Copyright © 2015-2016 adina-banea.ro - Toate drepturile rezervate!
Nu-mi dau seama daca este benefic pentru cei ce traiesc intr-un cuplu asumat sa cunoasca secrete multe despre modul de gandire al sexului opus.
Ma tot gandesc inca.
Este important pentru ei cumva sa stie toate secretele de barbat/femeie, sau e mai bine pentru ei sa traiasca in cuplu, in neinteres de dezvoltare de subiecte ce poate ca nu le vor mai conveni ca-s stiute mai apoi in amanunt?!?
Teoria mea de pana acum cateva luni, ar fi fost adevar despre el, adevar despre ea.
Impartasite ganduri si idei in cuplu, despre cuplu.
Tot ce stim noi, femeile, despre femei sau barbati deopotriva, sa le spunem si lor, barbatilor.
Si viceversa bineinteles.
Mi se pare firesc sa ne povestim unul altuia, sa vorbim situatii chiar din jurul nostru, despre cum ar trebui sa reactioneze femeia sau barbatul , despre cum intelege ea sau el speta respectiva si motivele pentru care au reactii sau impulsuri de moment pe care ni le si impartasesc de altfel.
Despre cum Ea, femeia, sau dimpotriva El, barbatul, interpreteaza o situatie sau alta, despre certuri in cuplu si de ce sau cine dintre cei doi ar putea avea dreptate.
Mereu am dezvaluit „secrete” din modul de gandire feminin, nu neaparat specificand nume , dar tot mereu de asemenea, am disecat insa si modul de gandire al barbatului versus modul de gandire al femeii, cu argumente si de o parte si de cealalta.
Tot avand discutii in antiteza despre diferente si asemanari femeie/barbat, este clara concluzia fireasca,nu-i asa??
Suntem diferiti. Hahahahah
Amuzant,nu??…dar nu aici voiam sa ajung.
Voiam sa discutam un pic, care aveti chef de dialog chiar va rog mult sa contribuiti in comentarii si sa scrieti pareri vis-a-vis de impartasit partenerelui de sex opus adevaruri despre cum gandim noi in realitate.
Nu cumva ar fi mai bine sa nu ne lasam descoperiti si sa dansam de mana goi in ploaie de ganduri impartasite in totalitate?
Am inceput sa ma intreb daca nu cumva, in timp, prin expunere frecventa si teoretizare mereu si tot mereu de situatii sincere despre cum gandesc femeile, daca nu cumva, astfel, devii in fata lui prea vulnerabila.
Nu-i mai bine oare sa-ti mentii pe tine macar un val transparent??
Nu m-am gandit vreodata pana astazi la o necesitate de secret despre ‘cum gandesc femeile’.
Si nu m-as fi gandit daca nu as fi inceput sa cred ca ei isi pastreaza totusi o doza de nesinceritate.
Eu am explicat cu deschidere fireasca, orice intrebare careia el nu-i gasea raspuns sau logica spre exemplu, in comportamentul femeilor din jurul meu cand aveau discutii cu partenerii lor.
Dar azi ma gandeam asa, printre altele, daca si el mi-a tratat intrebarile vis-a-vis de prietenii nostri barbati cu aceeasi sinceritate.
Mi-am dat seama ca mi-a raspuns mereu si intotdeauna intrebarilor cu o sinceritate debordanta, mi-am dat seama ca eu nici macar nu pun intrebari daca banuiesc macar ,ca n-as face fata raspunsurilor reale din punct de vedere masculin.
Am realizat ca de fapt eu nici nu am curiozitati atat de mari despre „cum gandesc barbatii”, sau despre cum se plictisesc barbatii, nici macar nu vreau sa inteleg mecanismul lor predispus genetic la perpetuare de specie sau alte de-astea, spre exemplu.
Nu ma intereseaza motive pentru care omul pe care eu il iubesc mereu, si-ar putea uita vreodata iubirea noastra, chiar pentru o ora, prin cearceafuri straine.
Azi de fapt am realizat ca nu vreau sa aud orice fel de adevaruri despre barbati.
Nu ma intereseaza spre deloc mecanismul lor de gandire.
Vreau sa aud doar ce intreb eu. Nimic in plus.
Asa o fi si la ei?!? Asta-i intrebarea.