Adina  Banea

..trezindu-mă eu astăzi, cu imperativul aşezat în vorbă, devenit deja principial, am auzit la radio, căci ascult radioul în fiecare dimineaţă ca o bătrânică autentică ce sunt:) aud deci moderatorul întrebând mai în glumă mai în serios ascultătorii, „ce consideră ei ca fiind categoric și fără doar și poate, sfârşitul iubirii dintre doi oameni.”

Iar am exprimat alambicat, nu?? hai că întăresc ideea mai degrabă decât să dau delete, căci mi-e un somn şi-o lene incomensurabilă, nici măcar ochii nu-i pot mişca în sus, și, mai nou, printre altele nici foarte clar nu mai văd bine..dar..m-am programat însă la control să văd ce naiba-i pe-acolo, că nu mai pot deloc aşa, să tot privesc lumea în ceaţă..!

În fine..am stat pe gânduri puținel, întrebându-mă ce mi-ar încurca pe veci gândul că există iubire reciprocă într-un cuplu ..măi, destul de dificil totuși până să găsesc răspunsul, m-am tot învârtit până să certific categoric că nepăsarea şi indiferenţa denotă netrebuința clară a lucrului antamat de tine mai demult, de când era în trend..s-a demodat însă în timp, deşi a ţinut mai mult decât te-ai fi aşteptat, ţi-a fost piesă, esenţial în combinaţii multiple, până și unde nici nu ai fi gândit nici fir asortare..însă degeaba acum, că i-a trecut vremea când ţi-era mândru și fără lacrimi calde așternute-n poală tot mai des.

Ţin minte pregnant sentimentul ăsta, al nepăsatului, ştiu sigur că l-am trăit cândva, dar nu pot să vizualizez momentul..ştii ce ciudat este să ştii exact dar să nu ştii nimic în acelaşi timp? Pff..aşa păţesc mereu când mă gândesc la episodul ăsta, mă văd undeva clar și totuși mă aflu în ceaţă ca acum, dar pare că sunt singură..da, frate, ceva incredibil, că de câte ori ajung în acest moment şi mă privesc, mă uit spre mine efectiv, cu ochii bulbucaţi, cât pe ce să sară pleoapa de atenţi ce sunt şi încordaţi şi rotuși nu mă zăresc acolo decât pe mine însămi și atât..

Deci cine naiba să mă uite acolo? cine să mă uite în ceaţa dimineţii undeva, cu totală indiferenţă şi nepăsare, dacă eu mă aflu acolo singură?? În fine, nu-mi mai bat capul că n-are rost să-mi pierd timpul acum..ideea este simplă, oameni buni: păi cum ai putea să transmiţi mai bine ‘nu-mi pasă deloc dacă exişti sau nu, nici nu dau din cap să te salut căci mă enervezi și când vorbești un cuvânt, chiar dacă te zăresc agitându-te prin casă ca să-mi faci..habar n-am de ce dai din mâinile alea mici şi roşii aşa de mândră că poţi face şi tu un rahat pe băț, că-n rest oricum nu eşti bună de nimic. Mă duc să spăl maşina, că aici mă plictisesc şi dacă..”

Dacă..orice îl plictiseşte și-l irită, are mâini urâte și pe deasupra roşii, e un nimic care nu ştie să facă nimic cum trebuie şi-n plus şi o comunicativă vorbăreaţă care toacă într-una nonsensuri, mai și pretinde nebuna care-a-nnebunit de tot..e clar, cum că îl întregeşte şi-l face fericit, auzi la ea tupeu..!! câtă vreme el simte că îl încurcă merru și îl împiedică frecvent și doar atât.

Cum e indiferenţa deci, pentru iubire? Ce sentiment şi ce emoţie îi poate transmite, exceptând evident, întărirea faptului cum că dragoste nu e și chiar nu e şi poate nici n-o fi fost. Ori doar s-a dus.

Inspiră ruşine, trezeşte durere şi calcă suflet şifonat suficient cât să-l încingă iar cu talpă de jăratec a fierului de călcat cel vechi, moştenit din bunică în părinte, dăruit apoi cu multă fală ultimului născut în Generaţia de Fier.

Am amânat întâlnirea ce-o aveam dimineaţa asta, căci m-a copleşit un somn aşa de important, încât am adormit instantaneu până şi gândul, atunci când m-am aşezat înapoi în pat în linişte, ușurel, ca nu cumva să îmi trezesc soţul.

Bună dimineaţă tuturor din nou!
La imperativ şi astăzi, da..!..pfoa..dar ce bine m-am mai odihnit mă ajunsese o oboseală puternică, cronică!!

M-aşez la geam şi observ ceaţa destul de densă care încă nu se ridicase, deşi era spre prânz aproape deja! Ahh..! Şi trebuie să mă grăbesc un pic că suntem invitaţi la nişte prieteni mai vechi, o obligaţie!! Fug să mă aranjez!??

Ştii cât de somn îmi e?
Ştii câtamai cheful am?? de tolaneală trândăvită într-un vis?..în care să stau ghemuită toată în tine, cu genunchii strânşi la piept şi cu ochii închişi şi liniştiţi, adormind până şi gândul treaz de dinaintea nopţii tăcute, care toot încearcă încă să şoptească vorbe fără sens spre tine în rimă încrucişată?
Fericiţi că nu le străbate totuşi nicio lumină pe printre pleoape?

Sunt aşa de obosită, încât a trebuit să cobor din vis ca să vorbesc acum puţin cu tine.
..dar nici nu-i important asta..! Nici nu cred că aveam vreun vis frumos pe care să îl plâng că nu l-am lăsat visat din cauza ta.
..şi să scot cumva acum în evidenţă faptul că..”daa, frate, până şi din vis mă trezesc zâmbind îngăduitor spre el!”

Hahahah! Dar cum aş putea eu vreodată să te cert pentru că nu m-am lăsat visată, obosită moartă fiind şi că am preferat mai degrabă să stau cu tine în continuare vorbind cuvinte multe, neimportante, într-o noapte ?..mai demult atunci când simţeam şi respiram însă oboseală frântă prin toţi porii mei?

Doamne fereşte! Dar cum aş putea eu într-o oareşcare zi, alta decât cea de astăzi, să te cert pentru un lucru atât de insignifiant şi-atât de banal întâmplat între doi oameni ce-şi împart nopţile cu vise cu tot, împreună de o viaţă?

Fii atent! Că eu m-am coborât astăzi totuşi din vis pentru a fi alături de tine.
Te simţeam că ai fi avut un pic de nevoie să-ţi stau cu ochii treji alături.
Nu ţi-aş fi spus niciodată asta, deşi e a nu ştiu câta oară de când tot risc să mă las coborâtă de tine de printre visuri, simţind necesitatea ta de mine în momentul acela şi punct!!..

Niciodată!!..tu să ţii minte asta!..
Niciodată nu vei striga degeaba spre mine!
De câte ori vei simţi tu nevoie să îmi vorbeşti ..chiar şi o glumă de vei avea chef să îmi povesteşti câteodată, să vrei tu să mi-o spui atunci neapărat pe loc! deşi da, ştiu, chiar ştiu! ..că eh! simţul umorului îmi cam lipseşte ori încă nu mi l-am descoperit cu totul, din punctul tău de vedere…Eu atunci însă o să mă trezesc din visul meu cel mai frumos, pentru a te asculta cu atenţie.

Să prind şi eu poanta, căci ştiu cât îţi e de importantă ea ţie!! Să ți-o zâmbesc complice.

Eu te iubesc suficient.
Atât de suficient încât voi coborî din somn profund la tine tot mereu!!
Oricând voi coborî grăbit spre tine!
Oricând voi alerga grăbit la tine!
Oricând îmi voi lăsa nevisat încă o dată şi încă o dată iarăşi, visul ce mi-ar fi povestit probabil cu totul altfel povestea vieţii mele!

..dar oare..crezi că ar fi fost mai râsă şi mai amuzantă şi mai împlinită dacă nu m-ai fi trezit tu fix atunci când mi-o scriam eu hotărât cu cerneala veche a bunicului pe o foaie ruptă din Jurnalul Lui?
..alergând rând după rânduri, căutându-i toată rima şi tot sensul?

Dacă nu mi-ai fi trezit tu visul despre mine, aş fi reuşit eu oare să fiu alta decât sunt eu cea de astăzi, atât de în complementaritate cu tine?

Când ai nevoie tu încă o dată de mine..dacă eu cumva am aţipit deja înainte să ne spunem „noapte bună!”, să mă trezeşti te rog din suflet.
Nici nu trebuie să îmi vorbeşti ce simţi neapărat!
Mi-ajunge să-ţi ştiu nevoia de mine chiar şi fără argument explicativ!
Îmi trebuie să mai ştiu că nu vrei să mă laşi să visez minut de viaţă fără noi.
Îmi trebuie să ştiu că-ţi trebuie neapărat să mă trezeşti atunci când mă vei bănui visând în şoaptă un singular de mine, fără plural de noi.

Sunt obosită moartă, dragul meu! Mă bag la somn devreme astăzi..noapte bună!!

În replica unui articol al meu ?publicat mai zilele trecute, revin astăzi cu un articolaş gândit a spori încrederea în continuare unei relaţii începute pe premize ideale, ajunse însă eronat în prag de incertitudini fără soluţii certe de continuare a unei iubiri frumoase.

Spuneam acolo că dacă întâmpini cumva problematici de comunicare, de sex mişto desfăşurat în voi aceeaşi..dacă îţi vin cumva idei de încercat experienţe noi cu alții, atunci înseamnă că..gaata! Ai și încheiat dragostea veche!

Cred totuşi că m-am exprimat cam prea abrupt şi mult prea hotărât negativ alalteieri, cred că am tras cumva prea repede nişte concluzii blazate şi suficient de resemnate, fără să scot însă la iveală vreo două-trei arme, de luptă paşnică, evident, cu rutina ce se instalează uneori şi ea firesc probabil, prin cotidianul nostru minunat şi iubibil reciproc cândva!

Uite că astăzi m-am răzgândit!
Uite că m-am hotărât acum două momente-n urmă, să reconsider situaţia cea atât de nefavorabilă nouă, circumstanţială şi nu neapărat decisiv a fi eternă, trist aşezată în viaţa noastră deloc tristă de altfel de pân’ acu’!

De ce ne plictisim?
De ce intervine ne’cheful între noi?
De unde până unde să hotărâm noi brusc, ori poate unul dintre noi, că ni s-a terminat timpul de tot de astăzi începând, dacă noi astăzi simţim o stare mai nefericită şi o trăire un pic mai deprimată?

Dar ne-am putea gândi că este ziua noastră cea mai proastă din lume!
Ori săptămâna noastră nefavorabilă!
Ori luna noastră ocolită de bucurii versatile!
..şi nu neapărat viaţa noastră stabilit mai nou a fi nefericită în noi doi și categoric de-acum înainte!

Păi nu? De ce să proiectăm tot mâine’ le nostru trezit de mâine în fiecare dimineaţă de astăzi, ca fiind un mâine cu timp pierdut degeaba şi rutinat şi neexperimentat cu nou cum ne-am dori? Pentru a reuşi cumva, țesând evenimente din acestea interesante și neapărat mereu altele, să cutremurăm pozitiv starea noastră devenită mult prea veche în plictiseala ei trăită tot aceeaşi, plicticos?

Dar dacă tot ce păţim are legătură doar cu noi şi cu starea noastră psihică trezită negativ tot doar de noi?
Mmm? Păi dacă soluţia de reparare a sinelui nostru stă de asemenea tot numa’n noi?
Şi aruncăm o vină iritată şi nervoasă către celălalt fără ca măcar să discutăm cu el ce ne apasă mai exact? Şi mai sigur? Şi mai cert? Doar pentru că nici noi nu știm de unde să ne-apucăm în gânduri prea leneșe-n gândire?!

De ce să stăm noi cu senzaţia cum că..ecuaţia supărării noastre în relație cu noi înşine, se va putea rezolva sine qua non dacă găsim altă persoană pe lângă noi, pe lângă care să ne alăturăm cu suflet noi cu tot, îndrăgostiţi fiind de o speranţă miciiă..cea mai fooarte mică, de un mai bine neplictisit şi-n aparenţă cu mult mai atractiv pluus..o secundă maxim? Cel mai logic și probabil?

Păi cum ne trăim noi fericirea, măi??!
Prin ceilalţi?!!?
Ei, ceilalți, sunt responsabili cumva de cum simţim noi altceva mai fericit ori dimpotrivă?? Rutinat?
..sau mai degrabă preferăm să ne ascundem până și de noi temerea, de teamă că nu vom şti s-o alungăm cât mai departe?

Asta-i soluţia! M-am prins!
Singura rezolvare pentru un noi care trebuie, pentru că psimte, să treacă într-o altă etapă, suntem tot noi!

Noi singuri vom şti cum să ne căutăm nemulţumirea reală, doar noi suntem capabili să ne găsim motivele pentru care ne-a început plictiseala cuplului nostru, numa’ noi ar trebui s-ajungem conştienţi că nu ne-am pierdut deloc identitatea în căsnicia noastră!
…ci doar se-ntâmplă să ne maturizăm mai brusc, să devenim adulţi şi să producem niște schimbări esențiale cu noi înşine.
Şi doar atât!

Tot de aceea probabil că ni se petrec şi gânduri cu aşteptări un pic mai altfel în cuplul nostru.
Tot de aceea nu ne mai plac lucruri şi chestii și treburi obișnuite fericit mereu şi spre deloc resimțite plictisitor prin fericirea noastră, aceea..ternă, învechită!

Acum căutăm altfel de fericire! E clar!
Suntem în prag de dorinţe de noi cunoaşteri, și mult mai fericite poate!
De unde ştii că nu va fi aşa?

Hai să vedem!
Hai să privim o altă proiecţie de viitor a noastră și tot de cuplu împlinit!
Nouă şi fericită şi curioasă şi adultă!
Ce zici?
Încercăm şi varianta asta?

Ori haidem măcar ca unul dintre noi să nu se lase-ncrâncenat într-un conflict plictisitor şi infantil!

..uite-aşa..!..doar de la unul începând..!!.
Păi dacă va reuşi el să ne echilibreze dezechilibrul blazat şi resemnat care ne copleşise supărat și iritat, iniţial, pe amândoi??!
Mmm..?!? Păi dacăă..de fapt ăsta-i norocul nostru viitor?

Limbajul gândului că am mai fi?!?☺️

..cu muuult mai fericiți??

Şi uite că mi-am mai dat seama de încă un lucru nou și important! PamPam!
Ştii, într-o parenteză fiind vorba, știi că de fapt lucrurile descoperite nou, îţi sunt de fapt deja vorbite cu tine de multă vreme, dar în subconştient?
Eu aşa cred! Cred că multe treburi le avem ascunse pe-acolo, și le ieşim la suprafaţă, le păşim înspre conştient, doar în momentul în care vom fi pregătiți să ni le asumăm şi în mod public!

Tu cum zici? Crezi şi tu la fel?

În fine, azi mă gândeam eu aşa într-un gând paşnic şi domol, la cât de important ne este nouă, să ne alegem partenerul de viață fix după nevoile şi dorinţele şi pattern-ul nostru.
Mă gândeam la cât ne este de esenţial să nu ne ascundem după deget într-o alegere atât de intimă..și cât de mult totodată, pe de altă parte, ne trebuieşte nouă un compatibil care să ne completeze în permanență viaţa noastră..şi nu pe a părinţilor noştri care au tot felul de aşteptări nefaste pentru noi şi nefericite tot pentru noi, triste de altfel şi pentru ei, cei care ne încearcă să ne impună alegerile.

Dacă priveşti mai analitic și destul de concentrat.. doar pentru un minut măcar, oamenii când se distrează împreună, vei remarca astfel: cupluri în care unul dansează fermecat fiind el de mirajul amețitor al alcoolului băut rapid pentru a instala o stare potrivită muzicii şi atmosferei de care este înconjurat distractiv…iar pe celălalt, îl vei observa consultându-şi fb ori ceasul de la mână pentru a cronometra exact minutele rămase partenerului de viață cel atât de enervant de dansant astăzi, până ce în sfârșit se vor mişca ei amândoi împreună obosiţi spre acasă.
Vei remarca totodată şi altfel de cupluri: unele unde ambii sunt prea tare plictisiți, despre care ai senzaţia că au cumva o obligaţie de a se prezenta sâmbătă seara în Fratelli, ca urmare a unei împrejurări forțate şi nu a voinţei lor proprii de socializat şi ciocnit două pahare de vin alb cu gheaţă multă..?şi apoi mai vezi cupluri în tandem vesel amândoi şi fiecare pe rând, despre care vei avea probabil sentimentul că nu le mai ajunge timpul pentru a se mişca împreună şi tot mereu ca doi tinerei gata oricând de glumă şi voie bună cu Danza Kuduro evergreen şi peste 40 de ani.

Aici voiam să extind subiectul.
La cuplurile astea care se aleg cum trebuie. Cupluri de oameni care ştiu exact care le trebuie alegerea potrivită, optimă în drăgosteală mereu trăită neplictisit unul cu celălalt. Cu ambii partrneri așezați în același ritm, ducând timpul lor din viață în tandem.

Asta zic..cred de altfel că asta-i şi amănuntul esențial pe care să ne simţim datori să-l povestim copiilor noştri: cât de importanţi le-ar trebui lor să-şi fie!..atât de de importanţi, încât să-şi caute în relaţiile hotărâte și asumate longeviv, doar starea de fericire, nicidecum vreo stare câtuși de puțin nefericită în potriveală, care să le atârne ca o piatră de moară lipită încovoiat de mâna dreaptă.
Sau şi mai rău..de ambele mâini verighetate cu stinghereală, nedorinţă de împărtăşit fantezii vreodată, minus nevoie de dăruit afectivitate, ori cu necesitate de singurătate multă, cu senzaţie de îngrădire a libertăţii dacă se află în locuri distractive şi în vacanţe ce s-ar fi numit pentru restul noi ceilalţi..oază de relaxare..pentru ei resimțite ca și stări negative şi angoase şi nervi întinşi la maxim maximorum.

Măi, pe bune că eu nu pot să pricep motivele pentru care ţi-ai transforma viaţa în ne’viaţă pe care de-abia s-o aştepţi să ţi se scurgă prin clepsidră.
Măi..!..şi dacă simţi tu la un moment dat picături de eşec strecurându-se spre deloc binevoitor prin cuplul format de tine, ales de tine iniţial pentru ca să-ţi mângâie plăcut anii..şi dacă simţi totuşi că te-ai înşelat şi de fapt ţi-i înveleşte numa’ în gust amar, lipsit de chef de zâmbet plin..atunci, care-i problema dacă renunţi? Care crezi tu că ţi-ar fi necazul, mai mare decât cel în care te-ai obişnuit să te scalzi plângându-ţi zilele numa’ nefaste şi nefaste iar şi tot mereu?

Cât de simplu este să optezi tu totuşi, chiar şi mai târziu decât niciodată, pentru un alt cuplu, înţelegător şi iubibil şi privit din aceleaşi perspective importante de ambele părți?

Nu-i pricep pe’ăştia care în loc să-şi plângă de fericire, se asumă plângăcioşi de mila lor!

Cuplul îl formăm din oameni care ne iubim cu adevărat şi care ne dorim cu adevărat unul pe celălalt aproape.
Cuplul îl formăm pentru că alegem să trăim în sens de viaţă fericit noi, ambii parteneri, nu în nonsensuri de vieţi trăite împreună într-o casă urâcioasă și paraleli în simţuri ori nevoi.

Cuplul nostru ne este opţiune proprie.

Îl votăm a fi adecvat pentru noi, ori dacă nu, îl hotărâm burlăceşte..căci astfel suntem noi împliniţi azi.
Singuri! Decât cu un străin despre care ne este imposibil să-l gândim prieten şi iubit şi frumos şi fericit şi calm şi înţelegător..aşa cum ne-ar trebui nouă.

Iar mâine? Mâine ne putem răzgândi, fraţilor, putem opta pentru ne’cuplu dacă am realizat că nu e pentru noi relaţie cu responsabilitate, ori dimpotrivă! putem alege să iubim pe veci persoana pe care-am cunoscut-o ieri când ne credeam burlaci pentru o veșnicie.

Aşa şi doar astfel ne vom mulţumi aşteptările şi ne vom împlini gândurile ce ne stau ascunse în subconştient; gânduri care ne gândesc exact cum ne trebuie nouă fericirea personalizată!

Fără să ai stimul de atingere de corp nou şi mereu altul neapărat, percepi senzaţii noi şi mult mai puternice, în ascensiune mereu, doar într-o relație de cuplu de durată.
Înţelegi că acel gând fantezist al tău, ciudat pentru unii și probabil că pentru destui, poate trece graniţa spre realitate doar cu o persoană despre care ştii că-ţi va înţelege fiece dorinţă de atingere, de îmbrăţişare, de..perversiune chiar!..dacă preferi tu s-o numeşti aşa.

..perversiune ce-şi schimbă statutul însă, devine normalitate, pentru cel/cea ce te iubeşte, ce te simte cum vibrezi curajos şi asumat, povestind lucruri excitante despre cum vrei, cum simţi că ai nevoie să trăieşti un voi doi, într-un orgasm orgasmic împreunat, mirobolant.

..care nu omoară sexul ?şi nici nu ucide nebunia momentului; doar o aşază cumsecade în echilibru de voi doi, amândoi, oameni ce se iubesc şi au ales să trăiască împreună, să evolueze împreună, din orice perspectivă am vorbi noi lucrurile.

Da, chiar şi sexual.

..sexul nu-i adiacent în cuplu, nici gând să fie vreun accesoriu, nu-i nici pe departe parte secundară!
Sexul este important, esenţial, uneşte şi apropie şi de aceea și trebuie să ne trăiască armonios.

Dacă dragoste nu e, nici sex frumos nu e.?
Dacă sex mişto nu ne există și dacă pasiunea moare, atunci iubirea s-a trecut şi ea.

Astfel putem și merge mai departe odată ajunși aici, putem liniştiţi să ne căutăm un nou cuplu cu alți voi doi.
..cu alte fantezii întelese ori despre care încă nu ştim cum ni se vor potrivi în compatibilitate mirabolantă, orgasmică și până la capăt.

Nu certificatul de căsătorie ne ţine împreună. Nu el distruge pasiunea cuplului. Nici vorbă.

..când nu mai avem grijă de sentimentele celuilalt, când nu mai percepem emoţii pozitive, când uităm că „iubire” nu-i doar un cuvânt aruncat alandala printre alte cuvinte nesemnificative, când mângâiem fără să mai vibrăm emoţie, când atingem de obligaţie fără feeling cu plăcere..atunci când ne sabotăm fericirea proprie considerând că ne trece important timp din viaţă și tot trăind nefericit, în același cuplu devenit mult prea plictisit și suficient de rutinat..atunci când avem gând de..”parcă aş vrea şi-un pic de altceva, cu altă experienţă, cu altă îndrăgostire și altă recunoaștere..”, când ne este egal că rănim şi tot rănim şi iar rănim omul pe care până ieri îl oblojeam..ehh! uite fix atunci, devine clar și cert și categoric că ne trebuie altcineva.

..chiar și cu certificat de căsătorie fiind noi amândoi, ori fără el, stând însă în general în aceeași casă împreună.
Nu semnatura aceea ne aduce blazare și tristețe în cuplu.
Nu semnătura amândurora, pe aceeași hârtie semnată la o primărie obscură de sector un pic mai prăfuit, ne îmbătrânește zâmbetul și ne încruntă sexul.

..ci doar rutina cu noi înșine ne aduce în prag de plictiseală de noi doi.
Noi provocăm conflictul de cuplu, tot noi stopăm evoluția cuplului.
Noi singuri ridicăm bariere și tot noi naștem războaie; noi singuri și doar noi suntem cei care nu mai acordăm credit și încredere fericirii care (nu) ne (mai) trăiește.
Considerând-o veche, expirată, neînsemnată. Consumată.
Noi singuri ne bulversăm, noi singuri ne ducem voluntar de mână pe drumuri ce nu ni se mai potrivesc defel într-un final.
Noi alegem experiența nefericirii, plictisiți fiind de confortul mult prea firesc în care ne-am lăfăit fericiți suficient.

Ne îndestulăm mult prea din vreme, însă.
Atât de repede câteodată, încât plecăm pe drum însingurat, rătăcind din nou in căutare de fostă stare de adolescent, bâjbâind îndrăgosteli vremelnice, firave în feeling..fără conștientizare de iubire ce ne trăiește încă prin suflet pe acolo.
Important. Adult.

Noi înșine aducem rutina și conflictul și separarea de sentiment frumos gândit cu un noi doi împreună alăturați care ne aduna firesc în cuplul nostru.
Ori poate numai unul dintre noi.

Mă uit cumva peste zări, peste loc şi peste timp şi peste anotimp, peste voce şi râset şi ceruri schimbătoare şi iubiri.

Mă uit în gânduri despre iubire.

Chiar îmi spuneam că nicio noutate în idee nu-mi va mai trece prin cap despre dragoste..şi când îmi şopteam că toate-s tot alea vechi şi că nu mi s-a înnoit vreun sens despre iubire, că n-am ce virgulă să-i mai așez în plus în frază..eh! iată că am!

Păi ce credeai, măi, că-mi zbor o aripă peste atâtea zări și-atâtea ceruri schimbătoare, totul degeaba-aşa!?
Că mă voi obosi bâjbâind poteci noi de gând..numa’ degeaba?!??
Nici nu mă cunoşti înseamnă, dacă tu chiar mă gândeai așa…nici nu te-ai obosit c-o aripă zburată înspre mine, doar m-ai trecut. Tu doar m-ai ocolit neimportant.

..și, după cum începusem eu deja să-ți spun, iubirea dintre doi oameni, adevărul iubirii a doi oameni, se regăsește în cel mai important rând în ea. Prin ea se traduce.
Prin emoţie.

Zvâcnesc emoţie spre tine, te mişc un centimetru mai pe lângă mine..împungi emoţie spre mine, mă apropii eu atunci un centimetru-n plus de tine, iubindu-te cu doi centimetri noi de emoţie; iar și mereu și din nou, un pic mai mult.
Când nu vor mai empatiza pozitiv emoţiile noastre, ori ne vor fi indiferente, atunci unul dintre noi a părăsit cuplul. Îl destabilizează.
A zburat iubirea lui, n-o mai confirmă.
Nu şi-o mai recunoaşte.

Nu întotdeauna cel părăsit empatic de către partener va simţi fix momentul în care se-ntâmplă fuga, detașarea celuilalt.
Nu conştientizează el probabil exact minutul când s-au petrecut schimbări majore de feeling de iubire, de emoţie..dar va simţi întotdeauna o neregulă, o nelinişte ce-l macină. Ce îl frâmântă precum o premoniție clară de rău ce-i va veni.

În aceeași ordine de idei, un cuplu ce stă în echilibru sentimental, în siguranță emoțională şi-n iubire împlinită şi-n linişte şi-n armonie este, în cel mai important rând, un cuplu din care nu dispare pe parcurs emoţia sexuală.
Emoţia sexuală respirândă sănătos în cei doi oameni care se iubesc, le (re)confirmă iubirea: prin atingeri, prin mângâiere orgasmică reciprocă, prin nevoie și dorință unul de celălalt, prin sărut uşor de împreunare a trupurilor goale, prin gânduri pline, bucuroase, recunoscătoare stării de foarte bine pe care-o tot simt în apropierea omului pe care îl iubesc din tot sufletul. Care-i iubeşte tot la fel. Prietenia sexuală transmite emoția iubirii cel mai tare, reprezintă cel mai credibil mod de manifestare a afecțiunii, a dorului, a frumosului pe care-l (re) găsești în partener, deși a mai trecut un rid și anul acesta peste voi. Neimportant pentru iubirea voastră deși vă este adultă.

Emoţia, pe de altă parte, nu este esențială doar și numai în iubire.
Uite, spre exemplu, sunt oameni ce nu reușesc să îți inspire nimic, i-ai observat?
Oameniiiii aceia terni şi…plicticoşi, aceia de care fugi şi care nu-ţi plac deloc prin jur fără vreun motiv aparte.
Ştii ce zic? Offf..!..Oamenii ăia, măi, care cuuum te prind într-un colţ, cum haaațțț! Te-agață de o mânecă! Care..cum te zăresc, cuuum te atacă cu o povestire luuungă fără sens și fără acţiune, recitată cu voce de robot, impasibilă.
Eh! Uite ăştia-s oamenii care nu-ţi plac şi te agasează şi te plictisesc de moarte doar pentru că ei nu-s capabili să-ţi transmită parte din emoţia poveştii pe care ţi-o povestesc.
Oamenii care povestesc întâmplări întâmplate lor, cică-se, ? dar care nu-s în stare să te determine să înţelegi cum au primit emoţional întâmplarea aceea întâmplată lor. Oamenii pe care nu-i crezi orice ar face. Pentru că nu-i simți.

Mă rog, asta-i o paranteză în iubirea mea de astăzi…îmi curgeau așa gândurile şi mi-am dat seama printre altele că tot emoţia (ne)transmisă este ceea ce le lipseşte oamenilor care nu mă incită nici măcar la o discuție de pahar, care mă plictisesc de moarte şi care nu-mi spun nimic deşi vorbesc o droaie, cu orele în şir. Sau mi se pare poate mie că îmi dilată timpul, cel mai probabil.

..hahahah..! Dar ce spui..!.. că mai de curând am învăţat cum să fac pentru a nu mă mai lăsa agăţată în dialog cu ei?!
Că uite-așa păţeam.. ziceam şi eu un ‘bună, ce mai faci?!” de complezenţă, oprindu-mă pentr-o secundă..măi, înțelegi?..fix o secundă mă opream prin dreptul lor. Zâmbind, ce-i drept.
..dar secunda îmi devenea eternitate.?
Acum știi cum fac??..alerg un „bună!” şi-l grăbesc cu mimă preocupată, transmit emoţia nerăbdării de a ajunge într-un loc, departe, pfff..unde nu mai ajung odată!! Urăsc să-ntârzii undeva…și sunt deja întârziată.

Revenind, consider că o iubire ce îşi menţine sentimente statornice în timp într-un cuplu real fericit, este doar acea iubire ce nu îşi rutinează emoţia.
N-o plictiseşte, continuă să o transmită pozitiv mereu și celuilalt.

..emoţia bucuriei, emoţia zâmbetului, emoţia sexuală, emoţia revederii după o zi, emoţia împărtăşirii stărilor trăite azi, emoţia atingerii, emoţia sentimentului de încredere reciprocă, emoţia mulţumirii, emoția aprecierii, emoţia atingerii unui target în plan personal ori de cuplu, emoţia mândră de copiii noştri..emoţiile lui și eu te iubesc .

Duşmanul emoţiei pozitive din cuplu este reprezentat prin indiferenţă.

„Ce-ai făcut azi?”
„Mai nimic. N-am noutăţi.”

„Ce facem în vara asta? Ce zici? Unde să mergem?”
„Unde vrei, n-am o dorinţă anume.”

„Mă iubești?”
„Și eu!”

„Bem un vin roşu diseară?”
„N-am nimic împotrivă.”

„Mă asculți sau vorbesc singur?”
„Mi-e indiferent!”

Observasem, da, că-ți e indiferent.
Că nu mai simţi nevoie de emoţie din partea mea.
Nici să mi-o dai nu îţi mai este necesar.
De niciun fel.
Nu te mai entuziasmez.

„Dar oare te-am entuziasmat vreodată?”

..nelinişti, gânduri, probleme, îndoieli, incertitudini.
Nu mai ai recunoaşterea iubirii, nu te mai simţi validat și asumat în iubirea voastră de către partener. Asta pățești.

„Dar măcar M’o fi iubit cândva?? „

Căsnicia exprimă şi satisface nevoia de ataşament a oamenilor.
Căsnicia nu inhibă, nu perpetuează prejudecăţi, ci mai degrabă le şterge din memorie.
Căsnicia nu ucide sexualitatea, ci evoluează trăirile sexuale.
Doar într-un parteneriat longeviv, simţi siguranţă, încredere şi deschidere, doar iubind până la capăt dezvolţi laturi orgasmice reale, profunde, deloc superficiale şi nicidecum mincinoase.

Fără să ai stimul de atingere de corp nou şi mereu altul neapărat, percepi senzaţii noi şi mult mai puternice, în ascensiune mereu, într-o relație de cuplu de durată. Înţelegi că acel gând fantezist al tău, ciudat pentru unii, pentru mulți, probabil, poate trece graniţa spre realitate cu o persoană care ştii că-ţi va înţelege fiece dorinţă de atingere, de îmbrăţişare, de..perversiune.

Dacă vrei să o numeşti aşa.

..perversiune ce-şi schimbă statutul însă, devine normalitate, pentru cel/cea ce te iubeşte, ce te simte cum vibrezi curajos şi asumat, povestind lucruri excitante despre cum vrei, cum simţi că ai nevoie să trăieşti un voi doi, într-un orgasm orgasmic împreunat, mirabolant.

..ce nu omoară sexul ?şi nu ucide nebunia momentului; doar o aşează cumsecade în echilibru de voi doi, amândoi, oameni ce se iubesc şi au ales să trăiască împreună, să evolueze împreună, din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Chiar şi sexual.

..sexul nu-i adiacent în cuplu, nu-i accesoriu, nu-i parte secundară.
Sexul este important, esenţial, uneşte şi apropie şi trebuie să ne trăiască armonios.

Dacă dragoste nu e, nici sex frumos nu e.
Dacă sex mişto nu ne există, dacă pasiunea moare, atunci iubirea s-a trecut şi ea.

Putem merge mai departe astfel, odată ajunși aici putem liniştiţi să ne căutăm nou cuplu de doi.
Alţi doi.
..cu alte fantezii ce nu ştim cum ni se vor potrivi în compatibilitate mirabolanta, orgasmică și până la capăt.

Nu certificatul de căsătorie ne ţine împreună. Nu el distruge pasiunea cuplului. Nici vorbă.

..când nu mai avem grijă de sentimentele celuilalt, când nu mai percepem emoţii pozitive, când uităm că „iubire” nu-i doar un cuvânt aruncat alandala printre alte cuvinte nesemnificative; când mângâiem fără să mai vibrăm emoţie, când atingem de obligaţie fără feeling de plăcere, atunci când ne sabotăm fericirea proprie considerând că ne trece important timp de viaţă nefericiţi, în același cuplu devenit cam plictisit și rutinat..atunci când avem gând de..”parcă aş vrea şi-un pic de altceva, altă experienţă, cu altă îndrăgostire și altă recunoaștere..”, când ne este egal că rănim şi tot rănim şi iar rănim omul pe care până ieri îl oblojeam..ehh! uite fix atunci, ne trebuie altceva. Cu certificat de căsătorie fiind noi amândoi, ori fără el, stând în aceeași casă împreună.
Nu semnatura aceea ne aduce blazare și tristețe în cuplu.
Nu semnătura amândurora, pe aceeași hârtie la o primărie obscură de sector prăfuit, ne îmbătrânește zâmbetul și ne încruntă sexul.

Doar rutina de noi înșine ne aduce în prag de plictiseală de noi doi.
Noi provocăm conflictul de cuplu, noi stopăm evoluția cuplului.
Noi singuri ridicăm bariere și tot noi naștem conflicte, noi singuri nu mai avem încredere în fericirea ce ne trăiește.
Considerând-o veche, expirată, neînsemnată. Consumată.
Noi singuri ne bulversăm, noi singuri ne ducem voluntar de mână pe drumuri ce nu ni se potrivesc defel mai apoi.
Noi alegem experiența nefericirii, plictisiți fiind de confortul mult prea firesc în care ne-am lăfăit fericiți suficient.

Ne îndestulăm mult prea din vreme, însă.
Atât de repede câteodată, încât plecăm pe drum însingurat, rătăcind din nou in căutare de stare de adolescent, bâjbâind îndrăgosteli vremelnice, firave în feeling..fără conștientizare de iubire ce ne trăiește încă în suflet, pe acolo.
Important. Adult.

Noi înșine aducem rutina și conflictul și separarea de sentiment frumos, de noi doi, în cuplul nostru.
Ori unul dintre noi.

Există partener ideal pentru fiecare dintre noi în parte.
Şi sentimente adevărate, de iubire profundă există cu adevărat..!!..deşi poate în exprimare, le vorbim şi le explicăm în cuvinte ce sună mult prea siropos, ele ne trăiesc cotidian fără pic de zahăr strecurat pe printre ele.
..doar cu sare, poate, presărată, fără de care viaţa n-ar avea gust..!!..cum scria povestea, o mai ţineţi minte?!? ?

Există frumos în oameni, pe de altă parte; ne-ar trebui însă aleşi cu grijă, trebuie citită profunzimea omului care ne completează, şi nu doar superficialitatea lui, avem nevoie de oameni ce ne asumă şi pe care să ni-i asumăm cu totul, care ne împlinesc până la capăt…pe care-i împlinim şi-i bucurăm şi noi până la capăt, în același mod!

Omul, în altă ordine de idei, se spune, că e născut să trăiască în pereche..!
..pentru că ai nevoie de-un umăr pe care să plângi, ai nevoie de-un suflet care să se bucure împreună cu tine, îţi trebuieşte să ai apartenenţă în iubire.

Mă gândeam, din aceeaşi perspectivă privind lucruri, un pic îndreptată însă spre pragmatic, de această dată, spre realism, neinsistând pe idealism, cum îmi stă prin obicei..deci mă gândeam, că este posibil ca nevoile şi necesităţile şi partenerul complementar, să-ţi vină în complementaritate, pe termen limitat.

Mă gândesc că schimbările ce se petrec cu noi, odată cu înaintarea în vârstă, ar putea produce, în acelaşi timp, dorinţa de schimbare şi în cuplul ce-ţi trăia liniştit şi paşnic şi perfect şi foarte ideal; de până ieri.
Brusc să te surprinzi cu gând de plictiseală de acelaşi om, de rutină nefericită în aceeaşi situaţie de aceiaşi oameni doi, aceiaşi doi de prea multă vreme.

Se poate întâmpla şi-aşa.
Cred că-i la fel de uman şi de înţeles ca fiind posibil să ai, la un moment dat, idei de evoluţie în alţi doi.

Ehh..! Grea decizie, totuşi! Cumplit de dramatică incertitudinea nevoilor de prezent şi viitor nou, cu alt om alături..!!
Hmm..! Stai şi te gândeşti atunci, probabil..
„..dacă n-o să mai am noroc?”
” ..dacă dau cu piciorul fericirii de azi, şi nu realizez cât sunt de împlinit, dacă apoi nu voi mai avea şansă compatibilă şi înţelegătoare-aşa cu mine, alta?!?”
„…şi dacă am?!? Şi dacă voi trăi din nou la maxim, cum am trăit demult şi nu mai pot acum să mă trăiesc nicicum?!? Că..uite..!..am început să simt numa’ ne’chef, doar oboseală şi tristeţe şiii..nimic mişto care să mă trezească şi pe mine, un pic măcar, la viaţă?!?”
„…dar dacă totuşi, risc aiurea?!?”

Hmm..!! Ce să zic!
Cred că dacă ajungi în aşa momente, cu atât de multe întrebări, îţi trebuie clarificări exacte.
Cred că, aici ajuns, într-un timp din viaţă când nu mai eşti tu chiar foarte convins că ceea ce trăieşti, este şi ceea ce îţi doreşti pentru a fi vesel all day long, începi să ai o problemă majoră.

..ori că nu iubeşti destul;
..ori că ţi-a trecut dragostea;
..ori că ţi-a îmbătrânit fericirea în cuplu, plictisită fiind ea de stagnare, prea mereu în aceleaşi locuri plimbată..;
..ori că eşti în involuţie spirituală..;
..ori că poate trăieşti vanităţi şi orgolii, în relaţie cu alţii, ceilalţi, pe care-i observi mai împliniţi, mai invidiaţi, mai veseli..cum nu eşti tu;
..ori dacă nu, poate ai dorinţe noi, alte perspective de viaţă pe termen lung.

Ori poate treci printr-o depresie.?

Dacă aş ajunge în moment de viaţă în care-aş simţi atâtea îndoieli şi incertitudini, cu lipsă pregnantă de speranţă de fericire, cu întrebări către mine dacă mă aflu unde trebuie şi cu cine-mi trebuie..cred că m-aş cotrobăi în suflet, până ce mi-aş afla neliniştea şi lipsa.
Mi-aş cauta greşelile în opţiunile mele de gând de fericire, ce mi-au trăit până ieri hotărâte că au ales ce mi se potrivea, aş încerca să descopăr ce nu-mi mai este compatibil în timpul trăit în prezent, mi-aş dori să reuşesc astfel să fac schimbările trebuincioase mie azi, potrivite cu mine şi mâine.
N-aş trăi în compromis, n-aş lua în calcul speranţa de mai bine iarăşi, fără să acţionez ceva care să mă ajute să am certitudine de stare de foarte bine, cotidiană, din nou.

Nu m-aş încăpăţâna să duc în cârcă relaţia mea fericită până ieri, devenită toxică azi.
..care-mi picură lacrimi în suflet, şi nu fericire pe chip.

Un titlu care nu spune nimic. Nici măcar nu te încurajează să deschizi link-ul.
..mă bazez însă pe-un pic de curiozitate feminină, manifestată printr-un click!
„Ia să văd ce vrea să spună asta pe-aici!”

Foarte bine că eşti curioasă, apreciez!!..?și va fi și mai bine dacă vei citi până la capăt!

..ştii ce nu înţeleg?!? Nu înţeleg de ce femeile trebuie să înţeleagă toate acţiunile, ori inacțiunile bărbatului.
De ce suntem cu toatele maleabile, binevoitoare, cu speranţa că lucruri ce merg prost de multă vreme, se vor îndrepta cândva.
De ce să accepţi să plângi zile multe, să petreci ani din viaţa ta, cu batista udă tot mereu, cu un chip posomorât, de când te trezeşti până ce te culci, în fiecare zi a săptămânii?!?
De ce să accepţi lucruri ce dor, situaţii ce nu-ţi fac bine?

De ce să-ți compromiți fericirea?!?

„Înţelegem ce simte bărbatul! Așa este firesc!”
Bun!
„Ascultăm când suferă bărbatul!”
În regulă!
„Plângem și noi pe lângă el când este dărâmat psihic, ori în depresie!”
Admirabil!

Foarte bine că suntem lângă ei!
Dar, cumva primim şi noi în schimb acelaşi lucru?!?

Cine ne ascultă nouă „cicăleala”?
Cine-i dispus să ne binedispună, atunci când suntem supărate?
Cine ne tratează depresia, mângâindu-ne un gând persistent și extrem de trist?
Cine, măi, ne ajută să căpătăm și noi încredere în noi vreodată?!?

Asta zic.

Observ cum femeile din jurul meu acceptă lucruri de neacceptat într-o relaţie care transpare normalitate.

Normalitate de cuplu însă, înseamnă drept egal la fericire.
Înseamnă bucuria mea, dar şi a ta.
Înseamnă şi atribuţii şi responsabilităţi, asumate împreună.
Înseamnă lacrimi, dacă vrei, dar împreună şi ele!
Normalitate de cuplu nu înseamnă „sufăr eu, tu poți să râzi!”

Nici vorbă, măi, treziţi-vă!!

„Împreună” ăsta, l-am ales noi împreună, amândoi!
Reprezintă opţiunea noastră de viaţă!
Reprezintă asumare a unui statut..permanent ori vremelnic, ori cum o fi el..!
..dar al amândurora!
Nu râdem unul de celălalt, râdem doar împreună!
Eu aşa zic, cel puţin!

..btw..bărbaţii sunt de nicăieri! Se alipesc femeii, oriunde s-ar aşeza!
Căci ăsta le este instinctul, aşa am auzit!! Hahahahah..!! Zi mișto, necompromisă major, tuturor!!

Nu ştiu ce mă deranjează mai tare.
..faptul că suntem bine, dar că mereu simţim separat binele nostru, ca două entităţi bucuroase că-s sănătoase separat, sau faptul că dacă eu simt câteodată rău, tu simţi în continuare bine?!?
..sau..şi mai rău, dacă atunci când observ că observi tu că eu sunt bine, te deranjează atât de tare încât începi tu să simţi rău?!?
Ce mă deranjează pe mine atât de tare????!
Că nu știu exact!

Suntem precum un măr, noi.
Ştii merele alea care sunt găunoase pe-o parte şi dulci, pline de vitamine, pe cealaltă parte?!?
Aşa suntem noi!

Sau poate că-s un pic eu foarte nervoasă astăzi, observându-ţi nervozitatea ce a-nceput să-mi copleşească vibe-ul ce mi-l simţeam pulsând pozitiv.
Ai reuşit cumva să mi-l întorci, cel puţin în scriere; mda, spre arţăgos mi l-ai întors.
Căci tuuu, da, eşti arţăgos astăzi.
Pentru că eu respir bucurie.
Asta nu-nţeleg eu la tine. De ce eşti invers tot mereu.
De ce trebuie să fii agasat când vezi că eu sunt bine.

Mi se-nvârt cuvintele-astea printre rânduri. Observi?!? Sau nu-ţi dai seama că devii obositor pentru mine cu schimbările de stare pe care le tot încerci cu linguriţa?!?

Deci, fii atent: intri în casă!
Zâmbet larg!

Ori te prefăceai?!? Cert e că, bazându-mă pe ce ştiu eu că simt cum trebuie, căci am inteligenţă emoţională, da?!? ..să fim cinstiţi, şi tu ştii că am prea multă chiar, dă pe de lături aproape, simți, nu?!?
..cum fierbe empatic. Ştiu, babe..! Ştiu că ştii şi tu!
So, zic bine, pan’ aici.

Zâmbeai deci, intrând pe uşa.
Iar eu?!?
Zâmbeam peste zâmbetul tău.
Te-am doborât! Aşa-i?
Te-am deranjat, căci tu aşteptai un rictus plictisit de-al meu, acelaşi banal careee…care-ţi cam plăcea.

Uite!! Asta zic, asta observ eu siderată! Preferi să nu zâmbesc, dar nici măcar banal, pentru a putea râde tu cotidian mereu, din suflet.
Altfel?!?..Altfel te simţi deranjat!
Te-apucă agasări, deşi vii spre casă zâmbind cu suflet tot.

De ce, măi, dragule?!?
Preferi să fiu mai plictisită?!? Te împrospătează sufleteşte un rictus şi-o grimasă, în loc să vibrăm împreună precum un măr sănătos, bot de iepure..că ştiu că ăla-ţi place..!! Mmm?!? Negăunos, pe nicio parte?!?

Offf!! Ajung la concluzii ce nu-mi prea convin!
Cum că trăim în anotimpuri diferite.
Cum că ne şi place aşa.
Cum că eu azi prefer soare de vară, cu acoperiş de raze..iubesc azi să mi se scurgă razele pe tot chipul şi-apoi s-alunece pe trup în jos prieteneşte mângâindu-mi coapsa..!!
Hmmm..!

Iar tu?!? Păi tu azi ce preferi?!?.. şi ce iubeşti?!?

Ploaia din nor ce udă osul şi îl tremură până la măduvă.
Tu azi vrei frig în mângâiere, c-aşa-ţi zâmbeşte ţie gândul, încălzindu-te uşor în recunoaşteri despre tine ce te amuză.

Asta zic. Că asta nu-mi convine.

Că ne bucurăm în viaţă separat momentele de bucurie.

Că suntem precum un măr găunos ce nu ți-l vrei în traistă.

Aşa funcţionăm noi?!?
Bucuroşi când partea ce ne asamblează tot-ul, e un pic stricată?
Trişti când partea ce ne completează, se desfată prin lumini de soare?!?

Ştii cum fac?!? M-am și gândit!

Mâine când vei intra în casă, voi sta impasibilă.

Ia să te văd eu atunci, iubitule!
Sunt curioasă tare..tare..tare, peste măsură, cum vei reacţiona!!

Hahahah..!! Ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, sau mi se pare mie?!?
Înseamnă oare că ne-ndragostim din nou?!?
Sau că am pierdut iubirea şi îi căutăm doar marginea?!?

Nici asta nu ştiu. Dar mâine aflu.
Căci voi fi imperturbabilă în impasibil.
Sau..cel puţin încerc!
..iar pân’ atunci, tu poți să plângi! Cât încă eu zâmbesc!!
…uuoof!