Cel mai important pentru un om, consider eu, că este a fi autentic. Degeaba scrii comercial, dacă nu transpare niciun pic de sentiment. Degeaba. Dacă scrii cu sufletul, cel ce te citeşte te şi simte mai apoi, nu? Pentru că tu transmiţi trăiri, nu doar cuvinte frumos aşternute. 

Începe să te cunoască cititorul astfel. E sigur că te cunoaşte foarte bine, de altfel, la un moment dat. Cărţi de psihologie există o mulţime. Şi de filosofie, de asemenea. Cărţi cu trăiri, sunt rare. Rare sunt şi filmele care te introduc firesc în atmosfera pe care-şi doresc să ţi-o imprime. Deşi sunt multe filme cu actori buni, sunt rare acelea care te şi determină să simţi emoţia ca şi cum tu ai fi trăit-o sau ţi-ai dori s-o trăieşti. Aşa se-ntâmplă şi în scris. Puţini reuşesc să te inducă în starea aceea care-ţi trebuie pentru a trăi efectiv fiecare fărâmă de silabă. M-a marcat o carte pe mine în copilărie, de aici mi-a şi pornit subiectul, fiind acum în recitire de „Pânza de păianjen”.

Este un exemplu doar, nici măcar nu-mi dau seama cât de elocvent este el, pentru a înţelege şi exprima exact şi concret ceea ce vreau să transmit acum. Sper să mă fac auzită cum trebuie totuşi. Am spus că am citit-o în copilărie, mă-ntorc în timp exemplificând cu ceva citit cu atâţia ani în urmă, dintr-un singur motiv: acela că acum, adulţi fiind, putem fi influenţaţi de o stare proastă de moment, sau de un feeling general dat de zi proastă, care ne poate hotărî căci, spre exemplu, cartea citită de noi într-o seară este o carte bună, mediocră sau dimpotrivă, strălucită. În copilărie nu avem influenţe date de stări generalizate proaste, şi astfel eu cred că putem amprenta mai corect o carte, ca fiind bună sau mai puţin bună. De aceea, cum spuneam şi mai sus m-a marcat pozitiv probabil, când eram mică „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi.

Chiar am să revin cu alt articol, după ce o voi reciti în totalitate, în cazul in care o voi resimţi acum, la vârstă adultă, oarecum diferit.

Lupta pe care a dus-o personajul central din carte, de a-şi schimba cu orice preţ statutul social dintr-unul sărăcăcios într-altul ascendent din toate punctele de vedere, iniţial prin căsătorie mai apoi prin adulter, cum zugrăvea scriitoarea acolo perioada interbelică… totul avea culoare. Parcă puteai închide ochii şi să te surprinzi cotrobăind printre rânduri pictate în imagini atât de reale. Asta-nseamnă, revenind, să ai un talent aparte în a face dintr-o scriitură simplă o opera de artă, cu personaje ce le poţi simţi că-ţi trăiesc cu adevărat lângă tine şi că respiră cu tine împreună fiecare întâmplare trăită.

Asta am realizat de curând, ca fiind amănuntul important ce diferenţiază cărţi de duzină, de autori care scriu cu adevărat cu un talent aparte.

Şi nu fac mare lucru ei: scriu doar citeţ descriind viaţa reală cu probleme reale pe care le poţi întâmpina şi tu, cel ce citeşti, cu plăcere, la un moment dat trăiri simple detaliate însă cu acurateţe, într-un mod curat şi sincer.

Cam asta înţeleg eu când spun că un scriitor, x, este autentic. El este şi veridic, nu înşiră fraze fără rost, doar povesteste cursiv,dar şi credibil.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook