Oameni frumosi

Oamenii care trăiesc la sat sunt mai cu totul altfel decât noi!
Simpli, cuminţi, „cu frica lui Dumnezeu” ar fi spus bunică-mea.
Oamenii de acolo sunt mai paşnici și mult mai familişti!
Mai uniţi, mai aproape unul de celălalt. Se privesc mai cu grijă și mie-mi pare printre altele, că se și iubesc mai înțelept!

Mmmm..!! Dar mi-ar plăcea mie cumva să trăiesc într-o comunitate mică, unde preotul să existe ca fiind singurul acreditat din sat, unde doar pe el și numa’ pe el să îl căutăm cu toții cu speranța-n gând și-n suflet, pentru un cel mai bun sfat, sfat bun în toate cele?!?

…ttzz!!..nu prea..! Nici vorbă să pot să spun că aș schimba viaţa mea toată vreodata într-atât de-ntoarsă cu fundu’n sus, încât să visez la Coliba Unchiului Tom!!
Ori la vreun preot pe care să-l alerg pe ulița principală a unui sătuc mic, frumos, umplut cu o mână de oameni calzi, prietenoși și blânzi..!!
Nu pot nici în gând să afirm așa dorință radicală de schimbare pentru mine..!!

M-aș simți un pic cam mult schimbată..într-o mică ipocrită însă, care-și minte până și gândul! ?

Doar privesc cu nostalgie astăzi în copilăria mea, atunci când aşteptam cu nerăbdare vacanţa de vară, pentru a merge la ţară.
Iubeam vacanţa de vară, tocmai din acest motiv.
Din cauză de ardeleni cumsecade.

Îmi mai aduc aminte de încă ceva cu nostalgie…de pâinea pe vatră, făcută la țest, de bunica mea.
Bunicul meu a fost preot.
Și în fiecare duminică, era sărbătoare la noi acasă atunci când ajungeam și eu pe-acolo.
După slujba ce ţinea pân’ pe la un 12-1 aproximativ, venea vesel şi bunicul meu şi făceam o masă mare cu bunătăţi specifice locului, sub umbra de viță de vie din faţa casei.
Sunt momente de-astea prin viaţa noastră, pe care şi în amintiri le retrăim cu sufletul tot, cu emoție și dragoste, cu prezent!

Le simţim, pulsează…!
Momentele astea sunt unice, le povesteşti cu zâmbet încă, după ani mulţi, căci știi că nu se mai repetă vreodată.
Așa simt eu acum.
Retrăiesc melancolic prezentul trecut al unei duminici de vară adiată cu vânticel blâând!!!..îmbrățișat de raze calde și luminoase în priviri.
..reamintesc o iubire drăgăstoasă de doi oameni simpli pe care i-am iubit enorm.
 Doi oameni fără şcoli, dar înţelepţi, ce-şi coceau pâinea umplută cu brânză în bucătăria de vară şi care mai făceau un sos de roşii coapte şi cartofi prăjiţi cu ouă ochiuri de ţară, cum nu ştie nimeni să mai facă pentru mine niciodată..!

Mereu ne regretăm graba în care trăim.
Tot mereu, atunci când nu ne mai sunt oamenii dragi pe lângă noi, ne dăm seama că nu am apucat destul să îi îmbrăţişăm cu recunoştinţă atât de mult pe cât ne trebuia. 
..că nu le-am spus nici te iubesc” măcar cât trebuie, pe cât de mult îi simţeam în suflet tresărind.
Dar după ce regretăm, apucăm să grăbim iarăşi timpul!! Pierzându-l iar și tot degeaba.. şi ne tot alergăm noi ziua noastră de viaţă în maratonul ăsta mereu închipuit, uitând din nou de cele mai dragi persoane ale noastre, acelea din prezentul de mâine.
 

Uităm să luăm câte o pauză de duminică mai liniştită cu oameni frumoși alături!

Dar spunem totuși des prin gând că da, firește, noi iubim! Și iubim şi..iubim!
Fără să ne trăim însă vorbit și afectiv iubirea.

Iubim şi iubim şi iubim, firește! 
Iubim mereu și un iubit și o iubită, iubim și mama și bunicul și copilul, evident!

..nu este totuși important să ştie şi ei cam cât de mult iubim?
N-ar fi esențial să ne și simtă cum iubim?
Căci..informativ așa îți spun că..nimeni, nimeni niciodată, nu este capabil să-ți asculte ție vreo șoaptă grăbită-n dor de gânduri!!

Ppfff!! Că iar am întârziat la întâlnire..!! Pe bune, dar pe bune și foarte serios, sunt din ce în ce mai des supărată eu pe mine!!
Really!! Nici n-ai idee cât mă cert și mă critic și mă urechez în fiecare zi…păi NU mă grăbesc suficient niciodată!! Staauu așa vorbă lungă fără rost și pierd naibii tot timpul din lume!!
Te auzi, Adinule? Tu te asculți cum iar te plângi de leneveală, în loc să faci ceva constructiv și să schimbi lucrurile? Să te înveți s-alergi și tu cum trebuie?
Să intri-n rândul lumii?? Uuooff! Că n-o s-o scoatem noi la capăt cu tine niciodată, nu-i așa?

Nu! Dar chiar m-am hotârât de tot să nici nu mai ascult vreo ceartă de-asta despre mine..!! E prea grăbită..!! Chiar prea rău!!
PamPam! ?

•  
•   18 mai 2015
•   Viață