Deşi ne-am născut pe planete diferite, deşi bărbaţii sunt de fapt marţieni iar femeile venusiene, cineva a hotărât totuşi pentru noi o planetă nouă unde să trăim în devălmăşie genuri de sex diferite, iniţial doar pentru a perpetua împreună specia umană care se afla pe cale de dispariţie.
Bărbatul şi femeia sunt diferiţi, de aceea se şi doresc unul pe celălalt, bărbatul fiind însă în principal guvernat de instinct de perpetuate a speciei, femeia în același timp, fiind reprezentată mai degrabă prin instinct de conservarea a acesteia.
La începuturile lor, nici unul nici celălalt nu avea necesar sine qua non şi de o poveste de iubire pentru a beneficia de-o partida de sex, atunci lucrurile se întâmplau la nivel primitiv, cu scop precis, ţelul fiind unul dătător de viaţă şi nu acela de a trăi în cuplu împreună într-o armonie care să ne ajute să atingem un prag important al fericirii personale şi al împlinirii sufleteşti.

La început de vreme a speciei umane deci, omul nu neapărat dezvolta sentimente de afecțiune împreună cu un alt om, nu simţea nici vreo dorinţă aparte de a desluși înțelesuri despre puterea iubirii, nicidecum nu avea habar totodată că ar putea trece calitativ şi nu cantitativ, timpul vieţii sale; astfel se face că diferenţele marcante dintre un bărbat şi o femeie nu se făceau remarcate, nu apăreau probabil nici măcar la nivel de discuţie prietenească, nu măcinau şi nu indicau problemă ce trebuie rezolvată, nu se căutau soluţii pentru un trai de convieţuire mai bun, din punct de vedere emoţional şi sufletesc.
Citeste…