Căsnicie destulă

Căsnicia exprimă şi satisface nevoia de ataşament a oamenilor.
Căsnicia nu inhibă, nu perpetuează prejudecăţi, ci mai degrabă le şterge din memorie.
Căsnicia nu ucide sexualitatea, ci evoluează trăirile sexuale.
Doar într-un parteneriat longeviv, simţi siguranţă, încredere şi deschidere, doar iubind până la capăt dezvolţi laturi orgasmice reale, profunde, deloc superficiale şi nicidecum mincinoase.

Fără să ai stimul de atingere de corp nou şi mereu altul neapărat, percepi senzaţii noi şi mult mai puternice, în ascensiune mereu, într-o relație de cuplu de durată. Înţelegi că acel gând fantezist al tău, ciudat pentru unii, pentru mulți, probabil, poate trece graniţa spre realitate cu o persoană care ştii că-ţi va înţelege fiece dorinţă de atingere, de îmbrăţişare, de..perversiune.

Dacă vrei să o numeşti aşa.

..perversiune ce-şi schimbă statutul însă, devine normalitate, pentru cel/cea ce te iubeşte, ce te simte cum vibrezi curajos şi asumat, povestind lucruri excitante despre cum vrei, cum simţi că ai nevoie să trăieşti un voi doi, într-un orgasm orgasmic împreunat, mirabolant.

..ce nu omoară sexul ?şi nu ucide nebunia momentului; doar o aşează cumsecade în echilibru de voi doi, amândoi, oameni ce se iubesc şi au ales să trăiască împreună, să evolueze împreună, din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Chiar şi sexual.

..sexul nu-i adiacent în cuplu, nu-i accesoriu, nu-i parte secundară.
Sexul este important, esenţial, uneşte şi apropie şi trebuie să ne trăiască armonios.

Dacă dragoste nu e, nici sex frumos nu e.
Dacă sex mişto nu ne există, dacă pasiunea moare, atunci iubirea s-a trecut şi ea.

Putem merge mai departe astfel, odată ajunși aici putem liniştiţi să ne căutăm nou cuplu de doi.
Alţi doi.
..cu alte fantezii ce nu ştim cum ni se vor potrivi în compatibilitate mirabolanta, orgasmică și până la capăt.

Nu certificatul de căsătorie ne ţine împreună. Nu el distruge pasiunea cuplului. Nici vorbă.

..când nu mai avem grijă de sentimentele celuilalt, când nu mai percepem emoţii pozitive, când uităm că „iubire” nu-i doar un cuvânt aruncat alandala printre alte cuvinte nesemnificative; când mângâiem fără să mai vibrăm emoţie, când atingem de obligaţie fără feeling de plăcere, atunci când ne sabotăm fericirea proprie considerând că ne trece important timp de viaţă nefericiţi, în același cuplu devenit cam plictisit și rutinat..atunci când avem gând de..”parcă aş vrea şi-un pic de altceva, altă experienţă, cu altă îndrăgostire și altă recunoaștere..”, când ne este egal că rănim şi tot rănim şi iar rănim omul pe care până ieri îl oblojeam..ehh! uite fix atunci, ne trebuie altceva. Cu certificat de căsătorie fiind noi amândoi, ori fără el, stând în aceeași casă împreună.
Nu semnatura aceea ne aduce blazare și tristețe în cuplu.
Nu semnătura amândurora, pe aceeași hârtie la o primărie obscură de sector prăfuit, ne îmbătrânește zâmbetul și ne încruntă sexul.

Doar rutina de noi înșine ne aduce în prag de plictiseală de noi doi.
Noi provocăm conflictul de cuplu, noi stopăm evoluția cuplului.
Noi singuri ridicăm bariere și tot noi naștem conflicte, noi singuri nu mai avem încredere în fericirea ce ne trăiește.
Considerând-o veche, expirată, neînsemnată. Consumată.
Noi singuri ne bulversăm, noi singuri ne ducem voluntar de mână pe drumuri ce nu ni se potrivesc defel mai apoi.
Noi alegem experiența nefericirii, plictisiți fiind de confortul mult prea firesc în care ne-am lăfăit fericiți suficient.

Ne îndestulăm mult prea din vreme, însă.
Atât de repede câteodată, încât plecăm pe drum însingurat, rătăcind din nou in căutare de stare de adolescent, bâjbâind îndrăgosteli vremelnice, firave în feeling..fără conștientizare de iubire ce ne trăiește încă în suflet, pe acolo.
Important. Adult.

Noi înșine aducem rutina și conflictul și separarea de sentiment frumos, de noi doi, în cuplul nostru.
Ori unul dintre noi.

•   Adina Banea
•   27 noiembrie 2015
•   Cupluri

---