Cât însemni tu? Cât ai da pe tine? Dacă te-ai vinde cumva, cât ai cere? Care-i prețul tău corect? Cât coști, măi?

Uite vezi, revenind astfel prin acest preambul la subiectul ce vizează superficialitatea oamenilor născuţi cu bani, crescuţi cu multă cantitate de bani câteodată, subiect pe care l-am mai discutat noi şi în alte ocazii, am deci convingerea că până şi dânşii, cei care au senzaţia că banii pe care-i au în buzunare cumpără orice absolut pe lumea asta, cred că până și ei, da, s-ar așeza un pic pe gânduri la întrebarea de mai sus.
Fiind vorba despre ei înşişi de această dată, şi nu despre ceilalţi.

image

Cât costă un om? Cine s-a gândit vreodată? Ce sumă se cuvine să plătesc eu pentru omul care-mi place, ori cel puţin aşa am azi senzaţia, pentru a fi al meu cu totul??
Cât? Oare e necesară o licitaţie între mine şi alţii care-l doresc al lor și ei, la rându-le? Aşa o fi corect?

În altă ordine de idei, când îmi propun să plătesc oameni pentru a-i ţine alături de mine prin viață, ce consider eu că voi achiziționa exact?
Fac plata convenită într-un final de ambele părţi, da?..pun teancul de bani apoi pe masă, observ cu satisfacţie privirea satisfăcută a celui cumpărat, devenit astfel al meu şi..??..ce se întâmplă mai departe? Care-s aşteptările mele? Ce am achitat eu?

Cumpăr vorbe frumoase de la un om pe care-l consider eu frumos şi care-mi trebuie neapărat în ogradă? Cumpăr o mângâiere caldă pe veci? Cumpăr iubire? Cumpăr gând? Cumpăr o inimă care bate în ritmul ei, şi despre care sper că de astăzi până..la infinit, îşi va schimba ritmicitatea proprie, pentru a fi în tandem mereu cu ritmul sacadat al inimii mele?
Cumpăr înţelegere şi împlinire sufletească?
Ce cumpăr, mai exact?

Ce crezi tu, cel care ai senzaţia că poţi şi reuşeşti să mi te vinzi, pe de altă parte, ce crezi tu că ai de dăruit total din tine? Crezi că reuşeşte un teanc de bani să te determine să îmi suporţi poruncile pe veci? Crezi că odată vândut mie, achiziționat de către mine, mă vei putea iubi, indiferent de modul în care mă voi comporta eu mai apoi cu tine, pe viitor, în cuplul meu? Crezi că indiferent de regulile mele şi optica mea de viaţă, indiferent de principiile mele, tu vei putea să mă iubeşti din suflet, odată cumpărat? Că vei fi fericit şi binevoitor şi blând şi iubitor, cu tot sufletul alături de mine, chiar dacă eu doar te plătesc şi nu mă implic cu tot cu suflet în relația cu tine tot la fel?

Lăsând gluma într-un colţ, eu personal aş garanta garantat sută la mie, că cel ce speră că va cumpăra un om cu tot cu fericire la pachet, va primi în schimb tone întregi, curgând şuvoi agale, doar de nefericire.

Păi dacă tu nu ştii preţul corect pentru tine, dacă tu categoric nu te-ai vinde nicicum şi nicicând şi sub nicio formă..dacă tu eşti conştient de toate astea, de ce trăieşti cu sentimentul că printre ceilalţi oameni există câte unii de vânzare?? Așa cum nu poți fi și tu? ??

Cum naiba poţi imagina situaţie de om un picuț mai..fără toate cele, care şi-ar vinde gândul pe-o bancnotă? Care şi-ar vinde fericirea? Care şi-ar putea fixa vreodată, gândind la rece și pragmatic, un preţ pentru puritate de suflet?
Care ţi-ar putea iubi chiar, în urma unei înţelegeri materiale, neputinţa împlinirii personale? Care să te iubească pe tine până la capăt cu toate ale tale, așa cum nici măcar tu personal, nu eşti capabil să ajungi să te iubeşti vreodată?

Care să confunde dragostea cu banul?
Și fericirea cu tristețea?

Și cine totuși ar putea avea atâta curaj, încât să pretindă preț pentru iubire? Ori să se milogească să o cumpere?

Cât crezi tu că ți-e prețul, revenind? Cât crezi că ai putea costa? Zi..! Cât?

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

Fierb cafeaua deja! Bună dimineața!
Voi? Voi cum sunteti astăzi, oameni frumoși?
Știi ce mă gândesc în minutul ăsta? Că nu-i ințeleg deloc pe cei care aruncă cuvintele cârcotașe cu tentă negativă și suficient de critică ori dezapreciativă pe news feed-ul altora.
Nu-i pricep pe oamenii care se bagă-n seamă prin comment-uri care sugerează că le creezi o grimasă nouă și urâcioasă everyday cu vreun text de pe pagina ta de blog si fb personală, pe care nu-mi dau seama de ce-l citește insă cu atenție sporită până la capăt? !!
Am un prieten bun, căci de aici și gândul ăsta de astăzi care primește frecvent comment’uri din astea:
„Cine ești tu, mă, să vorbești? Cine crezi că citește căc….tău? Toți „proștii „î-și” fac blog, frățică!”

image

Vouă cum vi se par oamenii ăștia? Și mă refer cu predilecție aici la persoane care aruncă injurii, nu la cei care au de disputat o controversă ori care nu sunt în asentiment.
Deci? Ce să răspunzi la așa ceva? Sau să te abții mai bine în replică?
Mie mi-ar fi greu să tac, recunosc!Hahahah..!

..bieții nesuferiți de serviciu doresc să admonesteze neapărat câte ceva ori pe câte cineva din senin și brusc, fără vreo altfel de interacțiune în genere, în timp ce-și beau cafeaua încruntați!?

Te ceartă, îți explică cum ești tu un mare prost ce se crede un extraordinar de mare deștept, cu aere multe de intelectual deși se vede de la 10 poste că de fapt ești un patru clase și-un semestru de liceală si..uite tot așa mai departe se trezește in fiecare dimineață câte unul născut trist și iritat și agasat de oameni normali si banali ce-și scriu și ei gânduri prin vreun status ori textuleț cu aer mai poznaș și jucăuș ori doar îndrăgostit, de multe ori etern și rareori vremelnic.

La final de frază ne..lalocul ei, să spunem, care dovedește de obicei un minus de cei 7 ani de acasă, mai găsești și câte un imperativ:
” Cerșești atenție și tu măi, prostălăule!..fără stil și fără carte! Stai un banca ta de idiot! I-a uite la el..nici să te imbraci nu ști!”

Hahahah..!

Iar dvs, v-ar trebui ceva meditații la română, zic!??
Păi vezi, asta nu prea înțeleg eu..de ce nu-ți agăți tu in cuiul tău din casa ta, toată răutatea și
toată cârcoteala asta nașpa ce te caracterizează, critica despre alți oameni necunoscuți?? Mmm?
Păi de ce nu citești dumneata ce te inspiră și nu invers tot mereu, de ce nu-ți scrii mai apoi gândurile negre și răutăcioase printr-un jurnal mai personal, zic, decat sa te faci pe-aici de râs?
De ce vrei dumneata să atragi atenția pe feed-ul personal al oamenilor care tot cerșesc și ei, sărmanii, na! un pic de atentie pentru „a-și ridica stima de sine scăzută’?
Lasă-i pe ei în treaba lor, zic! Cu ce te-ncurcă? De ce trebuie să înjuri și să descarci cuvinte urâte din gândul tău neliniștit ce poartă grija altora?
Eu așa aș face, pe bune dacă m-aș complica cu vreun prostănac din ăsta care habar n-are nimic de capul lui!
Dacă aș fi în locul deranjaților revoltați, jur dacă nu mi s-ar părea o idee interesantă să-mi fac un blog deștept și inventiv unde aș putea să desfășor tot ce am eu chef pentru a-mi elabora și eu un pic un scriitură intelectuală complexele de superioritate și autosuficiența!
Hahahah! Și uite așa m-aș distra eu singurel în fiecare zi, împletind cuvinte ironice și inteligente la adresa oricui aș simți nevoia să-i trântesc o replică acidă..! Tot astfel nici n-aș mai fi obligat să citesc texte aride și fără esență, unde fraierii desfășoară aberații terne și nonsensuri și subiecte de rahat!

Viața este simplă, doar noi o complicăm!?

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

Nu ştiu ce să cred şi ce să spun despre oamenii care nu se cunosc deloc.
Care nu ştiu ce vor, care nu ştiu nici măcar ce nevoi personale au de îndeplinit pentru a trăi în stil propriu fericit!

image

Uite..să-ţi dau un exemplu, că de la el am și pornit ideea: am un prieten bun care este însurat de ani de zile cu o femeie pe care părea că o iubeşte, o familie mişto invidiată de noi toţi restul ceilalţi.

Îi vedeai numa’ împreună, tonici şi zâmbitori, cu mult chef de viaţă permanent, cu cei doi copii ai lor de mână alergând rolele însorite prin parcul ciripind a vară.

Ce crezi că aflu mai alalteieri, când mă-ntalnesc în piaţă aici, la 1 Mai, cu prietenul mai sus pomenit?
Aflu că este în depresie. Cronică.

” Cum aşa? De unde ţi-a venit tocmai ţie gând așa de negru, depresiv? Dar ai păţit ceva?”

„Aa..! Nu! Cică e genetic. Eşti predispus genetic la depresii. Cred că eu mă număr printre predispuşi. Merg la un psiholog bun, oricum! Rezolv uşor uşor!”

„- Aha! Foarte bine că nu te laşi copleşit..dar totuşi, de când te simţi astfel? De ce? De la ce, ai descoperit măcar o undă de idee, ştii deja unde să sapi, bănuiesc! Șii..printre altele, de ce nu mai daţi şi voi niciun telefon?”

„-Păi nu ştiu încă, nu! Am descoperit însă brusc că sunt nefericit. Că toată viaţa mea am fost aşa. Că nici nu ştiu măcar ce-i aia o fericire mică. Sau iubire..sau tot felul de alte aberaţii care-mi sunt neclare şi triste la 42 de ani..scuză-mă, alerg spre şcoală să-i iau pe ăştia mici. Salută-l și pe Marius!”

Auzi la el! „Este nefericit!”
Şi nici măcar NU ştie ce-i aia fericire sau dacă există. Sau iubire. Iubire a zis?

Hmm! Toată lumea, inclusiv eu probabil, nu mă dezic, invidia până acum un cuplu care părea definiţia însăşi a fericirii, unde însă aflu azi că EL al cuplului nu realizează că în ochi îi trăieşte fericirea pe care noi restul o vedem şi o simţim. Este, sau era, căci nu mai știu, pal-pa-bi-lă, oameni buni!

Vibra! Trăia! Însufleţea!

Iar El nu ştie ce-i aia încă!

Deci, revenind la început de idee de astăzi, nu-i pot pricepe pe acei oameni care nu se percep cum trebuie, care nu se cunosc, care nu se înţeleg în nevoi personale şi nevoi de cuplu, care nu iubesc” ori habar n-au dacă au iubit vreodată deşi trăiesc în cuplu frumos alcătuit, cel puțin în reprezentarea celorlalți, de enşpe mii de ani..şi aşa mai departe.

Nu-i judec pe oamenii pe care nu-i înţeleg în genere.

Doar nu le înţeleg, repet, frământările neliniştite şi întrebările despre ei rămase fără răspunsuri până la o vârstă înaintată.

Eu personal n-aş putea trăi aşa alandala. Nerezolvată punctual.

Fără să-mi ştiu nemulţumirile despre mine, fără să-mi apreciez obiectiv calităţile, fără să-mi fixez ţelurile, fără să-mi aplaud iubirea care ŞTIU că îmi există în fiecare zi.

Cum să trăieşti bâjbâit în iubire?

„E iubire ce trăiesc eu de 20 de ani? Oare? Dar eu nu ştiu de fapt ce-i iubirea.”?
” Oare sunt eu fericit? Nu..nu..cred. Nici măcar nu ştiu ce-i aia fericire!”

Dar depresie de unde ştii exact ce este? Cum de ai nuanţat-o tu atât de exact şi de categoric ca fiind şi cronică??
Ne-ntâlnim noi, parcă văd, peste alte 6 luni şi atunci când te voi întreba..

„Ce faci, dragule? A trecut depresia? Ia uite ce zâmbet larg ai! Bravo!”

..dacă atunci nu vei răspunde..

” Depresia? Nu ştiu dacă mi-a trecut. De fapt, nici nu ştiu ce-i aia depresie!”

Deci dacă nu vei răspunde astfel, mă voi supăra cu totul pe tine şi categoric n-o să mai cred că toţi oamenii care zâmbesc o viaţă fericiţi prin parc împreună, crescându-şi în bună voie şi înţelegere copiii frumoşi..sunt ei şi cu adevărat fericiţi pe bune.

S-ar putea să mă înşel,nu? privindu-le fericirea din priviri.
S-ar putea să nu o cunoască ei încă, să o bâjbâie ei câteodată..să o piardă cu totul altădată, neştiind nici măcar că au ţinut-o în palmă până când și-au aruncat-o ei singuri și nesiliţi de nimeni în pragul depresiei şi al deprimării.

Mda. O să fiu şi mai analitică de acum înainte, aşa mi-am propus..pentru a explica cum trebuie şi argumentat fiecărui om de pe stradă care mă va băga în seama că..

Hahahahahah! E simplu, omule!
E simplă fericirea, este un lucru mărunt!

De ce insiști tu să o complici, când ea este atât de simplă? Şi evidentă? Şi veselă?
Şi..fericită când o găseşti într-un mugur abia ivit.
Ori în roua dimineţii.

..ori în paharul de vin alb cu gheaţă, în cazul meu! Sauvignon Blanc, fireşte. Ahh! Nu, stai că l-am schimbat cu Pinot Blanc! Uitasem!?
Cheers!

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

Sexul se face, nu se spune..căci lauda de sine..!! Ce mă enerva proverbul ăsta când eram mică..! În fine, ideea e să fim deschişi sexual în sine, dacă simțim vreun chef deschis, acţionând mai apoi în manieră deschisă sexual și-n cuplu, pe plan suficient de intim simțind deschiderea, trăind momentele, și nu vorbindu-le mai dezinvolt în public, doar și numa’ în cuvinte de dragul cuvintelor.
Eu n-am tabu-uri, da?!? Am stabilit c-ar fi așa?!? Mă rog, hai să spunem că astfel ar sta lucrurile, ipotetic!
Și-atunci? Dacă sunt deschisă și mai deloc spre inhibată, atunci deci, nu-mi voi sublinia vreun open-minded tatuat el ne’ascuns pe cin’ să-l știe unde, el chiar trăieşte-n mine. Așa zic.
..discutat apoi, explicat, extins..şi tot astfel mai departe.

image

 

Eram zilele trecute într-un club și involuntar am ascultat la o coadă de-a dreptul infernală, o discuție între două fete:

„„Ce-ai făcut, gagici aseară?!? Zi, mă nebunooo..!! Hai că te simt că ai făcuut tu cevaaaa!! Am dreptate?? Aşaaa cevaaa!!!..Așa de secretoasă ești lately, n-ai văzut frățicule așa ceva..!!Dar ce talent ai și tu, mă nebunooo…!!..mmm..?!? Hohohohohohohohhhh..”

Ehh..uite asta mi se pare de-un prost gust exemplar.
Mai ales că mândria onomatopeelor dă pe de lături și trebuie urcate, na..!..firește..:)) să le citească toată lumea, altfel cum??! și într-un status relaxat pe feisbuc’!

„Hai că mor de râs cu tine, auzi?!? Hai că pun și pe fb fața asta ta, că-i prea penal de simpatică!”
Click o poză! Și nu mai expun și cât au scris la statusul acela și ce cuvinte complicate au folosit pentru ilustrarea unei situații închipuite, dar extrem de ‘penal de..”!

Mda! Teribil de îngrozitor!

Auzi, dar poate că doar nu mă reprezintă pe mine deloc stilul acesta mai..urban..??!..nu-s sigură exact că pe-aici se categoriseste..!!

În plus, mai e ceva ce mă irită, modul exagerat în a exprima lucrurile prea pe numele lor, din dorința de a fi prea vizibil …nici nu-mi dau seama, se dorește a fi notabilă un pic de ironie?? Ori o fi vreun sarcastic de situație, mai degrabă?!?

Hahah! Fi’miu mereu confundă termenii ăştia..a fi ironic’ cu a fi sarcastic’.!! Chiar mă gândeam, că au ceva asemănări sinonistice, dar nu înseamnă fix, identic, același lucru!!.
..de câte ori are nevoie de-o exclamaţie inteligentă, de dat mare, zice:

„Mami, iar eşti sarcastică…!! M-am prins din prima, mi-am dat seama nu te mai chinui s-ascunzi..!!”

„No way, ma’ babe!! Sunt doar un pic ironică, cel mult, nici pic, deloc însă, nu sunt sarcastică..!!!”

Şi-atunci, mereu și întotdeauna mă-ntreabă diferenţa dintre a fi ironic şi a fi sarcastic..!!..şi iar și tot mereu atunci, eu am acelaşi lapsus..

„Offf..!!…dar cum să-ți explic eu mai pe înțelesul tău..:) Esteee.. o diferenţă de nuanţă..!” adaug rapid ca nu care cumva să rămânem neelucidați.

Fireşte că nu-l lămuresc exact pe mai departe și cum stă treaba cu nuanţele aceastea, de ce nu ar putea fi ele sinonime..?!?..și lasă, că extrapolez subiectul..!! Mă îndepărtez uşurel de ce-am început atât de curajos iniţial..mmm..!! parcă simt un pic de jenă în a explica cu înverşunare, cum că observ și eu mai câteodată și chestii mai urâțele care mă strâmbă în grimasă deloc binevoitoare!

Acumaa..să știi că nu-s cu totul de luat în serios..! Poate mulţi adoră stilul acesta urbanistic, hai să-i spunem..! De scriitură mai de cartier așa..!?!
Are și ea hazul ei pe undeva pe-acolo, chiar înțeleg asta, pe bune că pot înțelege!!
..mie nu-mi place însă..! Oricât de cool aş vrea să fiu, oricât de teenage mi-aş dori să rămân în spirit și-n idei și-n exprimare, am totuşi piedicile astea ce țin de..nuanţă.

Nu pot să scriu feisbuc anticipând o simpatie în surplus din partea feisbusiștilor..cred că nu-mi doresc laicuri date din empatie ori fraternizare întru ” nu-mi pasă cum scriu, nici nu-mi doresc să aflu cum ar fi corect..!”

Aveam o jenă în a exemplifica amănunțit detalii statusate necuvenit din punct de vedere personal privind lucruri, firește, să nu mi se simtă careva cu 15 muşte pe căciulă..!
..dar mi-a trecut minutul de temere, căci mi-am dat seama că nefiind pe genul lor, cum nici ei nu prea sunt pe-al meu, au avut şi ei grijă să mă şteargă de pe feed-ul personal, cum de altfel şi eu am făcut..!

So..revenind la subiectul nostru, aş zice iarăși cum că sexul se face, și nu se povestește printre rânduri.
Nu exagerăm expunând..”făcutul” nostru în multe cuvinte expresive care povestesc cum că ..non stop şi că..nici măcar nu ne place ce-am …dar totuși suntem jmekeri că ni s-a-ntâmplat!?

..păi ce pp…pana ta?!? Hahahah..!!.. O fi cool să exprimăm vulgar pe-alocuri, să strigăm în public, tensionați fiind noi de prea multă mândrie ce nu poate să ne stea ascunsă, că dacă tot am prins pe câte-un om și l-am…dac-am pățit așa noroc, ba și mai mult câteodată și câte mai puțin nicicând, de a…laaa oameni, de când ne-am născut..! Atunci trebuie și spus, căci e notabil!!

Darrr…
..nu ştiu ce să zic, habar nu am cum sunt ei câte unii, dar eu, când fac unele treburi ce ţin de treabă intimă, păi le semnalizez cu..stare bună, probabil…!
Nu povestesc cât de extraaaorrdinarr mi-a fost azi noapte..!
..sper totuşi că se va simţi?? Oare? Să sper la așa ceva cumva, involuntar și inconștient? căci dau pe de lături cu starea bună pe care-o transmit din cauză, ori mai degrabă datorită faptului că m-am simțit bi..nicel azi-noapte??
Ce crezi?!? Așa cevaaa??!! NU, nu cred că fac vreun evident din ăsta mulțumit nicicând! Dar categoric că nu fac!?

Alt trend, schimbând perspectiva suculentă de subiect suculent povestit cu un talent novice scriitoricesc, ? ar fi acela al prescurtărilor de cuvinte.
..astfel, prefer să scriu un k printre litere când firesc ar fi un c..
„Dak tu zici..!” cik sună cool..!
„Dak și tu zici..daa..e de-a dreptul horror, fată..!! Ceva îngrozitor..! Înnebuneeesc, să-mi..!”

Eehh..!! Asta era doar printre altele, o scurtă paranteză..!

În fine, ideea e să fim deschişi sexual acţionând în patul matrimonial sau cum îl întâmplăm..mulți probabil că-l preferă mai des a fi ocazional, cu deschidere sexuală ce curge firesc pentru că simţim un firesc ce decurge din situaţie, din stare..din nevoie de a fi un pic mai..penali?!?..hahahah..uite și-alt cuvânt miștoc..!! din firescul excitaţiei fizice, şi nu din dorinţa de a expune vorbe deschise sexual pe litere în statusuri fără nici pic de sex-appeal doar că-i interesant și cool!!

Suntem interesanţi pe bune, ori nu mai suntem noi deloc??
Acţionăm deschis pentru că simţim deschidere, sau acționăm noi ritmic pentru că simţim nevoie de expunere?
Cooool, firește, şi la modă, totodată?!?

..te-ntreb acu’ de-a dreptul?? că tot am hotărât a fi deschişi: dansezi erotic pentru tine, sau pentru invidia crescândă a celorlalţi??!?
Te exciţi când simţi pe-acolo câte ceva în mod mai intim, ori când dezinhibat scrii chestii despre locuri intime, ce nu-s însă nici pe departe, mai deloc, atinse deseori?!?

Asta zic că nu-nţeleg..! Dar poate că nici nu-mi trebuie vreun înţeles; cert e că unii oameni au avut relații sexuale multe la viaţa lor.
Și bravo lor că sunt capabili!
…și le şi place să vorbească despre sexul acesta!
..căci n-au făcut dragoste vreodată. PamPam!
Nici n-au simţit atingeri excitante. Nu şi-au dorit sărut. Nici continuitate.
..ci doar un sex tentant în status de feisbuc. PamPam!
Cool! Peste banalul meu firesc de om normal și natural.

Btw…că tot suntem în bârfe..știi ce-am pățit aseară?? Pff.. dacă-ți povestesc..! Am avut cu bărbate’miu o noapteee..un seex..mirabolant…ca de vacanță, na! ????

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

 

Măi, dar nu ştiu ce-i cu moda asta cu paturi atât de mari!
..cum de altfel nu înţeleg nici de ce trebuie să fim cât mai slăbănoage noi femeile, o viaţă întreagă.

Cam fără noimă primele două aliniate din textul de astăzi, nu?

image

Nicio legătură nu este între ele, oricum.
N-o mai căuta, că nu-i niciun secret ascuns. Nu-i vreo ghicitoare.
Sunt doar ultimile mele motive de iritare şi doar atât!

M-am mutat în casă nouă cu bucătărie închisă de această dată pentru că dincolo, în apartamentul vechi, n-am gătit nici măcar o zi. Hmm!! Gândeam că-i mare treaba interesantă asta cu ne’gătitul.

..nu-i deloc! În special atunci când îţi face plăcere să pui 6 cartofi tăiaţi cum trebuie pentru prăjit în ulei nou, care-i pune apoi în farfurie crocanţi şi delicioşi la gust cum nu găseşti ever pe la niciun catering indiferent cât ar costa curieratul acesta de prânz ori de cină ori de ce-o fi el.
Mă rog..! Ideea e că m-am concentrat pe multe treburi atunci când am aranjat mutarea aceasta în nou apartament pe perioadă nedeterminată.

M-am gândit la culori, am ales tapetul, am aranjat o atmosferă caldă şi potrivită familiei noastre.
Aşa credeam.
Măi..dar ştii ce-am neglijat?
Sau am gândit poate prea mult?.. exact precum bucătăria veche și inutilă și deschisă, din fosta noastră locuință de familie?
Patul matrimonial l-am cam greșit, sau așa mi se pare mie cel puțin!

..caree, zi și tu!.. era the most important thing!
Recunoşti? Acuma, nu mă supăr dacă ai altă părere astăzi şi nu eşti în asentiment total cu mine pentru o zi sau două.
Sau un an. Dar o să vezi tu în timp dacă vei face ca mine unde-i adevărul..
Nici nu-mi doresc să mă linguşeşti şi să spui aşa numa’ principial părerea mea ca fiind și-a ta, doar pentru că-ţi sunt simpatică, și-atunci să zici și tu cum că aş avea dreptate în ce înşirui eu pe aici astăzi.

Nu, draga mea, stai liniştită acolo şi crezi tu în continuare ce vrei.
Eu acum nu fac decât să-mi scriu of’ul un pic..
..iar of-ul meu principal de azi este că am ales un pat prea mare matrimonial.( deşi e Queen size, frate, nu-i vreun SuperKing:)

E confortabil, nu zic nu!
Dar atâta de confortabil este, încât nu-mi mai găsesc iubitul prin el deloc..!..păi îţi sună a normalitate asta?
Inventăm şi evoluăm confortabil paturi matrimoniale fără a ne gândi la consecinţe improprii și nefaste, dar chiar deloc?
Nu ne mai luăm şi noi prin somn în braţe nocturne niciodată?
Ne place nouă aşa să evoluăm dormitorul într-atât încât să ne despartă somnul împreunat până ieri?
Strâns în foarte braţe, în cele două camere mizere de cămin studenţesc iniţial?
Ce ne reprezentau căminul matrimonial?
Păi care dintre noi ar prefera Hainele cele Noi ale Împăratului, scorţoase şiii..transparente, şiii..care nu ne acoperă nici măcar virgula goliciunii, mai degrabă lăsând-o descoperită, în detrimentul pijamalei vechi şi moi şi aşa de răsfăţate în amintiri plăcute de cuplu??

..hmm! Dar unde mi-am așezat eu oare pijamaua aia a mea roz boyfriend? ?

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

 

Ce este Universul?
Despre cine este el şi de ce s-o fi născut pe lumea asta?
Dar ce este lumea şi de ce-o fi venit ea pe-aici prin Universul ăsta infinit?
Dar oare ce există dincolo de infinit?
Poate cumva lumea de dincolo de infinit care se crede singura lume din Universul ăsta tot?

Universul suntem de fapt noi. Un noi format din proiecţia noastră despre o realitate în care gândim un Univers.
Deci Universul este gândul meu, reflecţia gândului meu.

image

..off!..stai numa’ aşa un pic, că nu-mi găsesc ţigările!

Mă uit în locul unde le pun de obicei, dar nu le văd.
Mă uit atent şi concentrat încă o dată.
..și tot nu sunt acolo.
Poate le-am uitat prin geantă??!
Repede, aproape alergând de grija ţigării încă nefumate ce se ţinea departe purtând grija sănătăţii mele..nici acolo nu sunt!
M-apuc să răscolesc sertare, deja un pic cam iritată.
..și nu le găsesc.

Intru peste soţul meu în baie, deşi ştiu că-l indispun astfel răău de tot..!! ?întrebându-l dacă nu cumva special mi-a ascuns el ţigările, ori şi mai rău!..dacă nu mi le-a aruncat la gunoi, căci nu-i convine deloc fumatul ăsta al meu cu fumul lui nesănătos, mereu mai mult pe zi ce trece!

” Nu, nici nu ţi le-am observat! Şi te rog închide uşa, iar intri peste mine..ştiam eu că trebuie s-o-ncui..!” îmi bolboroseşte Marius printre dinţi.

Şi uite-aşa, m-am dus într-un final la benzinărie pentru a-mi cumpăra alte pachete nou-nouţe, care să-mi adune ele categoric nişte plămâni negri de supărare cronică pe mine şi pe neputinţa mea de a evita ţigara care-i obligă pe ei să respire greu..din ce în ce mai dificil..off! că asta-i altă poveste oricum şi nu cea a Universului pe care o-ncepusem entuziasmat!?

În fine, uşurată şi satisfăcută, în sfârșit mă retrag cu ţigările astea toate spre locul scrierilor mele, tremurând degetele de nerăbdarea brichetei.

Dar unde-o fi, frate, bricheta aia?
„Eh..nu-i nimic, mă duc să caut alta!”

Şi caut.
Şi răscolesc sertare.
Şi mă uit atent de încă două ori pentru a fi sigură că n-am orbit, în fiece locuşor unde putea fi aruncată o brichetă!!..cea mai mică şi mai urâtă brichetă din Univers îmi doream s-o aflu eu în minutul acela și cât mai repede!
..dar nu găsesc!

Mă îndrept cu pas grăbit spre camera lui fi’miu.
Ăsta era cam năzuros că-l pusesem să citească lecturi suplimentare de vacanţă, în timp ce el voia fireşte, să bage încă un joc de Counter.
..după care fireşte, şi-ar fi dorit să antreneze iar un minus creier cu dezvoltarea lui cu tot în..al 99-lea același joc de Counter.
N-a ţinut însă astăzi milogeala lui, că m-am trezit hotărâtă să impun reguli noi copilului.

Fără Counter, da?!?.. la nesfârşit pan’ la sfârşitul fiecărei zi sfârşite astfel mult prea obosit degeaba.

Ciocăn la uşă la mişto înainte să dau buzna, întrebând agitat şi ingrijorat şi ofuscat şi suspicios şi războinic şi acuzator:

” Radu, de ce mi-ai luat tu mie tooate brichetele şi mi le-ai ascuns? Ce-s glumele astea prosteşti? Că nu te înţeleg..! Unde mi-ai pus bricheta, mami?”

” Hai că ai înnebunit de tot! Ce-ai cu mine azi? Întâi mă pui să citesc Iliada şi..cum se mai numeşte, din care nu-nţeleg nimic şi-acum mă cerţi că ţi-am furat brichetele! Dar ce sunt eu? Un furăcios? Așa mă crezi tu??! Un criminal mă crezi de fapt tu, nu??!”

Hahahahahah!! Brusc m-am dezamorsat!
Brusc am uitat de ţigări, de bricheta aprinzătoare, de nevoi de afumare permanente şi..de tot am uitat!

Şi-am râs! Şi-am râs iarăși, din nou..!
Şi-am continuat să hohotesc până ce l-am determinat şi pe-ăsta micu’ să se descreţească din nervi şi din supărarea cititului.
Ne-am luat în braţe şi am râs cu lacrimi amândoi, până ce ne-am simțit toți mușchii din burtică încordați la maxim!!

Şi-apoi am căutat împreună rezumate despre Iliada şi Odiseea, pe care de altfel le-am detestat şi eu în copilărie..măcar să aibă un pic de habar la şcoală când îl va asculta profesoara, zic! După care ne-am uitat la Parfum de femeie!

Altă obsesie de-a mea! Să vadă copilu’ toate filmele de excepţie existente, dacă tot nu pune privirea să citească spre deloc, piticul cel mai drăgălaş!

Am lăcrimat un pic, ce-i drept, vizionându-l pe Pacino, stând aşa noi amândoi cu ochii în televizor ţinându-ne de mâna încordaţi niţel de emoţie, cu tati lângă și el, evident!..care strângea din dinţi doar..căci el nu-i emotiv deloc, dar niciodată..!! Hahahah..!

Apoi l-am lăsat pe Radu să joace un Counter şi în timp ce mă duceam spre bucătărie, îl observ pe Pisică al nostru extrem de foarte agitat.
Dar ce spui că juca fotbal cu bricheta mea??
O împingea un centimetru, o pândea doi centimetri mai încolo..iar o atingea cu o lăbuţă iar..o băga pe sub covor..!
Hahahah!
..sub covorul unde mi-am aflat şi pachetul de ţigări indispensabil şi trebuincios pe care-l credeam pierdut prin Univers acu’ vreo trei ore.

Aahh! Universul!
Hai să vă spun ce cred și despre el exact, că-mi și uitasem ideea..!
Eu cred că Universul..îl putem povesti și mâine! Astăzi l-am obosit destul.

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

 

Nu ştiu cum de nu vedem noi mereu lucrurile ca fiind atât de simple, cum sunt ele de fapt.
Nu-mi dau seama nici ce anume ne trezeşte la un moment dat din vise complicate despre lucruri simple, astfel încât să le remarcăm noi dintr-o dată simplitatea, ciudat de brusc să și gândim după aceea, firescul lor atât de uşor de gândit dacă îl urmăreşti cu logică şi nu inventând ecuaţii cu multe necunoscute apărute de nu se ştie unde, împiedicate în fir croșetat iraţional.

Pe de altă parte, ştiu acum deja că nu mai trebuie explicat oamenilor în general, chestiuni pe care ei nu şi le doresc deloc a fi explicite în înţelesuri. Pe care de altfel le evită și în gândurile discutate în sine. Pe care n-au chef să le extindă în niciun fel, căci bănuiesc ei că dacă le-ar gândi ori dacă le-ar discuta prea mult, concluziile nu le-ar mai fi pe plac defel și probabil i-ar și cam indispune mai apoi.
Nu este deloc necesar să te pierzi în detalii explicative către alţii despre cum îţi par ţie lucrurile în percepţie proprie, câtă vreme percepţiile lor despre viaţă sunt diametral opuse. Ori nu le sunt deloc.

image

Nu faci astfel decât să pierzi timp mai degrabă! Timpul tău totodată și nicidecum pe-al lor!

Nimeni nu are chef să asculte ce nu are chef să înţeleagă.
Fiecare dintre noi trăim în alt timp şi în alt loc în genere, deși fizic poate că stăm așezați unul lângă celălalt!

Hai să-ți spun ceva drăguț, ce zici? Ai chef de povești??? Uite..azi am văzut o floare cum înfloreşte şi mi-a plăcut, culmea! și încă îmi place mugurul ei abia înmugurit, deşi până ieri nu aveam răbdare şi nici timp mult la dispoziție pentru a privi florile care de altfel, printre altele, mi se păreau destul de antipatice!
Astăzi am descoperit însă din senin, cum că îmi pot plăcea la nebunie!
Dacă mi-ai fi povestit ieri înflăcărat în vorbire și în retorica ta toată, povestea florii şi despre cum se naşte ea, cum creşte şi cum naşte după aceea alte flori..m-ai fi convins doar că eşti un pic dus cu pluta..parcă şi un pic cam razna, total neinteresant ca să spun pe scurt..! Foarte nepotrivit cu mine. ?

Nu ştiu acuma sigur dacă exemplul florilor, care sincer şi pe bune încă nu mă înduioşează ele pe mine foarte empatic în trăiri şi sentimente pozitive, este şi cel mai concludent şi mai fericit exemplu pe care-l puteam folosi eu aici pentru ca tu să înţelegi exact ce am eu în cap şi ce-mi doresc eu să-ți transmit astăzi.

Ideea este simplă însă! Tot din punctul meu de vedere, evident:
Nu are rost să vorbim împreună lucruri care (nu) ne interesează (nici) separat. Asta mi-am dat seama!

..căci până ce tu nu vei simţi că vrei să simţi ce îți spun eu şi apoi să şi vorbeşti cu mine schimbările tale dorite a fi simţibile azi, în comparaţie cu ieri când nu credeai că-ţi trebuie vreo schimbare importantă de experimentat, eh! până în acel moment este clar că îmi voi bate capul degeaba explicându-ţi eu ţie că mie îmi par lucrurile foarte simple în general.
Până când tu nu vei începe măcar să gândeşti chestii generale despre lucruri, nici nu vei înţelege în particular ce vreau eu să spun şi să-ţi transmit agitând mâinile spre tine în dorinţa ca ele să mă susţină în argument convingător atunci când îți spun că..totu-i simplu dacă ai chef să înţelegi şi nevoie să simţi şi necesitate să iubești.

Uite! Fii atent că mai vreau să adaug ceva care să te ajute să mă crezi atunci când spun că mi-am dat seama că este foarte posibil să vorbim fiecare pe limba lui, şi de aceea probabil că nu reuşim decât să ne plictisim unul pe celălalt, în loc să ne amuzăm împreună categorisind una-alta din ce ne interesează pe-amândoi, ajunşi cumva în punctul în care să facem haz de necaz povestind noi viaţa şi dragostea şi copiii şi timpul şi somnul şi visul şi nevoia şi tristeţea şi fericirea!

Deci fii atent ce mai cred eu..!
Cred că dacă vei fi tu mult prea mereu înţeles şi acceptat şi iubit aşa cum eşti, fără niciun pic de critică şi fără niciun pic de discuție conflictuală pozitiv, controversată în opinii..ei bine! eu cred că, dacă vei sta tu în confortul ăsta care să-ţi confirme cum că tu eşti singurul din ce cunosc eu cel mai foarte bun în toate cele, din toată lumea pe care am întâlnit-o..eu cred că astfel te voi încurca şi nicidecum nu te voi descurca..!..şi nici vorbă nu te voi ajuta, nicio secundă măcar!! şi nici nu te iubesc atât de tare cum aveam senzația că te iubesc, din moment ce nu-ţi dau voie să evoluezi spre o etapă superioară!
Pentru că dacă eu te tot confirm..şi dacă eu îţi tot ofer pe tavă recunoaştere prin faptul că-ţi tot spun că..eşti îndeajuns atât cât eşti şi este foarte suficient cât cunoşti şi nu mai ai nevoie să mergi mai departe în dezvoltare personală, ei bine! atunci eu de fapt te țin pe loc, iar tu simțindu-te atât de confortabil, vei stagna total.

În altă ordine de idei, nici dacă te bat la cap cu ideile mele tot timpul mereu noi şi schimbătoare şi privite din perspectiva mea mergătoare înainte cu paşi repezi şi mai niciodată înapoi, nu voi face altceva decât tot să te plictisesc!

Ți-ar trebui doar să te las în pace şi poate doar să-ţi pun întrebări uneori.
Asta doar câteodată, atunci când eşti în impas şi nu ştii de ce-ai ajuns acolo.
Doar atunci.
Îmi dau seama că nimic nu se învaţă şi nici nu se va simți cu forţa.
Totul se va învaţa și se va pricepe, doar atunci când tu vei simţi dorinţa de a învăța mai mult decât ştii acum .
Tu vei evolua singur doar atunci când te vei plictisi de atâta stat pe loc.
Tu singur vei şti să-ţi cauţi şi apoi să-ţi şi găseşti sensurile noi, însă doar atunci când cele vechi îţi vor părea deja demodate.

Eu nu prea am deci, pare-se, ce să-ţi explic şi nu prea mai am nici ce să îţi spun mai mult şi mai interesant şi mai inedit şi mai curios..în percepţia ta decât percepi tu în reprezentare proprie.

Eu pot doar să-ţi povestesc, atunci când vei avea timp şi chef să asculţi poveşti evident, aş putea atunci să-ţi explic câte ceva despre ce am remarcat eu în urma experienţelor mele, în urma trăirilor mele mai mult sau mai puțin negative pe care am încercat să le înţeleg de ce mi-au fost aşa şi nu altfel..aş putea deci să vorbesc la nesfârşit cu tine, însă doar atunci când tu vei și avea răbdare suficientă cât să mă și asculţi, fireşte!
Când vei fi curios să și auzi motivele pentru care gândind lucrurile, acestea mi-au devenit brusc mai clare şi le-am remarcat apoi ca fiind și extrem de foarte simple.

..și după ce aş termina de expus simplităţile astea despre nimicuri importante care mă fac să zâmbesc azi, deşi ieri abia ce doar le încruntam atunci când sufeream şi mă încovoiam sub greutatea lor nedesluşita…măi, după ce m-aş opri eu din tot povestitul ăsta, mi-aş dori să ştiu la rândul meu de la tine un singur lucru: de ce ţie lucrurile nu ți-au părut niciodată nicicum, asta aș vrea să știu!
Nici grele şi nici uşoare, nici simple, dar nici foarte complicate, nu ți s-au părut; ci doar indiferente.

De ce tu nu le păsai deloc.
Iar azi?
Păi azi..nimic! Nimic nu s-a schimbat!
Treci viaţa tot la fel de neinteresat! cu sensul ei cu tot, eşti încă total nepăsător în ceea ce-o privește!

De ce? asta mi-ar plăcea mie să știu în plus față de ceea ce-am aflat!
Mi-ar fi curios să știu, cum poţi tu trăi aşa de greoi, fără nevoie de a înţelege una alta despre..orice..??
Asta nu mi-e deloc simplu de înţeles precum restul lucrurilor a căror simplitate înţeleasă m-a copleşit cu zâmbet plin la un moment dat, înţelegând-o.
Ia zi-mi și mie, te rog, asta doar dacă știi, de ce crezi tu că-i foarte simplu să trăiești așa!
Neîntrebându-te nimic din ce e important pe lângă tine!

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

Alergăm timpul nostru ca nebunii. Trăim pe fugă tot mereu, tu observi?

..iar dacă ne stăm timpul, parcă tot pare-un pic cam grăbit şi fără puțintică de răbdare în sensuri fugite și ele pe peste tot, neliniştit şi anxios, de zici că-i pus mereu pe rezolvat treburi din cele mai importante, all the time..!

Ne prefacem că stăm în gardă pregătiți pentru un maraton cu miză importantă..şi când colo-colo..hai, zi!..recunoaște și tu că de fapt, când colo-colo ştim că n-avem nicio miză îndeajuns de importantă, hotărâtă prin timpul nostru ce ne trece alergat grăbit în pași de sprint.

image

Mereu stăm însă cu senzaţia că dacă nu facem lucruri în timp util, gata! am pierdut trenul..!..care tren?? habar n-am să-ţi spun..!..căci deşi și eu am, de câte ori te uiți spre mine un aer mai întotdeauna destul de preocupat, nu mă prea preocupă în realitate sinceră cu mine niciun drum caree..”ar putea trece vreodată prin gara de unde-aş putea eu pierde trenul ce nu-mi există şi căruia nu i-am ştiut niciodată ora de plecare.”

Habar n-am nici când soseşte, printre altele. Ori cu ce scop m-aș urca eu în el, mai ales că..uită-te și tu cât este de aglomerat!

De fapt, știi măi ceva??..dacă tot îți dorești tu să afli despre tooot ceea ce mă înconjoară..hahahah..! păi bineînțeles că observ cum te uiți, întrebător așa cumva la mine, așteptând să-ți spun eu toate ale mele care mă și mir că te interesează atâta-n amănunt…!! ei bine!.. află atunci că eu nu merg deloc cu trenul..! Și când încă mai mergeam eu în trecut, nu bănuiam dinainte cum că voi merge şi nici nu știam din timp unde mă grăbeam atâta eu s-ajung.

..mereu ştiu însă azi, cu certitudine știu, că aş putea să merg pe-undeva.
..și mai știu și că dacă nu mă urc în tren, ori dacă nu-l aştept din timp să vină, nici n-am să-i ghicesc vreodată depărtarea de..aici; de-aici de unde mă aflu pe picior de plecare alergată-n timp.

Nu ştiu de ce naiba ne alergăm noi timpul fără să ne luăm măcar o pauză de masă printre gândurile pe care le tooot alergăm alert, constant şi în aceeași cadență enervant de sacadată și foșnăitoare și înghețață.

Fug timpul şi eu, dar ce credeai?!? exact la fel ca şi ceilalţi: cu nelinişti şi angoase şi anxietăţi ce nu se grăbesc la rândul lor niciuna să-mi iasă din timp ca nu cumva să-și piardă trenul ce le-a și sosit în gară.
Ele nu mai au niciun tren de prins, ale naibii coțofene urâțele răutăcioase..!!

Mai câteodată însă, parcă-parcă îmi aflu o oră de plecare, până şi gara de unde trebuie să-şi deschidă uşile o mai ghicesc..dar şi cât staţionează şi de ce nu m-a lăsat să urc, deşi am fost ajunsă acolo la ora cuvenită, am fost și asortată cu hainele ce mi se potriveau a fi cum trebuie, îmbinate molcolm şi liniştit şi nu cum arunc eu de-obicei prea multe pete de culoare printre hainele ce mi le calc cu idei de trecut repede timpul..; pe-un drum confortabil şi deloc urcat în serpentine care-ţi provoacă în genere doar stări de rău.
..stări de vomă, de neputinţă şi de lipsuri tot mai mari pe care nu prea ştii cum să le numeşti, stări pline ochi cu animozităţi şi conflicte mai spre deloc uşor de împăcat… căci nu sunt declanşate-n apogeu ce-i trebuie cu necesar mult de decizii luate-n serios odată și pentru totdeauna.
Și fără drept de răzgândeală.

Măi frate, dar de ce naiba alergăm noi timpul? Știe careva? Heelloo..! Nimeni?
Şi de ce îi spunem timp respiraţiei noastre care respiră viaţă doar pentru că altceva nu ştie să expire îndărăt..??!

Alergăm ca nebunii timpul grăbit, ori ne lăsăm doar viaţa să ne grăbească timpul nostru care altfel s-ar fi mișcat încet?
De ce ne lăsăm fixat ritmul și durata şi de ce s-o măsurăm în timpi ce ne urmăresc toate mişcările prin paşi păşiţi cu ani?

Eu am hotărât altfel de astăzi înainte.
Gaaata! am decis hotârât pentru mine un cu totul altceva de acum începând.

De mâine înainte o să-mi grăbesc încet ziua mea.

Ziua vieţii mele începe de mâine..mâine’le ce pentru voi va fi an nou numerotat în cifre pe care le adunaţi apoi din obișnuință pentru a va hotărî încă o altă cifră: cifra destinului vieţii voastre care să vă tot grăbească cu idei preconcepute despre cum sunteţi voi.
Ori despre cum aţi putea fi.
Ori de ce nu aţi ajuns deja să fiţi voi astfel?
V-a trecut cumva timpul un pic mai neglijent pe printre cifre?
Ori nu v-a pus alarma pentru a vă trezi când vă ajunge trenul?

..câte întrebări fără noimă mi-ar fi alergat prin cap, observi?? dacă nu aş fi înţeles că nu am timp nici măcar de luat decizii importante cu mine, d’-apoi să aştept trenuri prin gări ascunse şi întortocheate și nebănuite..pfff!

Dar ce odihnită mă simt acu’..!..nici n-ai idee cât de bine este să stai pe loc şi să nu mai aştepţi nimic nici pentru ieri, nici pentru mâine..și nici să-ţi plângi în poale toţi timpii morţi degeaba, nici să-i visezi cum ţi se vor aşeza cândva dacă vei şti să profiţi fiece minut din timpul tău alergat.

Astăzi mă simt cel mai bine decât m-am simțit eu vreodată-n viața mea.!!
Căci ştiu că astăzi sunt şi astăzi mănânc cât vreau eu şi ce vreau eu, pentru că astăzi nu mă grăbesc deloc nici să apuc să dorm şi nici să reuşesc să mă trezesc pentru treaba programată dis de dimineață. Căci nu mai programez nicio organizare.

Astăzi nu aştept nimic şi tare bine îmi mai e de când m-am relaxat şi m-am tolănit peste tot timpul pe care altădată l-aş fi mizat eu în vreun fel..; ehee..!..l-aș fi înscris probabil și în maraton.

Ştiam..știam eu că urăsc alergatul, dar tot nu mă opream din alergat..!..asta până astăzi când mi-a venit în cap ideea asta simplă: cum că n-am de ce să mă tot alerg supărată mereu pe mine când nu pot să urnesc nici măcar un centimetru din mine pentru a câștiga doi centimetri mai departe.

De ce să vreau un mai departe şi de ce timp alergător măsurat în ani şi luni şi zile şi clipe şi minute??
Habar n-am de ce și nici nu mă mai interesează!

Timpul meu este doar astăzi.

Oriunde l-aş fi dorit să meargă pentru a-şi întâlni vreun nu ştiu ce de..ideal, el nu mai are nevoie să meargă!..căci idealul meu este doar viaţa mea care are de trăit timp mult extins, atâta cât vrea el, daaar cu o singură condiţie: să nu depăşească durata unei zile-ntregi, cu noapte cu tot!

La mulţi ani 2016!
Să fii frumos şi tânăr şi răbdător şi prietenos şi iubit copilăreşte!
Şi..stai domol, nu-ţi mai pune pe fugă timpul..ce te grăbeşti aşa? ..2+1+6=9..numărul anului 2016 de destin.
Dar cine mai trăiește de astăzi înainte numerotând timp?
Tu? Și tu? Dar de ce?

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

..ori mai degrabă anormalitea ei!

 

Nu ştiu cum reuşim noi, dar facem în aşa fel încât oamenii cei mai apropiaţi nouă ajung să ne treacă neobservaţi.

Uite..ia gândește-te de câte ori nu ţi s-a întâmplat să te întâlneşti după mai multă vreme cu un cunoscut mai îndepărtat de-al tău, care nici să n-apuce bine să te salute cum trebuie, că ți-a și remarcat eforturile nemâncate, depuse o luună întreagă, pentru a reuşi să slăbeşti cele 2 kg in plus, neobservabile de altfel probabil, pentru o majoritate de oameni cei mai apropiaţi ai tăi, dar atât de extrem de vizibile în acelaşi timp, pentru nişte străini?

Ştiu..ştiu ce vrei să spui acum în încercarea de a te scuza că n-ai remarcat..păi dacă nici eu nu te cunosc, atunci cine să te mai cunoască pe tine??
Păi dacă tu nu observi că eu nu mănânc de-o lună şi c-am slăbit nemâncand atâta cele 2 kg de pe şolduri, atunci cum să m-aştept eu de la alţii să vadă acest lucru?

image

Așaaa.. reîntorcându-mă la ce voiai tu sa spui dar eu nu te-am lasat sa spui pentru a nu întrerupe o idee bună ce mi se contura prin cap, revenind deci în acel punct, subliniez cu litere de tipar că scuza ta cu obişnuinţa nu prea mi-e credibilă.

„Când stai prea aproape şi mereu împreună cu cineva, este şi normal să nu mai observi permanent toate nimicurile la celălalt”.

Hihihihi..!!..asta voiai să-mi spui, nu? Am ghicit? Te-am ghicit ori nu?
Hai că nici nu era greu, sunt conştientă şi de asta totodată!..daar..să ştii că nu tot obişnuinţa ne ţine departe unul de celălalt în genere, că ea nu ne mai lasă să ne observăm.

Nicicum obişnuinţa mea cu tine şi viceversa nu-i vinovată pentru faptul căă tuuu nu mă mai priveşti curios pentru că te interesează să observi cum mai sunt eu.
..ori pentru că nu mă mai îmbrăţişezi cu atingere seara când mă culcuşesc în pat pe lângă tine pentru a începe un vis frumos şi cald eu în noaptea aia, cu tine neapărat rezemat în mine fizic, dar şi în gând pe de altă parte..ziceam deci că eu cred că nu obișnuința prea multă cu mine duce la neîmbrățișarea ta cu atingere ori că tot din cauza ei nu-mi mai percepi forma atingând-o, ci doar o laşi atinsă din obişnuinţa gestului şi nu a nevoii de îmbrăţişare cu mine seara, în fiecare seară înainte de culcare.

Aici se face diferenţa între noi probabil.

Eu văd dacă într-o seară tu eşti mai obosit sau..vecinul de care nici nu-mi pasă afectiv în vreun fel, pentru că mă uit la voi cu grijă curioasă.
Sunt curioasă să vă surprind starea de astăzi, să vă înţeleg cum v-a trecut ziua de bine sau de anapoda, să observ dezamăgirea sau tristeţea sau fericirea din priviri.
Să văd dacă mai sclipeşte fericirea ori dacă nu cumva a dispărut îmbrăcată în nişte ochi goi ce caută alinare.

Nu obişnuinţa faptului că trăim unul lângă celălalt în aceeaşi casă ne va determina să nu ne mai observăm unul pe celălalt atunci când ne trăim noi viaţa în fiecare zi în casa noastră, trecând-o pe lângă noi nepăsători.

..ci mai degrabă obişnuinţa faptului că ne-am obişnuit să nu ne mai bucurăm unul de celălalt, să ne uităm unul peste celălalt, să ne atingem pentru că aşa ni se întâmplă din greşeală să ne atingem întâmplător şiii..pentru că aşa ne este normalitatea atingerii noastre de cuplu de 10-20 ori 50 de ani, mereu aceeaşi şi la aceeaşi oră întotdeauna şi în acelaşi loc şi în aceeaşi parte a corpului.

Devenim un câine al lui Pavlov unul pentru celălalt la un moment dat, dacă nu mai suntem curioși unul despre celălalt la un moment dat.

O relaţie de cuplu ori o relaţie de prietenie bună ori..orice fel de relaţie care implică sentiment cu emoţional și afect, se creşte de la zi la următoarea zi, mereu cu încă câte-un pic.
Din oră în oră îţi mai dă prin cap un amănunt să i-l adaugi pentru a nu fi cenuşie şi banală relaţia aceasta care pentru tine este atât de importantă..ştii ce zic?
..că vorbesc cam alert şi cam grăbit pentru a nu-mi pierde vreun cuvânt esenţial în explicaţie şi-n argument..şi mi-este teamă ca nu cumva astfel pe de altă parte, să pierd din coerență..mă grăbesc să spun tot absolut, asta-i ideea, n-aş vrea să uit ceva şi să constat după nu ştiu cât timp că ceva-ul ăla pe care nu l-am trăncănit în argument eu astăzi, era ditamai detaliul care contura de fapt ideea principală…

În fine, cert este că aşa cum noi oamenii putem deveni adulţi cu frustrări adunate în parcurs de evoluţie a noastră matură, tot la fel şi relaţia noastră ne poate crește problematic, poate aduna conflicte interioare care ne mocnesc şi lucruri de spus cărora nu le-am găsit însă niciodată momentul să le spunem.. și uite-așa astfel reușim să ne creştem noi o relaţie frustrată şi total defectuoasă.

Un alt argument pentru a întări cele scrise mai sus, ar mai fi şi obişnuinţa asta a noastră de a ne crea obişnuinţe care să ne spună în mod obişnuit că celălalt ori ceilalţi s-au obişnuit să nu ne mai vadă/simtă/atingă/mângâie/iubească.. „Și asta e, n-avem ce face! nu putem schimba nimic, căci așa este normal!”

Normalitatea însă nu este asta! Normalitate este doar ceea ce consideri tu că e normal, ceea ce vrei tu să observi că există, ceea ce-ţi doreşti tu să trăieşti..ceea ce vrei tu să auzi şi la alţii mai apoi că îţi confirmă ceea ce tu preferi să auzi, prin confirmările acestea ale lor bucurându-te apoi că ai dreptate atunci când spui că „asta-i de fapt, da, asta-i normalitatea!”
Dacă te vei înconjura numai de oameni trişti, ai putea crede că viaţa este numai tristă.
Dacă vei ţine aproape numa’ nefericiţi, vei avea senzaţia că nu există fericire.
Dacă bagi în seamă numa’ oameni care nu iubesc, vei spune că iubirea este de fapt un banc.
Și așa mai departe.

..se mai întâmplă câteodată și să căpătăm obişnuinţa lucrului nostru important câștigat cu greu şi să ne obişnuim ușor să-l uităm după aceea în importanță pentru noi.
Să uităm cât am luptat cândva tocmai pentru a ajunge într-o relaţie crescută vesel şi deloc obişnuită cu banalul din relaţia altora pe care-i observăm mult prea obişnuiţi cu (ne)fericirea lor.
..așa de obişnuiţi încât nici n-o mai salută, nici nu şi-o mai îmbracă gros când se schimbă anotimpul cald, n-o mai zăresc când e neliniştită şi anxioasă, n-o mai percep apoi cu risc de pierdut, ci doar cu maxim de risc obişnuit.

Normalitate.

Dacă ne vom obişnui să nu ne mai observăm cearcănele unul celuilalt…ne vom obişnui să trăim şi fără să ne observăm zâmbetul.
Ne vom obişnui totodată şi să devenim nişte leneşi care s-au lăsat înveliţi în obişnuinţa unui trai cât de cât pe-acolo, nici prea prea nici foarte foarte şi care au uitat obişnuinţa înnoirii fericirii cu noi etape de fericire superioare, nedesluşite până acum vreodată.

Şi cum îţi spuneam la început de expunere de lucruri importante pe care ne obişnuim să ni le pierdem considerându-le detaliu, aseară am încheiat o cură lungă de slăbit care m-a secătuit de vlagă şi m-a umplut de oboseală și m-a obișnuit cu foame..!….dar măcar am slăbit naibii alea 2 kg de pe şolduri..că urat se mai vedeau, mă obsedau şi dacă nu le oglindeam cumva, atât de tare mă agasau! ..hihihihihi..! Dar le-am dat jos pân’ la urmă!! Ai remarcat, nu?
Nu-mi stă mai bine aşa mai suplă?
Ia pune mâna să vezi ce mijlocel fără pic de pufoșenie grasă am eu acum! Tralalala..!
Măi, dar tu m-auzi? Sau nici nu observi măcar că eu vorbesc cu tine?
Uuof! Eu cred că s-a obişnuit cu vocea mea atât de tare, că nici n-o mai aude!! ??

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon

Astăzi m-am trezit mai devreme decât în alte dimineţi.
Observ cum ridici sprânceana cu semn maaree de-ntrebare, dar mă voi preface că nu ți-am remarcat ironia deloc subtilă care strâmbă din nas principial ora mea de dat jos din pat în genere.
Tu te culci (mai) devreme, eu mă culc (mai) târziu; prin analogie şi orele dimineţilor noastre au timp diferit, doar că eu sunt împăcată cu faptul că tu eşti genul sculat cu noaptea-n cap, cum eu nu îmi propun momentan sa redevin.
..asta ca să-ți tai macaroana, nu de alta..! Prea mă scuzam eu des și-ți dădeam apă la moară criticii..păi?? Ia zi..!!.. n-am dreptate?!? ?

Și pentru că astăzi ţi-am urmat exemplul din varii motive neînţelese nici măcar de mine însămi, am hotărât să merg la piaţă..tot intră şi-ăsta mic în vacanţă..!
Poate o pofti şi el la vreo banană sau la vreo roşie sau la vreun șoricioi moale, căci tot se taie porcii pe peste tot pe prin vecini.

image

Observ deodată un copilandru frumuşel pe..Untari să fie?.colţ cu Floreasca??!! ..am nimerit eu oare bine străzile?? ..probabil că nu prea, mereu le cam greșesc.??
În fine, văd pe trotuar un băiețoi care se aşează pe piatra aia rece ce dă în piaţă, scoate apoi îndemânatic un chiştoc din buzunar şiii..îşi aprinde dezinvolt țigărușa.
Dă capul capul relaxat pe spate, închide ochii cu nesaț, se înconvoaie apoi cumva satisfăcut şi scoate fum pe nări precum un om mare aflat în pauza de prânz, ostenit și fiert de muncă.
Trec cu vederea ce-am văzut…doar știi și tu cum se întâmplă de obicei, nu??!
..vezi treburi, dar nu stai să te opreşti la fiecare trebuşoară-n parte pentru a-i înţelege sensul filosofic. Hmm..dar totuși acum prea nu mi-a plăcut ceva..! Întorc privirea pentru a rememora scena desfăşurată ceva clipe-n urmă, în faţa mea.
..și văd din nou copilul ce-și savura nestingherit chiștocul reaprins.

„Ahh!! El e copilul care cerşeşte-aici în colţ! El e.”

Cerşeşte bani pentru ţigări deci..
Aşa face deci. Nu are nevoi de haină călduroasă, nici de mâncare nu-i e foarte foame, n-are frate care-i țipă la sor’sa-n brațe cum zicea! Are nevoie de țigară și atât. Are multă nevoie acum cel puţin, de o ţigară fumată agale în pauza de prânz a semaforului.

Mi-e pe buze de multă vreme subiectul meu de azi, doar că nu l-am dezvoltat cum trebuie până acum de..jenă.
De teamă de a nu părea ipocrizie să extind subiect legat de bani pe care-i ai în plus fără rost, sau pe care-i are altu-n foarte minus și doar din ghinion.

Şi pentru că nu vreau să par ipocrită, continui prin a spune că n-am fost niciodată în lipsuri materiale.
Nici vreo bogătană nu am fost, nu-ți inchipui lucruri ce nu există..!!
Nu te repezi tu repede spre mine să mă pui la colţ, măcar nu înainte de a termina ce am de spus..!

Am avut de mică destul echilibru financiar cât să nu mă gândesc că mi-ar mai trebui încă o droaie-n plus.
Mai exact am trăit mereu suficient de mediu, ori poate..hai să zic..!..uuun pic peste medie.
..foarte un pic!

Ultimii ani mi-au fost probabil mai darnici, mai generoşi, decât m-aş fi gândit eu c-aș avea nevoie.
Am avut, da, de vreo opt ani încoace..şi încă probabil că mai am, juma’ de săculeţ de aur în plus peste cei doi săculeți de arginți, moşteniţi genetic din întâmplare mai fericită poate, decât povestea întâmplată altora.

..că de-aia și ziceam mai dus că mi-e un pic mai peste mână să dezvolt subiect legat de bani și de condiția sine qua non a existenței acestora cu noi împreună pentru a ne împlini fericirea, in care eu nu cred că ne poate fi satisfăcută doar cu bani mulți numărați pe lângă noi.

..de ce am plânge cu tristeţe ceva ce nu ştim c-ar aduce un plus major împlinirii noastre de sine sufleteşti??

Banii ne sunt utili şi ne aranjează o viaţă drăguţă, este adevărat, trăită în confort. Aşa este, într-adevăr.
Nu mă dezic că aș simți eu altfel decât generalul unanim acceptat.

…dar de câţi bani ai nevoie tu pentru a nu mai duce lipsuri atât de trebuincioase, neapărat trăibile ţie, fără de care nu ai supravieţui nici mort?

Hai să ne gândim amândoi..vrei??

Fii aten, te rog..! şi corectează te rog dacă eu greşesc pe undeva ori adaugă dacă omit eu altceva..

Nevoile (mele) pentru supravieţuire sunt:
hrană, apă, acoperiş, mijloc de alergătură pentru a mă mişca rapid spre locuri pe unde am de rezolvat eu treburile, haine ca să nu mor de frig, alte haine ca să nu mor apoi de cald, iubire, mângâiere cu gând bun și cald, grijă de mine..şi încă două-trei-cinci-nouă alte mărunţişuri fără de care m-aş descurca suficient de greu prin viaţă, astfel încât să visez nevoie din ce în ce mai mare de grămăjoare peste grămăjoare de hârtiuţe de bani îngrămădite nou-nouţ.
Bani ce m-ar ajuta probabil să-mi fac trocul ce-mi trebuie mie mereu liniştit şi nu să trăiesc neliniştit și agitat de azi pe mâine.

Buun! Să nu uiţi te rog că eşti liber să mă completezi sau să mă ştergi sau să mă contrazici.. când nu-ţi convine cum pun problema, mai ales că nici nu mă simt cu vreun discurs mai acătării astăzi.

Fac o paranteză necesară, pentru că îmi doresc să subliniez şi să reamintesc că din punctul meu de vedere fericirea ne trăieşte liniar.
Are suişuri, da, ce-i drept poate trăi evolutiv, însă nu are curbe periculoase, nici suișuri și coborâşuri în funcţie de situaţia materială mai multă sau dimpotrivă mai puţină, câștigată în decurs de ani.
Fericirea mai cred că este sentimentul de bine în care te regăseşti fericit în momentele tale fericite petrecute cu tine însuţi în tăcerea de dinaintea somnului liniștit; și mai apoi, sentimentul adiacent adăugat mulţumirii tale de sine, plusul de mulţumire cu tine căci te-am ales să fii partenerul meu care mă completează compatibil şi binevoitor în înţelegeri de sensuri şi optici de viaţă petrecută împreună asumat.

Aici voiam s-ajung.
La momentul în care să te întreb firesc şi paşnic, pentru că nu-mi plac prea tare discuţiile aprinse şi țipate..: pentru ce vrei tu de-aici încolo şi mai mulţi bani decât ai deja? Dacă tot ai destui??
Pentru ce continui tu să lupţi ca să câştigi şi mai mulţi bani? Tot mai mulți? Veniți la pachet cu şi mai mult stres, cu şi mai multă încrâncenare?
..nu te grăbi să-mi râzi în nas sarcastic şi ofensiv, ia-ţi timp de gândire pentru a-mi explica concret nevoia ta cea nouă pe care ţi-o consideri atât de firească în must have, dorinţa ta de înavuţire şi de mărire a unui confort ce se lăfăie suficient de altfel, zic, într-un apartament aranjat dichisit şi vesel, cu o familie sănătoasă şi frumoasă prin el pe-acolo, cu zâmbet curat?
Întins emoțional perfect, la linie! pe sârmă la uscat, călcat mai mult decât perfect la dungă sufleteşte, în ascendent aranjat şi în plan evolutiv de dezvoltare cu sine şi de asumare şi de validare personală.

De acum încolo la ce mai jinduiesti tu, măi? Dacă tot ai de toate?
La ce te-ar ajuta în plus încă un sac plin ochi cu aur, aruncat la întâmplare peste sacii tăi deja plini peste ochi cu-atâția arginţi mulți?!?

Cum?? Măreşti confortul? Aşa ai zis? Hai că nu ştiu ce naiba am, dar nu aud deloc bine..sau poate vorbeşti tu prea încet? Am înţeles eu bine deci?! Zici că dacă vei avea și mai mulţi ani, atunci cu siguranța cei avea tu și mai mult confort?!? Așa crezi tu??..sau ai citit pe undeva vreo teorie???

Cu cât mai mulţi bani ai, cu atât mai mult începi să strici valori și principii sănătoase..de ți le ai însușite deja, firește, păi altfel cum?!?
Cu cât capeți mai mulţi bani, cu atât mai multă ambiguitate-ţi cumperi. Şi incertitudine despre ceea ce eşti deja și-ți place, ori despre cum eşti ori despre ce îți trebuie să devii.
Ce trebuie, reţine! Spun ce trebuie să devii, pentru că ceea ce va fi mai mult decât ceea ce-ți trebuie pentru a-ţi ajunge, îți va fi deja prea mult de astăzi înainte.

Banii de obicei schimbă oamenii cumsecade în oameni mai puţin cumsecade.
Oamenii care au bani cu mult peste nevoia de cât le trebuie pentru a nu trăi în lipsuri majore, au tendinţa să creadă despre ei înşişi că uşor-uşor ar putea deveni Dumnezei. Asta dacă deja nu se observă că au devenit.??

Mereu mi s-a părut că acei oameni cărora le curg norocos câştiguri prea multe prin conturile bancare, nu vor câştiga mai multă fericire, nici mai multă împlinire, deloc mai multă distracţie în plus ori ceva mai mult chef de viaţă, mai multă iubire, mai multă afecţiune şi dăruire.
…ci mai degrabă am remarcat că vor pierde în timp toate aceste lucruri.

Şi ştii de ce?

..pentru că ei nu vor mai şti să dăruiască celorlalţi oameni, de la care vor pretinde însă aceleași sentimente fericite împărtășite înapoi, nu vor mai fi ei deci capabili să transmită emoţie importantă.
..pentru că ei vor uita definiţii importante despre iubire şi despre familie şi și despre împlinire personală, vor renega adevărul fericirii lor de până ieri, sperând să cumpere o bucurie nouă din ce în ce mai mare, care să pulseze din ce în ce mai bucuros; vremelnică însă, nici pe departe fericită mereu așa cum se obișnuiseră să le trăiască și s-o simtă.

..și pentru că ei uită să trăiască pentru ei înșiși fericirea proprie, aceea care-i fericesc, pentru că ei imită un ideal al altora de fericire, care în sine însă nu-i reprezintă personal, în care nu se regăsesc.
Ei vor uita să se trăiască pe ei, vor începe să-i trăiască pe ceilalți.

Mereu m-am gândit că singurul lucru important în lumea asta este doar lucrul acela, singurul lucru cel mai important pentru tine.
Mereu îmi trece prin cap că lucrul meu cel mai important îmi este customizat, adaptat personalităţii mele, idealului meu de viaţă, idealului meu de fericire.
..pe care nu-l voi confunda cu-al tău nicicând.
Nici împrumut nu ţi l-aş cere măcar, deşi astăzi mi s-ar asorta perfect ţinutei pe care mi-am ales-o pentru evenimentul de la ora 14.

Îmi cumpăr hainele din 13 magazine diferite.
Pantofii mi-i aleg cu grijă din vreo 4-5 boutique-uri diferite, pe care le caut bine până să le decid hotărât şi să le hotărăsc apoi de tot a fi potrivite cu mine.
Genţile? De pe la designeri mai ciudăței poate pentru tine, dar adorabili pentru mine datorită unicității lor.

Aşa fac, ori cel puţin aşa cred eu că procedează, toți oamenii cu bani suficient de îndeajuns, încât să nu se plângă de rate la bancă neplătite, suficient de confortabil aşezaţi material încât să nu viseze conturi înmulţite în valută din ce în ce mai pline şi din ce în ce în mai depresive şi din ce în ce mai fără scop în viaţa pe care-ncep s-o simtă ca fiindu-le o luptă de putere.

Ăştia cred eu că-s oamenii fericiţi.
Aceia care îşi sunt îndeajuns în fericire încât să nu rişte vreodată centimetru lipsă din fericirea căpătată deja în viaţa lor.

Oamenii cu mulţi bani îşi uită fericirea.
Nu o mai cresc, nu o mai evoluează.
O vând pe aur mult şi-apoi încearcă să o cumpere înapoi.
Doar că fericirea e idealistă, brambura şi nedoritoare de valori materiale multe, fără rost.
Fericirea este pură, copilăroasă, bună, binevoitoare, lipsită de invidie, creativă, unică, independentă, personalizată, plină de dragoste.. musteşte a senzualitate; ea este nevandabilă, mulţumită că are măcar un câtuşi de puţin al ei decât deloc, fericită că nu-şi doreşte insistent mereu aproape tot.
Fericirea nu numără bancnote, ci risipeşte arginţi valoroși..construieşte clipe de aur, adună sentimente profunde şi emoţii puternice ce nu s-au inventat de vândut în magazinele cu brand, le găsești însă dacă insiști, pe la reduceri, în boutique-uri de designer ucenic.
Fericirea este un clasic în viaţă.
Fericirea o trăieşti cu tine împreună o viaţă-ntreagă până la capăt, dacă-i vei învaţa ritmul adevărat, dacă o vei citi cuvânt cu cuvânt în adaptare proprie şi nu o vei recita în adaptarea celorlalţi.
Fericirea nu se cumpără nicicum, deşi ai putea avea senzaţia că ai devenit atât de foarte infinit de bogat, încât nimeni nu-ţi va rezista ofertei.

..dar fericirea nu o licitezi.
Doar ţi-o alegi şi ţi-o trăieşti în confort propriu necesar emoţional, financiar, afectiv şi drăgăstos.

Câte grame de suflet crezi tu că-ţi cântăreşte ţie fericirea?
Ori..câţi săculeţi de aur crezi tu că-ţi mai trebuie ca să ţi-o cumperi
?

..ori poate că nici nu ai nevoie de ea foarte tare, ai luat în calcul şi asta?
Poate că ţi-e suficient de confortabil ca eu să cred că tu o ai, deşi-ţi lipseşte-n fiecare seară de când ai rătăcit-o.
..știu!

 

FacebookTwitterPinterestGoogle +Stumbleupon
Page 1 of 81234Last »