Adina  Banea

Firicele fine de nisip îmi îmbrăţişează trupul tot.
..niciodată nu am simţit ca şi-acum, căldură de nisip cu gând de nisip alb.
Mereu mă enerva, îl simţeam aspru şi indiscret şi fără ştiinţă de mângâiere.
Astăzi îmi place însă nisipul ăsta alb ce mi se prelinge alunecos pe trupul ars de soare.
Stai!!..stai să-ţi mai spun ceva..am prins un bronz arămiu lucios, în contrast total cu nisipul alb şi pur al plăjii lungi ce pare că nu se mai termină.
Dar cine și-ar putea dori să-i știe capătul??

În fine, am o culoare altfel de bronz anul acesta, parcă așa mi se pare.
Mmm..!!..și-atât de mult îmi place şi adierea vântului de astăzi!
..ştii, vântul mă enerva rău de tot în trecut! Îmi deranja buclelele pe care de altfel le prefer mereu copilăreşti şi rebele..! Nu-mi dau seama ce aveam eu mai demult cu șoaptele de vânt ce-mi cotrobăiau poezia! Nu realizez la ce mă încurcau!

Parcă-mi simt un pic curgând gânduri despre mine alta de cum mă percepeam ieri.

Mă deranja nisipul cândva. Şi adierea vântului.
Mi-erau aspre.
Azi le-am deprins o mângâiere.

Ştii care cred eu că-i cel mai frumos cadou?

Acela care produce bucurie multă în timp, fără ca măcar să se ştie cu ce scop bucuros a fost el dăruit.
Acela care nu produce doar o minimă bucurie de moment, pe care-o simţi doar atunci când îl despachetezi, ci fericirea-ntreagă care te va bucura nebănuit toată viaţa!

Întotdeauna ne măsurăm bucuria cadoului primit în timpul mult sau dimpotrivă! în timpul puţin pe care l-am trecut până ce l-am primit în braţele noastre.
Dar dacă în tot timpul ăsta, ne-au mai apărut şi alte cadouri importante pe care le-am trecut cu vederea neglijent?
Și asta doar pentru că se-ntâmplă să mai primim câteodată și lucruri pe care nu le considerăm un must have de însuşit obligatoriu pentru noi, pentru a fi un pic mai fericiți??

Fac o paranteză și spun că, spre exemplu eu astăzi consider că cel mai mişto cadou de dăruit unei femei, ar putea fi un epilator cu lumină pulsată care te epilează permanent şi pentru totdeauna şi pe viaţă și total definitiv.
Am şi cumpărat de altfel, pentru c-am prins o ofertă extraordinară, vreo câteva de-astea de care povesteam mai sus şi le-am dăruit cadou în statut de Moş Crăciun fiind eu, unor prietene apropiate; prietene care aveau însă cu totul alte aşteptări de la Moşul ce urma să vină: una-şi dorea o masă de călcat de ultimă generaţie cu fierul de călcat integrat, alta o pălărie foarte scumpă de la o firmă de renume ( sincer că prietena asta a mea cu pălăria dorinţă de Crăciun, e un mai..altfel ea de fel..dar na! fiecare cu-ale ei zic, nu? n-ai ce să faci decât să accepţi treburi şi-atunci când nu prea le-nţelegi ) iaaar ultima nu îşi dorea nimic..ea preferă surprizele în genere!

Primele două prietene ale mele nu au putut nici măcar să prefacă o bucurie pe care ce-i drept nici n-au simţit-o!!..asta doar pentru a-mi face şi mie la rândul meu o bucurie mică pentru că le-am luat în calcul totuşi şi le-am cumpărat acolo câte ceva bucuros.
A treia dintre ele însă a fost mai mult decât încântată. Fericită chiar, așa am simțit-o.
Mi-a şi spus de altfel că de aceea îi şi plac ei surprizele şi nu-şi pune niciodată dorinţe în mod special.. pentru că, de cele mai multe ori i se întâmpla să-şi dorească un rahat şi să primească un castel, care nu reuşea s-o mulţumească sub nicio formă deşi era mai mare şi mai luminos decât prostioara pe care şi-ar fi dorit-o ea pentru acel Crăciun.

În altă ordine de idei, fie vorba între noi, nu ştiu care om normal la cap şi-ar stabili cu Moşul împreună, să-i arunce acesta din sanie grăbit, pe sub bradul ei de-acasă, o pălărie mare și sofisticată și extrem de foarte scumpă, pe care să o poţi purta doar de maxim trei ori şi-atât.
Căci fiind ea, pălărioasa, atât de specială va fi totodată evident și mult prea vizibilă, nu? și tocmai de aceea n-o poți așeza pe cap la fiecare eveniment mai acătării unde te vei prezenta tu elegant când vei fi invitată.
..pe când o pielicică foarte fină permanent te va scoate mai mereu din încurcătura unei atingeri noi ce altfel va simți un pic cam aspru mângâierea pe care se apucă să ți-o dezmierde într-un moment neașteptat și total nepregătit de către tine!
Așa că, de aceea mi-este și greu să înțeleg de ce te-ai strâmba din nas nerecunoscător când moșuletele nostru înţelept ți-ar trânti din mers un epilator definitiv prin casă, ce te va scapa pe viaaață de chinul şi de durerea cerii topite care smulge efectiv fără pic de milă carnea de pe tine lună de lună în fiecare lună.

..nu comentez mai mult că cine știe?! poate citeşte asta mică pe-aici şi-mi aşază un comment nervos şi iritat în capăt de articol, cât pălăria Chanel-ului de mare! Aceea pe care n-a primit-o pe 24 spre 25 noaptea, anul în curs!

Aşaa..

Din cu totul altă perspectivă privind importanța cadourilor pe care le primeşti şi pe care le dăruieşti mustăcind a fericire şi anticipând reacţii bucuroase – pentru că nu Moş Crăciun-ul care te epilează definitiv mi-era de fapt ideea principală de astăzi- revin cu întrebarea de la-nceput de articol, şi întreb din nou: ce cadou poate fi mult mai frumos vreodată, decât acel cadou care te scapă de frustrare??
..pe care nici n-o bănuieşti măcar cum ţi s-ar fi născut, dacă nu primeai cadoul pe care l-ai primit în dar tu ieri?

Eu cred că ăsta-i cadoul suprem! Singurul care-ţi aduce odată cu el moment de linişte şi încredere în tine pe termen lung, cu recul pe perioadă nedeterminată, comparabil poate cu fericirea ca şi sentiment şi nu definit prin bucuria care-ţi durează un minut ori maxim o oră şi cinsprezece minute, după care ai și uitat-o că ți-a fost!

Poţi dărui spre exemplu..ore de şah pe viaţă unui pasionat de şah care nu-şi permite nici măcar înscrierea într-un concurs de șah pe care l-ar fi câștigat cu siguranță. Ce zici de asta? Sună stupid?
..m-am gândit deloc întâmplător la cadoul ăsta insignifiant probabil pentru multă lume.
M-am gândit la el pentru că ieri vorbeam cu o prietenă care-mi povestea despre un băieţel campion la şah, care la un moment dat a fost nevoit să renunţe la hobby-ul lui din cauză că părinţii nu aveau bani suficienţi cât să i-l mai plătească în continuare.

Atunci când copilul de care povestesc a fost întrebat dacă resimte negativ în vreun fel renunţarea aceasta forţată de împrejurări, a răspuns că dintr-un singur punct de vedere îl deranjează că nu mai practică şahul şi că nu mai are posibilitatea de a merge la concursuri şi campionate: căci astfel i-a scăzut performanţa şcolară.
” Atunci când practicam şah, eram cu mult mai bun la toate materiile. Bine, că și acum sunt peste medie, nu însă premiul întâi mereu cum eram eu înainte.”

Vezi? Asta spun, fix la asta mă refer!
Dacă acest copil ar fi primit cadou de Crăciun posibilitatea continuării pasiunii sale, nu ar fi creat frustrări cum că nu mai reuşeşte niciodată de-aici înainte să performeze la școală.
Ar fi fost convins că este astăzi cel mai bun, dar în același timp și că mâine va fi tot cel mai bun din nou! Ori poate și mai bun decât atât!

Acesta este cadoul care aduce fericire, așa cred eu: cadoul care te ajută să nu capeţi în viitor frustare şi temere şi neîncredere în tine.
Cadoul pe care dacă-l primeşti la momentul oportun te va ajuta fără să ştii măcar vreodată cât te-a ajutat să nu aduni probleme importante cu tine, ci poate doar câteva mulţumiri în plus.

So..să revenim la lucruri drăguţe..ia zi, tu ce-ai primit de Crăciun anul ăsta? Crezi că ţi s-a strecurat cumva pe-acolo printre cadourile multe împachetate frumos de sub brad şi unul invizibil? Ai primit cadoul pe care ți l-ai dorit? Pe care l-ai visat?

Eu personal nu mi-am dorit nimic în mod special nici anul acesta!
..dar am primit însă un cadou care mi-a întărit încrederea cum că există miracol, deşi îmi pierdusem nădejdea să mai sper că mi s-ar putea întâmpla mie încă un miracol vreodată. PamPam!

N-aş mai pierde gram de timp aiurea.
N-aş mai pierde sutime de zi, dacă aş şti că o arunc pe geam, că va rămâne netrăită, numa’ scursă.
N-aş mai face nimic din ce fac acum, dacă aş şti că nu merg spre viitor, că doar îmi trec prezentul inutil, în van.
N-aş mai visa nimic, dacă aş bănui măcar, că visul îmi va rămâne fantezie.
N-aş mai dansa de dragul dansului, dacă aş şti că dansul meu încurcă oameni.
N-aş mai iubi, dacă aş fi convinsă că iubirea nu există.
N-aş mai face nimic, dacă aş simţi că nimicul mi s-ar potrivi mai bine decât acest mult pe care-l desfășor acum.
N-aş mai dori să trăiesc, dacă viaţa mea ar avea probabilitate de a-mi fi compromisă.
N-aş mai respira, dacă aș ști că aerul mi-ar fi cam toxic, că doar îmi prelungește agonii.

N-aş mai gândi nici pic de frântură de gând frumos, dacă aş gândi pentru o clipă măcar, că nu există frumos în toată lumea asta.
N-aş mai face copii, dacă aş şti că pot naşte copil cu atâtea probleme viitoare pe cap câte am eu aici acum.
N-aş mai zâmbi, dacă aş considera că zâmbetul e precedat de fulger.
N-aş mai cotrobăi prin suflet, în căutare de soluţii, pentru probleme ce chiar nu au soluţie.
N-aş mai plânge, dacă aş fi sigură că lacrima nu curață tristeţea, doar o adună grămăjoare.

Aş zăcea.
Aş face orice din ce nu fac acum.
Aş spune cu totul alte lucruri decât spun acum.
Aş plânge pentru mine, cu mine-mpreună.
Aş vrea să simt tăcerea îndeajuns de liniştită, încât să mi-o doresc parte din mine.
Aş uita întrebări ce nu mi-ar face bine dacă le-aș întreba.

Aş face multe, dar nu pot!

Mă simt stingheră un pic în neputinţa mea de astăzi.
Mă simt fără lacrimi de plâns, deşi aş vrea să vărs o mare-ntreagă de nelinişti, de angoase, de furtuni de suflet răzvrătit din neputinţă de a spune pân’ la capăt ce simte, ori cum simte, ori ce şi-ar dori să simtă în plus de ce-a simţit până acum.

Am ochii mici, căprui şi expresivi. Mi-ar fi plăcut să fie mari, şi-albaştri şi suficient de reci.
Atunci cred că aş fi simţit că sunt puternică. Fără expresie în privire, fără simţuri complicate nici în suflet.
Aşa cred eu c-aş fi fost în regulă cu mine.
Ori cel puţin mult mai în regulă decât mă simt că sunt eu azi, cu ochii mei cei mici de un căprui de-un castaniu ciudat, mult prea boem, idealiști.

Mi-ar fi plăcut de mine altfel de cum sunt eu.
Să fi trăit în altfel de viaţă, așa mi-ar fi plăcut.
..și-n altfel de timp.

Atunci, probabil, aş fi putut simţi un pic de speranţă de mai bine.
Dacă nu aş fi fost eu, aş fi reuşit să fiu un altcineva cu mult mai fericit.

..probabil, că nu-s chiar sigură cu totul!

A dispărut toamna de printre noi.
Nu mai avem anotimpuri multe, așa am observat. În ultimii ani parcă se face trecerea de la vară spre iarnă brusc, parcă prea brusc, nu??

Ştii care-i culmea?!? Deşi eram o văratică eu, în simţuri şi în trăiri, şi, deși cu siguranţă dacă m-ai cunoaşte, ai spune și tu că, daaa!! categoric vara şi doar ea, mă reprezintă întru totul..că eu sunt vara..
..deși ai gândi garantat că eu fără doar și fără niciun poate, doar vara simt un sentiment etern de fericire, motiv de bucurie, că vara este anotimpul meu, ce mă-mbracă toată în soare, ce mă dezgoleste de timidităţi ce nu-şi au locul..!..deşi mi-ai spune despre mine, că tot mereu doar vară simt!!..și vară respir permanent..eh, bine!..te înseli!

Îmi place anotimpul ăsta, și ai multă dreptate când spui, când afirmi că iubesc să trăiesc neîncorsetată, fără haine groase şi prea multe, unele peste altele aşa, cu toate culorile ce-i sunt prea plictisite, prea seci şi terne.. Dap!! Cunoşti un pic din mine când spui că aş putea fi vara..!
Dar nu mă ştii de tot, nu ai apucat să mă desluşeşti înţelegându-mă până la capătul capătului.
..căci eu de fapt, ador să fiu vara lui!! Să mă port pentru el în cămăşi lungi, din bumbac transparent, albe din in foarte subţire şi moale, foarte moale la atingere..să mă trântesc în raza lui delicioasă de soare blând.
Iubesc vara! Cu atingeri din soarele lui! Cu bronz puternic ce-mi ţine de cald şi când m-apucă iarna.
Iarna, care ne-apucă mult prea din vreme mai nou, în ultimii ani și-mi sare toamna.
Căci..

..ai înţeles, măi, ceva din ce-ţi înşir pe-aici?? Sau îmi pierd timpul explicându-ți nonsesuri despre mine?
..când aud tăcere, când doar tăcerea îmi vine în răspuns, atunci mereu continui să vorbesc. Întotdeauna.
Mă încurajează tăcerea frunzelor ce-ngălbenesc copacii toamna.
Au un foşnet aparte, ai observat?? Îl auzi și tu aparte??
..iar culoarea lor se potriveşte perfect cu nuanţa mea de blond..!!
Am optat mai nou pentru o culoare de blond un picuț mai tomnatică. Nu mai am soare puternic printre bucle. Am ales un ruginiu tomnatic, am senzaţia că îmi domoleşte trăsăturile feței, care îmi par cam ascuţite câteodată; de fapt, am trăsături mai degrabă aspre, exagerez cu ascuțite..! În niciun caz însă nu se asortează, sub nicio formă, cu un blond de vară..!!

Ador să fiu vara pentru tine, repet!!
Deși, din suflet, din tot sufletul iubesc şi am iubit toamna.
Toamna mi-este anotimpul.
Toamna am voie să îmi observ tristeţi.
Chiar dacă nu-mi există, dacă vor exista cândva, prin timpuri viitoare de anotimp trecut de vară…?!?
Că de-aia întotdeauna toamna, mi-o hotărâsem frâu liber gândurilor, alinturi cu lacrimi fără sens.. Ori cu un sens al meu, și doar al meu știut.
Doar toamna aveam timpul ăsta, atât de al meu! Și doar cu mine.
..curgeau în neştire stropi de lacrimi..! mă năpădea o lacrimă, se adunau apoi încetişor mai multe.. până-ntr-o sută? două?!?
N-am numărat exact, le pierd şirul mai mereu.

Mereu toamna, mă recapitulam.
Stăteam cocoţată pe un colţ de pervaz, mă uitam oră după ore, alergam static; cu privire goală îți păream, de mă observai atent mai de departe..!
Te-nșelai însă din nou, să ştii..!
..da, ok, priveam în gol, probabil că păream că trec ochii prin tine fără să văd un mare lucru..doar că în momentele acelea mă sfredeleam cu privirea prin străfund de mine, uite-aşa şi tot aşa, adânceam un strat, mă afundam încetişor şi prin al doilea..!!..îmi treceau ore din toamnă încetişor dar sigur, tot cufundând prin mine ochii ce tu-i vedeai cam orbi. Şi surzi. Şi muţi probabil că îi percepeai..!!

Asta zic că regret cel mai tare.
Îmi lipseşte anotimpul. A dispărut. S’o fi mutat pe alte continente?!
Dar nici nu ştiu ce să mai cred..ştiu doar cu siguranţă că mă bulversează şi mă nelinişteşte tot mai tare lipsa toamnei mele.
Căci ea mă așeza cumva, mă rânduia la loc după ce zvăpăiam vara întreagă.
Era anotimp de reculegere pentru mine. Mă pregătea pentru iarna pe care de obicei o hibernez …n-o gândesc, nu-mi place nici să-i simt frigul, nici n-o agit cu zvăpăială. Niciodată. Ci doar o trec.

Mi-a dispărut toamna. Anotimp ce-mi aduna gând cu stare, cu trăire, cu iubire..mă aduna cu tine, mă lăsa să mă gândesc că-mi eşti tot tu, al meu, la locul tău, acolo.
Asta mi-e problema acum.. ai înţeles ce spun?! sau încă mă mai bâjbâi, încă îmi rătăcești printre-nţelesuri?!?

Sunt vara ta cu totul, asta mai spun printre altele.
De-aceea toţi mă şi consideră totuna-n anotimp cu ea. De-aia mă confundă toţi, dar toată lumeaaa..toată!!
Până şi tu, până şi tu eşti sigur că nu-mi există anotimp mai aproape sufletului decât vara.
Sunt vara ta, însă.. Repet!!
Eu mă simt, eu ştiu, eu cred..eu mă trăiesc intens şi tot mereu respir din suflet, fericită sunt, nu câteodată, tot mereu, şi iar..repet, ca să fiu sigură că înţelegi ce spun, că..în sfârşit..! că..în final mă vei crede când spun că sunt toamnă!!

Doar toamnă sunt, doar numai toamnă voi fi! Absolut mereu!!
Toamna, care-mi leagănă gândul, care-mi adie plânsul..care îmi spală cu stropi de ploaie mărunţi până şi urma îndoielii de tine fără noi..care-mi fulgeră temerea și frica de mine, fără amândoi…!!
Asta zic..închei acum, că-mi este atâtaaa de somn!!..nici n-ai idee cât de obosită mă simt..regret că nu mai am toamna. Și atât.
Mi-a dispărut cu totul, nici frunzele nu-i mai cad pe lângă geamul unde stau, unde tooot stau cocoțată, aşteptând-o să mă potolească!

Îmi atârnă privirea seacă, privește-n gol prin tine….prin mine, printre momente zvăpăiate, mult prea zvăpăiate..! Momente trecute din vară.

De vară doar a ta. Asta zic..nu mă mai regăsesc deloc!!

Pe unde sunt? Aaaah..! Cade o frunză..cade o frunză galbenă..! O vezi și tu?? Ia zi! O vezi?!? Adică, vine toamna? Zici!?

Uite-o..uite-o cum se leagănă..cum o dansează vântul! Aaahh!! Că dor mi-a fost de mine..!..am rătăcit eu un picuț, dar uite-mă cum zbor..! M-auzi prin gând cum te cotrobăi?!? Hahahah!! Eu sunt, eu gâdil..eu preumblu..euuu!!

Cel mai important pentru un om, consider eu, că este a fi autentic. Degeaba scrii comercial, dacă nu transpare niciun pic de sentiment. Degeaba. Dacă scrii cu sufletul, cel ce te citeşte te şi simte mai apoi, nu? Pentru că tu transmiţi trăiri, nu doar cuvinte frumos aşternute.

Misogini. Acei oameni. Femei sau bărbați care dezapreciază, din principiu, femeia. Femeile misogine, am remarcat în timp, că-s femeile ce trebuiau a fi bărbați. Sunt femei ce au rol important în viața bărbaților slabi din viața lor. Căci doar așa, reușesc să-și câștige stima de sine. Femei carieriste, care în loc să-și aibă grijă de o feminitate ce putea fi crescută frumos, își dezvoltă doar latura masculină, considerând mai important ” a fi puternic”, decât ” a fi senzual”.

Revenind, îmi displac misoginii. Indiferent de gen. Pentru că, din principiu, ei nu ascultă păreri. Tot din principiu, sunt extrem de subiectivi. Ei se strâmbă revoltați și neargumentat chiar și atunci când o femeie, aruncă bine, ba chiar inteligent, câte o părere obiectivă. Misoginul oare nu împarte și el opinii greșite?? Nu. Căci el e „bărbat” și are doar raționamente logice. De aia nu-mi plac mie misoginii. Sunt aroganți și se declară singuri, ei inșiși, atotcunoscători. Eu îi numesc simplu „misogini’ și nu „atotștiutori’. Și nici nu îmi plac. Căci ador oamenii modești.