Nu înţeleg, dar deloc nu înţeleg, de ce femeile au nevoie de scuza celor „2 bărbaţi” singuri prezenți în viața lor sexuală de până azi, când te-a întâlnit pe tine, cel de al treilea!?

Păi acum, pe bune, bărbaţii se tem de numărul precedenţilor din patul tău cu aşternut mătăsos..spălat bine şi foarte apretat, în momentul în care-l „pătrund”? Sau mai degrabă, ei acuză o conduită inadecvată povestită de vecini, fiind astfel în dubii de a forma sau nu, împreună cu tine, parteneriat de viitor cert și asumat?

Adică, ei sunt supăraţi pentru faptul că ai tot încercat să fii soţia cuiva, dar ai avut ghinion din cauza alegerilor proaste, totuși scuzabile? sau sunt mai degrabă enervaţi că ai tot căutat tu..un partener ușor păcălibil, care s-a temut precum el astăzi, să semneze viitor căsătorit cu tine?
 

Stau şi mă gândesc aşa..

Tu, femeia cuminte aproape virgină din ce-mi explici, te-ai complicat des cu bărbatul cu 20 de ani în plus, faţă de cei 18 ai tăi pentru..ce?
Căci El, bărbatul căreia îi eşti amantă azi, reprezintă bărbatul numărul 3 din viaţa ta, am înţeles bine, nu?!? care din întâmplare, fără să vrei sau să-ţi doreşti cumva, ţi-a pătruns în viaţă şi te-a vrăjit cumva cu tot soiul de poveşti despre voi doi împreună, deşi el este împreună de multă vreme cu alta decât tu, cea care povesteşti mirajul iubirii voastre.

Altfel tu, după o singură aventură trăită, c-aşa tot povesteşti, ingenuă şi firavă şi atât de extraordinar de naivă.. n-ai fi căzut în capcana celui ce-ţi putea fi tată dacă se grăbea un pic; te-a păcălit cumva el cu iubirea aceasta magică pe care tu, dintr-o naivitate crescută datorată vârstei şi bineînţeles, în principal, lipsei de experienţă, ai şi crezut-o şi ai şi uitat, printre altele, şi anticoncepţionalele printr-un sertar.. astfel rămânând off!! însărcinată..; câteodată aşa se şi întâmplă, nu este chiar aşa?!?

De ce femeile, îşi tot susţin virginitatea, second virginitatea, hai să-i spunem, cu bărbatul numărul…. din viaţa lor, activă sexual, deloc pe la începuturi, de altfel?? De ce trebuie să ne scuzăm când nimeni nu acuză?
Dar nu-i totuşi interesant, să le asculţi povestea câteodată? Cât de interesant este, să te amuzi încurcându-le cu întrebări anevoioase în răspunsuri, ştiind tu, interlocutorul de moment, că nu-i chiar vreo copilă ea într-ale amorului fizic, din multe alte părţi, discutate în amănunt cu alţii?

Pe bune, dacă eu ştiu, iar tu ştii şi mai bine, cum poţi să speri măcar în a crede că nu ştie astfel toată lumea de prin jur?
Lumea asta în care trăim, deşi pare lungă şi destul de largă, este strânsă în conexiuni de persoane… şi pe alocuri ne desluşeşte despre oameni ce se cred împrăştiaţi, dar care sunt în fapt adunaţi în bârfe simple ori multiple.

Azi, sunt eu în grupul acesta de prieteni. Mâine intru-n celălalt însă, care te cunoaşte mai bine oareșcum.

Atunci când vezi şi tu că lumea asta-i mică şi deloc prietenoasă în a menţine secrete, de ce susţii tu că ai greşit doar cu numărul 2, bărbatul de azi din viaţa ta? Dar cin’te descoase al câtelea este el de fapt?!? Poate fi numărul 2000; ştim cu toţii că și este, ce naiba?!? Știm și că n-ai trecut întâmplător pe lângă el, ci doar ai sperat din nou, că ți-ar putea fi lozul câştigător..!

Păi nu?!?

Nu suntem credibili când minţim, deşi minciuna noastră, pare că o credem până şi noi adeseori. Dar dacă restul ne ştiu adevărul, mai avem noi puterea de a continua să tot minţim ?? Pe noi înşine şi doar pe noi? Şi dacă da, de ce am face-o?

Cu ce ne-ajută??