Casă de piatră, în primul rând!!
Greu să fii femeie măritată, nu-i aşa??
Glumesc, sunt foarte family eu aşa, şi de când eram copilă nu-mi imaginam viaţa în statut de single.
Consideri şi tu la fel, că viaţa este de trăit în cuplu? Şi doar aşa devii cu adevărat împlinit?

Anda: În primul rând, mulţumim frumos pentru urare. Întodeauna am considerat că viaţa se trăieşte în doi! Sunt o familistă convinsă şi cred cu tărie în asta!

Mereu m-am intrebat, cand am aflat eu una alta despre ceea ce inseamna a fi mare si despre ceea ce presupune mariajul dintre 2 oameni..eram deci curioasa eu atunci, de cat de mult poti sa traiesti cu cineva fara a te plictisi.

Mi se parea dificil la o varsta frageda, sa inteleg cum naiba nu se intampla sa nu se rutineze pana si gandul ca a doua zi la trezire, maine dimineata..ca in fiecare dimineata din ultimii 20 de ani, te vei trezi langa aceeasi persoana din nou.

Cand m-am prins eu si de sexualitatea ce exista, fireste, in cuplu, am devenit chiar si mai plina de intrebari ce nu-si gaseau atunci raspunsul.

Nu te plictsesti naibii de aceleasi lucruri tot mereu? Acelasi corp sa-l mangai saptamanal sau..bilunar sau na! Fiecare cum isi are mersul in sexul cuplat de aceiasi 2, de o mie de ani.

Am o mare calitate eu: aceea de a ajuta oameni inainte de a ma ajuta pe mine insami. Intotdeauna am uitat grija mea, atunci cand am observat tristetea altuia. Si astfel incercand sa rezolv problema unui prieten, amic..sot sau copil, am amanat-o mereu si tot mereu pe cea personala..

Si asta pentru ca-mi place sa protejez sentimentele oamenilor si sa le spun tot timpul, prin exemple concrete ca ar trebui sa se observe si ei, sa vada si ei ceea ce eu am vazut deja bun si frumos in ceea ce-i priveste.

Imi plac cuplurile de oameni in varsta.Imi plac de mor. Nu stiu daca imi plac perechile in varsta in general, sau ii observ doar, pe cei ce se iubesc inca la 60/70 de ani in particular.
Ii observ pe ei doi, ce se tin inca de mana, desi se cunosc si se iubesc de 40 de ani deja.

Deja?? Suna a putin, totusi.

Am citit acu’ un articol scris de o femeie chiar, culmea!!! pe Catchy, ce m-a lasat fara cuvinte.
Sunt inca pe alt fus orar, de-abia ce am revenit cu picioarele pe Pamant dupa enspe avioane..asa ca posibil sa fiu un pic mai agresiva in exprimare de pareri.
Dansa, autoarea articolului de care va pomeneam mai sus, adora si-si doreste in mod surprinzator as spune eu, sa se indragosteasca si sa-si traiasca viata in parteneriat cu un barbat…misogin.
Dar cum il ridica in slavi pe misoginul acesta, ca ideal de barbat, efectiv ca m-a lasat cu gura cascata..
O intreaga teorie pozitiva acolo vis-a-vis de un barbat defect pentru o femeie,cel putin din punctul meu de vedere.

Mi se pare oarecum incredibil si extrem de incorect cum sau de ce sa certam o femeie pentru faptul ca se prostitueaza..posibil sa faca o cariera de gheisa, zic, nu este asa?
In același timp, un director de banca primeste aplauze pentru o cariera extraordinara .
Si atunci te-ntreb:

„-De ce tu poti profita de gheisa, dar ea nu poate profita de faptul ca tu esti un director care o poate plati..???”

O gheisa presteaza pentru tine, tu prestezi pentru altii..nu-i normal sa-ti certi si sa-ti judeci oameni, care ti-aduc bucurii, indiferent de calificare.
Asta pentru ca stim ca tu, director de banca sau ce esti tu, apelezi la cate o gheisa cateodata.
Dar de ce o si barfesti apoi? Asta nu inteleg eu deloc.
Ipocrizia barbatului care judeca gheisa cand se afla in compania sotiei. Ar putea sa taca.

Ai senzația că stai cu ei. Dar stai lânga ei doar. Ei stau pe tabletă, pe laptop, pe telefoane, tu de asemenea.
Nici nu știu cum de suntem atât de în acord cu atâta lipsa de comunicare, comunicând totuși pe alocuri.
Tu cu ei, dar ei cu ceilalți.
De fapt, este de la sine înțeles că noi avem senzația că stăm aproape de soț, copil, prieten.
Stăm fizic unul lângă celălalt.
Dar nu-i destul.

El e, El atat de al meu, El care nu m-a uitat nici macar secunda in care eu nu l-am gandit. E omniprezentul meu, El.
E un permanent al meu tot El, mereu cu mine, nu-i amorteste nici in somn, nevoia de a fi sigur ca voi zambi si maine cu El impreuna, pentru poimaine. Desi poimaine nu-l stim cum va veni.
El are nevoie sa stie doar ca nu plang deloc, chiar daca nu stie cu siguranta nimic despre poimaine, el vrea sa-l rad.
Cu promisiunea ca voi zambi macar, adoarme linistit.
El, atat de al meu vrea apoi sa stie ca si eu sunt atat de a Lui.
Si atunci eu ii explic cum il simt prin mine, ca si cum l-as trai.
Il respir un pic in fiecare seara,si-i zambesc apoi si pentru maine . Si pentru poimaine.
Si apoi il dorm.