Foarte greu pentru mine să tot dezvolt săptamânal, în fiecare luni, un subiect pe care nu-l simt.
Mi se părea interesant ca şi idee, să extind aria sexuală din Pitch Me Now, de la jurnal de sex amuzant la sex excentric controversat.😀

Doar că nu mă reprezintă şi nu pot să-l fac.

Mi se pare că scriu sec pe subiectul acesta, ceea ce nu-i în regulă.
„Sex Excentric” ar fi trebuit să fie îmbietor, suculent, deşi kinky totuşi atrăgător şamd.
În niciun caz sec, documentat dar nu chiar sufletist, înţelegător dar nu trăit, explicat şi nu simţit. 

Consider esenţial un punct de vedere un picuţ mai tonic şi mai experimentat.
Ceea ce mi-am dat seama că eu nu pot să duc până la capăt.

Deşi subiectul în sine este comercial şi din numărul de vizitatori de luni ce-mi intră pe blog, căci urmăresc..vă daţi seama, nu?!?😀 realizez că-i şi pentru voi destul de incitant, cu toate astea, nu mă reprezintă şi nu pot să-l forţez, astfel.

Nu-l simt.

Greu să scrii despre lucruri care nu te reprezintă.

Cel puţin mie mi-e greu.
Nu-nseamnă acu’, că prin analogie, să trageţi vreo concluzie că tot ce vorbesc pe-aici este cu totul experimentat sau întâmplat sau rimat în trăiri personale..căci mai exagerez pe alocuri. Mai şi empatizez, de asemenea.

Duc de multe ori gândul în melancolii mai profunde decât o stare de moment personală, totodată sexul din Jurnal este un pic exacerbat şi el în povestioarele lui Natalie, care cu siguranţă este mult mai dezgheţată şi mai curajoasă decât sunt eu 😻..şi aşaaa mai departe.

Doar că ce scriu firesc şi cursiv şi des şi amuzant câteodată sau intens trăit emoţional altădată, chiar de nu mi s-a întâmplat, ar putea sta în ipoteza că mi s-ar putea întâmpla cândva.

Şi pentru că scrierile cu substanţă de documentar HBO mă chinuie şi nu îmi plac, din cauza că eu cred că blog personal înseamnă printre altele şi gând personal împărtăşit public, deoarece identificarea cu mine dar şi despre mine consider că-i necesar să mă și reprezinte în simţiri, pun stop lui „Sex Excentric” momentan.

Caut deja idei de dezvoltat în serial de luni, că-mi place ideea de continuitate de subiect prin abordare săptămânală de componente şi laturi noi de acelaşi subiect, voi încerca să găsesc lucruri interesante de povestit şi de adus la cunoştinţă către voi, însă pe nişa mea sufletistă şi atât de personală.

Mă gândeam să dezvolt educaţia parentală, căci tot citesc o grămadă pe tema asta.
..voi vedea pe ce o să mă axez cu precădere lunea, veţi afla când voi da curs mai apoi în fraze formate din propoziţii la rându-le scrise în cuvinte, ce vor da sens zilei importante de luni, acea zi de luni ce pare că e destul de seacă şi neiubită sau interminabilă pentru majoritatea dintre..voi!😀

Şi pan’atunci, zi excentrică vă doresc!!
..cu exprimare decentă de gând de sex..normal, ataaaat de extrem trăibil şi universal! 🎊

Tot vorbesc eu cam mult numa’ despre femei.
Sau mi se pare??!?
Este şi firesc, în altă ordine de idei, femeie fiind eu, categoric că-mi este mult mai uşor să povestesc despre sentimente şi-alte de’astea din punctul meu de vedere şi nicidecum al bărbatului, nu-i aşa?😜

Eh..iată că totuşi astăzi am hotărât să notez şi despre bărbaţi una alta.

Care credeţi voi că este atu-ul principal al bărbatului pentru a împlini în cuplu o femeie, din orice punct de vedere am vorbi?? 

Situaţia materială bună? Sau foarte bună? Sentimentalismul dezvoltat în cuvinte frumoase, dar simţit a fi exagerate şi deloc credibile?
Sau poate faptul că ia steroizi şi are muşchi pe ici pe colo, lucraţi mai apoi și pe la sală?!?

Ia gândiţi-vă voi ce vă atrage cu adevărat la bărbatul pe care-l apreciaţi în ascuns şi pe care îl vorbiţi pozitiv, detaşate, într-o discuţie prietenească doar între fete.

Păi iată! În cazul femeilor ce-şi caută o relaţie serioasă, şi nu doar o întâlnire soldată cu o noapte furtunoasă sexual, am remarcat din discuţii, că un atribut principal al bărbatului dorit de mai toate, ar cam fi seriozitatea.

Contează iarăși mult ca bărbatul pe care-l alegem să fi fost implicat în relaţii cu adevărat importante înaintea noastră, de lungă durată.
De acord?

…şi de ce aşa?

Păi pentru că astfel, în plan subconştient, considerăm că, un bărbat obişnuit deja cu parteneră de cuplu, ce nu o schimbă mâine deşi a cunoscut-o ieri, va dori tot cuplu, c-aşa-i e felul!!:))

Nu aţi remarcat că va plac bărbaţii serioşi încă?

După ce veţi citi aici, probabil că veţi lua în considerare că da, asta e un punct de vedere important pentru noi toate, în alegerea unui partener pentru o relaţie de viitor.

Mai apoi, puterea bărbatului, mai poate consta în faptul că-ţi acordă timp ţie, femeia din viaţa lui, că te ascultă şi dezbateţi fără oboseală vizibilă, plictisită în vreun fel, tot felul de subiecte mişto pentru ambii.

Că ştie cât te deranjează meciurile de fotbal, orele băieţeşti pe care nu le mai bea cum era obişnuit înainte să te aibă în plan, ci le împarte de acum în voi.

Bărbatul de care te-ndrăgosteşti iremediabil, are calitatea de a dori anormalitatea bărbatului universal care cucereşte şi tot cucereşte.
Bărbatul ăsta destul de special, de care tot povestim pe aici, nu mai simte nevoie de cucerit dacă şi-a găsit deja o parteneră importantă pentru el.

Îi ajunge lui că te-a găsit, ştie că este şi foarte fericit împreună cu tine; şi astfel, n-ar risca să-şi piardă fericirea abia întrezărită cu viitor cert în doi.

Asta pentru că el nu te minte, nu te amăgeşte sentimental în speranţa de sex întâmplător, sporadic.
El doar se lasă înţeles de iubire şi-şi doreşte s-o iubească în acelaşi mod simplu şi firesc precum o simte.

Rari bărbaţii ăştia totuşi..!!
Zic eu însă, că dacă-ţi ştii cu adevărat priorităţile, nevoile.. în iubire, dacă ştii de asemenea că o căsnicie se bazează pe lucruri importante sentimental şi nu doar material, vei şti, deci, tot astfel, să şi găseşti bărbatul serios, empatic, grijuliu şi afectuos, bărbatul ce ţi se potriveşte cu adevărat pe termen lung.

Tu ce zici, am dreptate?!?😜

După cum deja v-am anunțat, câștigătoarea concursului inițiat de către Pitch Me Now, reprezentat prin mine astăzi, dar și tot mereu, concurs organizat cu sprijinul Eblogguri, ce a avut ca temă de interes blogul meu bineînțeles, a foooost…Cristina Lincu.
Ne-am întâlnit, ne-am cunoscut, am băut un pahar de vin împreună și am hotărât să și revoluționăm blogosfera mai apoi, cu un interviu în oglindă! ?
Glumesc!!
Dar v-ați și prins, nu este așa??! 

Era doar un intro deloc foarte special, dar absolut si imperios însă necesar; căci nu multă inspirație acum, pare că doar..:))!
Stare bună însă și curiozitatea voastrăă..crescândă mă ajută, căci o empatizez întotdeauna făra doar și poate!

Ia de citește un pic mai jos, dacă ești interesat în a mă cunoaște cu un articolaș mai bine.??!!!

Cum definești tu, Adina, „blogosfera”?

..păi chiar vorbeam cu soțul meu, zilele trecute, că sună așa de pompos, ca și cum ai face parte din vreo masonerie cumva.
Păi ce să-nsemne? Revenind..
Cred că doar spațiul virtual prin care se-nvârt și se aleargă bloggerii în cuvinte ce formează fraze, ce vin din idei sau întrebări sau nedumeriri sau stări sau întâmplări personale sau reclame sauuu..samd.

O adunătură de oameni mișto, pe de altă parte, în majoritate principiali, din ce-am văzut, cu păreri proprii argumentate bine, în articole lungi sau mai puțin lungi, ce au hotărât să expună într-un spațiu public opinii personale.

N-am căutat in DEX pentru a nu mă influența vreo definiție de pe-acolo, sper că am dat însă una plauzibilă si destul de veridică.

De ce, cum și de unde până unde, ideea de blog personal?

Nu mai știu de unde..! Influența mediatică, probabil.
Dar mi se mulează bine pe personalitatea mea extrovertită, de altfel.

Generalizăm articolele din blogul nostru personal sau îl limităm și îl individualizăm în funcție doar de probleme, trăiri și nedumeriri personalizate?

Păi, na! Blog personal, prin analogie discuții și articole personale,zic.

Firește că mai scriu despre una alta ce aud sau citesc și am curiozități, sau mă intrigă, sau mă irită, sau vreau să aflu păreri multiple..dar în principiu scriu despre mine, despre stările mele de moment, de asemenea despre oamenii din jurul meu, despre copilul meu, despre impliniri personale sau singurărătăți triste aleatorii, de moment și ele.

De ce îți plac copiii?

Pentru că spun ceea ce gândesc, pentru că râd mult și din suflet, pentru că nu se lasă apăsați de probleme minore, pentru că dacă se lovesc își continuă joaca punând preț pe fiecare minut ce îl trăiesc chiar dacă doare, pentru că se imprietenesc în funcție de compatibilitate și nu în funcție de interes, pentru că știu să arate când iubesc și o fac necondiționat, pentru că sunt frumoși sufletește și corecți în gândire.
De-aia îmi plac mie copiii.

Femeie de carieră sau ne este suficient femeie mamă cu normă intreaga, pentru o stimă personală ridicată?

Pe mine personal nu mă reprezintă femeia carieristă.
Nu sunt genul de femeie care să-și dorească să demonstreze că i-ar fi ușor să ia locul bărbatului în casă, prin putere dată de funcție sau de orice altă aptitudine, pe care în capul meu eu o asociez și o atribui masculului și exclusiv a lui.

Pe de altă parte, stima de sine personală, pentru a fi mulțumită cât de cât, în echilibru măcar cu statutul de femeie puternică, spre care tind și nu mă dezic, nu vine doar din faptul că-ți crești copiii într-un mod cumsecade și ești gospodina perfectă pentru soțul tău sau partenera de distracții.

Nu-i de ajuns. Îti trebuie un pic de recunoaștere cumva pe undeva, ai nevoie de ceva al tău personal, de care să fii mândră că ai construit și firește și suficientă ambiție putere, de a duce până la capăt.

Deci nu neapărat femeie de carieră, dar nici de ajuns doar femeie mamă casnică, fără activitate individuală de care să te bucuri personal, căci ajungi în depresie cronică astfel.?

Fericirea este un lucru mărunt?

Fericirea este un lucru negândit, nu-i un țel.
Când ești mic și ești întrebat „ce vrei să te faci când vei fi mare?”( într-o paranteză așa, uram întrebarea asta copil fiind) nu spui „fericit vreau să fiu și-atât!”, deși asta îți dorești în subconștient, probabil.

Fericirea este cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi în parte, este sentimentul de preaplin spre care tindem toți.

Însă mereu avem îndoieli, nu suntem niciodată cu adevărat siguri că l-am ajuns sau că-l simțim cu adevărat.
Asta se-ntâmplă, cred, din cauză că facem confuzii între sentimentul de bucurie, care este al momentului, cu sentimentul de stare de bine și împlinire sufletească, care este simțibil pe termen lung, însă.

Fericirea este un lucru mărunt, da, pentru că nu o conștientizăm când ne este, iar dacă o trăim, o trecem în segmentul de banal al nostru cotidian și nu-i realizăm astfel importanța, decât poate prin lipsă la un moment dat, dacă o pierdem pe parcurs.

Fericirea nu este despre tine în relație cu mine, nici despre mine în comparație cu prietenul cel mai bun: este de sine stătătoare, personala.

Gânduri in preambul de somn cotidian.

„Iar mă culc târziu, iar mâine mă trezesc târziu. Nu știu cum o fi mai bine..să mă scol orice-ar fi, nervoasă chiar la 10 ..hai 11 chiar, sau să nu mai pun alarma și aia e?? Că oricum n-am mare lucru de făcut devreme.”
„Radu era cam trist, o fi pătit ceva și nu-mi spune?!? Hmm..îl descos eu mâine, sigur aflu dacă e ceva…”
Gânduri cu remușcări sau gânduri curioase! Cam atât!?

Despre un „te iubesc!”

Îmi place transparenţa mea oglindită doar și numai către tine.

Cea atât de controversată sau poate doar controversantă pentru restul ceilalți.

Prin însăşi transparenţa-mi ce mi-o-mbrac în fața lor în ţesătură tot mereu opacă; că-s ruşinoasă eu; şi timidă mai sunt pe alocuri!
De-aia mă şi feresc de ochi de-a dreptul indiscreţi, ba chiar obraznici îi simt uneori la câte unii!!..indecent de tulburi şi mult prea îmbrăcaţi pentru mine. Sau poate doar neliniștiți?? 

În antiteză cu transparenţă privirii mele ce-şi poartă în linişte un retoric conversat închipuit despre una alta pe aici sau pe dincolo.

Cu tine nu-mi pun voalul ăla obişnuit, ce îmi îmbracă transparența în semitransparență.
Cu țesătura ei opacă.

N-am nevoie, că nu-mi e ruşine deloc când sunt cu tine.

Tu nu eşti indecent în priviri ca restul.
Asta-mi place la tine mult.
Îmi place că ai lumina şi drag şi onestitate, în ochii tăi mari şi albaştri.
Când te uiţi spre mine cel puţin.

Dacă tu nu mi-eşti tulbure deloc, nici îmbrăcat în gânduri negre..nu-mi trebuie cu tine astfel, niciun scut de ţesătură opacă.

Nici la tine nu se întrevede vreun voal acoperitor.
De slăbiciuni sau frici de mine.

Ai trup dezgolit şi privire transparentă.
Ca şi mine.

Asta înseamnă multe lucruri.
Cel puțin pentru mine.

..înseamnă că mă iubeşti cu tot sufletul, nu cu bucăţi din el, nici fragmentat.

..înseamnă că faci pentru mine chestii esenţiale, și nu doar lucruri minore sau de suprafaţă.
Ori doar foarte bine educate şi cizelate-n timp.

…înseamnă că îţi place să mă înveţi despre mine, să mă ajuţi să mă dezvolt şi tot mereu să evoluez, să mă îngrijeşti emoţional, să mă laşi să-ţi tot explic treburi ce nu te interesează, dar de care te laşi însă amuzat.

Mai ştiu încă ceva ce nu ştii tu că ştiu.

Ştiu că mă ţii în braţe noaptea şi de multe ori te simt cum îmi mângâi părul sau chipul; nu fac niciun gest, că nu vreau să-ţi sperii cumva momentul tău cu mine, când nu vrei să te faci auzit, când mă iubeşti în linişte.
De vis cu gând.

Mă iubeşti îngrijit şi serios, deşi modern, cu un conservatorism totuși aparte.

Eu te iubesc cool şi fluşturatic şi emoţional empatic.
Pe alocuri şi modern.
Dar în esenţă, cel mai şi cel mai mult, eu te iubesc statornic.

Şi mai ştiu şi mai şi cred că…mă iubeşti pe veci doar când NU spui „te iubesc”!
Ci ţi-e de ajuns să-l simţi.

Eu sunt boemă însă.
Când ştiu şi simt, îmi trebuie să adaug şi vorbit că ..”te iubesc”!!
Profund şi doar cu tine iubesc eu transparent!!

„Niciodata nu poti inlocui pe nimeni deoarece fiecare este plamadit din cele mai frumoase si unice detalii.” (Before Sunset) 

Tot felul de probleme sexuale există pe lumea asta..!

Bărbaţi sau femei, adolescenţi ori în etapă mai serioasă de vârstă..toţi, în aceeaşi măsură, cer sfaturi vis-a-vis de sex şi acuză probleme sexuale particulare nedesluşite, întreabă câteodată fără jenă sau timiditate una alta, din dorinţă de răspuns care să le rezolve nelămuriri. 

Numa’ eu iau sexul acesta aşa de complicat 😀 în derâdere totuşi, îl percep a fi categoric destul de uşor ajustabil tot mereu pentru trăiri şi emoţii noi şi tot mai noi, dezvoltate din simplu în compus, dezbrac sexul de secrete ce nu-şi au rost, îl și îmbrac altădată pentru a-l simţi un pic sofisticat, căci azi sunt pretenţioasă şi un pic mai elegantă în feeling dee.. poveste cel puţin 😅 şi …tot aşa.

Actul sexual al tuturor, în altă ordine de idei, sau cel puţin al unei majorităţi de oameni fără probleme majore sexuale, se termină însă într-un singur mod.

Previzibil modul ăsta singular de încheiere de act sexual normal, nu-i aşa că ştiţi cu toţii ce urmează să spun totuşi, asta doar pentru a nu va crea dileme?

Sexul se termină, fireşte, prin orgasmul unuia dintre parteneri, sau al amândurora, dacă bărbatul îşi doreşte şi pentru femeia lui satisfacere şi nu frustrare sexuală.

Așaaaa. Bun.

Sfârşitul ne este comun, nu avem vreo revelaţie sexuală pe picior de…terminare de dezvăluit, nu sunt secrete pe tema asta și nici noutăţi de povestit.

Dar cum începe un act sexual, în general?
Înainte de preludiu, se-ntâmpla oare în general vorbind, ceva la fel de general?
Mmm?? Ce ziceţi voi?
Ce se-ntâmpla sau ar trebui întâmplat înainte de sex acţionat??😀

Un pic de spălat, zic!! 😅
Nu intram în subiect din ăsta jenant vreodată, dar am prietene ce se tot plâng de minus duşul acesta de dinainte de partida intimă dar şi atât sexuală.
Am şi prieteni ce spun câteodată cam acelaşi lucru.

Cu jenă în abordare, sau fără ea, prin rânduri scrise de Jurnal de al meu sau şi nescrise de ar fi ele, realitatea asta este.

Dură!! Hahahah

E certă, povestită siiii..nedușuita câteodată, nici măcar clătită în stropi ce spală, săpunesc ei şi iar spală un pic de..transpiraţie sau..ce-o fi ea pe-acolo.🙈

Acuma, fie vorba între noi…sexul oral, ca de exemplu, foloseşte în desfăşurare de..pupicuri timide sau curajoase, cum v-o fi norocul:)) apropiere şi de simț nazal.

Hahahahah.. Că nici nu ştiu a scrie fraze de-astea, şi tareee greu îmi e a spune…!:))

Zic totuşi, că..un pic de preludiu, ce se termină el mai mereu învârtoşat în stări multiple de hmmm..bine..bine..foooarte bineeee!! Ooooffff!! Pfiuu ce bine a mai fost..!! Şi punct sau gataaa..!!

…deci preludiul ăsta de care ziceam, nu începe confortabil decât dacă simte-un pic de confort mai parfumat.. cremos şi foarte alunecos, dar foarte fin ba chiar subtil..!😅😅 etc şi hai să trecem mai departe de ruşinea asta deloc nobilă, ci doar notabilă.!!

Deci asta ne e concluzia de astăzi, spălată ea şi de ruşini în conversaţie, neîmprosopată ea nici cu tabu-uri..ci doar ştearsă un pic de transpiraţie jenantă, căci „nu discutăm noi de subiecte murdărite de-un firesc simţibil prin miros firesc, doar nevorbit că-i nefiresc!”

Importanța duşului de dinaintea-nfierbântării orgasmice cu final apoteotic sau doar plastic prin simţiri, trăiri şi stări, rămâne importantă însă şi-n încheierea de dinaintea- mbrățișării „te iubesc-ului” de noapte bună!! 😊😜

Începem cu duș, am terminat cu duș, căci altfel ne trezim iar lipicioşi în dis de dimineaţă grăbită spre serviciu fără timp apoi din nou de-un….duș.

…sau în după masă trezită în lene de vacanţă.

În orice condiţie am exista când ne trezim din somn, cred că omul, oricare ar fi el, se va simţi extrem de minunat dacă este şiii…curat!!!

PamPam!!
…sex parfumat înmiresmat!! 🎉🎊🎉🎊

Dacă avem probleme multe noi oamenii, ce le conştientizăm cumva într-un final de undeva prin timp, în plin proces de maturizare de regulă… atunci, cei mai deschişi dintre noi, aceia care înţeleg că a merge la psiholog nu-i tot aia cu a vizita un psihiatru… deşi nici psihiatrul nu-i de ruşine sau de evitat în necesitate de rezolvare de situaţii, boli moştenite genetic şi declanşate din motive individuale, etc…. bla bla bla… încercăm cu psihogul acesta, considerat de noi bun pentru noi, căci pare că ne şi-nţelege şi nu ne bate câmpii, descoperim astfel, lăsându-ne descusuţi de către el, cauze de depresii personale prezente sau viitoare. 

Buuun!!

Ce spune psihologul în conversaţii relaxate ce ne ajută să ne cunoaştem în plan intim personal şi să analizăm, în relaţie de doctor/pacient după aceea, mijloace de atenuare, dar şi de rezolvare prin asumare de problemă, ce ne apasă tot mai cocoşat, prin neînțelesuri despre viaţa noastră?

Spune mereu, întotdeauna, categoric şi frecvent, cu ton imparţial, dar sigur în tonalitate căăă…

” Trebuie să ne uităm în trecutul dumneavoastră cu atenţie… Trebuie să observăm cauze ce v-au determinat aceste… frustrări importante, trebuie să cotrobăim, deci, un pic în copilărie. Doar acolo aflăm adevărul cauzator de traumă, pe care după ce-l conştientizaţi şi-i aflaţi şi rădăcina, se va rezolva prin asumare.”

Asta spune la prima şedinţă oricare psiholog pe care l-am telefonat datorită unei recomandări prieteneşti, sau pe care l-am abordat din forum pozitiv, dat de căutări pe google.

Tot în copilărie, educaţi de către părinţii noştri ce ne-au iubit şi ne iubesc imens şi unic şi aparte, am format, de asemenea, prin prisma lor, repet, căci ei ne-au fost exemple de ideal fiindu-ne cei mai apropiaţi, probleme mari sau mici sau fără importanță spre deloc, în ceea ce ne priveşte modul de dezvoltare afectivă, înţelegeri despre concept important de sens al vieţii, mod de manifestare proprie de iubire.

Întâmplările copilăriei, situaţii circumstanţiale de viaţă de oameni mici, laturi din viaţă înţelese de către noi, cei cu psihic labil şi în formare, copii fiind, într-un mod eronat sau doar dezvoltate insuficient din lipsa de timp a părinţilor…toate acestea, ne formează personalitatea.

Pentru o viaţă de cuplu sănătoasă, împlinită şi fericită, fiecare dintre noi are cerinţe de iubire diferite din partea partenerului. Stabilitatea emoţională/echilibrul sentimental, reprezintă componentă esenţială pentru dezvoltarea unei relaţii frumoase şi de viitor în doi.

În momentul în care ne hotărâm un partener de viaţă, ne îndrăgostim deloc întâmplător de cel/cea pe care îl/o identificăm la nivel subconştient cu părintele care ne-a cauzat involuntar, traume afective în copilărie. Ne îndrăgostim şi iubim persoana nou apărută în viaţa noastră, încercând astfel să rezolvăm probleme şi situaţii ale copilului din noi, care deşi s-a maturizat, trăieşte în suflet inocent încă la nivel afectiv.

Dacă în copilărie am trăit în nesiguranţă afectivă din partea părintelui de sex opus, din cauză că acesta a fost un părinte dur ce nu scotea la suprafaţă blândeţe şi afecţiune, manifestată pozitiv prin gesturi şi încurajări ş.a.m.d ne vom îndrăgosti şi vom avea partener care să se impună către noi sentimental în acelaşi mod.

Iubind partenerul de viaţă actual, încercând să ne demonstrăm apoi că suntem iubiţi şi înţeleşi profund şi validaţi sentimental de către el, rezolvăm trauma copilăriei noastre ce ne-a marcat într-un mod negativ pe viaţă.

La nivel subconştient, drama copilului neiubit de către părintele său, în percepţie proprie, prin faptul că este conștientizată, nu mai trăiește cu noi sau prin noi, în manifestare de slăbiciune, de călcâi al lui Ahile.

Prin identificarea partenerului cu părintele ce nu a ştiut să-şi manifeste iubirea părintească către tine, prin mod de transmitere pozitiv şi suficient pentru a crea certitudine de afecţiune în reprezentarea ta, ba dimpotrivă, ţi-a dat certitudini cum că nu eşti un copil iubit pentru că nu meriţi să fii iubit, ş.a.m.d…, încerci să-ţi rezolvi o problemă legată de afect, traumatizantă pentru tine în copilărie, cu efect negativ şi la maturitate.

Se poate întâmpla însă, să ai eşec cu partenerul actual de viaţă, similar cum ai avut cu părintele ce te-a jignit emoţional prin neiubire împărtăşită cum trebuie în copilărie.

Se poate întâmpla să nu ai şanse în a-ţi clarifica merite personale pentru a fi iubit nici în relaţia de cuplu adultă pe care o trăieşti, încercând să rezolvi cicatrici emoţionale vechi.

Este posibil ca partenerul tău să aibă alte priorităţi în rezolvare de situaţii emoţionale personale, să nu pună accent negativ pe prezenţa durităţii sau a platoşei în dragostea sa, ca mod de manifestare de afecţiune transmisă către ceilalţi, considerând chiar benefic pentru sine modul personal introvertit de abordare sentimentală.

Se mai poate în aceeaşi măsură, să nici nu conştientizeze acesta ravagiile pe care le produce la nivel afectiv în relaţia de cuplu în care este ancorat, considerând în altă ordine de idei, că face deja prea mult, deja peste puteri proprii de care se credea capabil, în manifestare de dragoste pe care chiar o simte şi pe care o şi transmite suficient de vizibil din punctul lui de vedere.

În acest punct de controversă proprie psihică importantă, începe lupta interioară şi conflictul cu sine pentru cel ce intrase în poveste de dragoste cu gând să se rezolve, astfel, afectiv.

Intervin întrebări importante despre sine, nesiguranţă personală despre capacităţi de a se face iubit şi recunoscut apoi prin validare de către persoana cea mai importantă din viaţa lui în prezent.

Aici ar trebui să intervină ajutorul unui specialist în dezlegare de enigme sufleteşti.

În acest moment, de neputinţă certă conştientizată despre nevoi importante ce nu-ţi sunt îndeplinite în relaţia de cuplu, ar trebui să cauţi să găseşti doar tu răspunsuri despre tine, să acţionezi cu hotărâre şi dorinţă în a rezolva singur traumele personale ce-ţi aduc nefericire.

…. prin intruziune de întrebări intime din partea unui străin ce-ţi va deveni prieten obiectiv, prin parcurs de şedinţe multiple, ce vizează doar un pic de ajutor în procesul de autocunoaştere pe care îţi doreşti să-l desfăşori, din prioritate de a te ajuta tu singur fără lupta de recunoaşteri sentimentale bazate doar pe partener.

Consider că este o greşeală să tot speri la ajutor din partea celorlalţi.

Consider că este esenţial să te ajuţi singur pentru a crea individualitate şi nu doar dependenţe de ceilalţi, indiferent de natura lor.

Consider important să devii puternic, manipulând singur necesitatea de stări şi trăiri şi situaţii, pe care ţi le asumi pentru că vrei şi doar pentru că ştii că-i important pentru tine să acţionezi astfel, nu să alegi o cale mai uşoară prin aruncarea problemei personale pe umeri impersonali.

Consider esenţial să ajungi să te-nţelegi în sine, să te iubeşti în sine, să fii mândru şi cu încredere în sine, şi mai apoi abia să te laşi observat şi iubit şi aplaudat de către alţii.
Pentru ceea ce eşti şi nu pentru ceea ce ai putea fi, condiţionat de ajutorul lor.

Evoluţia fiecăruia dintre noi, depinde doar de noi şi în principal de interesul pe care ni-l acordăm noi nouă, de înţelesul nostru despre noi.

Autoritate şi importanță trebuie să-ţi acorzi tu, în primul rând, mai apoi s-o ceri şi celorlalţi.

Ahh!! Când o vei simţi însă, n-o să mai ai nevoie s-o cerşeşti şi public.

Îţi va ajunge!

Astfel în loc să ceri, doar vei primi admiraţia celorlalţi.
Şi te vei bucura să povesteşti parcursul tău, etapele maturizării tale, doar din dorinţa de a ajuta și oameni dragi să se dezvolte pozitiv cum tu ai reuşit deja!!

Toată lumea o cunoaşte pe Delia şi o fredonează, de la adolescenţi până la maturi ce se preferă adolescenţi în trăiri încă, ca și mine probabil, la cei 37 de ani ai mei.

Vreau să vorbim cu Delia astăzi, dar o să încerc pe cât posibil să nu pun foarte tare accent pe viaţa ei profesională, care da, ştiţi cu toţii că-i remarcabilă, împlinită, în ascensiune, etc… ş.a.m.d… cum de altfel ştiţi că şi în plan personal tot ea, Delia, este fericită cu soţul ei împreună… ş.a.m.d…. iar şi din nou.😀

Deci nu întreb profesional şi nici nu fac intruziune family, căci avem informaţii de astea suficiente din mass media.

O să încerc un interviu despre ce mă interesează în special pe mine, despre lucruri generale şi totodată esenţiale, lucruri pe care le tot dezbat în neştire pe aici, pe acest blog interesant câteodată, melancolic altădată, controversat time to time, astăzi… intervievat.😀

Ce înseamnă, Delia, în câteva cuvinte, „a fi femeie”?
Trăsături esenţiale de femeie ce-şi trăieşte statutul de femeie pentru că-l simte şi-i şi place şi nu doar că aşa i s-a hotărât ei genetic.

Independenţă, frumuseţe, onestitate.

Nu am trăit niciodată după regulile impuse de societate, cu atât mai puţin nu am urmat modelul standard de femeie.
Am făcut mereu ce am simţit şi am lucrat în aceeaşi direcţie, după instinctele mele şi după bunu-mi plac.
Nu aş putea trăi într-un mod fals, nu aş fi eu, nu aş fi femeie.

Crezi că iubim diferit, în funcţie de gen? Femeile iubesc cumva altfel? Şi dacă da, în ce sens iubirea lor este diferită de a masculului?

Poate acum câţiva ani aş fi spus că iubim altfel decât bărbaţii. Dar acum nu mai cred în asta. Nu sunt neapărat feministă, dar cred în egalitatea între sexe, respectiv şi în faptul că iubirea se simte la fel.

În relaţia de parteneriat stabil, longeviv, compatibil..evoluăm treptat dar sigur? Sau de obicei stagnăm din obişnuinţă de stare de bine şi destulă, trăită azi, fără să-l gândim pe mâine în vreun fel diferit?

Într-o relaţie de parteneriat stabil, longeviv şi compatibil evoluezi şi atât. Nu are cum să îşi facă apariţia stagnarea.

Starea de bine e temporară şi pentru că mereu vrem mai mult, evoluţia e doar un pas firesc.

Crezi că există posibilitatea că unul dintre parteneri, la un moment dat, din motive neimportante de extins acu’, va dori să se dezvolte sentimental sau doar sexual, în alte direcţii şi cu alte persoane din plictis mult prea fidel sau suficient de rutinat?

Cu toţii cunoaştem astfel de poveşti, e realitatea anumitor persoane. Motive am auzit multe, orice este posibil. Uneori persoanele nu sunt cu adevărat compatibile şi asta se reflectă în faptele lor. Nu pot să vorbesc în numele meu, căci eu una, din fericire nici nu m-am plictisit, nici nu am intrat într-o rutină. :))

Cum ne menţinem în cuplu, într-o iubire evolutivă de ambele părţi? În altă ordine de idei, luptăm mereu şi tot mereu, pentru menţinere de dragoste a noastră, sau cumva, este firesc ca aceasta să vină de la sine, fără controverse importante sau divergente majore în opinii despre un viitor comun de cuplu împreună?

Nici aici nu cred în reguli sau reţete de succes.
Ori există iubire, ori nu există. În cazul în care este dragoste, nu mai ai nevoie decât de comunicare.
În rest, toate vin de la sine.

Ce crezi că ocupă rol esenţial în menţinere de sentimente tinere şi vesele, într-o căsnicie deja matură în ani?

Timpul petrecut împreună, hobby-urile comune, zâmbetele, alinarea, susţinerea necondiţionată şi încrederea.

Cum iubeşti tu? Cum manifeşti iubirea?

Sunt pupăcioasă, alintată, îmi place să răsfăţ la rândul meu, îl ajut şi îl susţin.
Exact ce spuneam și un pic mai sus :)!

…şi cum îţi trebuie să-i simţi sentimentele de dragoste? Gesturi? Cuvinte? Grijă?

Când orice ar face, are sclipirea şi dragul în ochi, simt iubire din partea lui. Poate fi şi doar un moment în care stau la el în braţe sau o mângâiere.

Mare succes ultimul tău hit… „Da, mama!” Mândră de asta?

#DaMama! Sunt mândră, indiferent de câte controverse a iscat această piesă.
Piesa expune o realitate ce nu poate fi ignorată.
Ştiam ce va urma după ce o voi lansa, dar mi-am asumat şi am mers mai departe, pentru că este cu adevărat o piesă foarte bună!

Consideri ca fiind condiţie sine qua non şi împlinirea profesională, pe lângă cea sentimentală pentru ambii parteneri? Este important pentru ambii din cuplu, să aibă şi preocupări personale legate de o carieră, afacere proprie?

Cariera este foarte importantă în viaţă unui om, te defineşte şi îţi oferă o independenţa financiară şi emoţională.
Nu suntem definiţi doar de relaţia în care suntem.
Ar fi trist să fie doar asta în viaţa cuiva…

Planuri multe pentru viitor? Cântec nou, hit nou?

Single nou, album nou, X Factor, un nou show la Sala Palatului. Pregătesc multe lucruri frumoase şi abia aştept să prindă viaţă toate!

Succes!! Și mulțumesc pentru interviu!!

Mulțumesc și eu!

Că nici nu ştiu ce înseamnă.
De aceea.
Nu ştiu definiţii de neiubire, n-am nici chef să le aflu înţelesul.
De ce să nu iubim, când suntem născuţi din iubire?
Aşa am învăţat eu cel puţin prin vreun manual de şcoală! Sau prin liceu?
Nici nu-i esenţial acum.
Important este că ştim sigur că ne naştem din iubire.
Prin analogie, trăim pentru iubire ca să dăm viaţă de copil, tot din iubire.  

Din neiubire nu se-ntâmpla vreun miracol, se-ntâmplă doar o lipsă elementară a lui.
A lor, de fapt, căci sunt o droaie de miracole de întâmplat într-o viaţă de om.

Nu ştiu ce-nseamnă să nu iubeşti.
Nu pot să-mi imaginez o viaţă searbădă de sentimente, ternă în trăiri..nu cred că-i vreun pic interesant să respiri atât de simplu şi de primitiv, în sentimente de tine aşa puţine.

Păi cum treci viaţa, astfel? O mănânci, doar? Sau o bei? O chefuieşti şi atât?
Interzicând-o emotiv?
Neplânsă chiar deloc?
Fără incertitudini?
…fărăăă..situaţie de viaţă?!?

Cum să n-ai împrejurare de iubire-n viaţă, când hotărârăm noi mai sus deja, că trăim viața din iubire şi doar din iubire ne şi naştem?
Păi cât poţi să bei şi să mănânci şi să…. ???una alta..hihihi..cât să dansezi fără jenă dansul adolescentului, fiind adult tu însă şi deja, întrevăzut prin trăsături?

Păi nu ştiu pentru alţii cum e, dar pentru mine e cu iubire.
Eu ştiu că-ţi trebuie iubire multă şi din plin şi tot mereu.

Nu pot să cred că există oameni ce-şi doresc să trăiască fără râset de copil prin casă, nu-mi vine a crede că există persoane ce-şi refuză oaza de linişte, pe care ţi-o conferă fericirea de cuplu prin stabilitate de emoţii certe şi trăiri multiple.
…şi prin multe altele.

Păi numa’ dacă te gândeşti cât de dificil este să nu poţi purta o conversaţie lejeră despre împliniri, sau să împărtășești gânduri aiurea, total neimportante, banale.. dar nu ştiu cum şi nici de ce, cumva esenţiale; cum să n-ai tu cui să spui bancurile tari cu blonde, ce le-ai auzit aseară, pe la un prieten..??!
De ce să mai reţii vreun banc atunci?!? că nici n-ai cui să-l spui.
Păi cum să trăieşti fără bancuri râse împreună despre..,blonde, câtă vreme tu eşti foaaarte blondă?? Hahahah

Cum poţi trăi fără astea?
Nimeni nu crede sau nu va înţelege că nu-ţi doreşti din astea.
Cin’ să te creadă şi ce motiv ar avea s-o facă careva?
Cum să-nţelegem că ai hotărât tu, aşa brusc şi din senin, să trăieşti ca un neom în corp de om?
Nuuu, nimeni nu va crede asemenea nonsens vreodată.
Toţi vor înţelege că ai avut ghinion sau că eşti un pic diferit, ca să nu spun chiar cu totul, de ceea ce se teoretizează de mii de ani ( or fi doar sute?!?😳😀) despre împliniri generale şi stări de bine.

Sau că încă nu ţi-ai găsit un scop în viaţă, s-ar mai putea gândi lumea astalaltă, în antiteză cu tine, sau că n-ai întâlnit încă persoana potrivită care să te determine să-ţi doreşti un ceva al tău de împlinire personală totală; care de obicei şi nu pentru că susţin eu, ci pentru că susţin toţi ceilalţi, se-ntâmplă doar în parteneriat.
Nu orice fel de parteneriat, de complezenţă încheiat el sau de ruşine..jenă, că altfel, singur teleleu rătăcit printre alţi 2-3 ca tine, n-ai fi şi tu în rândul lumii.

Că ai fi neom, cu înţeles fizic de om.
Nu căsnicie de-asta în care să trăieşti tot singur.
Nu de-asta-ţi trebuie.

Una reală. Credibilă. Sentimentală. Responsabilă. Fidelă. Decentă. Emotivă. Afectivă. Morală. Certată. Plânsă. Alergată. Povestită. Înţeleaptă. Împăcată. Asumată. Iubită.

Trăită cu iubire pentru iubire ce naşte iubire.
Nu din ghinion de neiubire.
Singulară şi ciudată.