După cum deja v-am anunțat, câștigătoarea concursului inițiat de către Pitch Me Now, reprezentat prin mine astăzi, dar și tot mereu, concurs organizat cu sprijinul Eblogguri, ce a avut ca temă de interes blogul meu bineînțeles, a foooost…Cristina Lincu.
Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am băut un pahar de vin împreună și am hotărât să și revoluționăm blogosfera mai apoi, cu un interviu în oglindă! ?
Glumesc!!
Dar v-ați și prins, nu este așa??!

„Niciodata nu poti inlocui pe nimeni deoarece fiecare este plamadit din cele mai frumoase si unice detalii.” (Before Sunset)

„Dragul meu,

După cum știi, sunt o femeie ca oricare alta.

Cu o singură adăugire: sunt femeia ce-ţi răscoleşte încă amintirile.

Pentru că sunt, sau cel puţin eram la un moment dat, singura femeie cu parfum de femeie specială din lumea toată pentru tine.

Dar ce s-a-ntâmplat de nu mai sunt acea femeie atât de special numai a ta?

Ai idee de ce m-ai lăsat fugită din viaţa ce ne părea de-a dreptul ideală, chiar de departe de priveai plimbându-ne?

Păi s-a-ntâmplat că la un moment dat, nefiresc de brusc, te-am simţit străin în casa noastră; dar până și în patul nostru îmi păreai stingher de mine și de somnul nostru împreună, deşi mă mângâiai câteodată noaptea prin somn.

Simţeam cum îţi pui mâna pe mine chiar şi în somnul cel mai profund, simţeam atingerea ce-ţi purta până şi mirosul personal departe în visul meu, dacă visam cumva în momentul acela.

Și mă bucuram că o simt.

Doar că nu ştiu de ce, la un moment dat, am început să-ți simt străină şi rece mâna ce-mi liniștea coșmarul nopții de-l visam câteodată; deşi tu îţi doreai, firește, să mă linişteşti, căci uneori îmi tremura tot corpul și mă zvârcoleam prin pat necontrolat.

Eu mă trăgeam, nu mai simţeam nevoia de atingere în noapte, de mână rece care începuse să-mi bulverseze somnul în loc să-l liniștească.

Nu vreau să-ți ceri iertare, nici c-aș dori un plâns de-al tău de mila mea nu-ţi scriu acum, ăsta este doar un bileţel prin care-mi cer eu ție scuze, deși mi-e greu să-mi găsesc vina.

Îmi cer scuze în avans totuși.

Încerc totuşi să mă explic, o să-ncerc să-ţi spun exact ce şi cum simt şi de ce am plecat afectiv de lângă tine şi eu, în paşi grăbiți, fără să-mi iau nici măcar „la revedere” scurt şi sec. Străin.

Oricum nu-ți păsa.

Păi..am început să nu mai simt cum pulsezi empatic cu mine.

Nu ştiu cum, dar brusc am simţit că nu mai avem niciun pic de empatie între doi.

Mă gândeam că mi se pare şi că mi-am pierdut-o eu pe drum, rătăcind-o pe-undeva.

Dar într-o seară, ţi-am simţit empatia vorbind alert şi drăgăstos.

M-am întors să-i răspund, fericită că o simt iarăşi..Și ce crezi că mi s-a-ntamlat atunci?

Empatia ta zâmbea drăgăstos dar nu spre mine ci către cineva, către o altă femeie, ce-mi stătea, ce-i drept, în apropiere..dar vedeam linia clar trasată de la ea spre tine şi de la tine apoi întoarsă către ea.

Nu era nici măcar triunghi. Era linie clară între voi doi; de empatie.
Am zis..”eee..mi se pare! …”

Şi ţi-am zâmbit.

Nu mi-ai întors însă dezinvolt, nici măcar atunci zâmbetul, cum mai făceai câteodată şi mă păcăleai.

Am rămas pe gânduri negre în momentul acela.

Un pic îngrijorată chiar am fost, căci era primul semn evident de luat în seamă, cum că avem probleme ce nu mi se par doar mie, ele chiar există.

Nu am uitat nici a doua zi gândul ăsta pesimist, cum se-ntâmpla odată.

Mă obseda, fără să plângă încă, sentimentul ăla trist, de cu seară în urmă.

Apoi, mi-ai spus într-o altă seară că îţi încurc viaţa.

Că împreună cu mine, e dificil să mai trăieşti cumsecade.

Că ai vrea cu mine, dar..parcă ţi-ar surâde fără mine.

Mai mult fără mine, am înţeles punându-ţi frazele în ordine, a doua zi, în linişte.

Atunci m-am retras încă un pas, din nou.

Cu semn de întrebare şi mai mare.

„Păi dacă-l încurc, nu mai e rost de vreun ceva împreună”, îmi zic eu mie, într-un final.

Şi uite cum patru întâmplări ciudate fără minune mai apoi, ne-au hotărât astea de ţi le scriu acum.

Să nu încerci vreo căutare de mine vreodată că nu mă-ntorci din drum.

Mi s-a terminat iubirea pentru tine. S-a risipit prin timp.”

Îmi place transparenţa mea oglindită doar și numai către tine.
Cea atât de controversată sau poate doar controversantă pentru restul ceilalți.

Prin însăşi transparenţa-mi ce mi-o-mbrac în fața lor în ţesătură tot mereu opacă; că-s ruşinoasă eu; şi timidă mai sunt pe alocuri!
De-aia mă şi feresc de ochi de-a dreptul indiscreţi, ba chiar obraznici îi simt uneori la câte unii!!..indecent de tulburi şi mult prea îmbrăcaţi pentru mine.
Sau poate doar neliniștiți??
În antiteză cu transparenţa privirii mele ce-şi poartă în linişte un retoric conversat închipuit despre una alta pe aici sau pe dincolo.

Cu tine nu-mi pun voalul ăla obişnuit, ce îmi îmbracă transparența în semitransparență.
Cu țesătura ei opacă.

N-am nevoie, că nu-mi e ruşine deloc când sunt cu tine.

Tu nu eşti indecent în priviri ca restul.
Asta-mi place la tine mult.
Îmi place că ai lumina şi drag şi onestitate, în ochii tăi mari şi albaştri.
Când te uiţi spre mine cel puţin.

Dacă tu nu mi-eşti tulbure deloc, nici îmbrăcat în gânduri negre..nu-mi trebuie cu tine astfel, niciun scut de ţesătură opacă.

Nici la tine nu se întrevede vreun voal acoperitor.
De slăbiciuni sau frici de mine.

Ai trup dezgolit şi privire transparentă.
Ca şi mine.

Asta înseamnă multe lucruri.
Cel puțin pentru mine.

..înseamnă că mă iubeşti cu tot sufletul, nu cu bucăţi din el, nici fragmentat.

..înseamnă că faci pentru mine chestii esenţiale, și nu doar lucruri minore sau de suprafaţă.
Ori doar foarte bine educate şi cizelate-n timp.

…înseamnă că îţi place să mă înveţi despre mine, să mă ajuţi să mă dezvolt şi tot mereu să evoluez, să mă îngrijeşti emoţional, să mă laşi să-ţi tot explic treburi ce nu te interesează, dar de care te laşi însă amuzat.

Mai ştiu încă ceva ce nu ştii tu că ştiu.

Ştiu că mă ţii în braţe noaptea şi de multe ori te simt cum îmi mângâi părul sau chipul; nu fac niciun gest, că nu vreau să-ţi sperii cumva momentul tău cu mine, când nu vrei să te faci auzit, când mă iubeşti în linişte.
De vis cu gând.

Mă iubeşti îngrijit şi serios, deşi modern, cu un conservatorism totuși aparte.

Eu te iubesc cool şi fluşturatic şi emoţional empatic.
Pe alocuri şi modern.
Dar în esenţă, cel mai şi cel mai mult, eu te iubesc statornic.

Şi mai ştiu şi mai şi cred că…mă iubeşti pe veci doar când NU spui „te iubesc”!
Ci ţi-e de ajuns să-l simţi.

Eu sunt boemă însă.
Când ştiu şi simt, îmi trebuie să adaug şi vorbit că ..”te iubesc”!!
Profund şi doar cu tine iubesc eu transparent!!