11752551_715920771845152_5963746651934515699_n

Trăim noi, nu-i aşa?

Nu ne ştim altfel, decât trăind. Nu este-aşa?!
Dar ce înseamnă „a trăi”?

Păi hai să vedem…
„A trăi” are sens pentru mine, spre exemplu, doar dacă am gând de dans.
Eu trăiesc dansând, zâmbind, explicând despre iubire, articulând iubirea.
Dacă nu dansez nici măcar în gând, dacă n -am chef să dau muzica la maxim… ok, da, exagerez…!!
Rectific! 
….dacă nu ascult muzica tare în maşină, atunci când mi-o conduc în drum spre piaţă… înseamnă pentru mine că doar trec timp trăind, degeaba.
Sincer acu’… că rar mai merg la piaţă lately. Hahahhah…
Păi nici nu se mai găsesc roşii bune ca la bunică-mea la ţară, brânza este gustoasă astăzi, stricată mâine… şi aşa mai departe.

Şi astfel, mi-am găsit motiv să nu mai merg la piaţă.
Tot astfel, uit muzica la minim când îmi conduc maşina într-un şofat nervos spre… somn.
Căci, recunosc, da, în ultima vreme, maşina-mi zace în garaj cam mult.

Căci tot aşa, în ultima vreme mă plictiseşte orice gând; chiar şi de Danza Kuduro.
Nici în gând nu mai dansez.
Am o perioadă cu gând de mine. Acuma… chiar pe bune, dacă m-ai întreba ce lipsuri am, de ce nu zâmbet, de ce trăiri sau gânduri fără dans… nu ştiu motive.

Totu-i bine, dar neutru.
Emoţii neutre, zile neutre, visee… neutre… sentimente și situaţii doar neutre.
Nu ştiu să trăiesc neutru eu; probabil de aceea nu fac nimic şi nici n-am chef de nimic azi.
Aşa şi ieri am fost. Dar şi alaltăieri.
Tot sper un mâine, care o să mă trezească din amorţeala aceasta.
Tot neutră.
Tot sper.

M-am reapucat şi de fumat… în forţă chiar.
Nu era momentul să mă întorc în viciu.
Şi nici măcar nu contează pentru multă lume, nici nu cred că-şi gândesc mulţi viciul.
Doar şi-l asumă.
Ehh… păi când dansam cândva… nici eu nu mă gândeam la viciul ce nu voiam să mi-l asum.

Azi însă nu dansez, nici nu zâmbesc… sunt doar neutră.

Când trăiesc eu aşa, în stare neimportantă, observ mai tare chestii ce nu îmi plac la mine.
Îmi dau seama acu’, căci de-aia îmi şi place să scriu… cred că v-am mai spus deja… sau nu?!?
Mă rog… dacă nu v-am spus vă spun imediat, iar de-am mai spus… repet tot imediat 😀atunci când scriu, pun gânduri şi idei… în ordinea ce-mi trebuie.
Atunci când scriu, îmi răspund eu mie la probleme ce le am, real sau doar închipuit; atunci când scriu, într-un fel asum, dar şi rezolv.

Măcar încerc, căci nu reuşesc întotdeauna.
Astăzi scriind, am mai aflat ceva eu despre mine: îmi trebuie să dansez, să râd dansând în drum spre… piaţă!

Nu ştiu, nu pot, nu vreau şi nici nu simt!! Că aş trăi eu… dacă nu dansez, dacă nu zâmbesc, dacă nu socializez, dacă nu cunosc oameni noi… dacă nu iubesc… dacă nu uit de neutrul ăsta cenuşiu de viaţă.

Astăzi nu ştiu însă mai nimic eu despre mine.

Nici neutră nu-s convinsă că sunt, cum ştiam ieri că aş putea fi; în lipsă de răspuns despre cum sunt sau simt, parcă şi-un „neutru” sună bine azi.

Decât un „nu ştiu”.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook
Autor Adina Banea
Mi-ar plăcea să fiu doar anotimp. Știu,da, aș fi vremelnic. Dar aș putea trăi doar efemer, știind că m-aș putea întoarce. Și că aș reveni mereu și tot mereu, și doar la fel. Mi-ar plăcea să trăiesc, trăindu-mă un anotimp. Un efemer aș fi,ce- i drept. Doar că numele mi-ar fi etern. Și mi-ar plăcea să fiu doar anotimp. De un efemer etern.
Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_3189

Mi-am dat seama de-un esenţial eu ieri. Sau poate că doar l-am scos la suprafaţă, căci îl ştiam demult. Habar nu am exact… nu ştiu.

Ştiu doar că-i esenţial ce-am gândit eu ieri.

Manifestăm diferit iubirea, dar ne-o iubim împreună. Eee… ce zici de asta???
 
Ai înţeles ce vreau să spun?
Pot să te iubesc eu pe tine mult şi pentru totdeauna şi profund. Şi chiar te iubesc aşa.
Poţi şi tu să mă iubeşti aşijderea.
Şi chiar mă şi iubeşti aşa.

Doar că eu manifest iubirea prin atenţie crescută sau grijă de cum simţi, ce simţi şi să nu simţi ceva ce doare, doar lucruri ce te mângâie.

Iubirea ca mod de manifestare în reprezentarea mea, pentru a fi transmisă către tine corect şi coerent, îmbracă neapărat această formă de exprimare afectivă; expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie argumentat cu logică şi nu bazat pe argument de sentiment.

Tu când mă iubeşti pe mine, manifeşti siguranţă de sine, autoritate; bazată pe rol de responsabilitate, nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.

Nu manifeşti expunere sentimentală gestuală sau vorbită tu, ci transmiţi alte valori de iubire, considerate a fi suficient de bine înţelese în definiţie de aceeaşi iubire, tot profundă ea şi importantă, cu mod de manifestare bazat însă, pe valori şi principii morale, nu gestual sentimentale.

Am înţeles un lucru esenţial azi.
Aşa consider eu.

Căci pe ea, iubirea, ne-o putem iubi împreună şi la fel de credibil o vom simţi amândoi, dar numa’ dacă înţelegem exact şi cert şi fără îndoială, că deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie s-o manifestăm spre celălalt, altfel.

Citeste si…  Cronica misoginului

Căci pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă personală. Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de un pic de spaţiu personal mai mare.

Şi ar tot putea continua exemplele.

Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.

Şi tot aşa…

Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic dacă-l simt, tu pe manifestare logică principială.
Temeri de lipsa de dragoste, n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul. Căci iubim dragostea noastră împreună.

Dar o manifestăm în antiteză.

Noi suntem de fapt în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne. Căci extrovertul meu invidiază introvertitul tău.

Optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja… exagerez, un pic aici, îţi dai seama, nu-i aşa?:)))

Ehh.. lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahah, invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.
Şi tot aşa…

Că de aia zic, am înţeles ceva esenţial eu ieri.

Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.

Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu tot aşa, manifestat în felul meu.

Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim.
C-aşa e şi normal, să ne trăim.
Iubind iubirea noastră împreună.
Şi fără s-o răstălmăcim. ?❤️

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_2272Ştiţi careva caracteristicile unui om ce e ajuns adult?

Adult matur, bineînţeles, la asta fac referire.

Prin ce, sau cum observăm oamenii de prin jur, ce cu adevărat sunt ajunşi în stadiul de maturitate, dar la modul real şi nu doar afirmat sau presupus, datorat vârstei ce o numărăm în ani?

Eu cred că adultul este persoana care ştie cu exactitate ce vrea din punct de vedere al nevoilor personale, afective, dar şi spirituale.

 
Adultul îşi cunoaşte, de asemenea, atu-urile, dar şi defectele sau viciile, se împacă cu ele sau luptă cu ele, fără să le nege în vreun fel, le asumă şi le recunoaşte; dacă mai are totuși și ceva nemulţumiri sau remuşcări sau iritări existente încă în plan personal, dacă nu cadrează câte ceva pe acolo cu ceea ce-şi doreşte pentru el în reprezentare proprie, atunci încearcă, iar de obicei şi reuşeşte, să şi le elimine treptat.

Adultul matur este înţeles şi iubit de sine însuşi, asfel nu mai necesită grijă de el cu temere sau frică sau frustrare, căci are puternică încredere în sine, ştie ce poate să facă şi să nu facă, are target personal real, angajamente personale clare şi concrete, pentru că-şi cunoaşte cu adevărat forţa interioară sau capacitatea proprie intelectuală şi fizică, astfel conștientizând perfect ce poate realiza, sau dimpotrivă, ce nu-i stă în putere să rezolve.

Adultul matur devenit astfel puternic, nemaiavând nevoie să se îngrijească pe sine în vreun mod aparte, reuşeşte să-i ajute și pe ceilalţi, să-i înţeleagă mai bine şi să-i determine şi pe aceştia să ajungă la un nivel de autocunoaştere şi de interpretare exactă a problemelor lor importante personale sau circumstanţiale.

Un om ajuns adult cunoaşte şi maturitatea sentimentală în egală măsură.

Ştie să iubească şi să se facă iubit, nu-i e teamă că nu este suficient şi de ajuns în relaţia de cuplu în care este prezent, cu totul şi fără limitări de niciun fel… nici măcar sexuale.

Un matur sentimental nu se ceartă şi nu reproşează.

Explică cum vede el situaţii controversate sau probleme grave, interpretează real şi nu privit prin prisma doleantelor personale, doar corect şi raţional; asta pentru că este conştient că nu prin şiretlicuri mincinoase, nici prin şantaj sentimental, nu reuşeşti să menţii relaţii stabile, ci doar prin stabilire de priorităţi valabile ambilor parteneri , ajunse într-un punct comun, astfel încât să functioneaze comod şi confortabil mai apoi împreună în viitor cert, nu într-un prezent doar efemer.

Citeste si…  Și frica știe de-o frică!

Adultul matur simte şi ştie, atunci când nu mai e cazul să lupte, ci doar să depună armele, căci războiul este iremedial şi va avea durată nebănuită, fără vreo posibilitate curândă de armistiţiu.

Adultul matur nu se înverşunează, el de obicei cedează. Adultul matur poate părea o persoană slabă, deşi în fapt este extrem de puternică.

Are autoritate, este formator de opinii în general, vorbeşte raţional, este empatic şi de cele mai multe ori principial.

Un matur sentimental, pe de altă parte, nu-şi creează dependenţe majore afective faţă de oameni, pentru că în parcurs de experienţe în ani trecuţi, a realizat că nimic şi nimeni nu-ţi poate promite statornicie sau eternitate; pentru că noi, cu toţii suntem schimbători şi imprevizibili, din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Știind cu siguranţă aceste lucruri, înțelegându-le, dorindu-şi pentru sine un statut de om puternic stabil emoţional, în primul rând în faţă lui, nu se va expune slăbiciunilor datorate afectului ce trăiește de sine stătător doar în iubire de alții, nu în dependențe de ceilalți.

Iubeşte paşnic şi la un nivel maxim de capacitate personală afectivă, profund și înțelegător, fără a atinge însă nivel perceput ca fiind stare de dependenţă. Ce-i diferită de sentiment de dragoste în definiție.

O persoană ajunsă în prag de maturitate şi de dezvoltare personală importantă şi suficientă, dar tot mereu evolutivă, produce sentimente contradictorii, dar şi apreciative persoanelor apropiate, prin schimbări rapide şi majore, notabile şi evident observabile, interpretate mai mereu ca fiind pozitive, de către toţi oamenii ce o cunosc în cadru cât de cât intim sau doar prietenesc.

O persoană nu se va maturiza însă niciodată spiritual, nu va evolua în niciun sens, dacă are şi stă comod într-un confort psihic şi sentimental.

IMG_2271

O persoană n-are şanse de dezvoltare personală dacă nu va întâmpina probleme, la care trebuie să găsească soluţii.

Doar şi numai aşa, se-ntâmplă evoluţia în plan personal, bruscă şi în continuă ascensiune şi tot aşa se naşte şi dorinţa de îmbunătăţire a Eu-ului personal.

Doar din nevoie necesară de a ieşi din impas.

Altfel stagnezi liniştit, rămâi înţepenit într-un prag superficial de înţelegere şi autocunoaştere personală, cu pretenţii de om matur, fără a fi însă la modul real perceput decât la un nivel mediu, ba uneori chiar mediocru de evoluţie spirituală, şi nici măcar nu realizezi imaturitatea şi infantilitatea în care eşti aşezat din comoditate sau doar din lipsa de întrebări importante despre tine iniţial, despre ceilalţi într-un final.

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_2472

Şi pentru că am mai vorbit despre evenimente fetishiste organizate cu regularitate în Londra, pentru că, de asemenea, am promis că revin în aceeaşi zonă curând, cu adăugiri în completarea articolului din primul capitol de Sex Excentric… iată că astăzi este momentul pentru a intra din nou, în detalii excentrice despre evenimente jucăuşe sexual în general, cu pic de kinky style, în particular ! 😜 

Urmează să dezvoltăm astăzi, deci, în câteva rânduri de Sex Excentric, un nou capitol, ce relatează despre „Be Kink Club”, mega party londonez, cu ritmicitate bilunară, organizat de asemenea de către Bizzare Events, care din ce-am citit include participanţi de diverse naţionalităţi, veniţi în Londra cu precădere şi în special, pentru aceste evenimente ce sunt anunţate pe site-ul oficial din timp, tocmai din acest motiv.
Haideţi să dezvoltăm un pic ce înseamnă el ca şi formă de manifestare, cum ne îmbracă sau ne dezbracă de inhibiţii evenimentul în sine, motive pentru care ai putea fi tentat şi tu sau dimpotrivă, să pierzi o noapte într-un mod plăcut, dacă vei fi în trecere prin Londra vreodată, cu vreo curiozitate de experienţă nouă, emancipată sexual.

Aşaaa… şi deci:

„Bi Kink Club”, reprezintă în esenţă party-uri pentru adulţi, organizate pe diverse tematici sexuale aparte, ce se adresează în acelaşi mod povestit către voi deja, în săptămânile trecute, unei nişe de oameni speciali şi frumoşi, open minded, ce şi-au dorit o dezvoltatare a sexualităţii, la un nivel superior de simţiri şi trăiri, mai profund şi nu doar primar, într-un mod personal deschis sexual şi totodată asumat, cum puţini probabil ar avea curaj să expună şi public.

IMG_2473

Părerea mea personală este că există mulţi printre noi, maturi sexual, ce înţeleg plăceri sexuale evoluate, de altă natură decât normalitatea discutată fără vreo jenă şi printre prieteni la o cafea.

Cred că mulţi dintre noi consideră şi ştiu şi au citit, că principala zonă erogenă a tuturor oamenilor, este creierul.

Mulţi ştiţi asta, nu-i aşa?
Excitaţia psihică reprezintă cea mai puternică senzaţie orgasmică, prin desfăşurare de fantezii tăcute, în sine, sau discutate şi vorbite cu partenerul, în derulare de act sexual.

Ne e la îndemână tuturor să avem şi trăiri speciale de natură sexuală, orgasmul obţinut prin adunare de simţuri şi trăiri erotice astfel îmbinate, te urcă, te simte, te gâdilă… te… pfffff… uite aşa… te umblă şi te tot preumblă până când simţi un punct final exploziv, mereu puternic, întotdeauna unic în senzaţii…; ia de-ncearcă şi vezi de am vreo dreptate pe’undeva din ce spun pe aici… poate că mă înşel, şi vei simţi vreun mare bullshit 😀 … darrr dacă nu mă-nşel şi vei prinde în gâdilături orgasmul complet, altfel simţit decât eşti obişnuit?? Mmmm?

Hai de vezi şi mai vorbim apoi despre asta, momentan revin la descriere de evenimente kinky londoneze.

IMG_2471
Petrecerea pe care o avem în vedere astăzi, este împărţită în evenimente bilunare, organizate în Londra, după cum am mai spus, în locuri special amenajate, într-un stil confortabil, luxos şi cu bun gust.

Dacă vei studia propuneri detaliate pe site-ul Bizzare Events, din curiozitate sau ştiu eu din ce alte motive, vei remarca, deci astfel, 2 genuri distincte de desfăşurare de fetish kinky party nocturn londonez, diferite din punct de vedere al abordării de tematică, diferite de asemenea şi ca dată sau spațiu de desfăşurare a evenimentului în sine.

Astfel, avem „Bi KinK Club North” şi „Be Kink Club South”.
În North Avenue pare că se desfăşoară un sexual party cu precădere axat pe kinky fetish style, faimos internaţional, perfecţionat şi suficient 😀 şi din punctul de vedere al diversităţii jocurilor/jucăriilor sexuale, prezente peste tot în camere special amenajate, în funcţie de opţiunile diferite de fetishuri, ale persoanelor ce de-abia aşteaptă evenimentul în sine.

Be Kinky North pare că dezvoltă, din ce-am documentat în trecere, mai mult jocuri sexuale bazate pe fetishuri soft, pentru începători.

Citeste si…  Sex excentric capitolul 2

Astfel, ca şi teme abordate aici, putem vorbi despre o petrecere sexuală pentru adulţi bisexuali, bi-curious or bi kinky fetishist.

Be Kinky North, deschide deci uşa petrecerilor pentru bărbaţi/femei bisexuali/bisexuale, în aceeași măsură însă și pentru travestiţi sau transexuali.

IMG_2474

Aceste party-uri cu iz sexual aparte, găzduiesc un soi de orgii sexuale în mare parte, dar ele, nu cumva să înţelegeţi că sunt doar la nivel de spectacol cu tentă sexuală, doar de privit cât bei un pahar sau socializezi cu oameni în dorinţa de împărtăşire de feelinguri ce te reprezintă din punct de vedere sexual.

Nu.

Te poţi implică activ dacă-ţi doreşti, dacă simţi sau vrei o experienţă nouă.

Dacă eşti o persoană decentă, care ştie să se comporte decent şi să respecte dorinţa celorlalţi, fără agresiune sau vulgaritate în atitudine, ci venit în acest loc doar în calitate de bisexual play mates, dacă eşti o persoană deschisă ce doreşte să-şi pună fantezia în realitate atunci şi acolo, eşti binevenit!!!

IMG_2475

În altă ordine de idei, Be Kinky South, al doilea eveniment despre care povestim astăzi, este mai mult axat pe tematici sexuale ce ţin de cultură BDSM, de asemenea cu locuri bine amenajate special în sensul acesta. (pat de spital adaptat jocurilor sexuale, bineînţeles, locuri multe pentru intimitate de jocuri bang-gangs, etc…)

Și pentru că un act sexual, indiferent că-i încadrat în limite unanim acceptate sau dimpotrivă, libertine sexual, necesită şi un pic de igienă, nu?? Eu aşa zic… hahahahah…

Ei bine, şi din acest punct de vedere poţi răsufla uşurat, căci pentru cei ce consideră oportun un duş înainte de intrarea în forţă în scena fantezistă imaginată deja, organizatorii au prevăzut și cabine de duș, shower gel… ba chiar şi prezervative.

Tot aici, în spaţiul dedicat acestei petreceri, sunt expuse şi ustensile de legat printre altele, asta dacă preferi vreun bondage style, sii…de asemenea, ustensile medicale adaptate pe cât se poate în acelaşi scop sexual despre care vorbim… siiii uite aşa tot mai departe.

Cât te costă pentru a participa la aceste petreceri??

Single – 50 lire annual membership – 30 lire
Couple – 25 lire annual membership – 30 lire / per person.

Băutura este inclusă în preţul mai sus afişat.

Printre regulile generale de respectat pentru a fi admis în club, enumerez următoarele:

– întotdeauna întrebi înainte de a acţiona;
– „nu” chiar înseamnă „nu”;
– fără presiuni sau violenţe în caz de răspuns negativ;
– dacă nu aveţi un comportament prietenos şi politicos, fără preambul veţi fi invitaţi afară fără drept de a mai intra în acel club altădată;
– nu este acceptat să filmezi și nici să faci poze.

IMG_2475

… şi bineînţeles, îmbrăcămintea nu trebuie să fie de stradă, ci adaptată locului, fetishistă în general, bărbaţii însă, dacă nu au haine adecvate, sunt admişi şi în smoking.

Petrecerile de care vorbim, sunt organizate bine, luxos, de către oameni cu experienţă suficientă pentru a te ajuta să te simţi confortabil, în siguranţă, pentru a te ajuta să fii destins şi aventuros dacă asta-ţi doreşti, totodată eşti înţeles şi dacă nu eşti pregătit în momentul în care intri, decât pentru un rol de participant pasiv; eşti liber să hotărăşti, dacă ţi-ar plăcea să faci un pas mai mult de fantezie pusă-n practică sau dacă dimpotrivă… îţi ajunge momentan stadiul de voyeur, din neputinţă de deschidere sexuală kinky şi în public.

Pentru fiecare dintre noi, chiar şi pentru cei foarte îndrăzneţi în intimitate sau asumaţi sexual în particular, sunt convinsă că pot interveni stări de inhibare, mai ales în prima joacă sexuală cu public.
Se-ntâmplă şi este firesc.

Dar poţi încerca… poate vei fi surprins de valenţele tale sexuale în vreun mod…
Ce zici??
Seară încărcată de gânduri fanteziste extravagante vă doresc!!😜

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




Cură cu bomboane Patibon!

Asta-i pentru femei.
Este un articol pentru femei.
Scriu aici împotriva celor care ţin diete peste diete şi nu mai au vreme să lase momente dulci prin viaţa lor deloc; cauți cu lupa pe acolo pe la ele prin viață, dar nici măcar iz sau rătăceală de clipe dulci nu găseşti, vezi doar tern si necondimentat printre zile de femeie cu obsesii principiale de interdicţii culinare.😈 

Şi eu sunt destul de drastică, nu vă alarmaţi că-s pusă pe comentat doar, din lipsa de înţelegere a celor ce-şi propun să arate bine, astfel renunţând voluntar la mici plăceri dulci de viaţă alimentată cu frunze only.

Stăteam însă şi mă gândeam acu’ pofticios cumva, la faptul că m-am săturat să trăiesc numa’ cu abţinere de la lucruri ce-mi plac şi de care mi-e dor şi pe care le-aş mânca în cantităţi, pe loc aici şi în momentul ăsta. 😀😀

Spuneţi şi voi, am dreptate? Sau nu?
Păi mi se pare mult mai firesc un echilibru, fie el şi alimentar, decât o viaţă sacrificată şi supărată tot mereu, cu nevoi tot mereu, cu dorinţă tot mereu de altceva, nesatisfăcută vreodată în vreun sens culinar.

Când iubeşti mult, când trăieşti iubind o persoană ce te tot reneagă, spre exemplu, ce-ţi interzice dragostea către ea, percepând-o ca o greutate imensă ce-o tot cară în spinare…..în momente de astea deci, când tot plângi şi suferi şi aşa mai departe, nu ai prefera o relaţie unde să nu te implici atââât de dureros numa’, și unde să primeşti şi tu o porțioară de un pic de mulţumire sufletească, fie ea şi la un nivel mai mediocru? Decât deloc?
Ia zi, draga mea, cum preferi, cum gândeşti tu situaţia de mai sus?
Vizualizează tu acu’ în gând şi dă-ţi un răspuns… sunt taaare curioasă ce-ai zice..!😀

Aşa se-ntâmplă și cu aceste diete ce ne înfometează viaţa prin limite şi iarăşi limite şi tot timpul limită cu interdicţie de la doctorul ce ne învaţă că „asta nu ai voie decât aşaa… cam la o lună!! Astălaltă chiar deloc, ar fi foarte bine și recomandat să o uiţi cu totul!”
Ete na!! Dar de ce?? Dar nu vreau!
Cred că dacă nu ne lăsăm chiar cu totul ademeniți în preaplin de mese sățioase de 5 ori pe zi, dacă mâncăm decent tot ce ne dorim, gustând şi nu înfruptându-ne, am fi mai fericite, mai netracasate, mai golite de frustrări.

Citeste si…  Interviu Claudia Pavel

Toate astea fiind scrise, dacă mă veţi și crede un picuţ, măcar doar pe alocuri, o să vă spun imediat și ce descoperire importantă am făcut… vă împărtăşesc oricum, şi dacă nu mă credeţi, căci tot veţi citi până la capăt, că sunteţi deja curioase, nu-i așa ?? Hihihi… că ştiu şi asta!

Deci, pentru că ador eu dulciurile şi nu le mai invidiez la alţii, ba chiar o să le cumpăr… ce credeţi c-am găsit?
Bomboane multe… diferite, bomboane albe… bomboane negre… bomboane simple, dar şi complicate… Bomboane gustoase.
Bombooooane!!
Bomboane Patibon!

 

Bomboane bune libaneze… cu magazinul în… Viena.
Pffff….
Acu’ am văzut asta… m-am lăudat aiurea şi aberant..! Aşa mă grăbesc eu tot mereu…👿👿

Ah!! Stai!! Stai… stai! Că nu-i aşa de neagră treaba!!
Cică se deschide curând şi-n Bucureşti..!
Păi na, drăcie dulce!!
Şiii… încă ceva chiar mai interesant… poţi să comanzi chiar și online… şi-ţi vin acasă, ajung în ţară..!! Aici, la noi…!
Cât de tare-i asta?? Mmm?
Ia de vezi ce te inspiră și pe tine!

Ia de intră pe patibon.at

Vreţi şi voi un pic?? hai..vrei una… două? Cincisprezece să vă luaţi!!😀

Împărţiţi-le frumos pe zile, faceţi cum ştiţi voi că vă trebuie, dar eu cred, sunt sigură de fapt, că o să le-ncercaţi!!

Ştiţi că nu prea exagerez eu în general, nu??
Nu-i aşa că mă cunoaşteţi voi puţin deja??

De aia zic din nou, repet, da… dă-le naibii de cure ce tot ne interzic!!
Vrem şi noi să mai gustăm ceva și pofticios, deșiiii…poate că îngrașă cu un gram!

 

…dar cui îi pasă de un gram???😜

Vă pup cu drag!! 😻

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_2309

Nu v-aţi plictisit şi voi de atâtea teoretizări în definiţii sau poveşti sau..poezii..”despre ce e dragostea?” Mai nou, observ că am spor la rime..cred că-mi pare mie mai uşor să balivernez în versuri..căci aşa, poa’ să spună unu’ de citeşte, dar nu înţelege ideea principala „eh!! Aşa-s ăştia de scriu poezii!! N-au logică întotdeauna!”

 
Aşa că, v-am explicat şi ce-i cu poeziile astea ce pare că tot iau amploare pe blogul meu..mereu am ales calea mai uşoară în desfăşurare de acţiune! Nu mă dezmint nici acum, pare-se!
Hahahahah

IMG_2293

Şi cum ziceam şi mai sus, v-aţi plictisit şi voi de repetări despre „cum se manifestă iubirea pentru a fi veridică?”

Sau..despre..”Ce-nseamnă ea, fericirea?”..

Hai că prea mă-nvârt într-un cerc mic de subiecte abordate..tot mereu ba plângem iubirea, ba o ridicăm în slăvi..dar până când atâtea despre un subiect ce are la bază doar un singur sentiment??

Nu-i aşa? N-am dreptate că ar fi binevenită şi o altă tematică, alt gen de subiecte? Poate chiar mai interesante, zic, decât să tot bat moneda pe dragoste, apoi iar despre dragoste în cuplu..cu melancolii despre trăiri şi emoţii..

Pfff..gata! Promit!! Încerc o schimbare de idei fixe..pe termen..mai vedem, că nu ştiu exact mâine în
ce pasă voi fi…deci nu promit un termen lung sau dimpotrivă..dar cert este că azi, povestim despre ..validare/ stimă de sine.

Auzim des despre validare de sine, şi despre cât de important este acest lucru, pentru noi în plan personal.
Înainte să..mă validez, căci nu-mi vine-n cap un sinonim pe moment, mă enervau la culme ăştia de tot vorbeau despre dezvoltare personală, spirituală şamd, ce vine neapărat la pachet cu această, „validare de sine”.

Eram copilă şi eu cândva..cam până de curând de fapt :))ca să vă spun adevărul adevărat.
Am copilărit cam mult, îmi dau seama acum, scriind aici despre asta, realizez că am tooot fost copilă eu, deşi nu mai am de multă vreme vreo vârstă copilărească..

Aşaa..deci când eram eu copil, cu aspirații de adult în devenire, duceam o lipsă acută, agasantă chiar probabil pentru cei din jur, de încredere în mine.

IMG_2290

Asta pentru că, am realizat eu mai târziu, nu reuşeam cumva să mă valorizez prin prisma mea, dar din niciun punct de vedere. Mereu aveam nevoie de aprobare pentru a avea certitudini că ceea ce fac, e cu adevărat lucrul ce trebuie făcut.

Nu ştiu cum..nici momentul nu mi-l amintesc exact…aaa..ba cred că ştiu fix timpul când mi-a început procesul de maturizare şi astfel, odată cu el am și căpătat uşor uşor şi încrederea în mine, pe care mi-o tot doream ca atribut.

Bănuiţi când??
Nu??

Când am născut, fireşte! acela a fost momentul care mi-a marcat trecerea de la copilă la femeie. Este logic de ce s-a-ntâmplat asta, foarte logic este, nu?

… căci odată cu statutul nou pe lângă soție, am devenit și mămică, cu toate responsabilitățile noi și ce decurg firesc și ele; îmi revine dci brusc în responsabilitate deci, fiul meu frumos și scump și simpatic..dar atââât de micuț și lipsit de apărare!!
Nu mai puteam fi de atunci înainte în situația de a cere veșnic aprobări despre lucruri sau situaţii.

Trebuia să iau decizia corectă pe loc, fără să am un minut de timp de sunat soţ sau părinte, pentru un sfat de ajutor în luarea deciziei mele.

Şi cum vă spuneam, acesta a mi-a fost primul pas important, în câştigarea de încredere în mine, de validare personală a deciziilor și emoțiilor proprii.

Am început apoi treptat să fiu în confort cu mine, în convingerile și principiile personale care existau deja în mine, care-mi conturaseră deja personalitatea, dar pe care însă nu le conștientizam.

IMG_2292
Apoi, citind cărţi despre acceptare de sine, despre importanța dezvoltării personale, despre Eu şi Supra Eu 😳 despre tot felul de lucruri din acestea complicate, am început să-mi pun întrebări despre mine. Şiii..ca să fiu din nou sinceră pan’ la capăt, recunosc și că nu puteam duce la final nicio carte de genul celor de mai sus. Nu înţelegeam nimic, nu prindeam sensul atâtor definiţii filosofate atâââta de amplu. Aşa le și numeam în sinea mea, filosofii fără conţinut.

Citeste si…  Bărbați cu bani

Căci mi-era jenă să recunosc cu voce tare că nu eram capabilă să citesc astfel de cărţi, care pentru alţii din jurul meu, erau ceva la îndemână, de răsfoit lejer, în fiecare seară.

Eh..dar iată că și așa, neinteresată fiind de acest tip de abordare, am început totuși să mă gândesc la mine brusc şi mi-a venit în gând, dar şi pe buze, o întrebare din prefaţa unui volum impresionant de scriitor consacrat..nu mai ştiu acum nici titlul cărţii, nici autorul volumului..din păcate; nu-i relevant oricum.

„Te iubeşti tu pe tine?”

Asta era în esenţă întrebarea ce mi-a sărit în ochi din senin şi care mi-a venit în gând la fel de brusc într-un moment de relaxare, din subconştient probabil. Şi m-am gândit serios la treaba asta cu iubirea de mine, zile bune de atunci încolo.
Şiii..

IMG_2291

„Nu!” Nu mă iubesc deloc!”
Mi-a venit într-un final şi răspunsul .
Na probleme!! Că ce scria pe acolo că are ca rezultanta negativă neiubirea de sineee..te îmbolnăveai dacă citeai câte probleme psihice poa’să-ţi provoace un minus de sentiment de iubire. De sine.

Au mai trecut ceva ani până când m-am apucat din nou să citesc, la modul serios de această dată, cărţi din acestea mai greoaie. Uitasem şi că nu mă iubesc pe mine şi tot ce decurge negativ din asta. Dar răsfoind după ani o carte despre acelaşi subiect, am început să mă-ntreb din nou, de-a dreptul curioasă, „ce motive am să nu mă iubesc?”

De unde atâta hotărâre în decizia de a nu mă iubi??

Am găsit câteva motive, veridice şi certe, neasumări de defecte personale. Dar nu, nu vi le spun, să va mai las şi pe voi să descoperiţi una alta printre rânduri despre mine, păi?😀

Ce-i asta, să primiţi totul pe de-a moaca, aşa??!? Mmm??

Am hotărât apoi şi lucruri care-mi și plac la mine..multicele ele, înclinau ele un pic balanţa spre o iubire de sine al meu, deja.

Nu reuşeam totuşi însă, să păşesc în echilibru măcar spre asumare totală de mine, atât de rău mă enervam şi nu-mi plăceau cele câteva chestii minore, dacă le privesc acum prin ochii adultului de astăzi.

În fine..ăştia-s paşii fireşti probabil..paşi ce trebuie să-i mergi, stângaci inițial, hotărâți într-un final, până să ajungi la o validare de sine, de împăcare cu tine totodată, prin asumare de defecte şi calităţi personale, acceptate şi mai apoi iubite.

Astăzi mă pot lăuda însă, cu o maturitate ce nu părea previzibil că va deveni vreodată carte de vizită pentru mine, notabilă fiind ca și caracteristică principală a mea, mai degrabă naivitatea; ce mă mai caracterizează şi în prezent, fie vorba între noi.

Darrr.. pe care o iubesc de mor!! Face parte din mine, mă reprezintă cumva şi deşi poate părea un defect major prin prisma multora, eu o percep ca fiind o calitate incontestabilă.

În recapitulare, pe scurt, cum înţelegem în definiţie proprie, temenul de validare de sine dacă-l auzim pe undeva? Şi mai apoi, la ce ne ajută stima de sine ridicată?

Păi, prin validare de sine, repet, înţelegem acordarea de credit către sine, acceptarea emoţiilor şi stărilor pe care le simţi/trăieşti ca fiind reale şi absolut veridice.

Validarea de sine se bazează, în același timp, pe o puternică încrederea în sine și pe propriul sistem de valori. Cu alte cuvinte, te simți confortabil cu tine însuți.

Stima de sine, pe de altă parte, constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_2439

„-Aseară am avut o noapte fantastică!! Mirabolantă!! Plină şi destulă. Maximă.” îmi spune Natalie extaziată cu glas subţiat, datorat freneziei în care părea că se transpune, într-o încercare de reproducere de moment special.
„- Ei da!! Serios? Aţi ieşit, nu?” zic, plictisită.
Mie nu mi se întâmplase mare lucru de povestit aseară.
„- Am ieşit, dar nu-i asta atât de important. Ştii că-ţi spuneam zilele trecute că nu mai am feeling sexual de nou deloc. Nu-l mai simţeam că-mi trăieşte activ şi curios… Ţii minte, nu?”
„- Logic… normal că ştiu la ce te referi, da…”
„-Frate, aseară a fost magnific. Pe drum spre casă din Fratelii, îşi pune o mână pe mine. Destul de intim… hahahah… În taxi eram. Îi zic că, na!, poate vede taximetristul una alta.
Nu auzea..mai adânc mă atingea şi tot mai intim..hahahah..înţelegi ce zic??”
„- Te pipăia prin zone intime de faţă cu taximetristul şi totuşi în spatele lui. Înţeleg, da… şi?”  

„- Păi da, exact, sii… ajunşi în faţa scării, după ce am plătit şi a plecat taxi-ul ne-am desfăşurat… intim… în faţa blocului. Fascinant… Hahahah… fenomenal! Tare! Simt încă fiorii aia de moment, de panică pozitivă, teamă plăcută că…”dacă ne vede cineva.. ?” Hahaha!! Ce sentiment mişto! Jur!
Oricum, pe de altă parte, mă incita situaţia că ne-ar putea vedea cineva… într-un final, ce crezi că se-ntâmplă??
Nu mi-a mai păsat decât de ce simt eu… Înţelegi ce spun?? Poţi să simţi un pic şi tu ce tare mi-a fost?? Hhahah…”
„- Natalie… nu prea simt. Ştii că-s clasică şi consevatoare eu în de-astea… Sun mai târziu, da?? Poate ne şi vedem, am treabă o oră, două, dar revin eu.”

Să vă spun ceva….N-aveam treabă deloc în momentul acela.

IMG_2441

Eram doar invidioasă în acel moment şi-mi era teamă să nu simtă Natalie starea mea de dorinţă deloc conservatoare sexual, cum o impun în vorbe ca un atu personal ce nu-şi are rostul de penibil ce este el.
Vreau şi eu să retrăiesc adolescenţa actului sexual în parteneriat.
Înţelege careva? Vreau un pic de sex şi dorinţă adolescentină, curajoasă şi emoţionantă.
Voi nu vreţi şi voi să nu mai invidiaţi, ci doar să trăiţi, indiferent de vârstă, momente tensionate sexual??
Ia ziceţi, hai!!
Vreau sex în parc sau sex în maşină sau sex… oriunde cu soţul meu, sex neplanificat, sex întâmplat din senin.
Ca Natalie, aşa vreau şi eu.
Neprevăzut, negândit, înnoit, evoluat, urlat şi niciodată de acu’ încolo întâmplat în dormitor cu uşa încuiată.
Ce ziceţi? Nu-i important să tot schimbăm partida de sex dintre noi, cu un pic de ceva altfel?

Citeste si…  Interviu Anda Adam

IMG_2442

Ce dacă ne ştim de 10 ani, ce dacă ştim unde să atingem sau cum, sau când?
De ce nu uităm noi câteodată ce ştim sigur că-i bine să facem, de ce să nu schimbăm locul… sau poziţia… sau timpul?
De ce să nu ne surprindem plăcut unul pe celălalt, pentru a simţi din nou emoţii noi, chiar dacă noi suntem tot noi?
De-aia m-a cuprins pe mine sentimentul ăsta de invidie către Natalie.
Ea este curajoasă, cum eu nu sunt!
Ea e curioasă, cum mie mi-e teamă să fiu.
Ea experimentează nou şi simte nou şi urcă trepte sexuale noi.
Mereu spune câte-o picanterie.
De multe ori îi închid brusc telefonul, ca şi azi, invocând treaba ce nu-mi există mie atunci.
Mă enervează că poate lucruri, iar eu nu pot.
În seara asta, discut cu al meu, şi fie ce-o fi, îi sugerez un nou de sex, cu noutate nouă de sex nou, cu noi ăia vechi.
Ce se poate întâmpla dacă-mi fac curaj să-i spun că… mai vreau şi altceva??

IMG_2312

Ce zici, încerci şi tu? Seară cu artificii noi îţi doresc!! Şi… dacă n-ai la îndemână, dă-mi un semn că-ţi trimit eu!!

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




IMG_2460

Ceilalţi toţi vorbesc cumva neîntrebaţi.

Cine poa’să înţeleagă o poveste

întâmplată ţie, când ei sunt în al lor sine

total neasumati??

Cine poa’ să intre-n gândul meu

Să îmi îmbrace corpul greu

Cu sentimente de-un uşor firesc,

Când eu simt creierii cum îmi pleznesc?? 

 

Încercând mişcare de picior de plumb,

Obţin doar nemişcare mută de gând surd.

Nici tu nu ştii multe câteodată,

Când eşti rătăcit prin sine,

Plâns sau înţepenit în zâmbet fals,

Înconjurat tot

de fum de ţigară ars.

Aştepţi doar să îţi treacă timp

şi să-ţi găseşti ieşiri

din situaţii grele de impas.

Cu minus de putere tu în glas,

Nu poţi să explici spre mine obiectiv,

Cum s-a întâmplat din cer senin,

Cu viaţă plină de dulceaţă..

Să te transformi în nor aşa de brusc,

gol puşcă de speranţa.

Fără blândeţe de răsărit cald,

de soare plin cu dimineaţă.

 

Oamenii ăştia nu-mi pricep nimic.

Oricât ai explica sau cum,

Chiar simţi cum nu mai poţi,

Să întrevezi curând vreun drum.

Toţi, dar toţi îţi dau din umeri,

Cu un aer prea grăbit.

 

Aleargă printre gândurile tale

Cu întoarceri de situaţie

Cu totul şi de-a dreptul ireale.

Citeste si…  Granita de neploaie

Dau toţi din cap a nepăsare,

Nu-nţeleg vreun dram de sentimente

Bulversate de-ale tale.

Oameni pe care îi iubeşti,

Oameni pentru care înţelegi

Şi desfăşori spre ei răbdare multă-n ascultare,

Gânduri calde şi fireşti..

Oamenii aceştia toţi,

Nu înţeleg chiar niciodată

supărarea asta doar a ta,

dar nici măcar tristeţea toată,

De care eşti de-un timp înconjurată.

 

Oamenii interpretează în sens propriu.

Prin prisma lor inadaptată

Nici măcar o dată împiedicată,

De ciob.. fărâmă de gândire înţeleaptă.

Oamenii ceilalţi, vorbesc neîntrebaţi.

Nimeni nu le vrea părerile vreodată.

Expun ei însă, uite-aşa neîntrebaţi

Ecuaţii de iubire, dar cu teoria toată.

Cum că iubirea, auzi?? ea n-ar trăi că sentiment,

E doar schelet de interes.

Ceilalţi oameni, cei foarte raţionali,

Cred despre ei că nu-s deloc emoţionali.

Ceilalţi oameni vorbesc mereu neîntrebaţi,

Când ne simt pe noi un pic cam tensionaţi.

Dar ceilalţi oameni cine sunt??

Doar corpuri.

În formă de oameni îmbrăcaţi.

Chiar dacă azi ne ceartă fix neîntrebaţi,

Sau se văd emoţional, spre deloc chiar asumaţi,

Ceilalţi oameni vor simţi şi ei, cândva, la fel,

Doar că noi nu vom mai fi aceiaşi cei de azi.

Ci mai maturi şi noi; niţel.

Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




FullSizeRender

Voiam să revin lunea aceasta, la clubul din Londra, despre care vă povesteam în primul episod de Sex Excentric, început de curând ca şi serial scris pe blogul meu. Voiam să revin cu alt soi de party, prezent acolo, dar o las pe data viitoare, căci am descoperit alt loc interesant şi controversat de expus în povestea de astăzi. Cap d’Agde se numeşte locul altfel sexual din lunea aceasta, la fel de controversat ca şi restul de care povestirăm deja de 2 săptămâni încoace. Cap d’Agde este un loc unic în lume; din ce-am citit, cel puţin. 

După nume, probabil că l-aţi şi identificat cu Franţa, ţară cu cel mai mare număr de oameni deschişi din punct de vedere sexual. Nu este neapărat un loc unde te loveşti la fiecare pas de vreun fetish ciudat, din punctul tău ataaat de normal de vedere. 😀

Nu.

Este un orăşel unde toţi oamenii de care te vei împiedica fizic sau doar vizual, nu poartă niciun fel de haină. Nici măcar socială…ahahhahah

Acolo toţi oamenii, umblă goi pe stradă, poţi să crezi un aşa neobişnuit de situaţie?!? la plajă, în supermarket, în club şi aşa mai departe, vei tooot întâlni numai nudişti, dar doar nudişti, fără probleme vis-a-vis de goliciunea lor, expusă în mod public, atât de curajos de public, aş sublinia, în caz că nu ai înţeles cu exactitate ce vreau să spun la modul concret, gol sau golaş de epitete sau metafore sau..altfel de figuri de stil. Ce este interesant, de abia de acu’ urmează..nu este Cap d’Agde un spaţiu dedicat doar nudiştilor adulţi.

Nu!

FullSizeRender(1)

Sunt acolo şi familii ce-şi cresc copiii, de asemenea, în spirit liber, fără oprelişti, fără obsesia de a înveli nici măcar în frunze organele intime, neconsiderandu-le ruşinoase pe acestea în vreun fel.

Acuma…nu ştiu ce să zic..depinde de cât de neîngrădit te simţi în a te expune în faţa copilului tău, în toată splendoarea datorată vârstei, cu speranţa (ne) justificată de a nu şoca un adolescent, prin prisma schimbărilor corpului uman, ce intervin odată cu vârsta; zic însă, că-i şi o parte bună în toate acestea.. Şi copilul tău se va maturiza fizic cândva, nu-i neapărat ceva ce nu poţi admite, căci oricum aşa cum ţi se-ntâmpla ţie, în etapa aceasta de viaţă, i se va-ntâmpla peste ceva ani şi lui, în etapa lui de maturitate fizică.

În altă ordine de idei, tot Cap d’Agde, mai reuneşte în altă zonă nu cea dedicată exclusiv nudiştilor familişti, o comunitate de swingeri care au trecut de faza ” ne cunoaştem întâi..şi mai vedem noi apoi dacă mai şi urmează câte ceva!”😜
S-a dezvoltat aici, astfel, o comunitate dedicată swingerilor hotărâţi să acţioneze, în funcţie de ceea ce văd şi îi şi excită vizual, în mod direct, atunci şi pe loc.

Hmmm..sună incitant??

Va dau coordonatele imediat!! Asta pentru cei foarte hotărâţi şi dedicaţi experienţelor inedite, poate că şi speciale..celor cărora îşi uită pe drum spre Franţa pudoarea, timiditatea şi..de ce nu?!? posesiunea nejustificată asupra persoanei pe care o iubesc de-o viaţă..!

IMG_2380

De ce spun de-o viaţă?

Căci de obicei, în grupurile de swingeri, nu prea întâlnim adolescenţi, cum va închipuiţi voi acum citind printre rânduri şi înţelegând ce v-ar plăcea să surprindeţi😅..ci, de cele mai multe ori, întâlnim printre swingeri, doar cupluri mature, ce îşi recunosc unul altuia în parteneriat, cinstit, iubirea eternă, daaar şi dorinţa de atingere a unui corp nou; de neblamat, de altfel, nu-i aşa??! căci doar ştim cu toţii că este uman să ne dorim şi un pic de bigamie în relaţie, corectă în acest caz, de altfel, indiferent de cât de mult iubim partenera/ul de viaţă.

IMG_2317

Nu de înlocuit, atenţie!! Sau de trişat în vreun fel persoana iubită pe veci pentru ei, ei vor şi-şi doresc prin recunoaştere reciprocă la un moment dat, doar un pic de experienţă nouă sexuală.. de o ora două, cu un trup străin.

Cheers şi drum bun!!😜

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook
Loading Facebook Comments …

Leave a Comment




Loading Facebook Comments …

Leave a Comment