Mi-a fost atât de dor de voi amândoi,
Simt focul din zarea depărtărilor.
Foc ce arde lângă un liniștit izvor
Și mă-nchide cu lacăte și zăvor.

Mă dor stelele, și mă doare Luna,
Desenez pe cer, ca să mai văd umbra
Voastră, ce dorul meu ades îl purtați,
Ca valul, ce dorul mării îl..sărutați.

Cât de dor de voi amândoi mi-a fost,
Zadarnic căutam eu adăpost
La ușile cerului ce erau închise
Și credeam că îngerii sunt doar în vise.

Am stat și am mai reflectat puțin,
Dorințele-mi sunt balamale de destin,
Vreau elan ce mă-mpinge spre-mplinire,
Și mă iartă de-a fericirii ruginire.

Mi-a fost de voi amândoi atât de dor,
Vă așteptam pe al vieții coridor,
Dar știu că dincolo de azi, e speranța,
Din dramă va câștiga exuberanța.

Mi-a fost atât de dor de voi amândoi,
Lacrimile-mi curgeau valuri, în șuvoi,
Vă scriu de dor, cu dulcele alfabet,
Nu mai vreau în viață mult să preget.

Vreau să trec în picioare peste tot,
Să demonstrez tuturor că eu pot
Să fiu un trandafir ce îmbrățișați,
Durerea, cândva, voi să mi-o alinați.

De voi amândoi mi-a fost atât de dor,
Acum am aripi și simt doar că zbor,
Ca florile de mai, cu al lor odor,
Nu sunt în viață doar simplu actor.

Sunt eu, și vă sărut ochii să nu plângă,
Sunt eu, ce șoapte tăcute vă cuvântă,
Eu vă dau cuvinte pentru a vă hrăni,
Până când, în picioare, voi îmbătrâni.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Dor ce doare – decembrie 1, 2015
• UN DOMN ÎN PLOAIE – noiembrie 24, 2015
• Dansează-mă un tango! – noiembrie 17, 2015

Un gând, o speranță și-un cuvânt

Astăzi vorbesc gânduri.
Chiar am vrut să spun şi-n alte rânduri despre faptul că Sexhibition al meu nu povesteşte întotdeauna, musai şi neapărat, întâmplări sexuale.
Într-adevăr, cu precădere va oglindi experienţe şi întrebări şi răspunsuri şi probleme cu tentă intimă ☺️, ivite în viaţa de cuplu între parteneri, dar câteodată însă, vor fi scrise şi capitole ce nu au legătură cu sexul și sexualitatea.

..cum se-ntâmplă astăzi, când mi-a dat prin cap să spun și-aici că..trebuie, este esenţial şi important să avem grijă când vorbim cuvinte.
Este cu adevărat imperios necesar să gândim cuvântul înainte de a-l spune, chiar şi în momente de conflict ori de tensiune.

Păi zi și tu, ce poate răni mai tare decât cuvântul?
Ce poate produce incertitudini, nesiguranţe pe termen lung, mai mult decât cuvântul? care spune că în loc să iubeşti, urăşti iubirea?
Că în loc să simţi afecţiune, simţi încrâncenare?
Că în loc să îţi doreşti timp petrecut în doi, doreşti să nu-ţi pierzi vremea cu voi doi?
Că în loc să simţi grijă, trăieşti impasibil indiferenţă?

Nimic nu răneşte mai tare decât cuvântul, acelaşi cuvânt în speță, repetat constant, care-ţi exprimă negativ stări pe care celălalt le percepe a fi trăiri pozitive, din perspectiva lui privind desfășurare de viaţă a voastră împreună.

Ştii cum se-ntâmplă ca un cuvânt să devină pumnal în suflet pentru celălalt?
Pumnal ce intră şi iese; şi intră iar şi mai adânc şi iese apoi doar pentru a se înfige mai confortabil în inima celuilalt?

Păi hai să ne gândim în amănunt, dacă ai un pic de răbdare!

Uite cum se-ntâmplă ca tu să provoci suferinţe şi traume persoanei pe care presupui că o iubeşti; de cele mai multe ori chiar o și faci, între noi fie vorba.

Dar nu ții însă cont de faptul că..

…un cuvânt rău spus o singură dată, aduce după el plâns. Suficient de mult plâns şi tânguire şi nopţi nedormite poate, dacă acel cuvânt a fost semnificativ, cu implicații sentimentale.

Ehh! Trece însă lacrima cumva, nu-i chiar dramatic de tăioasă rana la o prima rostire de cuvânt pumnal pentru un suflet binevoitor, ce este pregătit să ierte şi să uite. Iubindu-te.
Trec zile şi reintraţi cumva în normalitatea voastră de cuplu; până când, nu ştii nici tu ce-ţi vine într-o altă zi, şi repeţi cuvântul acela dureros, cu şi mai multă putere în rostire.
Îi dai atunci autoritate, ştii?
Îi dai forţă astfel, reuşeşti să induci îndoială puternică celuilalt, îl pui serios pe gânduri. Începe să simtă deja că..poate ești de fapt stângaci în dragoste, și nu doar în mod de manifestare a dragostei către el.
Pumnalul tău, înfipt cum trebuie de această dată, a prins dexteritate.
Produce bulversări mari; mai grele, mai triste şi mai profunde.
Dar.. linistește-te!!..pot fi trecătoare încă. Momentan; din nou, se vor a fi uitate, parcă nu sunt veridice până la capăt.

Hmm..! Dar tu nu te laşi deloc. Vrei neapărat să convingi cuvântul. Vrei să-l sădești adânc și pentru totdeauna și până la capăt, în înțelegeri foarte exacte, deslușite perfect în explicații vorbite pe ton ridicat, conflictual deja.
Repeţi atunci cuvântul la nesfârşit, îl amintești apoi periodic, înveţi să-l rosteşti cu intonaţia potrivită, îi fabrici o poveste întreagă în parcurs de timp, îi și adaugi sinonime, mai pui pe lângă el pe-acolo şi-un condiment de răutate, dublezi..triplezi astfel șocul inițial.

Răstorni astfel brusc, cu totul, universul omului de lângă tine. Care te iubește. Care devine totodată convins că nu este iubit și nici n-a fost vreodată. Pe care, poate, îl iubești și tu în felul tău. Și ești convins că și el te-a iubit; că încă, poate, te iubește.
Îl întorci cu susul în jus, îl scuturi bine, îl goleşti de zâmbet, îl transformi într-un om tern, fără viaţă în trăiri, fără speranţă de vindecare, fără pansamente pe-aproape pentru şuvoiul de sânge ce-i curge şi-i tot curge, răuri râuri, din rana din suflet.

Nu te-ai fi gândit vreodată câtă putere are cuvântul. Ori cât rănește el pe viață. Ori câte schimbări negative poate produce. Nu-i aşa?

Păi cui i-ar da prin cap cum că..un simplu cuvânt poate crea atâta panică şi gânduri şi nopţi zumzăite, cu somn mereu neliniștit?

Nu-mi vin idei de exemplificat şi mai bine în argument..uite! spre exemplu, când auzi război, ce simţi? Ce stări îţi transmite?
Frică, nu? Panică, nesiguranţă şi aşa mai departe în sensul ăsta.
Eh!..despre asta-i vorba, şi de aceea zic şi insist şi îmi doresc să mă crezi atunci când spun că-i esenţial să îngrijeşti prin cuvinte iubirea. Dacă o simţi, fireşte.

E linişte şi fericire şi dragoste şi viitor şi copii pe timp de pace, nu-i aşa?
…dar dacă ar veni războiul?? Ce zici, s-ar schimba cam multe, nu crezi și tu așa?
N-am mai ști nimic cert despre mâine. Ori poate că nu l-am spera.

Asta zic: nu declanșa războaie în viața omului ce te iubește și pe care poate că și tu îl iubești. E dificil de trăit pe timp de război. Aproape imposibil pentru câte unii.

Va îmbrăţişez cu pace multă în suflet!
Și în cuvânt, firește.

Sub răbdarea, inspirația, dedicarea și empatia unui mentor în educație fizică și nutriție, nenumărate vieți au fost deviatela 180 de grade de la nesiguranță, apatie, despresie și chiar condiții medicale grave. Am aflat discutând cu Mihai Dragomir, profesor, antrenor fitness, specialist anti aging și autor mecanismele renașterii prin mișcare, ca palier spre sănătate.

– Drumul dvs în sport a început prin practicarea artelor marțiale. Ce lecții legate atât de frumusețea sportului, cât și de dezvoltarea caracterului v-au oferit acestea?

-Sportul pentru mine a însemnat, înseamnă și va însemna VIAȚĂ! De copil îmi doream cu ardoare să aparțin unui club sportiv și să devin asemeni idolilor mei de la aceea vreme. M-am trezit astfel visând pe vocea inconfundabilă care făcea să te treacă fiorii atunci când deschidea culisele unei întreceri sportive de orice fel: fotbal, handbal, gimnastica, etc. Nu aveai cum să nu tresari la auzul timbrului vocal care îți inunda mintea și sufletul plin de dorință nebună de a face parte din acel film, acea poveste.
Vă vorbesc despre marele comentator sportiv domnul Cristian Țopescu.
Este cel care a trezit în mine dorinta nebună de a face sport. Sunt unul dintre aceia care au trăit cu adevărat visul de a deveni campion.
Fotbalul și handbalul primau la acel moment, aveam 11 ani atunci, iar artele marțiale le puteai vedea doar în filme. Fiind în necunoștință de cauză în ceea ce privește artele marțiale în România am fost pus în postura de a alege între sporturile mama din acea perioadă – Fotbalul și Handbalul. Sincer să fiu nu prea m-am acomodat cu cei din fotbal și cu fotbalul în general, simțeam că ceva nu este în ordine iar dupa mai multe inițiative ale antrenorului de a mă ține pe banca de rezerve, am hotărât să fac o schimbare: după circa trei luni am cerut să fiu trecut către handbal. Noroc cu antrenorul Piticul (așa era poreclit maestrul nostru de atunci) în persoana lui Anichei Vasile care m-a făcut să văd și să simt că pot, m-a făcut să cred în mine în ciuda neliniștii pe care o aveam. Dintr-un copil blând, suav și temător m-a trasformat într-un fierbător de cafea – el îmi dădea scânteia iar eu fierbeam, ardeam cu adevărat. În timpul dedicat practicării acestui sport (handbal) am avut șansa nemaipomenită de a participa la un antrenament al bine cunoscutului maestru în arte marțiale, Florentin Marinescu, antrenament de pregătire fizica cu echipa de fotbal a Clubului Steaua București. Aveam o idee vagă la acel moment despre o ramură a artelor marțiale de atunci având șansa să practic cursuri de Tae Kwon Do. Faptul că l-am cunoscut pe Maestru a venit la fix, a fost ca o mănușă pentru mine. Un adevărat Maestru al artelor marțiale care venea într-adevăr cu o abordare nouă pe piață, fapt ce a constituit pentru mine o inițiativă pentru viață și pentru mai departe.

– Cum se manifestă o relație armonioasă cu sportul pentru o persoană al cărei program echilibrează activitatea profesională cu viața socială și cea personală?

-Din punctul meu de vedere dar mai ales după o viață dedicată cercetării și studiului afirm că regula simplă a acestei relații este înțelegerea faptului ca la origine suntem oameni și cei doi factori principali existențiali sunt mișcarea și aportul nutrițional. Pentru a beneficia de un mod de viață echilibrat și sănătos, așa cum toți ne dorim, prioritar este aspectul nutrițional care să ocupe o pondere de 80 % iar mișcarea o pondere de 20% în viața noastră. Regula simplă se poate obține doar prin conștientizare (importanța primordială a noastră, a organismului uman), așadar un proces prin care putem să ne asigurăm de sănătatea și buna funcționare a noastră pe mai departe.

– Cum poate fi acționată despărțirea față de sport, ca urmare a unor varii decizii de viață sau a unor conjuncturi nelegate de voința persoanei ce-l practică, astfel încât organismul să nu perceapa schimbarea drept un șoc?

-Ca să putem înțelege acest fenomen avem nevoie de o cunoaștere mai profundă a informațiilor reale și corecte despre sport (lăsând la o parte voința practicantului unui sport, aspect care într-adevăr poate reprezenta un factor important în atingerea unui nivel de pregătire ridicat) trebuie să înțelegem importanța rolului specialistului în materie de sport. Dacă am cerceta cu atenție o să observăm că sportul la origini are ca fundament competiția, întrecerile de tot felul stând la baza relațiilor interumane și culturale atât la nivel național cât și internațional. Mai mult decât atât nu realizăm faptul că indiferent de opțiunea sau alegerea pe care o facem, atât pentru noi cât și pentru copilul nostru, aceasta se dovedește a fi tocmai nepotrivită și ca și consecință se poate manifesta printr-un șoc atât la început, pe parcursul practicării cât și la despărțirea de sport. Aud foarte des oamenii spunând că au făcut sport de performanță, dar câți realizează că de fapt o mare parte au pierdut o groază de timp prețios din viață făcând o alegere nepotrivită, deoarece nu au avut o finalitate concreta … Este extrem de importantă alegerea unui sport în funcție de aptitudini, care trebuie depistate de un specialist, din timp, pentru ca pierderile să fie cât mai mici și beneficiile cât mai mari. Elementul cheie este acțiunea corecta prin alegeri personalizate și nu a unei acțiuni de masă (cu mulțimea). Trebuie lămurit ce înseamnă mișcarea și ce înseamnă sportul. Sportul este o formă de joc competitivă în care există o strategie proprie și complexă după care se desfășoară pregătirea și antrenamentul pentru a putea concura cu alți sportivi, echipe, cluburi sau federații. Aici toți cei înscriși fac același lucru, se antrenează toți la fel, nu există personalizarea sau individualizarea formei de antrenament. Dacă ai aptitudini pentru acel sport atunci ai șanse pentru mai departe. Nu ai aptitudini atunci execuți antrenamentul după propriile posibilități și dotări… Educația fizică este o formă de mișcare ce s-a dezvoltat în școli și instituții și care a avut rolul de a pune în mișcare corpul uman prin diferite tipuri de execiții de gimnastică și stretching. Nu trebuie confundată educația fizică cu sportul – nu sunt același lucru. Toți vor să facă sport dar trebuie să își dea silința să înțeleagă mai întâi ce înseamnă fiecare (educație fizică și sport) și diferențele existente, asta înainte de a face o alegere pentru ei sau copii lor. Educația fizică este cea menită să asigure minimum de conduită pentru întreținerea corporală și menținerea sănătății, și nu sportul așa cum cred cei mai mulți. Sportul înseamnă aptitudini, competiție, performanță. Nu toți cei care acced în sport ating aceste culmi, nu toți pot ajunge performeri, nu toți ajung campioni. Trebuie să vă treziți și să ieșiți din această standardizare, desprinzându-vă de strategiile impuse, păcălitoare. Puteți face pasul către viața reală, găsindu-vă propria indentitate și trăind cu adevărat.

– Pregătirea pe care o oferiți vizeaza inclusiv dimensiunea psihologică. În acest sens, care sunt principalele blocaje ce impiedică dăruirea unei persoane față de sport și ce schimbări remarcați odată ce această relație este închegată?

-În pregătirea pe care o ofer am demonstrat în nenumărate ocazii și cazuri că potențialul psihologic reprezintă cheia succesului și poate avea dimensiuni infinite. Exercițiul, continuitatea, perseverența și prefecționarea îți pot îmbunătăți categoric capacitățile motivaționale atât în sport cât și în viață. Așadar dincolo de bagajul genetic, blocajele care ar putea împiedica deschiderea unei persoane față de sport și de mișcare pot surveni în necunoștiință de cauză, din informații eronate, din neprofesionalismul de care dau dovadă acele persoane care sunt puse să-i învețe pe alții sau să le ofere cunoștințe din experiența lor. Acestea neavând experiența practică de comunicare și pedagogie în domeniu, nu sunt capabile să-i facă pe subiecți să înțeleagă fenomenul din punct de vedere psihic și astfel se produc acele blocaje care îi fac pe receptori să își piardă interesul vis a vis de fenomenul sport sau cel de mișcare. Iată deci că este de extremă importanță existența profesioniștilor care trebuie să dețină și să îndeplinească o multitudine de abilități profesionale, precum cea de pedagog, psiholog, antrenor, terapeut etc.

– Principalele aspecte ce inhibă inițierea unei legături cu sportul sunt fie varsta la care este luată această decizie, fie sedentarismul. Cum pot fi contracarate aceste prejudecăți și cum este introdusă inspre sport o persoana care a facut aceasta alegere, fara a o descuraja?

-Așa cum am menționat de fiecare dată, principalele aspecte ce inhibă inițierea unei legături cu sportul și miscarea nu sunt neapărat vârsta și sedentarismul, ci modul prin care se implementează și se explică, se predă și se traduce … dacă vreți mai simplu …modul prin care se oferă informația, calitatea ei și practica. Este adevărat – cu cât vârsta este mai fragedă cu atât avem posibilitatea de a explora cât mai mult relația directă dintre organismul uman și fenomenul mișcare. Dar la fel de adevărat este și faptul că indiferent de vârstă, și chiar dacă te afli la stadiul de sedentar, nu constituie o problemă inițierea unei legături cu sportul sau cu mișcarea atâta timp cât acest fenomen este dirijat de un profesionist. Indiferent de cât de bune sunt informațiile și cunoștințele pe care le oferim subiectului, fără ca metoda aleasă să fie optimă, aceștia nu vor înțelege și percepe cu mintea lor fenomenul și nu vor putea fi atrași niciodată de o asemenea conexiune și mai ales, ea nu va fi una de durata. Experiența și practica stilului de viață pe care l-am creat au demonstrat clienților mei că se poate chiar și mai târziu, decât niciodată.

– Implicarea dvs în dezvoltarea unui stil de viață sănătos se axează inclusiv pe nutriție, zonă sub care ați scris lucrări și ați conceput meniuri, în care dincolo de a crea rețete, ați supravegheat și structura ingredientelor. Spre ce concluzii v-a purtat acest interes?

-După cum am mai precizat în nenumărate rânduri acest subiect este unul foarte sensibil pentru dimensiunea sa necunoscută și mai mult decât atât pentru importanța vitală adusă existenței noastre. De aici și marea confuzie creată special de anumite persoane foarte importante din emisfera puterii globale. Alimentația fiind elementul de bază, vital pentru întreaga omenire, se află ca și subiect pe un teren minat. Este dacă vreți punctul cel mai sensibil la care omul a fost, este și va fi atins. Nimic nu este mai important în lume decât alimentele. Descoperindu-se acest lucru s-a creat un fenomen de manipulare al maselor devenit astfel cea mai importantă armă din cate au existat. Se spune că suntem ceea ce mâncăm. De-a lungul carierei mele am studiat, cercetat și aprofundat aproape tot ce este existent la nivel de cultură și educație în acest domeniu dorind să beneficiez de o cât mai bună și mai exactă cunoaștere a elementelor nutriționale de bază aflate la îndemâna noastră, care să asigure un aport nutrițional suficient și care să acopere necesitatea funcționării optime a organismului pe tot parcursul existenței lui. Am întâlnit și parcurs o multitudine de studii și cercetări (mai mult sau mai puțin elocvente), am ascultat opiniile mai multor specialiști și oameni de succes, am colindat departe în lume pentru a putea percepe, înțelege și cunoaște atât nivelul de cultură și civilizație cât și tradițiile și elementele de bază nutriționale ale acelei culturi dar paradoxal, nimic din tot ce am întâlnit nu a putut să definească în mod veridic calea cea bună de urmat. Concluzia mea este că secretul stă la baza moderației pe care fiecare trebuie să o aplicăm în ceea ce privește viața de astăzi. Multitudinea de alimente apărute, inventate peste noapte, care fac mai mult rău decât bine, de care în esență corpul nostru nu are nevoie, sunt făcute special să creeze dependență.

Interviu realizat de Diana Șerpoianu

•   Bio
•   Latest Posts

Diana Serpoianu

Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.

Latest posts by Diana Serpoianu (see all)

• Interviu Tudor Andrei – noiembrie 25, 2015
• Interviu Mihai Dragomir – noiembrie 18, 2015
• Interviu Eliza Ene Corbeanu – noiembrie 11, 2015

Mai rămâi!
Și zboară cu mine-n lumea de mister,
într-un dans mândru, poetic și pasional,
simte libertatea-n al tangoului atelier,
dansând sincer, corpu-ți topindu-se total.

Șoptește-mi în sincope, în dulci nuanțe
și mișcări sacadate, cast și elegant,
în timp ce ochii au sclipiri de diamante,
să simt pasiunea-n dansul extravagant.

Atinge-mă-n acest poem cu ritmuri senzuale,
rămâi cu mine sub farmecul spațiului imaginar,
ne pierdem în schimb de semnale, de mesaje,
modificând pașii-n tempo dramatic, teatral.

Pictează-mi necunoscutul pe-ai mei umeri
cu buzele-ți râvnind după al meu sărut,
cu palma ta-ntreagă vreau să m-acoperi,
în visul terestru și nocturn, fă-mă așternut.

Simte-mi nebunia curată-n discursul ritmic,
rezonând, vibrând împreună, să dansăm,
nu privi-n pământ, respiră-mi aerul erotic,
în aceeași piesă doar o dată să mai jucăm.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Dansează-mă un tango! – noiembrie 17, 2015
• Eu sunt.. – noiembrie 10, 2015
• Păcate coborând în Infern – noiembrie 3, 2015

Constat cu stupoare că există o lume între lumi pe lumea aceasta, există printre noi aşa strecurată, o lume superficială şi destul de toxică.
Nu mă obosesc s-o înţeleg. Nu mă implic în a înţelege acolo lucruri. Nu mă distrage în vreun fel de la realitatea în care îmi place să trăiesc, unde mă chinui să rezolv şi să găsesc soluţii.
Nici vorbă.
Altceva mă sperie. Faptul că poate să ia amploare. Faptul că poate influenţa oameni buni, care-şi trăiesc normalitatea cum trebuie, faptul că atâta de puţini oameni au forţă să manipuleze destui de mulţi alții ce nici măcar nu se învârt pe lângă ei.

Ştii ce cred însă, pe de altă parte?
Cred că în mod normal nu poţi însuşi lucruri ce nu le simţi cumva că ar putea fi şi ale tale.
Ce nu te reprezintă chiar deloc.
Cred că nu există să-ţi doreşti una alta, să invidiezi lume, persoane, dacă un pic nu simţi nevoi din viaţa lor strălucitoare în imagine.
Ce pare strălucitoare, pardon! M-am exprimat cu aparenţă de situaţie, şi nu cu feeling circumstanţial.
Cred totuşi că nu poţi dori în viaţa ta momente ce descriu stări de foarte bine, dacă într-un fel nu vezi un ideal în ele.

Nu poţi, mă gândesc, să te transpui în clipe de viaţă memorabile, în sentiment de fericire, dacă invidiezi o mimă a fericirii a celor ce ţi-o imprimă ca fiind stare reală.

Ştii ce zic?
Tu conştientizezi raţional că lumea aceasta mică, plină de oameni mărunţi şi superficiali, nu trăieşte vreun minim măcar de bucurie.
Știi că este numa’ afișată.
Ştii cumva, categoric, că acolo se desfășoară un act dintr-o piesă de teatru, jucată de către nişte actori..uuun pic nepricepuţi, să fim serioşi, în artă, care nu conving până la capăt spectatorul trăirea extraordinară pe care o impune replica în vorbe.

Şi totuşi..vrei, măi tu așa, să crezi că există astfel de momente.
Îţi doreşti să acorzi credibilitate minciunii, din cauză că eşti într-o pasă de timp din viaţă, când nu mai ştii tu exact unde să-ţi situezi fericirea personală. Sau din alte motive.

Şi-atunci preferi să crezi în a altuia.
Atunci, faci loc neîncrederii în tine.
Faci loc temerii că ai putea mai bine de atât şi tu, că pierzi ani importanţi din timpul tău, stagnând în necunoaşteri de fericiri supreme.

Începi să primeşti în suflet îndoiala că eşti bine, începi să crezi că ceilalţi, oricare alţii, ştiu perfect ce-şi doresc cu adevărat, cum să-şi împlinească menirea în lumea asta.

Revin şi spun că mă îngrozeşte lumea aceasta puţină, de oameni mărunţi care-şi cântă nefericirea, ori o dansează în fericiri superficiale.
Mă uit cu stupoare la ei, de departe aşa, şi mă amuză într-un fel, neputinţa lor în a desluşi nevoile adevărate, certe şi reale ale sufletului omenesc.

Nici nu-i condamn vreun pic.

Mă uit aşa doar, la nişte oameni mari, ajunşi adulţi, ce nu apucă să înţeleagă cu exactitate ce priorităţi au, ce necesar le trebuie pentru a zâmbi firesc, natural, pentru ei înşişi şi nu în ciuda celorlalţi.
Nu pot înţelege cum ţi-ar putea fi mai simplu să te trăieşti pentru alţii, decât doar pentru tine însuţi.
Nu pot accepta că există oameni care se împlinesc din invidia altor oameni, mai mult decât s-ar putea împlini prin nevoi personale împlinite.

Mă uit deci cu stupoare la o lume mititică de oameni mici și ei, ce încearcă să creeze imagine de ideal pentru o lume mare de naivi care le cântă struna.
Existăm într-o majoritate, zic, aceia care se bucură de normalitate.
Nu pot înţelege cum există câte unii ce invidiază anormalul, considerându-l un must have, totodată ideal de fericire.
Trist.

PĂCATE COBORÂND ÎN INFERN
de Irina BBota

Doamne! Degetele lumii arată-nspre tine.
Iarna asta veșnică ia-o de la mine!
Suntem vinovați pentru-a inimii neputință,
Adevăru-i camuflat în a noastră ființă.

Căci Tu ești în tot, căci Tu ești în toate,
Fără voia Ta, nimic nu se poate!
Ne atingi ușor timpul în fiece clipă,
Anii se transformă-n cioburi și risipă.

Doamne! Câte mâini spre Tine se-ndreaptă.
Niciuna nu rămâne aievea încleștată.
Nimeni neprivit, sau neatins de lumină,
Pe noi ne atingi întru vindecare și credință.

Trupurile noastre nicicând nu vor fi de-ajuns
Pentru suflete obosite ce caută un răspuns.
Timpul ne atrage către cruda neființă,
Veșnicia Ta ne dă răgaz în amara suferință.

Răgaz să mai trăim viața vieților noastre,
Să ieșim din carapace spre zările albastre.
Ea nu înseamnă simularea morții prefăcute,
În vertebrele noastre rugăciunile-s ascunse.

Suflete surde ce de muțenie se-naripează,
Vin, se duc, și-n fața Ta ei protestează.
Mărșăluiesc tăcuți pe cărări îndepărtate,
Să găsească a rostului vieții lor dreptate.

Degeaba avem mâinile, privirile ridicate
Și ne-nchinăm Ție cu evlavie, solemnitate.
Căci se aude murmurul sufletelor ce pier,
Te strigăm ca păcatele să coboare-n infern.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Dor ce doare – decembrie 1, 2015
• UN DOMN ÎN PLOAIE – noiembrie 24, 2015
• Dansează-mă un tango! – noiembrie 17, 2015

6. Seară de fete

Seară de club! Doar noi, fetele astăzi, băieţii s-au dus la Marco, e nu ştiu ce meci cu România, foarte important.
Suntem toate: Kayla, Mara, Monica şi eu, fireşte.
Am băgat un cap prin Centru Vechi, deşi nu-s mare fan..aglomeraţie, mulţi cască-gură..gură-cască, pardon! sunt obosită..în plus nici foarte acătării nu poţi să te-mbraci că eşti penibilă c-o fustă mai scurtuţă ori cu vreun stil àla Jessica Parker, pe care o ador, de altfel..!

..și ce zici că ne-am oprit la Vintage!?? Şi ce zici că suntem atât de evidente, încât atragem un picuț de atenţie masculină?!? PamPam!

Uitasem feeling-ul acesta, de femeie cu sex-appeal pregnant!
Ori poate ăştia se uită la Kayla?!? Sau la Mara?!? Ori ce zici, dacă aş crede că şi noi, astea măritatele, avem și noi un haz mai câteodată?!?

Mulţi străini aici, prin Centru Vechi! Dar par cu toooții la agăţat!!

„Ce zici, Monicule, băgăm un flirt?!? Dar nu ţi-e dor!!? Hahahah!! Ia uitee..că tocmai ce-ţi zâmbeşte unul..hmmm! Întoarce-i zâmbetul, dar haaaii..!!”

„N-am chef, Adina, dar nici măcar un rictus nu-i dau înapoi! Jur! A plâns asta mică azi-noapte, all night long! Al meu dormea cu sforăit ce îmi foşnea-n urechea dreaptă, ea mi se smiorcăia în stânga! Ba înghionteam, ba legănam!
Am şi vrut să va anulez azi, dar am zis să i-o las şi lui pe cap un pic, că nu mai pot! Prea numa’ eu, tot numa’ eu…doooar eu, mă înţelege careva?!? Nu mai pot, frate, nu mai pot..efectiv!! Plus Loft organizare eveniment, plus o graa-maa-dăă de alte evenimente ce am de pus la punct..de la floricele pân’ la şampanie, de la Dj U-GIN și pân’ la Delia, că toţi o preferă pe ea în ultima vreme! Sau pe Sina!
Mă rog, mi-e greu, nimeni nu mă înţelege, toţi îmi dau de muncă şi atât!”
” Auzi, zice Kayla…am un furnizor mişto pentru flori, aranjamente florale, e bestial! Nou pe piaţă, l-am descoperit printr-un prieten comun blablabla..! Fii atentă! Şmecher rău de tot..! Tipul ăla de are henderson.ro ..! Ştii ce zic?!?
Ideea e că face chestii super tari, dai comandă şi punct! Nu-ţi mai baţi capul..! Ahh..ce-mi scapă numelee..!!”
” Cine, măi?!?” zic.
„Decebal?! Că şi eu lucrez cu el, de când sunt în mutări, acu’!! Pfff..ce dureri de cap am..! Doamnee! Nu se mai termină toate, pe cuvânt!! Nici chef de sex nu mai am! Cad ruptă seara, la 10-11 visez already!!
De el zici?!?”
” Dap, are ceva nou, tot online, imediat..stai că verific..! Gata, uite, ăsta-i, Monicule!
Cu încredere-ţi spun că e super tare..! uite poze cu ce-a făcut lately!..uite..”

” Ia că salvez, acu’! Deeci… florariabotanique.ro ..!
Ahaa..mersi! Hei..darrr..de unde până unde ai tu informaţii de-astea, dragule?!? Kaylaa..ce-ascunzi?!?”
” De parcă n-o ştiţi! Pe bune!! Ea este dezinvolta!! Ha! Iubibila..!!Sexuala..!! Nu ca mine, cuminţică la casa ei!!” adaugă cu aer suficient de urâcios, cât să fie remarcat, Mara.

Între noi fie vorba, două femei mai în antiteză ca şi astea două, mai rar, în acelaşi grup prietenesc.
Fireşte că eu fiind liant, adun şi câine cu pisică, d’apoi două gagici mişto, pe care le ador?!? Hahahah..!!
..eu sunt la mijloc, nici conservatoare foarte tare, nici fluşturatică exagerat, cum sunt ele aşezate liniştit la pol opus. Și Monica și eu, echilibrăm balanţa, zic, pe rând, încetişor.

„Şi?!? Dacă-mi place Decebal şi am ieşit şi noi de două ori, unde-i problema? Prea năzuroasă, eşti azi, Mara, draga mea!”
„Eii..really?!? adaug rapid. Se întrevede vinul roşu pe la un orizont?!?”

…vin roşu, înseamnă că-i cedează, e o vorbă între noi..!?

„Nu! Doar îl recomandam pentru Monica! Nu-s încă foarte convinsă că merg și mai departe, eu cu el!”
„Good to know, Kayla! Mercic! Auzi, Adina, cu Marco ai vorbit de curând?! Ziceaaa..”

Taaa..na..naa..naaa..nana..!
Ta..na..na..na..na..naaaa…”

„.. Domnul de acolo, v-a trimis o şampanie!!” spuse un chelner cu un aer cam timorat.

„Careee?? Cine?!?” se trezeşte și Mara întrebând.

Brusc, simultan, toate ne-am strâmbat spre Mara noastră. Nu ne convine să devină ea, emancipată, ne-am obişnuit să ne tot fie mai în banca ei.

” Dar ce-i cu tine?! Ce-i cu interesul ăsta brusc vizavi de bărbaţi străini şi noi?!? Nu erai în cuplu tu?!? Suficient de foarte îndeajuns de ancorată, că nici masturbarea nu-ţi mai e cunoscută?” arunc eu o săgeată, dată fiind ultima discuţie în contradictoriu dintre noi.

„Cheers!” şi-o văd pe Mara cum aruncă pe gât 2 shot-uri de tequilla.

” Am o perioadă când mă simt cam..urăţică! Nimic nu mi se aşează cum trebuie. Nici haine, nici machiaj, nici..nimiic! M-ajută nițel de moment curtenitor din partea unui bărbat nou!”
„Aşa simt și eu!! „zice Kayla rapid.
” Uuuoff!! Şi eu!” adaug.
” Cheers!” zice și Monica, la unison! Îngrozitoare mă simt..!! O fi ceva viral prin atmosferă?!?”

..ne-a apucat dimineaţa, discutând probleme de femei.
Am ajuns pe la casele noastre, în jur de 4-5 în zori de zi, sughițând şampania primită, de la domnul din colţ, pe care nici nu l-am salutat, dar care ne-a ridicat pe rând în gânduri, stima de sine.
Nu ştim, fireşte, pe cine-a ochit, dar nici nu ne este important.
Auzi, măi, dar bărbaţii ‘or avea probleme de-astea?!? S’or simţi şi ei urâtei, grăsuţi, ridați, ori neiubibili câteodată!?!

..somn uşor..!

Şi mi-am uitat telefonul deschis, am neglijat să-l pun pe silent.
Wapp-ul răsună cu vocea Monicăi; foarte tare:
„Wow! Avea dreptate Kayla!! Mişto botanique! Uită-te şi tu! M-am scos pentru botez!!”

..la 9 dimineaţa!

” Frate, dar tu când domi?!? Dormi, ahh..!! iphone-ul ăsta..” scrie Mara iritată.
„Când o s-apuc!”zice Kayla.
„Cin’ te-ntreabă, măi, pe tine? De Monica ziceam! Hai că părăsesc grupul, mă obosiţi!”
„Nu eşti la sală, Mara, draga mea?!?” zic eu mirată.
” Nu! Mor de somb!! soomn!”

..dau pe silent!! Mă simt prea aţipită şi mahmură…am anulat şi cumpărătura de la Romstal de astăzi, pentru casa nouă în care nu ştiu când ne vom muta.

„..din cauza lor, tot! Dacă nu meargeau la Marco la meci, stăteam și noi liniștite acasă. Uite şi tu în ce hal ne-am obosit…! Mai bine găteam eu frumuşel aseară şi mă culcam apoi relaxată, după ce-l ascultam pe Radu la biologie..! Ce simpl…”
……
„Mami, e 1! Dormi încă?!? Doamneee fereşte! Mi-e foame, mami!! Nu te scoli?!?!!”

Privind-o cumva mă poartă cu gândul spre un melanj între Isadora Duncan, Anais Nin, Luisa Casati și Tamara Lempicka. Urmărind-o, găsesc o atitudine flamboiantă spontană, incredibil de naturală, adorabilă prin candoare și autoironie. Depărtându-ne de fascinația pe care o pulsează prin fiecare cuvânt și gest, ne cufundăm într-un univers feeric din care transpare vibrația gravă a reflecțiilor și tocmai aceste căutări te intrigă să cunosți mai mult și mai mult din Eglantina Becheru. Cum charisma sa aparent ireală nu poate fi captată în cuvinte, iar opera invită să-i fie dăruite noi sensuri prin trăirile privitorului confruntând-o, am dorit să cunosc spovedania artisului față de catharsis, de autenticitatea unei viziuni și mai ales, față de acea nefastă tendință de „raționalizare” a creației.

– În redarea stărilor, a gândurilor și a tuturor altor teme imateriale, spre ce alegorii simți că te poartă instinctul? Există vreun punct în care conștiența intervine pentru a lega respectiva reprezentare, pentru a da un anumit fir logic al metaforei sau efectiv, urmezi această izbucnire creativă?

– Există în filmul Faust regizat de Sokurov o scenă superbă în care doctorul caută sufletul printre mațele, stomacul, ficatul și alte organe dintr-un cadavru. E o scenă care te pune pe gânduri nu atât prin imaginea propriu zisă, ci prin întrebarea pe care o lansează: „Ce e sufletul?”. În general, îmi place să descriu munca mea folosind termenul de „soulstorming” pentru că tot ceea ce fac își găsește rădăcinile în mine, în emoțiile pe care le trăiesc, în durerile pe care le simt cu tot corpul. Nu gândesc prea mult și nici nu despic firul în patru când pictez. Urmez izbucnirea creativă, dar atunci când semnez o lucrare îmi dau seama că tot ceea ce numim noi suflet e o anexă invizibilă a creierului. Să spunem că aici intervine un soi de luciditate care leagă totul.

– Discutând cu diverse spirite creative din diverse arii – de la artele vizuale la eseistică- mi-a fost mărturisită o anumită trezire, o rezervă spontană în procesul de creație, un declic care alterează mesajul impunând o serie de limite, în principiu acel gând păcătos “aoleu, nu cumva exagerez, oi face bine ce fac, ia hai să mai arunc totuși o privire”. Ai trecut prin astfel de momente? Cum te ferești de ele sau cum te gestionezi astfel încât o autoevaluare pertinentă să nu-ți altereze vocea de artist?

– Mi se întâmplă de fiecare data să trăiesc astfel de momente și să am frici, îndoieli, gânduri păcătoase. Și nu e vorba atât despre părerea lumii, cât despre tot ce știai, dar ai uitat din senin. Există un moment în care oricât aș privi o pânză, nu văd altceva decât imaginea din capul meu. Iar ea nu este clară, ține de emoție, de furie, de tristețe, frustrare sau fericire. Atunci nu mai țin cont de reguli, nu îmi mai pasă de tehnici și concepte, curatori și stiluri. E un „je m’en fiche” de care mă preocup abia după ce trec de el. Atunci mă întreb dacă o fi (fost) bine.

– Arta reprezintă poate că singurul teren ce nu doar permite utopii, dar le și salută și le direcționează spre trezirea acestei realități în permanență aflată sub opresiunea temerilor. Cum arată lumea ideală în opera Eglantinei Becheru, acel univers în care plonjezi pentru un refugiu?

– Lumea mea ideală are pereți înalți și ferestre impunătoare, un iz de vechi, de naftalină și tămâie. O lume situată la granița dintre vechi și nou, dintre iubire și devenire. Cred că autenticitatea este o utopie în zilele noastre. Oamenii se străduiesc și chiar sunt nevoiți să se transforme în altceva decât ceea ce sunt, încât universul spre care mă aplec în speranța că îl pot atinge cu pensula este unul al fragilității, al libertății, al tuturor posibilităților.

– De ce tematici și priveliști fugi?

– Fug de reprezentarea realității vizibile. Nu răspunde setei mele de cunoaștere și nevoii „biologice” de absolut. Mai fug de ceea ce consideră oamenii frumos, bun, normal. Pentru că există doar în mintea lor.

– Portofoliul de artist îți este întregit de superba experiență a îndrumării celor mici în primii lor pași în pictură. Cum arată de fapt expresia creativă neviciată? Ce inconveniente aduce rafinarea penelului? În același timp, cum întrezărești primele semne ale tăierii inerente a aripilor, în principiu prin eterna dojană a părinților “bagă-ți mințile în cap, vezi-ți de matematică, nu de mâzgălit”?

– Da, ai folosit cuvântul potrivit: superba experiență. Pentru că e copleșitor să vezi cum gândesc copiii și ce dimensiuni poate căpăta dialogul artistic purtat cu ei. Poate că expresia creativă neviciată nu are întotdeauna o formă estetică ce te impresionează, dar mai mereu are o poveste ce șochează. Rafinarea penelului presupune (in general) inversarea acestor două elemente: formă din ce în ce mai plăcută, dar golită de sens. Frumusețe epidermică. Am întâlnit și părinți care nu își încurajau copiii să picteze, dar mult mai mulți care vedeau în cursurile de pictură un instrument util pe mai multe planuri: de la dezvoltarea culturii generale, până la cea a simțului estetic de care avem atâta nevoie nu numai în analiza unui tablou, dar și a imaginii unei persoane. Iar celor care folosesc astfel expresii, eu le-aș răspunde în același stil: „băgați-vă mințile în cap, vedeți-vă de propria matematică, nu de mâzgălit destine!”.

– Ne aflăm în anul 2015 iar puștii o găsesc pe Eglantina Becheru în manualul de Istoria Artei, ebook, chip sau cum le va fi oferit. Cum ți-ai dori să fie moștenirea ta lăsată posterității?

– Mi-aș dori să fie lăsată și atât. Restul sunt detalii.

Interviu realizat de Diana Șerpoianu

•   Bio
•   Latest Posts

Diana Serpoianu

Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.

Latest posts by Diana Serpoianu (see all)

• Interviu Eglantina Becheru – octombrie 29, 2015
• Interviu Corina Corolevschi – octombrie 22, 2015
• Interviu cu Simona Marina Zanfir – octombrie 15, 2015

5. Filme pentru adulți

Dar nu sunt de acord deloc cu perpetuarea această permanentă a tradiţionalului într-o relaţie de cuplu.
Noi, femeile, ne-am obişnuit să creştem cu obsesia statutului marital, obligatoriu de-mplinit în termenul prestabilit de către părinți cu rigurozitate..; în aceeași ordine de idei, tot ei, părinţii ne formează de mici principii conservatoare, în ceea ce priveşte sexul și sexualitatea noastră, insistând cu prea puțini de „aşa da” și cu mulțime mare-mare de teorii cum că „aşa, nici vorbă! niciodată”..!!
Ne este firesc să nu vorbim care cumva după aceea, cu partenerul nostru de viaţă, despre chestii inedite ce ne-ar ajuta probabil să scăpăm, măcar pe alocuri, de rutina unui act sexual de cuplu, ce va duce spre banal, dacă nu-l evoluăm un pic, de-a lungul anilor petrecuţi în doi, aceiaşi noi doi.
Prinde bine niște de relaxare chiar şi-n sex..şi, de ce nu?! un plus de excitaţie psihică ne va umple și ne va preumbla și ne va gâdila orgasmic diferit, pulsezi altfel în punct culminant sexual dacă vei scrie o poveste nouă între voi, dacă vei face jocuri sexuale noi și..tot astfel mai departe..!
Cel mai important pentru un cuplu, pentru a fi longeviv în fericire şi pentru a fi împlinit pe toate părţile pe termen lung.. îi este esenţial deci cuplului, să se păstreze curios sexual, să aibă încă un secret mereu şi tot mereu de împărtăşit, să fie inovator în toate cele dar şi mai mult şi-n principal, să nu-şi uite deloc flirtul..!!

M-a sunat astăzi una dintre cele mai bune prietene ale mele, ultima ce nu vă este încă familiară, Monica.

Şi m-a sunat plângând.

„- Adina..!! Off..! dar ce bine că mi-ai răspuns. Credeam că dormi şi nu ştiu ce mă făceam dacă dormeai. Vin la tine acum? Pot? Eşti acasă ??”
„- Acasă, da, te aştept. Dar linişteşte-te că orice-ar fi, o lămurim noi când ajungi.”
..îmi închisese însă deja.
De-abia mă trezisem şi eram un pic cam buimăcită încă, somnoroasă, deşi era, pare-mi-se, un 12 după-amiaza.
Monica, prietena asta a mea, este una dintre femeile cele mai fericite şi împlinite pe care le cunosc; are doi copii superbi, o căsnicie reuşită, este o femeie frumoasă, fără probleme de viaţă esenţiale. Ditamai PR-ul cel mai PR al Bucureștiului.
N-a avut necazuri mari ori ghinioane ţinute lanţ de capul ei..! nici vorba de aşa ceva..! Şi nici plângând nu cred că am văzut-o eu vreodată, de 6-7 ani de când o ştiu.

..dar ce s-o fi-ntâmplat?

Nici n-am apucat bine să fac cafeaua, pe care personal mărturisesc că n-o beau în nicio dimineaţă, că a şi ajuns Monica, ciocănindu-mi uşa cu bubuieli ce prevesteau cu certitudine nerăbdarea de a confesa cu mine repede, foarte rapid, problema cuplului ce-o copleşise.
„- Dar nu poţi să-ţi imaginezi ce-am păţit! Nici nu visezi, n-ai efectiv o şansă minimă ca să ghiceşti! Sunt tristă rău şi simt şi teamă, o apăsare cred că e…!” urlă ea către mine, cu lacrimi mari şiroindu-i obrajii traşi de supărare.
„- Dar nu-mi imaginez deloc..şi nici nu mă chinui să ghicesc!! Dar relaxează-te un pic, măi, hai te rog, stai jos! Respiră calm..! Vrei un pahar cu apă?? Hai! Povesteşte-mi liniștit!!” zic eu, un pic contrariată.
Şi au început să curgă fraze..nu se opreau cuvintele odată, încerca să întregească câte-un sens, dar nu prea reuşea deloc; nu-i ieșeau decât propoziţii multe, toate fără noimă.
Într-un final, am înțeles!
Soţul i-a propus ceva extrem de jignitor, ceva ce-a bulversat-o.

..nu m-aş fi gândit vreodată că un film pentru adulţi ar putea naşte atâta drama.

Ce-i așa de grav să ai preludiu, după enșpe ani de căsnicie, cu un film xxx într-o surdină?!?
Adică cu ce-ncurcă o scenă mai lascivă în derulare pe tv, care, pe de-altă parte observi că pe el îl ajută să se încarce sexual?!?

Bărbaţii preferă vizualul iar femeile literatura erotică, pentru un start mai acătării.
Dar cum să facem noi atunci, el să schimbe canalul de desene animate al copilului, câtă vreme noi mai citim un capitol din cartea erotică ce ne pică-n mână astăzi??
Şi-apoi satisfăcuţi pe rând sau separat, să deschidem larg şi uşa dormitorului pentru împreunarea săptămânii?!?
Nu sună chiar bine, recunoaște!! nu-i aşa??
Atâta drama să faci după atâţia ani de relaţie în parteneriat şi copii împreună şi confesiuni şamd încât să fugi de acasă, doar pentru că soţul a îndrăznit să-ţi ofere un preludiu televizat?!?

Eu am trimis-o acasă cu zâmbetul pe buze pe Monica, prietena mea.

Cu o singură explicaţie.
Aceea că ar trebui să fie fericită că soţul ei s-a adaptat atâţia ani introvertismului ei sexual, pe care nu l-aş fi ghicit vreodată, ca fiind atâta de rigid.
Nu știu dacă tuturor le este ușor să vorbească deschis și prietenește cu partenerul despre sex și deprinderi de cuplu sexuale.
Dar așa ar trebui.
Dacă eu, iubita ta, simt brusc azi vreun chef mai sofisticat, un pic mai avansat ori diferit, e bine să-l încerc. Dar chiar vreau să te surprind astăzi! Am voie, nu-i așa?

Nu-i normal să avansăm cumva şi sexual deşi parteneriatul ne rămâne tot în noi?

Eu i-am spus Monicăi că este un picuț rigidă și prea conservatoare.
I-am explicat şi motivele şi i-am argumentat.
Și m-a crezut.
Căci s-a întors acasă râzând apoi, cu 2 filme pentru adulți, pe care le-am cumpărat împreună, ziua în amiaza mare de la un private shop, unde ea a cerut un stil preferat de poveste, care-i plăcea în fantezii.
A cumpărat şi vinul roşu preferat al soțului.

..și-a doua zi m-a sunat veselă, fără chef de vreo confesiune plânsă.
L-a surprins oare pozitiv pe soţul ei? Sau el pe ea?
Habar n-am.
Cert e că n-a mai simţit nevoia să ia un taxi în vreo dimineaţă către mine.

..ori poate nu i-a plăcut cafeaua mea expirată şi fără cofeină?!? Zici?!?

Ştii ce observ eu în ultima vreme?!?
Am început să observ că oamenii au devenit cu toţii foarte trişti.
..oameni frumoşi peste măsură, oameni normali, oameni în pereche, sau oameni trăind liniştiţi în burlăcie..toţi oamenii ăştia, au o caracteristică comună, din ce observ eu, în ultima vreme: cu toţii sunt trişti, blazați!

Mi-am hotărât un moment de stat pe gânduri, acum!
Vreau un minut să stau şi să-l gândesc obiectiv; să gândesc motive pentru care oamenii ce parcă ieri dansau numa’ la gând de muzică dansantă, aceiaşi oameni, astăzi se-ntristează numa’ la gând de seară mișto întâmplată, cu voie bună.

Parcă se simte în aer o stare generală cu vibe ce pulsează negativ.
De ne’zâmbet. De ne’bine. De însingurare. De frig.
Nu simţi şi tu la fel?!?

Nu înţeleg sentimentul ăsta ce predomină oamenii în ultima vreme.
Suntem cu toţii lipsiţi de bunăvoinţă, puşi pe harță, hotărâţi să certăm orice virgulă aşezată greşit într-o frază lungă, înşirată la un pahar de vin ciocnit împreună.
Suntem cu toţii mai degrabă înţelepţi în a desluşi răul, decât în a clipi din ochi un zâmbet blând, ce desluşeşte binele.
Observi?

Măi, dar ce se-ntâmplă?!?
De ce e totul cu sus’ul în jos, dintr-o dată şi atât de brusc?

Nu-mi place să trăiesc printre oameni care ceartă, care vor cu tot dinadinsul să găsească vinovați pentru o stare personală proastă!
M-am obişnuit să am prin jur oameni veseli şi buni şi vioi şi tonici!

Dar unde sunteţi, măi?!? Unde-aţi dispărut cu toţii!??

..şi eu sunt down de-o vreme! Parcă şi înţeleg cumva schimbările produse peste tot, pe printre oameni ce-i simţeam nemuritori în tinereţe, într-un chef de viaţă, dansabil tot mereu.

Ce s-a schimbat?!? Că asta vreau să ştiu! De ce am devenit blazaţi?!? De ce doar oblojim tristeţi?!?

Pfff..cheers!! Ne revenim la viaţă şi noi, puţin câte puţin?!? Sau continuăm să ne tot plângem doar de milă?!?

Cheerrs!