Nu ştiu ce să mai cred şi ce să mai spun despre oamenii care nu se cunosc deloc.
Care nu ştiu ce vor, care nu ştiu nici măcar ce nevoi personale au de îndeplinit pentru a trăi în stil propriu fericiți!
Uite..să-ţi dau un exemplu, că de la el am și pornit ideea: am un prieten bun care este însurat de ani de zile cu o femeie pe care părea că o iubeşte, o familie mişto de altfel, invidiată în genere de toți ceilalţi.
Îi vedeai numa’ împreună, tonici şi zâmbitori, cu mult chef de viaţă permanent, cu cei doi copii ai lor de mână alergând rolele însorite prin parcul ciripind a vară.
Ce crezi că aflu mai alalteieri, când mă-ntâlnesc în piaţă aici, la 1 Mai, cu prietenul mai sus pomenit?
Aflu că este în depresie. Cronică.
” Cum aşa? De unde ţi-a venit tocmai ţie gând așa de negru, depresiv? Dar ai păţit ceva?”
„Aa..! Nu! Cică e genetic. Eşti predispus genetic la depresii. Cred că eu mă număr printre predispuşi. Merg la un psiholog bun, oricum! Rezolv uşor uşor!”
„- Aha! Foarte bine că nu te laşi copleşit..dar totuşi, de când te simţi astfel? De ce? De la ce, ai descoperit măcar o undă de idee, ştii deja unde să sapi, bănuiesc! Șii..printre altele, de ce nu mai daţi şi voi un telefon?”
„-Păi nu ştiu încă, nu! Știu că am simțit brusc că sunt nefericit. Că toată viaţa mea am fost aşa. Că nici nu ştiu măcar ce-i aia o fericire cât de mică. Sau iubire..sau tot felul de alte aberaţii care-mi sunt neclare şi triste încă la 42 de ani..scuză-mă, alerg spre şcoală să-i iau pe-ăştia mici. Salută-l și pe Marius!”
Auzi la el! „Este nefericit!”
Şi nici măcar NU ştie ce-i aia fericire sau dacă există. Nici iubire. Iubire a zis?
Hmm! Toată lumea, inclusiv eu probabil, nu mă dezic, invidia până acum un cuplu ce transpare însăși definiţia fericirii.. aflu însă azi, că EL al cuplului nu realizează că în ochi îi trăieşte fericirea pe care noi restul o vedem şi o simţim. Este, sau era, căci nu mai știu, pal-pa-bi-lă, oameni buni, pe cuvânt de onoare!
Vibra! Trăia! Însufleţea!
Iar El nu ştie ce-i aia încă!
În fine, revenind la început de idee de astăzi, nu-i pot pricepe pe acei oameni care nu se percep cum trebuie, care nu se cunosc, care nu se înţeleg în nevoi personale şi nevoi de cuplu, care nu iubesc” ori habar n-au dacă au iubit vreodată deşi trăiesc în cuplu frumos alcătuit, cel puțin în reprezentarea celorlalți, de enşpe mii de ani..şi aşa mai departe.
Nu-i judec pe oamenii pe care nu-i înţeleg în genere.
Doar nu le înţeleg, repet, frământările neliniştite şi întrebările despre ei rămase fără răspunsuri până la o vârstă înaintată.
Eu personal n-aş putea trăi alandala. Nerezolvată punctual.
Fără să-mi cunosc nemulţumirile, fără să-mi apreciez obiectiv calităţile, fără să-mi fixez ţelurile, fără să-mi aplaud iubirea care ŞTIU că îmi există în fiecare zi.
Cum să trăieşti bâjbâit în iubire?
„E iubire ceea ce trăiesc eu de 20 de ani? Oare?..eu nu cred că ştiu de fapt ce-i aceea iubire.”?
” Sunt eu oare fericit? Nu..nu..cred. Nici măcar nu ştiu ce-i aia fericire!”
Dar depresie de unde ştii exact ce este? Cum de ai nuanţat-o tu atât de exact şi de categoric ca fiindu-ți cronică??
Ne-ntâlnim noi, parcă văd, peste alte 6 luni şi atunci când te voi întreba..
„Ce faci, dragule? A trecut depresia? Ia uite ce zâmbet larg ai! Bravo!”
..parcă te și văd, te aud parcă deja că vei răspunde:
” Depresia? Nu ştiu dacă mi-a trecut. De fapt, nici nu ştiu ce-i aia depresie!”
Deci dacă nu vei răspunde astfel, mă voi supăra cu totul pe tine şi categoric n-o să mai cred că toţi oamenii care zâmbesc o viaţă fericiţi prin parc împreună, crescându-şi în bună voie şi înţelegere copiii frumoşi..sunt ei fericiţi autentic.
S-ar putea să mă înşel,nu? privindu-le fericirea din priviri.
S-ar putea să nu o cunoască ei încă, să o bâjbâie ei mai câteodată..să o piardă cu totul altădată, neştiind nici măcar dacă au ţinut-o în palmă până când și-au aruncat-o ei singuri și nesiliţi de nimeni în pragul depresiei şi al deprimării.
Mda. O să fiu şi mai analitică de-acum înainte, aşa mi-am propus..pentru a explica cum trebuie şi argumentat fiecărui om de pe stradă care mă va băga în seama că..
„Hahahahahah! E simplu, omule!
E simplă fericirea, este un lucru mărunt!”
De ce insiști tu să o complici, când ea este atât de simplă? Şi evidentă? Şi veselă?
Şi..fericită când o găseşti într-un mugur abia ivit.
Ori în roua dimineţii.
..ori în paharul de vin alb cu gheaţă, în cazul meu! Sauvignon Blanc, fireşte. Ahh! Nu, stai că l-am schimbat cu Pinot Blanc! Uitasem!?
Cheers!