Astazi una dintre cele mai bune prietene ale mele, m-a sunat plangand.

„- Natalie, ce bine ca mi-ai raspuns. Offf, credeam ca dormi si nu stiu ce ma faceam daca dormeai. Vin la tine acum.
Natalie, esti acasa..unde esti?”
„- Acasa, te astept. Dar linisteste-te ca orice ar fi, o lamurim cand ajungi.”
..imi inchisese deja.
De abia ma trezisem, desi era 12 dupa amiaza.
Ramona, este una dintre femeile cele mai fericite din ce cunosc.
Are 2 copii superbi, o casnicie reusita este o femeie frumoasa, fara probleme de niciun fel, de 10 ani de cand o cunosc.
Pai m-am apucat sa fac cafeaua pe care, personal, n-o beau in nicio dimineata.
Si a venit Ramona.
A ajuns la mine cu bubuituri in usa precum Zmeul de care citisem prin povesti in copilarie.
„- Dar nu poti sa-ti imaginezi ce-am patit…!” urla ea catre mine cu lacrimi imense curgandu-i pe obraz.
„- Dar nu-mi imaginez deloc chiar!!zic eu.
Hai povesteste!!”
Si au inceput sa curga fraze. Dar nu se mai oprea din cuvinte ce tot le intregea in propozitii fara noima efectiv.
Rezumatul ? ..