Trăiesc într-o lume amestecată.

Am prieteni cu bani mulţi, oameni ce au avut într-un timp bani suficienţi pentru a-i împrăştia hedonistic, dar nu mai au în prezent, oameni cu principii, dar..şi destui din aceia ce şi le încalcă des..!..şi așa mai departe.
Am tot scris câte un pic câteodată, sau mai extins altădată, despre temerile femeilor în genere.
Așa cum spuneam și-n alte rânduri, femeile căsătorite ori în parteneriat stabil, prind teamă mai mereu vizavi de alte femei, pe care le percep mai frumoase, mai cu sex-appeal, le mai este teamă lor de asemenea, de femei cu perspectivă, inteligente, care menţin crescută atenţia bărbaţilor din jur.
Toate acestea nu denotă neapărat neîncredere în sine, cum s-ar putea bănui.

  • imageDin principiu și pentru că ne dorim să fim noi mai tot timpul în vizorul bărbatului pe care-l iubim, ne deranjează întotdeauna un punct de vedere nou, ne deranjează în aceeaşi ordine de idei, o femeie pe care o identificăm cu noi într-o măsură importantă şi care ar putea avea compatibilitate în vreun fel mai important cu partenerul nostru.
    Ne deranjează pe majoritatea acest lucru, nu-i aşa? Fără să știm explicăm exact ori clar și cert motivele, vom lua însă și atitudine, nu-i aşa?

Ştiu că aşa este.
Ce nu ştiţi, sau îmi place mie să cred că nu v-aţi gândit multe la asta, deci ce nu ştiţi pentru că nu v-aţi bătut capul cu detalii, este faptul că şi pe ei, partenerii sau soţii noştri, îi irită bărbaţii de prin jur în aceeaşi măsură.
Pe bărbaţii puternici, spre exemplu, fără complexe neapărat fizice, întotdeauna îi vor deranja alţi bărbaţi puternici; ei nu analizează vreodată din punctul de vedere al femeii, fericită de altfel cu el, partenerul ei şi cu nivelul lui suficient de mascul alpha.
Și-atunci se naște competiția.
Fireşte că poate zâmbeşti în plus unui bărbat mai acătării decât restul, dar asta nu înseamnă că te şi îndrăgosteşti, nici că l-ai băga pe ascuns sub plapumă pentru o seară, sau două, sau nouăzeci, mirifice în gând sexual, datorat însă doar unei plăceri închipuite.
..cum prin comparaţie simt ei, într-o situaţie asemănătoare cu o persoană de sex opus.
Bărbaţilor le e teamă, în altă ordine de idei, că vor ajunge într-un moment dat să ajungă să nu-ţi mai fie suficienţi.
De aceea, pentru a fi siguri că nu-s în pericol iminent, înlătură pericolul mai rapid decât ai putea s-o faci tu, femeia, printr-o reacţie necontrolată de „coțofană” cum o categorisesc ei, asta doar pentru a te supăra ei primii atunci când ştiu că au greşit.

Citeste si…  Scriitor autentic

De ce le e frică lor că n-ar mai fi suficienţi în relaţia cu tine la un moment dat? Oare pentru că ei simţind astfel, atunci și înţeleg sentimentul acesta foarte bine?
Oare din cauză că ei te-ar înşela cu orice picior lung şi cu orica altă faţă un pic mai prietenoasă?
Poate că gândind mereu numai prin prisma lor, se vor gândi că şi tu ai fi în stare să procedezi fix în acelaşi mod?
Dar logic că ai fi, doar că nu neapărat și vrei, zic? Iar printre altele, nu suntem chiar atât de diferiţi din punct de vedere biologic, simțim și noi atracții, dar nu-i firesc??!

Mai au bărbaţii încă o temere, deloc mascată, dacă apuci să te-mprietenești cu ei vei observa, referitoare la lungimea penisului; care ar trebui să fie mai mult decât..hmm!! „suficient de lung” zic ei.
„ Cu cât este mai potrivit vaginului meu, cu atât va fi şi mai bine, altfel mă cam doare și-mi mai și displace!!” aşa spun un replică fetele şi nici măcar nu mint prea tare.

Cu cât vom discuta mai deschis și mai aproape în înțelegeri deslușite unul despre celălalt probleme inerente ivite într-un cuplu, cu atât mai sănătoasă și mai fericită ne va fi relația, cu atât mai mult vom simți mulțumire sufletească, doar astfel vom evolua împreună sentimental și sexual, firește, și ne vom ține de mână zâmbind vesel chiar și la o vârstă adultă!!

Articol noiembrie revista Tango