Nici măcar nu vreau să mă plâng acum sau ceva..

Eu sunt bine în general, dar mi se mai întâmplă totuşi şi mie stări când mă înconjor cu câte o pânză aspră incoloră, de un bej murdar, ce-mi reprezintă tristeţea de moment.

Cum sa intelegi vreodata tu tristetea mea de astazi, cata vreme nici nu vrei sa stii ca exist si eu in nevoie de sarut cateodata?

Cum sa-mi stergi tu mie lacrima, cata vreme ea tot curge, iar tu nici macar nu o observi ca plange?
Nici nu stiu cat curaj mi-ar trebui sa am, ca sa sper ca stii ce numar port la pantofi.
Ia zi, stii?

Sau te-as intreba ce cupa port la sutien. Sunt curioasa daca ai da din umeri, desi imi mangaiai sanii. Cateodata.

Te-as mai intreba daca stii ce gust am eu pentru tine. Am sa ma gust apoi, sa vad daca ai ghicit.

Mi-ar placea sa fiu sigura ca-ti pasa daca am mancat azi ceva. Cum eu te intreb frecvent.

Ce frici am, stii? Ai idee de cat de frica imi
este de singuratate?
Stii ca imi e si mai frica de a trai vreodata singura, desi noi am putea fi tot mereu in doi?

Dar mai stii tu cum ma cheama?
Ai idee macar?
Stii tu unde sunt acum, cand plang?
Te intrebi macar?

Ratacesc in tristete plansa fara lacrimi.
Caci in trecut m-am scufundat in lacrimile tale,
Ti le-am sters de tot, pe veci;
Iar pe- ale mele toate le-am secat.

Am fost acu ceva vreme la un orfelinat.
Ce m-a impresionat acolo, mai exact a fost o cine…..
O fetita de 5-6 ani, frumusica foc si destul de dezghetata, de altfel.
Din discutie in discutie, am ajuns s-o intreb ce si-ar dori ea cel mai mult sa primeasca cadou, ce-i lipseste, ce vrea neaparat atunci, in momentul acela si la ce se gandeste cu jind cand vine Craciunul sau Pastele.
Raspunsul ei o sa mi-l amintesc toata viata.
Un raspuns ce ar fi emotionat si cea mai putin emotiva persoana din lume.

Ia sa vedem…

Mi-a spus asa:
„- Imi doresc o oja roz. O oja cu un roz puternic!! Pentru ca atunci cand mama inca ma vizita, ultima data cand am vazut-o, purta oja roz!”
Paste fericit tuturor!!

N-ar trebui să ne fie rușine niciodată cu lacrimile noastre. Dintotdeauna mi-am reproșat faptul că-s sensibilă. Prea sensibilă. Cum ridica cineva tonul la mine, lăcrimam intens și nu-mi mai găseam cuvintele. Așa fac și acum.

Nu mai reușeam să stopez plânsul ăla din suflet. Nici acum nu reușesc,de altfel.

Doar că așa fiind, mi-am dat seama într-un târziu, că de fapt mă eliberam. Există oameni emotivi și oameni ce nu-și exprimă emoțiile în niciun fel.

Oamenii emotivi trăiesc intens. Trăiesc și tristețea, dar și dragostea, trăiesc și plângând , dar și zâmbind. Nu-și reprimă stările. Oamenii ceilalți, trăiesc în sinea lor. Se bucură în sine, plâng tot înăuntru, sunt invincibili, deloc ușor de rănit. Oare? Sau doar așa par? Eu cred că în realitate, doar adună stări.

Mi-am dat astfel seama în timp, că nu-i firesc să mă rușinez de lacrimile mele. Dimpotrivă, ar trebui chiar să mă bucur că pot să mă eliberez firesc și natural de unele momente , pentru a mă bucura mai apoi de altele.

Trăiesc cum trebuie. Îmi șterg lacrimile dacă- mi curg, nu le ascund în suflet. Cum nu-mi ascund nici zâmbetul.