Emoția iubirii

 

Mă uit cumva peste zări, peste loc şi peste timp şi peste anotimp, peste voce şi râset şi ceruri schimbătoare şi iubiri.

Mă uit în gânduri despre iubire.

Chiar îmi spuneam că nicio noutate în idee nu-mi va mai trece prin cap despre dragoste..şi când îmi şopteam că toate-s tot alea vechi şi că nu mi s-a înnoit vreun sens despre iubire, că n-am ce virgulă să-i mai așez în plus în frază..eh! iată că am!

Păi ce credeai, măi, că-mi zbor o aripă peste atâtea zări și-atâtea ceruri schimbătoare, totul degeaba-aşa!?
Că mă voi obosi bâjbâind poteci noi de gând..numa’ degeaba?!??
Nici nu mă cunoşti înseamnă, dacă tu chiar mă gândeai așa…nici nu te-ai obosit c-o aripă zburată înspre mine, doar m-ai trecut. Tu doar m-ai ocolit neimportant.

..și, după cum începusem eu deja să-ți spun, iubirea dintre doi oameni, adevărul iubirii a doi oameni, se regăsește în cel mai important rând în ea. Prin ea se traduce.
Prin emoţie.

Zvâcnesc emoţie spre tine, te mişc un centimetru mai pe lângă mine..împungi emoţie spre mine, mă apropii eu atunci un centimetru-n plus de tine, iubindu-te cu doi centimetri noi de emoţie; iar și mereu și din nou, un pic mai mult.
Când nu vor mai empatiza pozitiv emoţiile noastre, ori ne vor fi indiferente, atunci unul dintre noi a părăsit cuplul. Îl destabilizează.
A zburat iubirea lui, n-o mai confirmă.
Nu şi-o mai recunoaşte.

Nu întotdeauna cel părăsit empatic de către partener va simţi fix momentul în care se-ntâmplă fuga, detașarea celuilalt.
Nu conştientizează el probabil exact minutul când s-au petrecut schimbări majore de feeling de iubire, de emoţie..dar va simţi întotdeauna o neregulă, o nelinişte ce-l macină. Ce îl frâmântă precum o premoniție clară de rău ce-i va veni.

În aceeași ordine de idei, un cuplu ce stă în echilibru sentimental, în siguranță emoțională şi-n iubire împlinită şi-n linişte şi-n armonie este, în cel mai important rând, un cuplu din care nu dispare pe parcurs emoţia sexuală.
Emoţia sexuală respirândă sănătos în cei doi oameni care se iubesc, le (re)confirmă iubirea: prin atingeri, prin mângâiere orgasmică reciprocă, prin nevoie și dorință unul de celălalt, prin sărut uşor de împreunare a trupurilor goale, prin gânduri pline, bucuroase, recunoscătoare stării de foarte bine pe care-o tot simt în apropierea omului pe care îl iubesc din tot sufletul. Care-i iubeşte tot la fel. Prietenia sexuală transmite emoția iubirii cel mai tare, reprezintă cel mai credibil mod de manifestare a afecțiunii, a dorului, a frumosului pe care-l (re) găsești în partener, deși a mai trecut un rid și anul acesta peste voi. Neimportant pentru iubirea voastră deși vă este adultă.

Emoţia, pe de altă parte, nu este esențială doar și numai în iubire.
Uite, spre exemplu, sunt oameni ce nu reușesc să îți inspire nimic, i-ai observat?
Oameniiiii aceia terni şi…plicticoşi, aceia de care fugi şi care nu-ţi plac deloc prin jur fără vreun motiv aparte.
Ştii ce zic? Offf..!..Oamenii ăia, măi, care cuuum te prind într-un colţ, cum haaațțț! Te-agață de o mânecă! Care..cum te zăresc, cuuum te atacă cu o povestire luuungă fără sens și fără acţiune, recitată cu voce de robot, impasibilă.
Eh! Uite ăştia-s oamenii care nu-ţi plac şi te agasează şi te plictisesc de moarte doar pentru că ei nu-s capabili să-ţi transmită parte din emoţia poveştii pe care ţi-o povestesc.
Oamenii care povestesc întâmplări întâmplate lor, cică-se, ? dar care nu-s în stare să te determine să înţelegi cum au primit emoţional întâmplarea aceea întâmplată lor. Oamenii pe care nu-i crezi orice ar face. Pentru că nu-i simți.

Mă rog, asta-i o paranteză în iubirea mea de astăzi…îmi curgeau așa gândurile şi mi-am dat seama printre altele că tot emoţia (ne)transmisă este ceea ce le lipseşte oamenilor care nu mă incită nici măcar la o discuție de pahar, care mă plictisesc de moarte şi care nu-mi spun nimic deşi vorbesc o droaie, cu orele în şir. Sau mi se pare poate mie că îmi dilată timpul, cel mai probabil.

..hahahah..! Dar ce spui..!.. că mai de curând am învăţat cum să fac pentru a nu mă mai lăsa agăţată în dialog cu ei?!
Că uite-așa păţeam.. ziceam şi eu un ‘bună, ce mai faci?!” de complezenţă, oprindu-mă pentr-o secundă..măi, înțelegi?..fix o secundă mă opream prin dreptul lor. Zâmbind, ce-i drept.
..dar secunda îmi devenea eternitate.?
Acum știi cum fac??..alerg un „bună!” şi-l grăbesc cu mimă preocupată, transmit emoţia nerăbdării de a ajunge într-un loc, departe, pfff..unde nu mai ajung odată!! Urăsc să-ntârzii undeva…și sunt deja întârziată.

Revenind, consider că o iubire ce îşi menţine sentimente statornice în timp într-un cuplu real fericit, este doar acea iubire ce nu îşi rutinează emoţia.
N-o plictiseşte, continuă să o transmită pozitiv mereu și celuilalt.

..emoţia bucuriei, emoţia zâmbetului, emoţia sexuală, emoţia revederii după o zi, emoţia împărtăşirii stărilor trăite azi, emoţia atingerii, emoţia sentimentului de încredere reciprocă, emoţia mulţumirii, emoția aprecierii, emoţia atingerii unui target în plan personal ori de cuplu, emoţia mândră de copiii noştri..emoţiile lui și eu te iubesc .

Duşmanul emoţiei pozitive din cuplu este reprezentat prin indiferenţă.

„Ce-ai făcut azi?”
„Mai nimic. N-am noutăţi.”

„Ce facem în vara asta? Ce zici? Unde să mergem?”
„Unde vrei, n-am o dorinţă anume.”

„Mă iubești?”
„Și eu!”

„Bem un vin roşu diseară?”
„N-am nimic împotrivă.”

„Mă asculți sau vorbesc singur?”
„Mi-e indiferent!”

Observasem, da, că-ți e indiferent.
Că nu mai simţi nevoie de emoţie din partea mea.
Nici să mi-o dai nu îţi mai este necesar.
De niciun fel.
Nu te mai entuziasmez.

„Dar oare te-am entuziasmat vreodată?”

..nelinişti, gânduri, probleme, îndoieli, incertitudini.
Nu mai ai recunoaşterea iubirii, nu te mai simţi validat și asumat în iubirea voastră de către partener. Asta pățești.

„Dar măcar M’o fi iubit cândva?? „

 

•   Adina Banea
•   13 decembrie 2015
•   Cupluri

---