În dragoste vei fi îndrăgostit,
Cu dragoste vei râde zile,
În dragoste visezi doar zâmbet,
Din dragoste ne luăm în braţe,
Cu dragoste ne ştergem plânsul,
Din dragoste deprindem fericirea,
În dragoste-nvăţăm și rima,
Cu dragoste înveţi să mângâi,
Din dragoste vei ști să îi porţi grija.
Din dragoste noi naştem oameni mici,
Cu dragoste mai oblojim și-o rană,
Dansăm iubirea, valsăm valsul;
Simţind o dragoste aflăm și pasul,
Știm să ne mergem și prin suflet
Să ne plimbăm alergând gândul,
Cu dragoste rostim cuvântul.
Din dragoste zvâcnim tot of’ul supărat,
Săruți din dragoste și freamăt agitat;
.. ba chiar iubești şi un oftat.
Iar fără ea? Ne este greu să respirăm.
Tot fără ea, ştim sigur că nu existăm.
Uităm și alfabetul tot,
Ne-ngropăm în supărări adânci
Nici nu mai râdem natural,
Știm însă să strâmbăm,
Adânc ori foarte superficial,
așa încât fără să plângem, fără să povestim
Fără să spunem niciodată mai nimic..
Vor ști cu toţii ei, dar absolut toți simt,
că Eu și Tu ne-am rătăcit.
Cu dragoste iubită avem mereu un sens.
Dar ce spun eu pe-aici?! Spun eronat!
Cu dragoste trăită, avem mereu doar sensuri
Aşa de multe încât prindem despre lucruri vechi, noi înţelesuri.
Cu dragoste visăm frumos,
Și doar cu dragoste vei conjuga corect
un „a trăi”
În „eu trăiesc„!
Iar fără dragoste uităm să respirăm,
Habar nu mai avem cuvinte
Nu ştim să ne articulăm.
Uităm silabe, gândim surd,
Avem doar zâmbet tern și mut.
Întotdeauna numa’ strâmb.
..și fără dragoste, ce rost avem?
Nu am mai şti nimic nici despre noi.
Uităm atunci că a trăi înseamnă Doi.
Noi Doi aceiași câteodată,
Amândoi.