăţi.
Aşa eşti tu mai fericit?!? Cu asumare de regret pe viitor?!?

Ne plicisim mereu de noi..! Firește că ne plictisim apoi și de ceilalți.
Nici nu ştiu ce să mai zic..; tot aud oameni ce se plâng de rutina relaţiei în care sunt avântaţi de ani buni..cincispreze..douăzeci chiar..!!. nu înţeleg cum de brusc realizează acești oameni plictisul ăsta inexplicabil în care au stat însă liniştiţi de-atâta vreme.

De unde nedumerirea mea..??

Păi nu se-ntâmplă cumva să realizăm câteodată că ne-am plictisit de-a dreptul şi de tot, până și de noi înşine?
Pe bune, dar nu sunt dimineţi când ne trezim și observăm iritați, cum că ne mişcăm acelaşi trup de ani de zile, tot mereu același?!? că prea privim mereu aceeaşi faţă dimineața, în oglinda noastră, aceeași, de la baie?

Se-ntâmplă zile când nu mai simţim nici cum c-ar fi firesc să fim prieteni cu noi înşine.
Nu ne convin deciziile pe care le-am luat, ori am reacţionat prost în nu ştiu ce moment când ar fi fost necesară nu ştiu ce altă reacţie inteligentă..şi tot aşa mai departe.
Și-atunci, mă-ntreb..

Păi câtă vreme avem ore, zile, chiar săptămâni, când ne simţim în rutină plictisită cu noi înşine, nu-i deci, la fel de firesc, să simţim acelaşi lucru şi în parteneriat?
Nu-nţeleg de unde atâta uimire ori supărare ori uneori, da! chiar şi nevoie acută de schimbare a partenerului, doar pentru că simţim un plictis câteodată.

De ce-l expui cu atâta indignare, de ce-l vorbeşti ca pe ceva ce te irită, te agasează, şi-n care nu mai poţi trăi?? Dar nici măcar un minut?!?
De ce superi omul cel mai apropiat de tine ?!? care, culmea!! cu siguranţă a simţit şi el ceva asemănător cândva probabil, darrr..nu a reacţionat ca fiindu-i un capăt de ţară..nu te-a gonit din gânduri, nu te-a jignit în vreun fel..ba și mai mult! ţi-a ocrotit sentimentele, pentru că te iubeşte.
Și astfel a hotărât ca nici măcar să nu-ți spună plictiseala lui de tine.
De astăzi.

Ne plictisim câteodată de oamenii care ne iubesc şi pe care-i iubim cel mai tare.
Posibil să ni se pară că ne-am putea dispensa de ei uşor în momentele acestea, conştientizate ca fiind prea rutinate, prea la fel..prea fără rost să le mai trăim din nou şi mâine.

Păi da, ne cam plictisim de starea asta de bine, când ne devine liniară fericirea…nu-i așa?!?
Şi-atunci, am renunţa la ea cu totul..! atunci i-am da un şut puternic..!
Şi-un gol pe măsură!

„…și-am reuşit să scap..!!” ne spunem în sine mai apoi, de-a dreptul ușurați.

O aruncăm departe pentru că ne dorim, da, vrem să mai trăim din nou și iar, bucurii mărunte. De orice fel.
Ne e dor de altfel, de-o fericire de moment.
Cu oameni noi, neapărat, care să ne spargă plictisul de care ne-am plictisit atât de rău.

Şi-atunci se-ntâmplă să ne trezim într-o dimineaţă, să ne privim în oglinda de la baie şi să ne supărăm profund pe noi de această dată.
Cu adevărat să ne certăm pe noi înşine.

..pentru că am aruncat pe geam rutina care ne împlinea şi-n care trăiam o fericire confortabilă.
Eternă, nu vremelnică.

Atunci abia realizăm că viaţa este toată un plictis dacă ne-am hotărât noi înşine, fireşte, s-o percepem ca fiind aşa.