– Repede aşa, precum o vijelie, cu adiere însă de vânticel blând şi prietenos de anotimp cald cu soare mult…şi uite-aşa deci, a trecut încă o vară peste noi..!
Ce ne spui în câteva cuvinte despre vara ta din acest an? Cum ţi-a fost? S-au schimbat treburi..chestii prin Vamă?
– Am avut o vară intensă, în primul rând emoţional, stând planton lângă mama, la recuperare după un AVC…. Dar mai apoi am reuşit, împreună cu Doru Bem să cuprindem câteva tabere de dezvoltare personală şi în principiu, am pus un umăr la desfăşurarea scenarilor de vibe & fun de la Molotov.
Cât despre Vamă…da, s-a mai schimbat puţin, nu ştiu dacă neapărat în sensul bun, au mai apărut nişte hoteluri de 4 stele (cam bizar totuşi pentru un sat de vacanţă), au cam crescut preţurile, dar nu şi calitatea serviciilor..!..Dar, după cum ştii, noi ne-am îndrăgostit iremediabil de atmosfera liberă şi de natura absolut specială a locului.
– Bine c-am trecut peste prima întrebare..mereu discutabilă ca și relevanţă, în majoritatea cazurilor având doar rol de introducere în atmosfera caldă de Pitch Me..:))
Cum iubeşti tu, Alex? Cum manifeşti iubirea atunci când iubeşti??
– Ca să mă răsfăţ puţin ţi-aş spune că iubesc infinit, absolut şi simplu, deşi sunt o fiinţă finită, relativă şi…complicată.
– Mereu controversat, cu dreptatea în mână, împotriva compromisurilor..un pic altfel decât restul lumii..!
..dar totuşi vulnerabil în dragoste? Ca noi toţi, de altfel..!?!
– Nu mă simt vulnerabil în dragoste, ci dimpotrivă puternic.
De fapt îmi extrag resursele de energie şi bucurie din starea asta atât de greu de descris prin cuvinte, care este iubirea.
– Cum defineşti „femeia”?
– Ca pe jumătatea bună şi necesară pentru dăinuirea şi primenirea neamului omenesc…!
Vouă v-a dat Dumnezeu multe binecuvântări, dar cea mai mare rămâne dubla funcţie de soţie şi mamă.
– Esenţială prietenia în parteneriat? Mmm? Ce zici?
– Când este prietenie nu mai ai nevoie de…contract.
– Vezi tu, taina cununiei sfidează matematica; căci în cuplu 1+1 fac tot 1.
Prietenia dintre un bărbat şi o femeie se aseamănă cu cea dintre cal şi călăreţ.
Calul are energie să ajungă în vârful muntelui, dar nu ştie drumul, pe când călăreţul cunoaște potecile, dar nu are suficientă putere să-l urce singur.
– Tată prieten în relaţia cu Sabi? Împărtăşiţi secrete? Ţi se confesează?
– Îmi place să cred că suntem mai degrabă fraţi decât părinţi.
Avem un soi de complicitate şi camaraderie care ne plasează pe noi în raport cu Sabina, pe acelaşi plan.
– Definiţie de fericire.
– Eu definesc fericirea aşa: indiferent de context, să închizi ochii şi să poţi rosti din inimă: îţi mulţumesc Doamne pentru tot ce-mi dai, ca să pot înţelege Cărările Tale.
Și..cam atât!