Adina  Banea

Eram azi la coada la Billa.
Brusc, imi vad un prieten. Un om misto, imi parea mie.
Cand sa-l strig, sa-mi afirm prezenta, il aud tipand catre o doamna mai in varsta:
“- Hai, frate, ca innebunim cu de astia ca voi. De abia va tarati, incurcati pe toata lumea. Ce naiba cautati voi, prin supermaket-uri ?!? N-ar trebui sa dormiti si voi cat mai puteti dormi?”
M-am oprit brusc din a-l striga, socata de ceea ce aud.

Mihai e cel mai binecrescut om din ce cunosc. Sau credeam ca e.
Nu ar supara pe nimeni vreodata. Are grija si de o musca daca simte ca bazaie a suparare.
Si cand colo? Ce aud eu aici?
Altfel de om, diferit tot de cel pe care aveam senzatia ca il cunosc de o viata.
Un grobian.

Barbatilor le place sa iasa la o bere. Stiti ce vorbesc barbatii la o bere? Ne barfesc pe noi, femeile.

Le place sa se planga, dupa a 5 a bere, de faptul ca stau constransi intr-o casnicie ce nu le convine. Sau relatie, depinde. Asta fac ei acolo. Se plang de lucruri ce le-au facut benevol, se plang ca au spus candva ” Da!” in fata unui preot sarutand mana nasilor, precum e datina.

De ce fac ei asta?

Pentru ca le place sa fie victime.
Adora sa-si impartaseasca stari negative si frustrari aberante si necredibile despre viata lor in doi.

Suntem sau nu suntem fericiti? Aceasta-i intrebarea.
Revenim la discutia initiata acum 3-4 zile..
Dadeam o definitie personala, in reprezentarea mea, fericirea insemnand o stare de bine liniara pe termen lung.
Va amintiti?

Unde banuiesc eu ca facem o greseala din a defini o zi proasta cu ghinioane, ca fiind o stare de nefericire generala, ce ne defineste cotidian?
Feticirea are gust diferit pentru fiecare, nu-i asa?
Este individualizata, cum de altfel este si firesc, in functie de prioritatile fiecaruia dintre noi.
Unul este fericit burlac, altul se simte implinit din toate punctele de vedere,doar in parteneriat de relatie casatorita.
Ambii dintre cei doi exemplificati mai sus, sunt fericiti, desi sentimentul de fericire are gust diferit, ba chiar in antiteza de nevoi.
Este un subiect asupra caruia am mai insistat,de altfel, si in alte ocazii.

Am fost in Miami de multe ori.

De ce înşală barbatii?

Pe peste tot citesc despre barbati si despre necesarul lor acceptat de societate de a-si insela partenera.

De ce e firesc?

” Caci ei s-au nascut cu instinct de perpetuare a speciei!”
Hai nu zau! Iar femeia? Ea n-are instincte? Ea de ce le-ar conserva atat de pasnic si in liniste?

Ma tot intreb de ce s-a cutumizat treaba asta cu :
” Eh..na! Normal ca are amanta!”

El, barbatul.

Dar de ce-i normal? De ce-i normal ca femeile sa-si incalce orgoliul si sa ierte la infinit?? Ca nu-nteleg.
Barbatul s-a plictisit in relatie.
Barbatul simte nevoia de “prospatura” din cand in cand.

Pe bune?

De ce se plictiseste barbatul acesta? Dar de ce?!?

Ai senzația că stai cu ei. Dar stai lânga ei doar. Ei stau pe tabletă, pe laptop, pe telefoane, tu de asemenea.
Nici nu știu cum de suntem atât de în acord cu atâta lipsa de comunicare, comunicând totuși pe alocuri.
Tu cu ei, dar ei cu ceilalți.
De fapt, este de la sine înțeles că noi avem senzația că stăm aproape de soț, copil, prieten.
Stăm fizic unul lângă celălalt.
Dar nu-i destul.

Dar ai uitat sa zambesti catre ceilalti.
Nu mai vorbesc despre faptul ca spre tine arunci doar grimase ce-ti tatueaza riduri de expresie pe termen lung.

Pai mi-am dat seama de ce eu doar dau sfaturi cateodata, dar pe de alta parte imi este atat de greu sa ma deschid cand am o problema personala.
Mi-am dat seama ca nici eu nu ar trebui sa mai dau sfaturi vreodata de acum incolo, cata vreme eu nu le cer niciodata.