Trăiesc într-o lume amestecată.

Am prieteni cu bani mulţi, oameni ce au avut într-un timp bani suficienţi pentru a-i împrăştia hedonistic, dar nu mai au în prezent, oameni cu principii, dar..şi destui din aceia ce şi le încalcă des..!..şi așa mai departe.
Am tot scris câte un pic câteodată, sau mai extins altădată, despre temerile femeilor în genere.
Așa cum spuneam și-n alte rânduri, femeile căsătorite ori în parteneriat stabil, prind teamă mai mereu vizavi de alte femei, pe care le percep mai frumoase, mai cu sex-appeal, le mai este teamă lor de asemenea, de femei cu perspectivă, inteligente, care menţin crescută atenţia bărbaţilor din jur.
Toate acestea nu denotă neapărat neîncredere în sine, cum s-ar putea bănui.

• Din principiu și pentru că ne dorim să fim noi mai tot timpul în vizorul bărbatului pe care-l iubim, ne deranjează întotdeauna un punct de vedere nou, ne deranjează în aceeaşi ordine de idei, o femeie pe care o identificăm cu noi într-o măsură importantă şi care ar putea avea compatibilitate în vreun fel mai important cu partenerul nostru.
  Ne deranjează pe majoritatea acest lucru, nu-i aşa? Fără să știm explicăm exact ori clar și cert motivele, vom lua însă și atitudine, nu-i aşa?

Ştiu că aşa este.
Ce nu ştiţi, sau îmi place mie să cred că nu v-aţi gândit multe la asta, deci ce nu ştiţi pentru că nu v-aţi bătut capul cu detalii, este faptul că şi pe ei, partenerii sau soţii noştri, îi irită bărbaţii de prin jur în aceeaşi măsură.
Pe bărbaţii puternici, spre exemplu, fără complexe neapărat fizice, întotdeauna îi vor deranja alţi bărbaţi puternici; ei nu analizează vreodată din punctul de vedere al femeii, fericită de altfel cu el, partenerul ei şi cu nivelul lui suficient de mascul alpha.
Și-atunci se naște competiția.
Fireşte că poate zâmbeşti în plus unui bărbat mai acătării decât restul, dar asta nu înseamnă că te şi îndrăgosteşti, nici că l-ai băga pe ascuns sub plapumă pentru o seară, sau două, sau nouăzeci, mirifice în gând sexual, datorat însă doar unei plăceri închipuite.
..cum prin comparaţie simt ei, într-o situaţie asemănătoare cu o persoană de sex opus.
Bărbaţilor le e teamă, în altă ordine de idei, că vor ajunge într-un moment dat să ajungă să nu-ţi mai fie suficienţi.
De aceea, pentru a fi siguri că nu-s în pericol iminent, înlătură pericolul mai rapid decât ai putea s-o faci tu, femeia, printr-o reacţie necontrolată de „coțofană” cum o categorisesc ei, asta doar pentru a te supăra ei primii atunci când ştiu că au greşit.

De ce le e frică lor că n-ar mai fi suficienţi în relaţia cu tine la un moment dat? Oare pentru că ei simţind astfel, atunci și înţeleg sentimentul acesta foarte bine?
Oare din cauză că ei te-ar înşela cu orice picior lung şi cu orica altă faţă un pic mai prietenoasă?
Poate că gândind mereu numai prin prisma lor, se vor gândi că şi tu ai fi în stare să procedezi fix în acelaşi mod?
Dar logic că ai fi, doar că nu neapărat și vrei, zic? Iar printre altele, nu suntem chiar atât de diferiţi din punct de vedere biologic, simțim și noi atracții, dar nu-i firesc??!

Mai au bărbaţii încă o temere, deloc mascată, dacă apuci să te-mprietenești cu ei vei observa, referitoare la lungimea penisului; care ar trebui să fie mai mult decât..hmm!! „suficient de lung” zic ei.
„ Cu cât este mai potrivit vaginului meu, cu atât va fi şi mai bine, altfel mă cam doare și-mi mai și displace!!” aşa spun un replică fetele şi nici măcar nu mint prea tare.

Cu cât vom discuta mai deschis și mai aproape în înțelegeri deslușite unul despre celălalt probleme inerente ivite într-un cuplu, cu atât mai sănătoasă și mai fericită ne va fi relația, cu atât mai mult vom simți mulțumire sufletească, doar astfel vom evolua împreună sentimental și sexual, firește, și ne vom ține de mână zâmbind vesel chiar și la o vârstă adultă!!

Articol noiembrie revista Tango

..ori mai degrabă anormalitea ei!

Nu ştiu cum reuşim noi, dar facem în aşa fel încât oamenii cei mai apropiaţi nouă ajung să ne treacă neobservaţi.

Uite..ia gândește-te de câte ori nu ţi s-a întâmplat să te întâlneşti după mai multă vreme cu un cunoscut mai îndepărtat de-al tău, care nici să n-apuce bine să te salute cum trebuie, că ți-a și remarcat eforturile nemâncate, depuse o luună întreagă, pentru a reuşi să slăbeşti cele 2 kg in plus, neobservabile de altfel probabil, pentru o majoritate de oameni cei mai apropiaţi ai tăi, dar atât de extrem de vizibile în acelaşi timp, pentru nişte străini?

Ştiu..ştiu ce vrei să spui acum în încercarea de a te scuza că n-ai remarcat..păi dacă nici eu nu te cunosc, atunci cine să te mai cunoască pe tine??
Păi dacă tu nu observi că eu nu mănânc de-o lună şi c-am slăbit nemâncand atâta cele 2 kg de pe şolduri, atunci cum să m-aştept eu de la alţii să vadă acest lucru?

Așaaa.. reîntorcându-mă la ce voiai tu sa spui dar eu nu te-am lasat sa spui pentru a nu întrerupe o idee bună ce mi se contura prin cap, revenind deci în acel punct, subliniez cu litere de tipar că scuza ta cu obişnuinţa nu prea mi-e credibilă.

„Când stai prea aproape şi mereu împreună cu cineva, este şi normal să nu mai observi permanent toate nimicurile la celălalt”.

Hihihihi..!!..asta voiai să-mi spui, nu? Am ghicit? Te-am ghicit ori nu?
Hai că nici nu era greu, sunt conştientă şi de asta totodată!..daar..să ştii că nu tot obişnuinţa ne ţine departe unul de celălalt în genere, că ea nu ne mai lasă să ne observăm.

Nicicum obişnuinţa mea cu tine şi viceversa nu-i vinovată pentru faptul căă tuuu nu mă mai priveşti curios pentru că te interesează să observi cum mai sunt eu.
..ori pentru că nu mă mai îmbrăţişezi cu atingere seara când mă culcuşesc în pat pe lângă tine pentru a începe un vis frumos şi cald eu în noaptea aia, cu tine neapărat rezemat în mine fizic, dar şi în gând pe de altă parte..ziceam deci că eu cred că nu obișnuința prea multă cu mine duce la neîmbrățișarea ta cu atingere ori că tot din cauza ei nu-mi mai percepi forma atingând-o, ci doar o laşi atinsă din obişnuinţa gestului şi nu a nevoii de îmbrăţişare cu mine seara, în fiecare seară înainte de culcare.

Aici se face diferenţa între noi probabil.

Eu văd dacă într-o seară tu eşti mai obosit sau..vecinul de care nici nu-mi pasă afectiv în vreun fel, pentru că mă uit la voi cu grijă curioasă.
Sunt curioasă să vă surprind starea de astăzi, să vă înţeleg cum v-a trecut ziua de bine sau de anapoda, să observ dezamăgirea sau tristeţea sau fericirea din priviri.
Să văd dacă mai sclipeşte fericirea ori dacă nu cumva a dispărut îmbrăcată în nişte ochi goi ce caută alinare.

Nu obişnuinţa faptului că trăim unul lângă celălalt în aceeaşi casă ne va determina să nu ne mai observăm unul pe celălalt atunci când ne trăim noi viaţa în fiecare zi în casa noastră, trecând-o pe lângă noi nepăsători.

..ci mai degrabă obişnuinţa faptului că ne-am obişnuit să nu ne mai bucurăm unul de celălalt, să ne uităm unul peste celălalt, să ne atingem pentru că aşa ni se întâmplă din greşeală să ne atingem întâmplător şiii..pentru că aşa ne este normalitatea atingerii noastre de cuplu de 10-20 ori 50 de ani, mereu aceeaşi şi la aceeaşi oră întotdeauna şi în acelaşi loc şi în aceeaşi parte a corpului.

Devenim un câine al lui Pavlov unul pentru celălalt la un moment dat, dacă nu mai suntem curioși unul despre celălalt la un moment dat.

O relaţie de cuplu ori o relaţie de prietenie bună ori..orice fel de relaţie care implică sentiment cu emoţional și afect, se creşte de la zi la următoarea zi, mereu cu încă câte-un pic.
Din oră în oră îţi mai dă prin cap un amănunt să i-l adaugi pentru a nu fi cenuşie şi banală relaţia aceasta care pentru tine este atât de importantă..ştii ce zic?
..că vorbesc cam alert şi cam grăbit pentru a nu-mi pierde vreun cuvânt esenţial în explicaţie şi-n argument..şi mi-este teamă ca nu cumva astfel pe de altă parte, să pierd din coerență..mă grăbesc să spun tot absolut, asta-i ideea, n-aş vrea să uit ceva şi să constat după nu ştiu cât timp că ceva-ul ăla pe care nu l-am trăncănit în argument eu astăzi, era ditamai detaliul care contura de fapt ideea principală…

În fine, cert este că aşa cum noi oamenii putem deveni adulţi cu frustrări adunate în parcurs de evoluţie a noastră matură, tot la fel şi relaţia noastră ne poate crește problematic, poate aduna conflicte interioare care ne mocnesc şi lucruri de spus cărora nu le-am găsit însă niciodată momentul să le spunem.. și uite-așa astfel reușim să ne creştem noi o relaţie frustrată şi total defectuoasă.

Un alt argument pentru a întări cele scrise mai sus, ar mai fi şi obişnuinţa asta a noastră de a ne crea obişnuinţe care să ne spună în mod obişnuit că celălalt ori ceilalţi s-au obişnuit să nu ne mai vadă/simtă/atingă/mângâie/iubească.. „Și asta e, n-avem ce face! nu putem schimba nimic, căci așa este normal!”

Normalitatea însă nu este asta! Normalitate este doar ceea ce consideri tu că e normal, ceea ce vrei tu să observi că există, ceea ce-ţi doreşti tu să trăieşti..ceea ce vrei tu să auzi şi la alţii mai apoi că îţi confirmă ceea ce tu preferi să auzi, prin confirmările acestea ale lor bucurându-te apoi că ai dreptate atunci când spui că „asta-i de fapt, da, asta-i normalitatea!”
Dacă te vei înconjura numai de oameni trişti, ai putea crede că viaţa este numai tristă.
Dacă vei ţine aproape numa’ nefericiţi, vei avea senzaţia că nu există fericire.
Dacă bagi în seamă numa’ oameni care nu iubesc, vei spune că iubirea este de fapt un banc.
Și așa mai departe.

..se mai întâmplă câteodată și să căpătăm obişnuinţa lucrului nostru important câștigat cu greu şi să ne obişnuim ușor să-l uităm după aceea în importanță pentru noi.
Să uităm cât am luptat cândva tocmai pentru a ajunge într-o relaţie crescută vesel şi deloc obişnuită cu banalul din relaţia altora pe care-i observăm mult prea obişnuiţi cu (ne)fericirea lor.
..așa de obişnuiţi încât nici n-o mai salută, nici nu şi-o mai îmbracă gros când se schimbă anotimpul cald, n-o mai zăresc când e neliniştită şi anxioasă, n-o mai percep apoi cu risc de pierdut, ci doar cu maxim de risc obişnuit.

Normalitate.

Dacă ne vom obişnui să nu ne mai observăm cearcănele unul celuilalt…ne vom obişnui să trăim şi fără să ne observăm zâmbetul.
Ne vom obişnui totodată şi să devenim nişte leneşi care s-au lăsat înveliţi în obişnuinţa unui trai cât de cât pe-acolo, nici prea prea nici foarte foarte şi care au uitat obişnuinţa înnoirii fericirii cu noi etape de fericire superioare, nedesluşite până acum vreodată.

Şi cum îţi spuneam la început de expunere de lucruri importante pe care ne obişnuim să ni le pierdem considerându-le detaliu, aseară am încheiat o cură lungă de slăbit care m-a secătuit de vlagă şi m-a umplut de oboseală și m-a obișnuit cu foame..!….dar măcar am slăbit naibii alea 2 kg de pe şolduri..că urat se mai vedeau, mă obsedau şi dacă nu le oglindeam cumva, atât de tare mă agasau! ..hihihihihi..! Dar le-am dat jos pân’ la urmă!! Ai remarcat, nu?
Nu-mi stă mai bine aşa mai suplă?
Ia pune mâna să vezi ce mijlocel fără pic de pufoșenie grasă am eu acum! Tralalala..!
Măi, dar tu m-auzi? Sau nici nu observi măcar că eu vorbesc cu tine?
Uuof! Eu cred că s-a obişnuit cu vocea mea atât de tare, că nici n-o mai aude!! ??

Știu că… pentru nimic nu e târziu, niciodată,
aș fi îngerul ce pentru tine-mbracă rochie albă,
ca fiecare zi să ne fie magnifică sărbătoare,
în furtunile negre să ne putem fi unul altuia soare.

Cu tine, sunt convinsă că pot alunga teama,
știu că iubirea noastră e șansa de a ne dovedi
ceea ce știam, dar de curând ne-am dat seama
că am căzut în capcana dependenței de-a iubi.

Capcana-n care inimile noastre vorbesc un dialect,
ce pentru alții, poate-i necunoscut sau poate defect,
unde cerul, fără tine, ar fi de-un gri acerb și imens,
fără stele ce-n zilele toride strălucesc atât de intens.

Eu, fără brațele tale calde, aș fi tremurândă,
aș fi, probabil, mireasa ostilă a singurătății,
de buzele-ți ce-mi măsoară trupul, sunt flămândă,
aș arde și m-aș preschimba-n cenușa eternității.

Cu tine, sunt copacul solemn din a ta grădină,
tu, gardul din jurul meu, ce-mi cântă-n surdină.
Altfel, curtea ar fi goală, pe o străduță pustie,
și-n inima mea ar poposi mereu toamna târzie.

Fără tine, eu aș fi doar un involuntar prizonier
ce pornește pe străzi la vânătoare de umbre,
luminii din ochii tăi, mereu i-aș fi braconier,
iar inima mi-ar bate în bătăi lente și sumbre.

Cu tine, eu văd doar inimi ce credință-și jură
mă simt de parcă din moarte m-aș fi întors,
în fața lanțurilor durerii îmbrăcat-am armură
ca lumea să nu mi se mai pară cu susu-n jos.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Dialectul inimilor iubirii – decembrie 29, 2015
• Il dolce farniente – decembrie 22, 2015
• Dacă-ți sunt – decembrie 15, 2015

Ştii ce mă gândeam că nu prea pot să înţeleg cel mai tare la oameni în genere?
Nu înţeleg cum unii dintre noi preferă să-şi trăiască viaţa în lipsa de libertate personală.

Doar un om liber va fi un om fericit.

Nu poţi fi fericit câtă vreme nu ai libertate şi linişte.
Îţi trebuie să ştii că nu-ţi va ciocăni nimeni pe la uşi ca să te certe arţăgos pentru a fi fericit.
Nu poţi fi fericit zic, câtă vreme trăieşti cu stres care nelinişteşte, care nu te lasă să trăieşti într-un confort psihic.

În altă ordine de idei, dacă tot ai dorinţe şi nevoi care nu corespund cu statutul asumat public în care te afli, atunci de ce să nu-ţi schimbi statutul? Nu-i mai simplu așa decât să-l cari nefericit după tine?
De ce să nu-ţi faci viaţa mai uşoară trăind adevărul vieţii tale pe care să ţi-o şi doreşti să-ţi aparţină, de ce să te tot apuci s-o minţi?
S-o duci din minciună în minciuni din ce în ce mai multe? De ce să formezi un lanț infinit al minciunii de care se te tot agăți mereu cu frică că nu-l dacă nu-l prinzi bine o să cazi în prăpastia cea mai adâncă?!

De ce să preferi să te minţi singur, să faci şi oamenii nefericiţi prin jurul tău, când ai putea să înlocuieşti tristeţea lor cu bucuria altora? Inclusiv a ta?
Ori măcar cu indiferenţă.
Ori cu speranţă de mai bine.
Ori poate..cine ştie cum vei avea noroc să te împiedici de fericire, iar ea să te placă aşa de tare, încât să-ţi rămână împiedicată pentru totdeauna în destin..??

Nu-mi dau seama deloc de ce se încăpăţânează câte unii să-şi mintă nevoile şi iubirile şi cuplurile şi dorinţele şi alegerile.
De ce rămân ei ancoraţi în trecut, de ce nu realizează că au trăit, da, cândva au trăit ei un moment de bucurie şi de sex bun cu o persoană..dar că în acelaşi timp momentul acela nu se va transforma nicicând într-un etern favorabil fericirii lor; pentru că a fost întâmplător şi nu pietricica care a înclinat balanţa în partea pozitivă şi către un viitor statornic în sentimente bune care să le echilibreze un emoţional precar şi nesigur şi labil şi deloc important vizavi de o persoană rămasă totuși străină pentru ei.

Consider că fericirea îţi trebuie aşezată confortabil, într-un pachet frumos împachetat, cu o fundiţă perfect strânsă cât să n-o jeneze nodul înnodat grijuliu şi foarte-atent..și fără graba datorată stresului că te va surprinde cineva când tu ţi-o asortezi în linişte.

E important să ştii exact că-i trebuie spaţiu şi timp pentru a se desfăşura în voie.

Îi trebuie ringul ei de vals, special amenajat şi el, construit modern sau mai tradiţional, aşa cum ţi se potriveşte doar ţie în culori, pentru a-i învaţa vum trebuie ritmul liber în mişcări.

Ştii ce spun?

Ai nevoie de libertate în primul rând pentru a te construi cum trebuie şi pentru a nu te bâjbâi la infinit.
Ai nevoie de un climat de încredere în tine şi în alegerile tale.
Îţi trebuie să ştii exact cam ce necesar îţi trebuie pentru a trăi mereu fără senzaţie de foame ori de sete.
Fără senzaţia de lipsuri, fără nevoia mereu de încă ceva în plus.

De aceea zic că nu-i voi putea înţelege niciodată pe oameni care-şi încătuşează libertatea voluntar.
Care-şi închid şi ochii în timp ce-şi aranjează o cagulă netransparentă pe cap, care-şi strâng mâinile amândouă la spate şi le încuie astfel astfel încrucişate într-un lacăt şi care apoi vor să-şi şi găsească fericirea privind-o în ochi şi atingând-o în mângâiere pentru a-i simţi pulsul potrivit cu-al lor.

Păi cum să vezi dacă te-ai hotărât orb? Şi cum s-atingi dacă n-ai mâna liberă?

Asta nu-nţeleg! Cum să te cerţi că nu ai avut noroc să întâlneşti alegeri potrivite cu tine, câtă vreme nu te laşi liber să alegi?
Iar dacă ai ales greşit şi simţi într-un final că nu ţi-e optimă alegerea, de ce te încăpăţânezi să ţi-o laşi aleasă pe viaţă?
Şi de ce apoi nici măcar nu realizezi cum că ce ţi-ai ales îţi încurcă libertatea?
Libertatea care aşa cum ţi-o tot îngrădeşti îţi va încurca și fericirea?

Aseară am ieşit după multă vreme în club..căci de aici şi ideea pe care-am extins-o azi.
Aseară în clubul în care am ieşit să mă destind un pic după atâta crăciuneală family mai bucuroasă însă suficient de statică, am întâlnit oameni din ăştia orbi, care trăiesc o viaţă încătuşată.
..să-ţi explic de ce: pentru că ei nu se destindeau dansând pe-acolo Bailando cu zâmbet drag în priviri. Ci mai degrabă cu foame şi cu sete.
Erau fugiţi pentru câteva ore de acasă unde nu se simțeau ei fericiţi şi liberi să exprime sentimente bune şi senine, ci mai degrabă unde trăiesc închisoarea vieţii lor.

Ştii cum fac ei in general?
Dau şpagă un colier gardianului pentru a-i lăsa şi pe şi ei pe-afară câteva ore, ca să-şi facă un necesar de shopping ce le va potoli, cred ei, pentru un timp, dorinţa de vals al fericirii şi al împlinirii personale.

Căci asta zic eu că nu înţeleg.
De ce naiba nu dai şpagă toată averea ta dacă chiar trebuie să o dai toată, pentru a-ţi recâştiga libertatea?
Pentru a căuta adevărata fericire??
De să stai să te toot tângui că ţi-o tot fură cineva şi să trăieşti pe-ascuns doar, momentele tale miiici de bucurie când tu ai ai putea să-ți trăieşti bucuria toată?

Cine te ţine legat şi strâns cu lacăt cu mâinile la spate?

Doar tu însuţi! ?
Asta-i ideea!

Tu şi ideile tale preconcepute cum că nu ai fi în rândul lumii dacă ai fi altfel decât rândul lumii.
..în loc să te-nţelegi cu totul şi să accepţi şi să aplauzi faptul că tu ai curaj, chiar ai! să fii altfel.
Aşa cum îţi doreşti! Fără să ascunzi prin tine și despre time nimic şi fără să te sufoci trăind nefericit cum de altfel trăiesc şi ceilalţi.
Aceia care, că şi tine, in loc să aleagă fericirea toată și libertatea, se aliniază cu rândul lumii defectuos şi total nepotrivit cu ei.

Libertatea ne este cea mai importantă.
Libertatea de a decide pentru noi, de a alege pentru noi de a fi fericiţi doar cum vrem noi.

Fericirea are chipul meu. De-abia de aici încolo, după ce am hotărât esențialul, pot să m-apuc să scriu și despre fericirea noastră.

Unde să alerg? Unde să m-ascund?
În vise nepăzite de un muribund?
În puhoaie părăsite de speranță
Ori în șansele deghizate din viață?

Pe care drum s-o iau? Care cale s-o aleg?
Lacrimile mi-au înflorit, acum le culeg.
Iar tu… ți-ai închis pumnul delicat,
Și durerea în inimă mi s-a așezat.
Tu m-ai auzit, dar nu m-ai ascultat,
În visele mele mi te-ai strecurat.
Nu m-ai văzut, deși-ndelung m-ai privit,
Când inima somnu-mi lin și-a dormit.
Cât timp ne ia până să renunțăm?
Cât durează până amândoi cedăm?
De nu mă iubești, dă-mi un antidot
Să las în urmă meseria de copilot.
Eu…mă iert pentru primăvara asta târzie.
Iartă-te și tu, căci această confuzie
Ne-a cauzat doar zboruri tainice absente,
Eu prefer să trăim „il dolce farniente”…

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Il dolce farniente – decembrie 22, 2015
• Dacă-ți sunt – decembrie 15, 2015
• ÎNCĂ MAI CRED – decembrie 8, 2015

Astăzi m-am trezit mai devreme decât în alte dimineţi.
Observ cum ridici sprânceana cu semn maaree de-ntrebare, dar mă voi preface că nu ți-am remarcat ironia deloc subtilă care strâmbă din nas principial ora mea de dat jos din pat în genere.
Tu te culci (mai) devreme, eu mă culc (mai) târziu; prin analogie şi orele dimineţilor noastre au timp diferit, doar că eu sunt împăcată cu faptul că tu eşti genul sculat cu noaptea-n cap, cum eu nu îmi propun momentan sa redevin.
..asta ca să-ți tai macaroana, nu de alta..! Prea mă scuzam eu des și-ți dădeam apă la moară criticii..păi?? Ia zi..!!.. n-am dreptate?!? ?

Și pentru că astăzi ţi-am urmat exemplul din varii motive neînţelese nici măcar de mine însămi, am hotărât să merg la piaţă..tot intră şi-ăsta mic în vacanţă..!
Poate o pofti şi el la vreo banană sau la vreo roşie sau la vreun șoricioi moale, căci tot se taie porcii pe peste tot pe prin vecini.

Observ deodată un copilandru frumuşel pe..Untari să fie?.colţ cu Floreasca??!! ..am nimerit eu oare bine străzile?? ..probabil că nu prea, mereu le cam greșesc.??
În fine, văd pe trotuar un băiețoi care se aşează pe piatra aia rece ce dă în piaţă, scoate apoi îndemânatic un chiştoc din buzunar şiii..îşi aprinde dezinvolt țigărușa.
Dă capul capul relaxat pe spate, închide ochii cu nesaț, se înconvoaie apoi cumva satisfăcut şi scoate fum pe nări precum un om mare aflat în pauza de prânz, ostenit și fiert de muncă.
Trec cu vederea ce-am văzut…doar știi și tu cum se întâmplă de obicei, nu??!
..vezi treburi, dar nu stai să te opreşti la fiecare trebuşoară-n parte pentru a-i înţelege sensul filosofic. Hmm..dar totuși acum prea nu mi-a plăcut ceva..! Întorc privirea pentru a rememora scena desfăşurată ceva clipe-n urmă, în faţa mea.
..și văd din nou copilul ce-și savura nestingherit chiștocul reaprins.

„Ahh!! El e copilul care cerşeşte-aici în colţ! El e.”

Cerşeşte bani pentru ţigări deci..
Aşa face deci. Nu are nevoi de haină călduroasă, nici de mâncare nu-i e foarte foame, n-are frate care-i țipă la sor’sa-n brațe cum zicea! Are nevoie de țigară și atât. Are multă nevoie acum cel puţin, de o ţigară fumată agale în pauza de prânz a semaforului.

Mi-e pe buze de multă vreme subiectul meu de azi, doar că nu l-am dezvoltat cum trebuie până acum de..jenă.
De teamă de a nu părea ipocrizie să extind subiect legat de bani pe care-i ai în plus fără rost, sau pe care-i are altu-n foarte minus și doar din ghinion.

Şi pentru că nu vreau să par ipocrită, continui prin a spune că n-am fost niciodată în lipsuri materiale.
Nici vreo bogătană nu am fost, nu-ți inchipui lucruri ce nu există..!!
Nu te repezi tu repede spre mine să mă pui la colţ, măcar nu înainte de a termina ce am de spus..!

Am avut de mică destul echilibru financiar cât să nu mă gândesc că mi-ar mai trebui încă o droaie-n plus.
Mai exact am trăit mereu suficient de mediu, ori poate..hai să zic..!..uuun pic peste medie.
..foarte un pic!

Ultimii ani mi-au fost probabil mai darnici, mai generoşi, decât m-aş fi gândit eu c-aș avea nevoie.
Am avut, da, de vreo opt ani încoace..şi încă probabil că mai am, juma’ de săculeţ de aur în plus peste cei doi săculeți de arginți, moşteniţi genetic din întâmplare mai fericită poate, decât povestea întâmplată altora.

..că de-aia și ziceam mai dus că mi-e un pic mai peste mână să dezvolt subiect legat de bani și de condiția sine qua non a existenței acestora cu noi împreună pentru a ne împlini fericirea, in care eu nu cred că ne poate fi satisfăcută doar cu bani mulți numărați pe lângă noi.

..de ce am plânge cu tristeţe ceva ce nu ştim c-ar aduce un plus major împlinirii noastre de sine sufleteşti??

Banii ne sunt utili şi ne aranjează o viaţă drăguţă, este adevărat, trăită în confort. Aşa este, într-adevăr.
Nu mă dezic că aș simți eu altfel decât generalul unanim acceptat.

…dar de câţi bani ai nevoie tu pentru a nu mai duce lipsuri atât de trebuincioase, neapărat trăibile ţie, fără de care nu ai supravieţui nici mort?

Hai să ne gândim amândoi..vrei??

Fii aten, te rog..! şi corectează te rog dacă eu greşesc pe undeva ori adaugă dacă omit eu altceva..

Nevoile (mele) pentru supravieţuire sunt:
hrană, apă, acoperiş, mijloc de alergătură pentru a mă mişca rapid spre locuri pe unde am de rezolvat eu treburile, haine ca să nu mor de frig, alte haine ca să nu mor apoi de cald, iubire, mângâiere cu gând bun și cald, grijă de mine..şi încă două-trei-cinci-nouă alte mărunţişuri fără de care m-aş descurca suficient de greu prin viaţă, astfel încât să visez nevoie din ce în ce mai mare de grămăjoare peste grămăjoare de hârtiuţe de bani îngrămădite nou-nouţ.
Bani ce m-ar ajuta probabil să-mi fac trocul ce-mi trebuie mie mereu liniştit şi nu să trăiesc neliniştit și agitat de azi pe mâine.

Buun! Să nu uiţi te rog că eşti liber să mă completezi sau să mă ştergi sau să mă contrazici.. când nu-ţi convine cum pun problema, mai ales că nici nu mă simt cu vreun discurs mai acătării astăzi.

Fac o paranteză necesară, pentru că îmi doresc să subliniez şi să reamintesc că din punctul meu de vedere fericirea ne trăieşte liniar.
Are suişuri, da, ce-i drept poate trăi evolutiv, însă nu are curbe periculoase, nici suișuri și coborâşuri în funcţie de situaţia materială mai multă sau dimpotrivă mai puţină, câștigată în decurs de ani.
Fericirea mai cred că este sentimentul de bine în care te regăseşti fericit în momentele tale fericite petrecute cu tine însuţi în tăcerea de dinaintea somnului liniștit; și mai apoi, sentimentul adiacent adăugat mulţumirii tale de sine, plusul de mulţumire cu tine căci te-am ales să fii partenerul meu care mă completează compatibil şi binevoitor în înţelegeri de sensuri şi optici de viaţă petrecută împreună asumat.

Aici voiam s-ajung.
La momentul în care să te întreb firesc şi paşnic, pentru că nu-mi plac prea tare discuţiile aprinse şi țipate..: pentru ce vrei tu de-aici încolo şi mai mulţi bani decât ai deja? Dacă tot ai destui??
Pentru ce continui tu să lupţi ca să câştigi şi mai mulţi bani? Tot mai mulți? Veniți la pachet cu şi mai mult stres, cu şi mai multă încrâncenare?
..nu te grăbi să-mi râzi în nas sarcastic şi ofensiv, ia-ţi timp de gândire pentru a-mi explica concret nevoia ta cea nouă pe care ţi-o consideri atât de firească în must have, dorinţa ta de înavuţire şi de mărire a unui confort ce se lăfăie suficient de altfel, zic, într-un apartament aranjat dichisit şi vesel, cu o familie sănătoasă şi frumoasă prin el pe-acolo, cu zâmbet curat?
Întins emoțional perfect, la linie! pe sârmă la uscat, călcat mai mult decât perfect la dungă sufleteşte, în ascendent aranjat şi în plan evolutiv de dezvoltare cu sine şi de asumare şi de validare personală.

De acum încolo la ce mai jinduiesti tu, măi? Dacă tot ai de toate?
La ce te-ar ajuta în plus încă un sac plin ochi cu aur, aruncat la întâmplare peste sacii tăi deja plini peste ochi cu-atâția arginţi mulți?!?

Cum?? Măreşti confortul? Aşa ai zis? Hai că nu ştiu ce naiba am, dar nu aud deloc bine..sau poate vorbeşti tu prea încet? Am înţeles eu bine deci?! Zici că dacă vei avea și mai mulţi ani, atunci cu siguranța cei avea tu și mai mult confort?!? Așa crezi tu??..sau ai citit pe undeva vreo teorie???

Cu cât mai mulţi bani ai, cu atât mai mult începi să strici valori și principii sănătoase..de ți le ai însușite deja, firește, păi altfel cum?!?
Cu cât capeți mai mulţi bani, cu atât mai multă ambiguitate-ţi cumperi. Şi incertitudine despre ceea ce eşti deja și-ți place, ori despre cum eşti ori despre ce îți trebuie să devii.
Ce trebuie, reţine! Spun ce trebuie să devii, pentru că ceea ce va fi mai mult decât ceea ce-ți trebuie pentru a-ţi ajunge, îți va fi deja prea mult de astăzi înainte.

Banii de obicei schimbă oamenii cumsecade în oameni mai puţin cumsecade.
Oamenii care au bani cu mult peste nevoia de cât le trebuie pentru a nu trăi în lipsuri majore, au tendinţa să creadă despre ei înşişi că uşor-uşor ar putea deveni Dumnezei. Asta dacă deja nu se observă că au devenit.??

Mereu mi s-a părut că acei oameni cărora le curg norocos câştiguri prea multe prin conturile bancare, nu vor câştiga mai multă fericire, nici mai multă împlinire, deloc mai multă distracţie în plus ori ceva mai mult chef de viaţă, mai multă iubire, mai multă afecţiune şi dăruire.
…ci mai degrabă am remarcat că vor pierde în timp toate aceste lucruri.

Şi ştii de ce?

..pentru că ei nu vor mai şti să dăruiască celorlalţi oameni, de la care vor pretinde însă aceleași sentimente fericite împărtășite înapoi, nu vor mai fi ei deci capabili să transmită emoţie importantă.
..pentru că ei vor uita definiţii importante despre iubire şi despre familie şi și despre împlinire personală, vor renega adevărul fericirii lor de până ieri, sperând să cumpere o bucurie nouă din ce în ce mai mare, care să pulseze din ce în ce mai bucuros; vremelnică însă, nici pe departe fericită mereu așa cum se obișnuiseră să le trăiască și s-o simtă.

..și pentru că ei uită să trăiască pentru ei înșiși fericirea proprie, aceea care-i fericesc, pentru că ei imită un ideal al altora de fericire, care în sine însă nu-i reprezintă personal, în care nu se regăsesc.
Ei vor uita să se trăiască pe ei, vor începe să-i trăiască pe ceilalți.

Mereu m-am gândit că singurul lucru important în lumea asta este doar lucrul acela, singurul lucru cel mai important pentru tine.
Mereu îmi trece prin cap că lucrul meu cel mai important îmi este customizat, adaptat personalităţii mele, idealului meu de viaţă, idealului meu de fericire.
..pe care nu-l voi confunda cu-al tău nicicând.
Nici împrumut nu ţi l-aş cere măcar, deşi astăzi mi s-ar asorta perfect ţinutei pe care mi-am ales-o pentru evenimentul de la ora 14.

Îmi cumpăr hainele din 13 magazine diferite.
Pantofii mi-i aleg cu grijă din vreo 4-5 boutique-uri diferite, pe care le caut bine până să le decid hotărât şi să le hotărăsc apoi de tot a fi potrivite cu mine.
Genţile? De pe la designeri mai ciudăței poate pentru tine, dar adorabili pentru mine datorită unicității lor.

Aşa fac, ori cel puţin aşa cred eu că procedează, toți oamenii cu bani suficient de îndeajuns, încât să nu se plângă de rate la bancă neplătite, suficient de confortabil aşezaţi material încât să nu viseze conturi înmulţite în valută din ce în ce mai pline şi din ce în ce în mai depresive şi din ce în ce mai fără scop în viaţa pe care-ncep s-o simtă ca fiindu-le o luptă de putere.

Ăştia cred eu că-s oamenii fericiţi.
Aceia care îşi sunt îndeajuns în fericire încât să nu rişte vreodată centimetru lipsă din fericirea căpătată deja în viaţa lor.

Oamenii cu mulţi bani îşi uită fericirea.
Nu o mai cresc, nu o mai evoluează.
O vând pe aur mult şi-apoi încearcă să o cumpere înapoi.
Doar că fericirea e idealistă, brambura şi nedoritoare de valori materiale multe, fără rost.
Fericirea este pură, copilăroasă, bună, binevoitoare, lipsită de invidie, creativă, unică, independentă, personalizată, plină de dragoste.. musteşte a senzualitate; ea este nevandabilă, mulţumită că are măcar un câtuşi de puţin al ei decât deloc, fericită că nu-şi doreşte insistent mereu aproape tot.
Fericirea nu numără bancnote, ci risipeşte arginţi valoroși..construieşte clipe de aur, adună sentimente profunde şi emoţii puternice ce nu s-au inventat de vândut în magazinele cu brand, le găsești însă dacă insiști, pe la reduceri, în boutique-uri de designer ucenic.
Fericirea este un clasic în viaţă.
Fericirea o trăieşti cu tine împreună o viaţă-ntreagă până la capăt, dacă-i vei învaţa ritmul adevărat, dacă o vei citi cuvânt cu cuvânt în adaptare proprie şi nu o vei recita în adaptarea celorlalţi.
Fericirea nu se cumpără nicicum, deşi ai putea avea senzaţia că ai devenit atât de foarte infinit de bogat, încât nimeni nu-ţi va rezista ofertei.

..dar fericirea nu o licitezi.
Doar ţi-o alegi şi ţi-o trăieşti în confort propriu necesar emoţional, financiar, afectiv şi drăgăstos.

Câte grame de suflet crezi tu că-ţi cântăreşte ţie fericirea?
Ori..câţi săculeţi de aur crezi tu că-ţi mai trebuie ca să ţi-o cumperi?

..ori poate că nici nu ai nevoie de ea foarte tare, ai luat în calcul şi asta?
Poate că ţi-e suficient de confortabil ca eu să cred că tu o ai, deşi-ţi lipseşte-n fiecare seară de când ai rătăcit-o.
..știu!

Cunoaşte careva vreun om ce are mai multe identităţi dar care, în acelaşi timp, nu se identifica însă cu niciuna? Nu se recunoaşte pe nicăieri pe unde s-a prezentat?
..care, dacă mai și suferă de uitucenie cumva, va sta mereu pe gânduri, două momente-n plus mereu când te va întâlni, îi va trebui mereu ceva timp să se-adune, să-şi mascheze adevăratul EU de care se simte ruşinat că îi există?

Hahahah..nici nu-mi pot imagina cât este de dificil să trăieşti asemenea viaţă tristă şi nemulţumită şi frustrantă.
Nici nu-mi pot imagina, pe de altă parte, cât de anevoios mi-ar fi să am un partener care să-mi mintă realitatea şi care să mă transforme într-un personaj de comedie aruncat neimportant prin vreun cotlon ascuns în melodrama vieții sale.

Există oameni care se mulează perfect pe ceea ce observă că tu apreciezi la ceilalţi oameni.
Există, da, puţini oameni ce-i drept, care au o asemenea capacitate de dedublare, o aşa de multă abilitate şi intuiţie, încât, fără să fie neapărat de o inteligenţă remarcabilă, te pot juca pe degete.

Ştii ce-i şi mai interesant? Că pot juca câteodată o lume-ntreagă pe degete.
..până-i demascat, fireşte..că nu poate ţine la infinit atâta prefăcătorie, oricât de bun actor ai fi, zic, nu-i aşa?!?

Căci oboseşte. Iar dacă nu oboseşte chiar de tot, se va încurca în personaje.
Uită ce ar face Mirciulică 1 atunci când ar lua masa cu Modestia, încurcă modul de reacție al lui Mirciulică 2 când ar da nas în nas întâmplător cu Macho Man-ul, ar începe să bage replică din Mirciulica 4 când va bea un pahar în plus şi ar fi în plină desfăşurare de personalitate închipuită pentru Mirciulica 6.
Sau 5?

Hahahahah..cin’ să-i mai ştie-acu’ pe toţi, măi? Că sunt atât de mulţi, încât nu-i mai nimereşti nici tu cum trebuie la un moment dat..!

Nu-mi dau seama motivele pentru care ar prefera cineva o viaţă plină de atâta acţiune, de maxim de stres şi de şi mai multă nemulţumire de sine permanentă.
Căci realizezi, nu? ce păţeşte sărmanul actor cu roluri multiple, jucând drama vieţii sale la scenă deschisă..!
Îţi dai seama, nu?? ce traume îşi provoacă?
Îţi dai seama, săracu’, cât de înghiontit este de neîncredere pentru că ceea ce reprezintă cu adevărat el, nu reuşeşte să placă vreodată celorlalţi? Indiferent din ce punct de vedere ai privi lucrurile?
Că nimeni, absolut nimeni din lumea asta multă, nu îl apreciază şi nu îl iubeşte pentru ceea ce este el în realitate? Sau ar fi putut fi?

Mă gândesc că nici în oglindă dacă-şi va arunca privirea să-şi aranjeze un păr dormit rebel azi noapte, ciufulit de vreun coşmar, nici chiar atunci, am eu senzaţia, că nu s-ar mai recunoaşte el, sărmanul, dacă s-ar oglindi.

De ce ai opta să muncești voluntar, constant şi riguros la propria-ți autodistrugere?
De ce ți-ai dori să aduni aplauze povestind prietenilor, amicilor, ocazionalilor din viaţa ta..partenerului tău, copiilor mai apoi, despre personalitate de om ce nu te reprezintă?
Care-ar putea fi scopul acestor nevoi de apreciere mincinoasă la adresa ta?
..la adresa unei persoane ce tu ştii categoric că nu eşti şi nici n-ai fost şi nu vei fi vreodată?

Îţi dai seama câte probleme poate avea adunate în suflet un asemenea om care nu se iubeşte deloc, dar deloc, pe sine însuşi??
Nici nu-mi pot imagina câtă tristeţe şi dezamăgire poate trăi într-un suflet atât de stins care se tot reneagă, care îşi respinge dorinţele şi idealurile proprii, nevoile şi necesităţile şi iubirile și sensurile personale.
Îţi dai seama câtă nefericire zace pe-acolo?
Cât zbucium şi freamăt şi conflict interior?
..câte traume pe care din prostie, din necunoaştere, din frică ori din dorinţa de a fi neapărat iubit şi lăudat şi le-a produs singur de-a lungul timpului?

..și spun asta pentru că mie cel puțin, mi se pare cumplit să fii iubit pentru ceea ce nu eşti.
Să fii invidiat pentru ceea ce nu te reprezintă cu adevărat.
Să fii luat în braţe şi să primeşti afecţiune multă pentru ceea ce tu nu simţi cu iubire chiar deloc în realitate.
Mi se pare cumplit să devii un ideal de persoană pentru ceilalţi toţi, un ideal ce are la bază minciuna identităţii tale, lipsa de verticalitate, minus adevăr povestit de tine despre tine nici din greșeală.

Când vei ajunge la performanţa unui EU fals al tău, desenat perfect în reprezentarea oamenilor ce te cunosc, un EU ce ţi-a îndeplinit ţelul de a părea idealul de persoană ce crezi tu că-l consideră ceilalţi a fi un ideal de om..atunci nu vei simţi victoria, aşa cum probabil ai acum senzaţia că ți se va întâmpla.
Nici vorbă.

Atunci vei trăi doar eşecul adultului a cărui viaţă o trăieşti cu adevărat.

Iar asta pentru că atunci, din subconştient vei păși în conştient gândul că ceea ce tu ai construit din tine și despre tine in realitatea ta reală, nu este îndeajuns și pentru restul pentru a te iubi și pentru a te aplauda la scenă deschisă așa cum pare că-ți dorești.
Atunci vei trăi înfrângerea, şi nu victoria.

Pentru că nu tu eşti omul acela mişto, idealul de om; tu pentru tine, acolo unde-i cel mai important să fii mirabolant, vei rămâne același tu; plus înc-o mască adăugată măştilor tale frumos colorate.
Care nu-ţi reprezintă sufletul, nu te reprezintă deloc. Care este doar o închipuire a unui sine ce nu există.
..pentru tine însuți vei fi mereu același, repet : un nimeni, un neimportant, un om ce nu se place și care se dezice de propriul EU.

În plus şi peste toate astea ce le-am discutat deja, de cele mai multe ori se-ntâmplă și mai rău de-atât; se petrece o dublă înfrângere, un dublu eşec.
Şi ştii de ce? Pentru că, cel mai probabil, idealul plăsmuit de tine în imaginație, doar tu îl consideri a fi vreun ideal.
Pentru noi restul, el nu reprezintă în percepţie decât un papițoi..care nu ştie exact pe care parte din lume se trăieşte.
Un papițoi care te-mbracă, despre care nici n-ai ce să discuţi prea multe, căci „minte şi când respiră, frate, este un mitoman notoriu, care se ..La Mircione te referi, nu? Hahahah..Doamne fereşte!! Stai jos să-ţi povestesc una despre el..hahahah..!..o să mori de râs..zici că nu-i adevărat, jur!! ??”

Păi nu-i adevărat nimic din el, da!
Azi e snob, mâine e fermecător..poimâine încalță modestia.
Tot azi de la jumătatea zilei începând, nu mai e soţ, devine amant, nu mai e înfumurat devine sociabil, îi piere pragmatismul căci el de fapt este poet; apoi nu mai e nici amuzant, ci..”
..mmm..! Dar ştii ceva?
Amuzant chiar că n-a fost vreodată.

12. Gânduri la ceas (ne)fericit

„- Iartă-mă, draga mea, ştii că de-obicei nu întârzii, a fost azi însă un trafic in-fer-nal! Jur!!Doamne, dar ce mă enervează acest jur care mi-a intrat în tot vocabularul! M-a invadat, juur!! Uite și tu..jur..jur..! Zici că altfel n-aș avea credibilitate..!! ? Oooo..!..dar ți-ai comandat vin? Roşu? Tu?!? WOW ! Dar ce-ai păţit?! Vă rog mult, daţi-mi şi mie un Sauvignon Blanc cu gheaţă separat, evident!!” spun, aşezându-mă pe grabă încă la masă, unde deja mă aştepta, de fix opt minute, o prietenă de-a mea, Carina.

„- Hello! Păi ce să zic, în ultima vreme mă avânt mereu spre un pahar, Adina! Sunt din ce în ce mai down..din ce în ce mai anxioasă şi mai depresivă şi fără niciun chef de dat jos din pat dimineaţa. Nici la sală, dacă poţi să crezi, nu mai ajung! Nici la solar, nici la piaţă, nici pân’ la magazinul din colţ nu mai merg, mi-e greu și să mă gândesc că trebuie să dau o fugă, că n-am pâine. Aaah! Să nu spun că nici nu mai gătesc măcar!”

„- Dar de ceee? Măi, tocmai tu..! cea mai expansivă şi mai plină de viaţă, din toată lumea asta mare? Hai, măi, wake up! Care-i problema? Ce s-a întâmplat? Ultima dată când ne-am văzut, erai chiar fooarte bine, în comparaţie cel puţin cu ultimele..ultimul an, să zicem! Uite, btw..vineri ieşim cu toţii pe-undeva. Nu știu încă unde. Ce zici, veniţi? Forever young/We want to be forever young..!”

„- Ce să venim, frate! Unde să venim noi? Nu observi că nu mai venim pe nicăieri? Că vine doar el singur, de ceva vreme?
Nici n-ai idee cum s-a transformat de tare!
Dar nici nu-l mai recunosc..!
Zici că a căpătat altă identitate, zici că nu mai formăm un cuplu.. zici că-i alt om!
Iar vizavi de mine? Eu nu mai exist pentru el. Goală să fiu, cea mai foarte goală dacă m-aș plimba pe lângă ochii lui holbați genetic, golicică toată eu așa dacă mi-aș..despărți obloanele, că tot impasibil ar rămâne. Chior, mai degrabă. Orb.
Se uită prin mine..iar dacă este obligat să mă treacă cu vederea, sau să-mi răspundă la ceva sau..orice, îmi trânteşte nişte ochi seci şi goi şi mormăie o silabă, neinteligibil. Jur! Na..! Și eu acum cu jur-ul ăsta-al tău, e molipsitor pare-se..!
Am început să stăm numa’ separat, să mâncăm separat, să gândim separat, să existăm separat, să ieşim separat, să zâmbim separat..să mai adaug??”

„- Ehh!! Carina, întotdeauna a fost aşa la voi. Sau bine, da, exagerez, nu te război cu mine acu’..! Exagerez doar pentru a înţelege tu mai bine cum sunteţi voi percepuţi de către noi ceilalţi! Hahahah..! Daaarrr, asta nu-nseamnă că nu observăm de asemenea şi cât vă iubiţi de tareee!! Tralalalalalaa..dar ce-ţi veni, măi, astăzi?! Din senin așa?!?”

„- Ha-Ha! Nu mă binedispui deloc, nu te mai chinui..şi, printre altele, niciodată nu mă amuzi când te prosteşti. Iar asta, ca să știi, i-a spus şi Radu, tot printre altele-mprăștiind eu vorba, fiică’mii; că eşti de-a dreptul enervantă cu PamPam-urile tale ori tra..la..la-uri ori ce mai inventezi tu mereu.”

„- Ahhaahahah..! Pe bune?!? În ce context să vorbească ăsta mic al meu cu aia mare a ta despre imaturitatea mea? S-a plâns de mine? Sau? Ce are el cu infantilismul meu delicios, preeeezent doar câteodatăăă..?!?”

„- Şi asta-l enervează! Că lungesti cuvântul! Îl onomatopezi aiurea.
Habar n-am contextul…ţi se pare important? Eşti enervantă şi-atât!.. şi nu mă binedispui când te prosteşti aşa în momentele mele critice.
Sau ale lui fi’tău.
Mă rog, cert e, ca să mă-ntorc în discuţie, cert este că sunt nefericită.
Foarte nefericită sunt. Ăsta s-a făcut şi-un mare mincinos pe deasupra, cum iarăşi, nu era. Doar ştii şi tu..!”

„- Mda, ştiu. Altceva te-aş întreba eu însă, şi sper că vei fi şi sinceră tu acum.
Căci altfel nu găsim soluţii şi nici răspunsuri, întrebărilor tale. De câtă vreme nu mai eşti tu fericită?
Ai idee? Fii atentă, hai să facem un exerciţiu de memorie, ce zici?! Intri-n jocul ăsta?!?
Răspund şi eu cu tine- odată, dacă ţi-e mai simplu aşa!”

„- Şi asta mă mai irită la tine, frate! Jocurile astea ale tale, cu pune-ţi întrebări, răspunde-ţi singură la ele.
La ce naiba mă ajută asta? Ştiu perfect ce vreau, Adina! Vreau să fim cum eram.
Să ne-ntoarcem în timpul când eram fericiţi împreună, când ne bucuram des unul de celălalt, când făceam sex pe holul blocului, când.. ”

„- Ei, nu mai spune! Aţi făcut voi asta? Really? Şi când spui seex, să înţeleg fix acel sex?!? Actul acela de împreunare foarte fizică?!? Daaa??..Hihihiihii..!!”

„- Da, ce spun ia motamo! Am făcut sex pe holul blocului cândva.
Într-un luminiş altcândva, când ne-ntorceam de la mare..mamă, dar ce tare a mai fost! Mmm..mi-e dor de clipa aia. Rău. De feeling-ul de-atunci. De zâmbetul meu şi de îmbrăţişarea lui caldă. Mi-e dor cu totul de noi!”

„- De când?”

„- Demult, asta zic..asta-i ideea. Acum doar mi s-a accentuat starea negativă, nu mai am speranţe într-un noi deloc, nu îl mai simt fericit că îi exist acolo, că respirăm în acelaşi pat.
Nu mai simt nimic din partea lui, decât că fuge de mine.
Iar de vreun an, cred că un an, da..sau poate și mai mult să fie, dar nu conştientizam eu?!? Nu mai ştiu, nu mai ştiu nimic..şi nu mai vreau nimic. Chiar nu cred că mai vreau nimic.”

„- Exagerezi..prea exagerezi! Mircione al tău a fost dintotdeauna un făţarnic, ce naibii?!?.. un om cu măşti, un..un muieratic.
Iar noi am mai purtat, măi, discuţia asta..ori ai uitat?
Cu diferenţa că atunci, într-adevăr, îi luai apărarea, te războiai cu noi toate pentru el..ne certai, ne contrariai într-un stil de aproape ajungeam să vorbim singure câte trei zile pe rând fiecare, despre cât de spălat ţi-e creierul şi despre cum trăieşti tu realitatea ta fantasmagorică. Hahahah..! Mai știiii?? Prelungire de vocală. Ador prelungirea vocaleeelooor! PamPam!”

„- Mda. Eu o urăsc. Dar acu’ trec peste, fă-mă să-nţeleg exact, te rooog mult!!”

„- Hahahah!! Bravo, pas înainte, zic! Îmi place! Deci, iubita mea, Mircea al tău este un grobian. Un misogin şi-un prefăcut. Și-un mare mincinos. Cel mai foarte mincinos pe care-l cunosc eu cel puțin.
Nu ştiu cum de nu ai observat toate astea pân’ acu’..mai ales că noi am tot insistat să-ţi şoptim una alta, să-ţi arătăm cu degetul chiar, că lucrurile nu-ţi stau aranjate cum trebuie..dar ce făceai tu când noi băteam un apropo așa de evident?
Extrem de pe faţă, când mai aruncam noi una-alta, mai ţii minte ce replici aveai??
Iritante şi agasante şi certăreţe, ofensive..?!?Prelungeai vocalele! Ca să-nţelegi cât de tare mă zgâriai pe la ureche..hmm!
Şi din păcate, iată cum ai ajuns la apropo-ul meu!!
Asta zic, Carina, căci dacă mă ascultai un pic, dacă ne credeai o fărâmă..nu ajungeai acu’ să-ţi plângi viaţa trecută brusc de la prag de fericire către tărâm de depresie.
Ştii ce-i mai rău? Ştii ce mă enervează şi mai tare? Că nu lupţi, frate! Că nu te mişti de-aici! Că nu te tragi de mânecă să îţi revii! Ce naiba?! Că îmi tot spui de luni bune că nu ţi-e tocmai bine!”

„- Ştiu ce vrei să-mi explici..off! Te cunosc atât de bine..! Doar că eu strig „ajutor” acum..! Ajutooor..! Lasă morala şi întinde o mână cu soluţii în situaţii de criză!!
Eu cred c-aşa-i prieteneşte şi mai mult decât să foloseşti tonul ăsta țâțos şi inutil.. Ce naiba mă fac?! Cum să procedez? Ce să schimb? Cum să-i aduc reîntoarceri de sentimente iubiroase? Cum să-l trezesc din visul lui actual de viaţă minunată trăită minunat doar fără mine?
C-aşa pare că vrea.
Să nu mai fim, să fie el şi să fiu eu.
Doi oameni separaţi de statutul nostru de-mpreună!
Păi ştii ce face lately?!? Ai idee ce-mi face şi cam ce mă obligă să suport?
Ba şi mai mult, să înţeleg?
Vrea să fiu o soţie aşa de cea mai extraordinară, încât să accept să fie el mereu departe de casă. În delegaţii permanente să stea el plecat. Păi ți se pare firesc?!? Zi și tu..!
Că..cică i s-a schimbat şefu’ şi are acum noi atribuţii în firma de rahat în care muncește.
Atribuții de însoţitor al străinilor prin cluburi, la cine târzii trebuie să fie tot el prezent mereu, la naiba..!..în plus, ce crezi?!?
Are datoria mai nou de a aduce şi hostesse pe la meselor lor..!
C-aşa-i şi normal, de altfel..căci aia vin pe-aici să se distreze.
Iar el e entertainer de alalteieri.. asta pe lângă delegaţii, repet!
Pleacă câte cinci zile din şapte.
Câteodată şase.
Nici nu-ţi imaginezi ce coşmar trăiesc, Adina! N-am spus nimănui până acu’, de jenă.
Ruşine că am ajuns aici, ruşine că m-am lăsat minţită și manipulată atâta vreme…”

„- Doamne fereşte! Dar cum, măi, să nu ne spui?
Dar de ce să stai tu încărcată cu atâtea lucruri nevorbite?
Dar..nu mai are importantă, de fapt!
E bine totuşi că na!..astăzi te-ai deschis! Rezolvăm, stai liniştită. Găsim soluţii. Aranjăm treburile cu siguranţă, ai încredere..cum trebuia să ai demult. Deci, hai să scriem ecuaţia cum trebuie..câte necunoscute-avem?”

„- Mai doriţi ceva? Un pahar de vin? Două? Unul roşu, unul alb?
„- Perfect, da! Mulţumim..!! Ah! Şi dacă aveţi un pix şi-o foaie?! Se poate?”
„- Sigur!”

– Bun, fii atentă!
Prima eroare în care te afli: întoarcerea în trecut.
Dorinţa/nevoia must have-ul tău de clipe trecute frumos şi fericit, petrecute împreună într-un trecut îndepărtat în care pare că te laşi ancorată în imaginaţie şi în retrăiri şi în vis de voi doi.
Uită asta.
Uită cu totul, dacă vrei să nu fii şi mai dezamăgită, şi mai supărată şi mai fără speranţă de-aici încolo..”

„- Ce vrei să spui? Spui că divorţează? Că ni s-a terminat timpul împreună? Că are pe altcineva? Ştii ceva şi nu-mi spui?!? Dar te rog, te rog din suflet, zi-mi cinstit tot. Tot ce nu ştiu eu şi ştii tu ori voi ori toată lumea..!”

„- Nu! nu ştiu nimic. Ți-aş relata cu lux de amănunte dacă aş avea habar de ceva..! Sau nu ți-aș spune nimic, căci nu văd rostul enumerării unor detalii ce te-ar face să suferi și mai tare. Ce ți-ar adânci depresia și tristetea și anxietatea. Dar ți-aș bate probabil un apropo care să-ți deschidă ochii.

Te grăbeşti, n-ai răbdare deloc şi-mi pierd ideile..!
Chestia este că trecutul este trecut.
Rămâne trecut, pentru că a trecut..! PamPam!! Nici nu ţi-ar ajuta să dai timpul înapoi, pentru că nu ai mai înţelege momentele trecute la fel și astăzi.
Astăzi eşti alta decât ieri, nu observi?
Astăzi, spre exemplu, începi să-l percepi pe Mircea cu alţi ochi. De fapt și mai exact, ania acum începi să-l vezi cum trebuie și să-l cunoști cu adevărat. Pentru că el nu s-a schimbat major de ieri, tu te-ai schimbat doar.
Eh..! Uite..! Tocmai de aceea, este important să trăieşti în prezent şi să gândeşti la viitor..pentru că sexul pe care-l ai chef azi, diferă de ăla de ieri.
Azi gâdili deja altfel simţurile, altfel ţi-e şi iubirea astăzi, tot altfel îţi este şi încrederea în tine, ori în voi, altfel percepi, altfel gândeşti, altfel manifeşti. Aşa şi Mircea, firește!”

„- Da, şi?”

„- Păi da, și..fă-ţi tu încetişor în linişte, o listă cu problemele ce te frământă lately.
O listă cu ce te supără şi ce te face să suferi şi să plângi, o listă cu ce vrei în continuare să se-ntâmple în cuplul vostru, o listă cu ce-ţi lipseşte acolo şi ce-ţi place tot acolo.
Încearcă să-ţi aminteşti ce anume exact te-a determinat să intri în starea asta de apatie, care a fost factorul declanşator.
Apoi, gândeşte-ţi toată experienţa cuplului, cu cele multe bune şi cu cele câteva mai naşpa..hahahah..și vezi exact ce îţi lipseşte. Vezi exact ce ţi-a lipsit mereu şi ai preferat să treci cu vederea..vezi cum şi de ce şi în ce mod şi-a manifestat iubirea de tine Mircea în trecut, atunci când îl credeai, şi observă apoi ce nu mai manifestă acum, când nu-l mai simţi al tău.”

„- Nu ştiu ce să zic..nici nu mai ştiu ce metodă să aleg să mă înţeleg şi apoi să ies din criza asta de cuplu în care ne bălăcim naibii de atâta vreme..fac astea, o să-ncerc, dar nu cred că mă ajută. Dar fac, o să încerc…”

„- Şi râzi, femeie! Amuză-te! Îmbracă-te! Machiază-te..! Că zici că nu mai trăieşti viaţa!! Ţi-am şi uitat mimica veselă..eşti numa’ cârcotaşă, mereu acră şi destul de des și neprezentă când ne vedem în grup.
Hai să ieşim în week-end..vrei??”

Am mai stat vreo două ore la taclale.
Într-un final, am clacat..muream de oboseală, picoteam de somn.
Căscaaam într-una, de-mi era şi jenă de Carina care tot mai avea ceva de adăugat la tristeţea ei şi la bocetele ei pe care-mi venea să i le şterg cu mopul de tot şi pentru totdeauna din memorie dac-aș fi avut vreo putere zeicească…!
Trăia singură în doi, ea, asta făcea de fapt.
Se mințea că trăieşte o poveste de dragoste, când ea de fapt trăia un coşmar de ne’iubire împărtăşită.

Mereu am crezut că fiecare dintre noi vedem şi desenăm şi colorăm realitatea noastră în culori proprii. Ne inventăm nuanțe.
Mereu am avut senzaţia că avem puterea să vedem cum suntem noi înconjuraţi de fluturi multicolori ce ne dansează fericirea, care ne entuziasmează bucurii pe care numai noi ştim să le bucurăm într-un anume mod, aparte, cum numa’ nouă ne există.
..și când colo, să fim înconjuraţi de molii care ne ucid strat după strat, încet și sigur, fix cum observă restul toți ce stau pe lângă noi.

Mai întotdeauna am gândit că doar prezentul are valoare în adevăr despre noi, că doar prezentul ne trebuie să ne existe în statut de realitatea a mea. Prezentul privit prin ochelari, dacă vederea ne este mioapă.

Şi ştii de ce? Pentru că am observat în timp pe lângă mine, oameni ce uită să se mai privească prin profund, oameni ce şi-au văzut dorinţa împlinită, iubirea găsită hotărându-și-o apoi eternă, fericirea a luat şi ea astfel contur..şi s-au mulţumit că le-au avut în braţe pe toate cele astfel, trăind mai departe doar cu senzaţia de linişte şi pace şi armonie şi bucurie şi cuplu şi dragoste.
Ce nu mai sunt. Ce nu le mai respiră.
Ce li s-a ofilit.
Au prins şi mucegai de cele mai multe ori.

Nu mi se pare firesc să rămâi ancorat în amintiri de bine, ci mai degrabă să continui să fabrici amintiri noi, tot mereu noi cu tine cel de azi. Care poate că nu mai eşti fericitul împlinit de ieri.
Care poate nici măcar ieri, nu prea aflasei despre tine cum că trăieşti un compromis doar! doar atât..! De fericire!

Eu mereu stau şi mă gândesc despre mine azi. Ce-mi lipseşte din ieri?
Ori..ce vreau în plus mai mult decat mi-am dorit ieri?
Pot înnoi c-un strop măcar, fericirea mea de astăzi?
Ori ajung să mi-o îmbolnăvesc pe veci?
Cronicizând nefericirea?!

De-ți sunt vioară acordată-n perfectele ei cuvinte,
cu coardele-ntinse, vibrând cu-arcușul ce nu minte,
cântă-mă, fă-mi inima să zboare, să mai spere,
să curgă adevăruri prin sânge, dar și mistere.

De-ți sunt femeia ce bate cu iubirea-n al tău piept,
caută-mă sub coasta stângă, eu acolo te aștept.
Mă-ncalț cu zâmbetul tău, pe cărări să mă poarte,
știindu-mă-n pălmile tale, nu mi-ar fi frică de moarte.

De-ți sunt ziua de Mâine de care te-ai temut Ieri,
fă Azi ceva. Scrie-mă-n suflet, iar inima de mi-o ceri,
voi ști că viitorul ne va fi o minunată încântare
și nimic nu e-ntâmplător. Viața-i o binecuvântare!

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Il dolce farniente – decembrie 22, 2015
• Dacă-ți sunt – decembrie 15, 2015
• ÎNCĂ MAI CRED – decembrie 8, 2015

11. Împreunare de trupuri. Împreunări de minte.

Azi m-am trezit cu un gram în plus mai mult decât ieri. De chef de viață!
…iar asta pentru că m-am prins de umeri mai ieri alalteieri și m-am zgâlţâit cu putere eu pe mine însămi; din toate încheieturile m-am cutremurat..şi mi-am trântit apoi nişte apă îngheţată peste..picioare..cu milă, ce-i drept, dar..
Eh..!.. mă rog..!! Ideea e că, după ce mi-am dat singură trei palme răstalalteieri, din nevoie de revenire în simţurile mele, ce crezi tu că mi se-ntâmplă?
Nimic.

… gânduri negre-n sus, aceleași gânduri negre şi prin stânga, tot alea prin dreapta..; şi în jos de mă gândeam, tot într-o întunecime mă adânceam! ?

Și pentru că-mi trebuia cumva tonul vesel înapoi, aerul bramburit care este-al meu și doar al meu..atunci, am decis înţelept ca in fiecare dimineaţă să-mi adaug câte-un gram de chef de viață nou, care să-mi împrăștie puțin câte puțin norii rostogoliți confortabil, deasupra capului.

.. gram plus iar un gram, cu înc-un gram ce ni se-alătură timid și el..aproape că am reușit astfel, să-mi adun la loc greutatea mea necesară de fericire.

..în momentul în care îmi relaxam căscatul de-abia trezit din somn, dintr-un reflex mai lenevos ce mi se-ntoarce în mod natural și el..țâr-țâr! ..țââââr!!
Dar cin’ să fie la ora aceasta din dimineață?
Înghesui ochii în vizor, şi-o văd pe Ea.
Ea e una dintre noi, într-o paranteză ducând vorba, dar având în vedere subiectul delicat ce îmi urmează, de data aceasta, nu mai povestim cu nume și cu tot detaliul în amănunt.

„- Adina, nici nu-ţi imaginezi ce am păţit aseară..! Sunt derutată complet. Şi bulversată. Şiii..și uite!..nici măcar şosetele acestea n-am fost in stare să mi le pun cum trebuie la pijama..offf!”

„- Heii..dar ia opreşte-te şi explică de la capă..de la început, pardon..! Calm şi la obiect, ordonat și liniştit şi raţional, fără lamentări adăugate printre cuvinte, pentru a înţelege și eu de ce ai faţa asta scursă și-atât de vrășulită!
Plus şosetele neasortate cum trebuie..!! Hahahahah..! Ea – aşa o să-i spun de aici înainte, să nu ne încurcăm cu nume noi, în regulă aşa?? – hai că asta-i chiar foarte tare… cum să pui tu şosețele bej la pijamaua delicată de un bleu atât de pur? Hihihihihihi…!”

” – Stai să vezi..deci, vine ăsta-al meu aseară acasă, un pic cam afumat.
Mă rog, eu deja eram întoarsă şi iritată, pentru că era 12 noaptea..ba chiar 12.35 dacă nu mă-nşel, iar el nu apăruse și nici wapp nu răspundea. Și, cum îți spuneam, ajunge acasă într-un final, afumat şi fooartee binedispus sexualicește, impunător; din ton m-am prins deja că este cam încins şi că nu-mi va merge scuza cu ‘migrena’ în seara asta. Off..!”

„- De ce migrenă? Dar chiar mă-ntrebam cine şi de ce ar refuza regulat un orgasm ce i se-aşterne la picioare binevoitor, invocând copilărisme de-astea.
Dar ia zi şi mie, că mor dacă nu aflu, de ce, frate, o daţi toate pe migrene? Dar nu vă place chiar deloc? Ori va displace atât de tare încât..”

„- Ahh! Adina, asta extindem altădată, te rog! So..nicio migrenă, dansul pentru el satisfăcut, eu nervoasă şi mai şi..şi ce, dar ce crezi că urmează?? Ceva rău, rău..rău de tot!
La ţigara de după, pachetul de după mai exact, îl apucă confesiunile; nu-mi dau seama de ce, căci eu mereu i-am spus că NU! și NU! şi absolut foarte NU mă interesează toate discuţiile lor libidinoase de pahar..!!..dar cin’ să mă asculte? Cii-nee? Nimeni, Adina. Niciodată. Că mi-am dat seama clar, acum, că niciodată nu mă ascultă şi nu mă înţelege nimeni pe mine..offf!

„- Dar eu ce sunt?!?! ..gata..gata, linişteşte-te..! Şi? Zi! Ce ţi-a spus??”

„- Păi mi-a spus, ufff..! mi-a spus că a venit aşa de incitat acasă pentru că a povestit un cretin dintre aceia, cum şi cât şi unde şi în ce poziţie şi în ce..că mai zic naiba una acum…!!..şi-a tras-o el cu a lui şi cu încă una..! Auzi, frate, ce-mi spune mie ăsta sperând să mă „excite” el din nou..!..ha! Altă migrenă dusă şi ea pe Apa Sâmbetei..! În aceeaşi zi! Ha! Zi şi tu..! Offf!”

„- Wow! Cine, măi? Care-i din ei? Acu’ sper că-mi spui tot și nu mă laşi..sau așa sper măcar!” adaug indignată-n gând, roasă pan’ la degetul drept mic de la picior de curiozitate multă, ce suspina întrebător, cerşind un nume.

„- Nu-ţi spun, că n-am întrebat dacă-i secret ori nu şi nu vreau discuţii..ştii cum sunt ăştia, mai rău ca și femeile..! Ai naibii prostălăi, că mi-l prostesc de tot şi pe neghiobul meu..! Offf..!”

„- Oricum aflu, stai liniștită..! Revenind, deci, că tot nu înțeleg, care-i treaba de te-a supărat atât de tare, de zici că ţi-a tras o ciufuleală careva? Ori că nu ţi-a luat al tău cadoul de Crăciun..!!! Chiar, ai vreo doleanţă anul ăsta? Căci „Jingle Bells, Jingle Bells vine pesteee noooi/ alergând cu pas grăbit peste munţi şi zori..! PamPam!”

„- Zări! Nu zori! Cum adică nu-nţelegi? Păi apoi a trântit o privire către mine, masculină și fără (ne)întrebare, mai degrabă urlând o imperativă: ‘Ne tenteaază şi pe noi, zânâca mea, nu este-aşa?? Iubirea mea frumoasă..! Îmi pregăteşti şi mie, nu?? o surpriză femeiască?? Hohohohoho..!!’ adaugă şi-un grohăit pe final. Bleah..! ‘Curând mă vei surprinde, nu?!? Iubita lu’ iubitu’ tău..!”

„- Iar tu?? Tu ce-ai răspuns? Uuuuu..! Te-ar tenta? Te-ar gâdila un pic prin simţuri o emoţie nouă și destul de foarte mult provocatoare? Ori ţi-ar multiplica migrena, mai degrabă? ? Auzi..Ea, dar tu eşti cam frigidă, măi? Sau mi se pare mie? Că văd că ba o dai cu migrenă ca să bagi refuz disciplinat, ba nu te incită nimic, iar ăsta al tău mai și grohăie, de ceva vrene…! Cum stăm la capitolul sex..??”

„- Te-ai tâmpit şi tu, e clar! Măi, dar sunteţi cu toții razna? Dar chiar nu mai aveţi niciunul creierii pe umerii lor, acolo, cum trebuie ei așezați? Sau ce naiba se-ntâmplă cu voi? Normal, Adina, că nu-mi excită nici măcar..nicicum şi niciunde..! Mai mult decât de obicei! Mă înspăimântă chiar!
Mă terifiază numa’ gândul că s-a gândit că aş face cu el şi cu..oareşcare încă una, un sex sălbatic, împreunat în gemete false şi mincinoase şi răhăcioase şi..cum mai vrei tu să fie ele..! Doamne fereşte! Că aproape mă prăvălesc, mi s-au înmuiat picioarele..nu mai pot efectiv să vorbesc niciun cuvânt! Offf..offf..!”

Eh! Uite cum a vorbit ea încă două of-uri în plus şi nu s-a prăvălit; și nici n-a leşinat.
Doar continuă să se lamenteze şi să hohotească plânsul ce n-avea şanse să se oprească din lacrimi, ce se tooot prelungeau în neștire pe obrajii roșii.

„- Ea! Heiii..!! Ea! Stop!!!” zic.
„- Opreşte-te, că mi-a venit o idee! Cum să scapi de coşmarul ăsta, cum să faci să ieşi basma curată fără să pari o frigidă în reprezentarea lui…deci, fii atentă!!” adaug.

..miracolul s-a produs. Au încetat brusc gemetele de furie neputincioasă şi plângăcioasă.
I s-a instalat uimirea pe fățuca-i de copilă mare, speranţa că, uite-aşa noi două împreună, vom reuşi să facem cumva, astfel încât Ea să iasă învingătoare din Războiul Rece ce părea că i se rătăcea bezmetic prin matrimonial.

„- Ştiam că mă salvezi! Ştiam că o să ai idei bune! Eram convinsă! C-aşa fac şi eu, nu?
Când eşti tu în necazuri..! Tot calm și raționând cum trebuie, te scot și eu din ele, nu??! Ia zi, ce-ai gândit? Cum?? Cum rezolvăm??”

„- Zic aşa: uiţi pentru moment discuţia ce-ați discutat-o ieri, căci dacă o vei redeschide, vei degenera conflictul..!! Dacă încearcă el vreo amintire de subiect de trio’parteneriat din ăsta deranjant sexual, zâmbeşte!! Și dezvoltă alte treburi ce le ai nevoie să le vorbeşti, să le rezolvi..blablabla..! Astfel, ţi se aşează ușurel sentimentele pașnice înapoi, iar atunci când le vei simţi total nearțăgoase, după prima seară de sex nebun, fără migrene, petrecut între voi doi, dacă va exista!!? la pachetul de țigări de după, rânjind atrăgător, îi spui: ” Iubi, deşi iniţial mi-a displăcut ideea de sex în trei, cu timpul ştii ce? a început să mă incite..! Mă mai vedeai tu aşa de nebunatică?? Mmm?!? Hihihihi..heheheheh..şi din gând în gând, am trecut în alt gând şi m-am excitat toată într-un final, închipuindu-mi o scenă fierbinte, suculentă în cadre total inadecvate și spre deloc cuminți..hahahahah..mă asculţi, iubi?!? Vai!..şi n-o să crezi apoi ce idee bestială mi-a venit!!..1..2..3..șiii spun: să începem cu un bărbat..! Căci prea m-am învârtoșat..mmmm..cum să zic..dar cum să zic și altfel?? Prea..m-am terminat! în visul ăsta erotic cu tine şi cu ..Florinel ( dai şi tu un nume aici, pentru credibilitate).
Jes’, dragule..!!! Nici n-ai idee cât îţi sunt de recunoscătoare, iubi’ meu frumos! Căci împărtășind tu primul fantezia, uite! am prins şi eu curaj să-ţi spun că-i şi a mea; de multă vreme chiar. De aceea am şi avut reacţia aceea nervoasă atunci..de ciudă! Că tu ai avut deschidere, iar eu nu! Uite, şi de asta te iubesc eu atât de mult pe tine!! Eee? Ce spui, iubu’ meu? Sună tentaant?!?”

„- Spun că te iubesc, Adinule!! Yuuhuu.. I love youuu! Și am fugit să-mi pun la punct povestea, căci sincer, aşa cum ai spus-o tu pare un act jucat prost de Comedia dell’Arte..! Really!! Hahahahah..! Te iubesc! Și multumeeesc!!”

Rămasă singură am început să cuget.
Iar. Și ce te râzi?!? ?
..și iar stau şi mă întreb de ce ne colcăie nouă atâtea prejudecăţi prin viaţa asta.
De ce trebuie să ne închinăm de Dooamne ferește! la orice propunere/fantezie..ori ce-o fi ea, ce nu este în asentiment cu principiile noastre privind sexul şi sexualitatea. Și nu numai.

De ce suntem noi atât de principiali sexualicește și de ce nu ne-mpreunăm noi și mintea, odată cu trupul?
De ce nu ne împreunăm şi fanteziile?
De ce le alungăm din cuplul nostru?
De ce nu rostim cum simţim, sau cum am vrea noi să simţim cu adevărat sexul ce ne pătrunde..prin emoții?
Dar de ce nu ne trăim noi sexul gâdilând emoţiile pâna la capăt?
De ce nu ne asumăm şi nu ne validăm noi cu totul, toate dorinţele și fanteziile..??!?
..dar pentru ce motiv să ne punem lacăt orgasmului ce ne-ar aluneca dintr-unul înspre celălalt, ne-ar legăna ușor apoi..uhh! din nou spre următorul..!

Care ne-ar putea zgudui din temelii c-un erotism aparte?

Cert altfel. Cert mai bine. Cert mai înauntru strecurat în noi. Real trăit de noi in doi. Cert mai apropiat unul de altul. Cert împreunați în trup și-n minte și în suflet.

..orgasm pe care să ni-l conştientizăm, să ni-l dorim apoi pentru că ne place aşa de rău și-aşaa de tareee..încât..pfffoa..ce bine mi-a mai fost!! Hahahah! Am și devenit dependent!

Atâta şuvoi orgasmic nou, te-a hotărât pe viață dependent de evoluție sexuală, fără dorință de întoarcere în..atâta neştiinţă, ignoranță și superficialitate, în banalitate..în mediocritate..în..ahhh!! dar ştii ce?
Fireşte că Ea are migrene des.
Cred că are tot timpul, de fapt.
Dacă ăla grohăie, în loc s-atingă şi să..perpelească gâdilând ritmul poveștii.
Și incitând cu fantezia lui de-o viaţă.
..cu EA în rolul principal..!

Măi, ce să zic..păcat!
Şi..va urma! Căci azi n-am rezolvat nimic, am scris un intro lung.
Și doar atât.
Cam trist orgasmic. Și netrăit încă la superlativ.

Daar…va urma.