Adina  Banea

Dragoste inseamna sa-ti pese de celalalt. Inseamna sa nu-ti doresti sa planga din niciun motiv. Poate doar cateodata pentru tine daca esti trist.
Dragoste inseamna putin. Nu-i despre frumusete fizica.

E despre compatibilitate, despre grija de sentimentele celuilalt, despre imbratisare de drag, despre bucurie ca nu-i bolnav ci vesel, despre faptul ca esti iubit si norocos ca te iubeste si el/ea in acelasi mod cum o faci tu. Ca te ajuta sa zambesti azi pentru ieri, si maine pentru poimaine. Ca o/il amuza glume seci, desi nu are,in general, simtul umorului dezvoltat.

Ca ..multe as mai adauga.
Ca te vede intr-un mod special. Cel mai altfel decat restul.
Ca te ajuta sa te dezvolti fara frica ca te pierde, ci cu dorinta de a fi vazut si iubit si de ceilalti, cum te vede el/ea pentru ca-i place de tine.

Dragoste inseamna putin.

Inseamna completare de sine, inseamna omul de care-ti pasa cel mai mult si pe care-l vrei fericit mereu, asa cum esti si tu datorita lui.
Inseamna multumire sufleteasca si liniste.
Dragoste inseamna putin in definitie.

Si totusi “dragoste” inseamna scop de viata.

Ne nastem din dragoste, traim pentru dragoste. Cautam tot mereu implinire prin dragoste.

Dragoste suna a putin. Dar inseamna tot.

Tot citeam ca intr-un cuplu, unul dintre parteneri este mai putin iubit, dar ca mai mereu se intampla asa.
Intotdeauna, unul iubeste mai mult.

Citeam prin carti asta des.
Dar mereu mi se parea neadevarat.

Cum sa intelegi vreodata tu tristetea mea de astazi, cata vreme nici nu vrei sa stii ca exist si eu in nevoie de sarut cateodata?

Cum sa-mi stergi tu mie lacrima, cata vreme ea tot curge, iar tu nici macar nu o observi ca plange?
Nici nu stiu cat curaj mi-ar trebui sa am, ca sa sper ca stii ce numar port la pantofi.
Ia zi, stii?

Sau te-as intreba ce cupa port la sutien. Sunt curioasa daca ai da din umeri, desi imi mangaiai sanii. Cateodata.

Te-as mai intreba daca stii ce gust am eu pentru tine. Am sa ma gust apoi, sa vad daca ai ghicit.

Mi-ar placea sa fiu sigura ca-ti pasa daca am mancat azi ceva. Cum eu te intreb frecvent.

Ce frici am, stii? Ai idee de cat de frica imi
este de singuratate?
Stii ca imi e si mai frica de a trai vreodata singura, desi noi am putea fi tot mereu in doi?

Dar mai stii tu cum ma cheama?
Ai idee macar?
Stii tu unde sunt acum, cand plang?
Te intrebi macar?

Ratacesc in tristete plansa fara lacrimi.
Caci in trecut m-am scufundat in lacrimile tale,
Ti le-am sters de tot, pe veci;
Iar pe- ale mele toate le-am secat.

Mi-a apărut azi în news feed, un articol publicat si de Catchy printre altii.

Mi-este teama de schimbari.

Sunt o persoana cu deschidere catre nou, in general.
Si totusi, in acelasi timp, am realizat de curand, ca sunt tot eu, extrem de conservatoare, in acelasi timp.
Daca-mi intra-n cap un principiu in care cred si care s-a adeverit a fi functional o perioada, nu-mi iese din cap functionalitatea lui pe termen lung.
Sunt convinsa, spre exemplu, ca in cuplu trebuie sa existe parteneriat si in procent egal de compromisuri.

Anormalitate de normalitate

De cand ma stiu, fara sa ma invete vreodata cineva sau sa-mi explice in vreun mod aparte, n-am judecat starea de normalitate sau dimpotriva, a cuiva. Nici nu ma gandesc la asta.
Nici in functie de religie…care sa fim seriosi, e dobandita prin nastere, nu facem fiecare vreo alegere voluntara.
Nici in functie de un job, pe care tot din proprie initiativa te apuci sa-l muncesti, si de asemenea, nici in functie de orientarea sexuala.
Mereu am considerat ca “normal”pentru mine este un lucru sau o situatie sau o stare pe care eu personal, in functie de mine personal, in relatie cu mine in primul rand si apoi cu ceilalti, o categorisesc si o definesc “normalitate” care sa ma reprezinte.
Nu inseamna ca tu nu ai dreptul sa-mi disputi intr-o duminica de-o bere cu prietenul comun, “normalul”ca fiind “anormal”.
Dar putem chiar discuta impreuna pe tema despre care avem controverse, caci nu ma supar.
Pot intelege si perspectiva ta, chiar si faptul ca si tu la randul tau ai probabil anomalii, daca pot sa le spun asa si iata-ma cum reusesc, din punctul meu de vedere.
Dar cum as avea eu drept de a judeca vreodata ce simti tu si cum simti tu?
Pentru a intra in disputa ce se tot discuta de ceva zile pe peste tot, ce drept am eu sa te cert vreodata, pentru simplul fapt ca nu vrei parteneriat de niciun fel cu sexul opus tie?
De ce nu incerc mai bine sa inteleg, spre exemplu, ca evolutia ta sexuala, spre exemplu, este diferita?

In capul nostru facem schite. Schite despre noi…mereu si mereu, adaugam constante . Ne-mprietenim, ne căsătorim si credem ca suntem schimbabili atunci cand iubim.
Asa credem, asa speram, asa dorim.

Dragostea schimba atat de putine, din pacate..ar trebui sa tinem cont de gena, de trasaturi inradacinate, care noua personal ne plac atât de mult la noi si pe care nu ne dorim sa le indreptam in alte direcții. Ar trebui sa pornim dintr un punct credibil pt noi, admis,cunoscut si validat ,tot de catre noi pentru a ne stabili compatibilitatile in cuplu.
In alta ordine de idei,da, cred ca dragostea implinita aduce plusuri personalitatii tale, autocunoasterii. Te ajuta sa te-mblanzesti,sa intelegi, sa schimbi si sa imbunatatesti lucruri neesentiale poate, dar importante. Te ajuta sa-ti uiti din inhibitii, sa daruiesti, sa schimbi regulile tale, cele aleatorii doar,retine, sa condimentezi frumos , sa cresti , o personalitate iubita de cel de care-ti pasa. Schimbi pentru vrei si pentru ca poti..pentru ca iubirea te ajuta sa urci trepte in intuneric. Aveai fobie nerezolvabila de urcat scari in noapte?? …ti- era frica ,erai singur si extrem de speriat, nu este asa?! Pai iata cum,un ajutor neconditionat ,al unui om strain intalnit ,de altfel ,intamplator ,te ajuta sa cresti frumos si sa devii adultul neinfricat pe care l visai si ti-l doreai al tau.

De ce ne iubim partenerul/a?

Caci e frumoasa cea mai frumoasa?
Sau ca are cel mai trup misto lucrat la sala, intr adevar, dar si genetic?
Ca imi spune “te iubesc” de cate ori ma vede si de cate ori ma suna?

Nu-s acestea motive determinante pentru care ne iubim partenerul/a.
Nu sunt, chiar daca nu ma credeti.

“- Dar de ce ma iubesti tu pe mine?”
Pai, pentru caaaaa..:

1.Imi conferi

…sentiment de siguranta sentimentala.; nu mi-e frica sa te iubesc, caci stiu ca si tu ma iubesti pe mine.
…stabilitate emotionala, ce iar e si ea importanta.

Imi plac barbatii puternici. Barbatii care nu tin sa spuna cuvinte mari ca si dovada de dragoste.

Barbatii care nu te tin de mana, pentru ca trebuie si pentru ca asa i obisnuinta de cuplu, care da bine pentru ceilalti. Imi plac barbatii astia, pentru ca ei stiu ca ce-i de suprafata, nu dureaza o vesnicie. Barbatii care sunt puternici iubesc aparte, se si iubesc pe ei pentru ca reusesc sa te determine sa ii adori prin bunatate si grija de sentimente pozitive. Pe care ti le imprima zilnic si mereu si- n fiecare clipa.

Imi place barbatul misto si puternic ,langa care dormi linistita o viata intreaga.

Barbatul care fara sa explice sau care ,fara sa compuna povesti/ declaratii de dragoste, le traieste. Cu tine in particular.

Imi plac barbatii puternici,repet.

Care in fapt, devin puternici, pentru ca femeia pe care o iubesc, este puternica si ea. Si apreciaza ca in public nu o linguseste. Dar ii face cu ochiul, cand au de impartit un zambet de situatie.

Un cuplu puternic, nu-i un cuplu obisnuit..e un cuplu care se iubeste pe bune.