Astăzi poposim în Berlin, oraş încărcat de istorie, totodată însă orașul unde modernismul sexual se simte confortabil fără confuzii importante vizavi de sex și sexualitate.

Pentru dezinvolţii sexuali din toată lumea KitKatClub reprezintă o casă de producţie, ce regizează filme pentru adulţi cu nivel crescut de adrenalină. Un simplu research KitKatClub pe google, îți va dezvălui o altă lume, o lume în care sexul nu are secrete bine-ascunse, nici tabu-uri, o lume în care oamenii nu sunt atât de pudici și nici atât de limitațori îngrădiți de societate din punct de vedere al obișnuințelor sexuale.

Nu-mi dau seama de ce ne-a intrat în obișnuință să vorbim în șoaptă sexul, să-l judecăm cu voce tare dacă auzim cumva că lucrurile se întâmplă altfel pe la alte case, nu-mi dau seama de ce pe de altă parte ne place să privim reprobator alți oameni atunci când personal nu înțelegem experiențele acestora, fără a recunoaște măcar în sine că mai pățim și noi idei fanteziste mai alandala câteodată.

In fine, revenind la început de idee de astăzi, vă povesteam despre Casa de Producție de filme pentru adulți, KitKat care totodată există însă şi fizic în Berlin, club fetishist.

Se organizează în acest loc special, tot felul de petreceri fără perdea, cu multitudine de oameni ce dansează pe ritm electronic, se împreunează chiar, în văzul lumii fără jenă samd; întâlnim astfel aici cupluri, transexuali, femei ce iubesc alte femei la nivel de bisexualism sau doar be curious, travestiţi… dar fireste ca si gay, în aceeaşi măsură.

Nimeni nu se strâmbă a neînţelegere, fiecare se poate exprima în sensul ce-şi doreşte, în măsura în care nu încalcă regulile de bunăcuviinţă, după cum este şi firesc, zic.

Ce m-a mirat cu adevărat, a fost lipsa bodyguarzilor. Nu este nevoie de ei, sub nicio formă; şi asta pentru că dacă te deranjează un… x şi-i expui acestuia deranjul tău, nu va deveni niciodată insistent.

Ahh!! În altă ordine de idei, nu eşti obligat la acţiune, dacă tu îţi doreşti să fii static şi doar să observi din… lipsă de curaj sau din orice alt motiv ai avea tu în particular.

Ca peste tot, ca în orice alt club fetishist, nu eşti acceptat decât dacă îmbraci şi tu o costumaţie fetishistă, nu se acceptă haine de stradă, ceea ce mi se pare şi firesc; este anapoda, mă gândesc, să treci într-o vizită scurtă ca la Grădina Zoologică, eventual şi cu o cruce în mână, să te dezici în plan personal de tot ceea ce pare că eşti curios şi te atrage, căci de asta mergi pe acolo, nu?? Nu să faci un reportaj pentru ştiri, cum ai explica în mod normal şi extrem de firesc în caz că te zăreşte vreun cunoscut prin preajma… hahahah?
Te expui şi eşti expus, îţi creezi conexiuni cu o lume, o comunitate din care îţi doreşti să faci parte cumva, nu?

KitKat Club Berlin! Un club mişto cu oameni mişto, dezinhibaţi!!

IMG_2224

IMG_2225

IMG_2227

IMG_2228

IMG_2229

IMG_2230

IMG_2231

IMG_2232

Mă-nşală nevasta?

Trăiesc într-o lume amestecată.
Am prieteni cu bani mulţi, oameni ce au avut într-un timp bani suficienţi pentru a-i împrăştia hedonistic, dar nu mai au în prezent, oameni cu principii, dar şi destui din aceia ce şi le încalcă des ş.a.m.d.. Am tot scris câte un pic câteodată, sau mai mult extins altădată, despre temerile femeilor, în genere. Le repet în 2-3 rânduri pentru a vă menţine atenţia crescută pe mai departe?? 

Femeilor căsătorite sau în parteneriat, le este teamă mereu de alte femei pe care ele le percep mai frumoase, sau doar mai tinere, le mai este teamă, de asemenea, de femei cu perspectivă, inteligente, care menţin atenţia crescută bărbaţilor din jur. Femeile se tem de mai frumos decât ele, din orice punct de vedere vorbim.

Toate acestea nu denotă neapărat neîncredere în ele, în El al lor sau în cuplul lor trainic, cum aţi putea bănui. Din principiu, pentru că ne dorim să fim tot timpul în vizorul bărbatului pe care-l iubim, ne deranjează un alt punct de vedere nou, ne deranjează în aceeaşi ordine de idei, o femeie cu care ne identificăm, probabil, şi care ar putea avea compatibilitate, chiar şi prietenească, cu partenerul nostru. Ne deranjează pe majoritatea acest lucru, nu-i aşa? În subconştient, nu ni-l explicăm ca şi fenomen, dar cumva luăm atitudine, nu-i aşa?

Ştiu că aşa este.
Ce nu ştiţi, îmi place mie să cred, cel puţin că nu v-aţi gândit multe la asta, deci ce nu ştiţi căci nu v-aţi bătut capul şi din punctul lor, al bărbaţilor, de vedere, este faptul că şi pe ei, partenerii sau soţii voştri, îi irită bărbaţii de prin jur în aceeaşi măsură. Pe bărbaţii puternici, spre exemplu, fără complexe vis-a-vis de cum arată şi fizic, întotdeauna îi vor deranja alţi bărbaţi puternici; ei nu analizează vreodată din punctul de vedere al femeii, fericită de altfel, cu el, partenerul ei şi cu nivelul lui de masculinitate.

Fireşte că poate zâmbeşti în plus, femeie fiind, unui bărbat mai mişto decât restul de prin jur, dar asta nu înseamnă că te şi îndrăgosteşti, nici că l-ai baga sub plapumă pentru o seară sau două sau cincisprezece mirifice în gând, sexual, nici nu ţi-l imaginezi într-o postură de ţap.. hahahh.. lăcrimând în vagin pe loc şi în momentul acela, datorită plăcerii închipuite.
Cum prin comparaţie simt ei, într-o situaţie asemănătoare cu o persoană de sex opus. Bărbaţilor le e teamă, în altă ordine de idei, că vor ajunge să nu-ţi mai fie suficienţi.

De aceea, pentru a fi siguri că nu-s în pericol iminent, înlătură pericolul mai rapid decât ai putea s-o faci tu, femeia, printr-o reacţie necontrolată de „cață” cum o denumesc ei; şi asta doar pentru a te supăra ei primii, când ştiu că au greşit.

De ce le e frică lor că n-ar mai fi suficienţi în relaţia cu tine la un moment dat? Oare pentru că ei simţind aşa, înţeleg sentimentul ăsta mai bine? Oare pentru că ei te-ar înşela cu orice picior lung şi cu orice faţă prietenoasă? Poate că gândind prin prisma lor mereu, astfel, se gândesc că şi tu ai fi în stare să procedezi în acelaşi mod? Logic că ai fi, alta e că nu vrei..zic.. printre altele, căci nu suntem chiar atât de diferiţi, chiar dacă avem sexe ce ne diferenţiază vizual.😀

Mai au bărbaţii încă o temere, deloc mascată, dacă apuci să-i cunoşti bine… referitoare la lungimea penisului… „cu cât mai lungă, cu atât mai bine”, zic ei. Nu ştiu ce să spun aici, consider că-i un punct de vedere greşit, şi o temere neîntemeiată. „cu cât mai groasă, cu atât mai bine, cu cât mai potrivită vaginului meu, cu atât e şi mai bine… altfel mă şi doare..!!” aşa spun fetele şi nu mint prea tare.😀 În concluzie, bărbaţii au şi ei frici, deşi nu se deconspiră precum femeile, atât de uşor şi de sincer. Sunt mult mai rău decât noi, mult mai imaturi şi nu întotdeauna atât de generoşi în a ne convinge că ne iubesc cu adevărat. Poate că nici nu simt atât de profund şi atât de real sentimentul de dragoste, decât la bătrâneţe, probabil, când au şi ei mai multă nevoie de înţelegere şi bunăvoinţă. Pe care o urau şi îi încurcau în perioada aceea a vieţii de cuplu împreună, când noi o împrăştiam prea mult, având aceleaşi necesităţi, dar în alte etape diferite de vârstă.

Şi uite aşa ne trece viaţa: căutând iubire şi fericire şi împărtăşire de sentimente reciproc; tot alergând să fim importanţi pentru celălalt, în loc să realizăm că cel mai important pentru fiecare dintre noi, ar trebui să fim doar noi înşine.

Mă gândeam într-un timp cu groază, când simţeam eu vreun motiv că se întrevede şi-şi face loc de-al naibii, printre sentimente ce ar fi trebuit să le simt statornice, deci mă gândeam cu groază câteodată, ce dificil, ce foarte greu, aş putea să trăiesc eu fără tine.

Eram naivă eu atunci! Eram copil ce respira adult.

Nu înţelegeam că nimic nu este cu adevărat veşnic în lumea asta. Că totul, ba chiar orice poveste, cea mai frumoasă azi, poate deveni banală mâine în povestiri.

Păi astăzi, nu mai gândesc în veşnicii ce m-am prins că pot fi vremelnice, deşi în definiţie de dex, „etern” înseamnă pentru totdeauna. Cum să am curajul să afirm că haina pe care azi o cumpăr şi dau un salariu chiar pe ea, că bucuria pe care o voi simţi pentru prima dată, în ziua în care o voi purta, va fi pururea eternă?!? 

Trece moda, trece şi bucuria de a purta haina mea cea mai scumpă de azi din şifonier, păi nu-i aşa? Cred că la fel poate păţi şi iubirea ce pare pururi eternă azi, dar poate cenuşie de plictis poimâine.

Aşa că azi, nu-mi mai e frică dacă simt vreun gând că ţi s-a plictisit timpul cu mine.

Azi pot să dau din umeri şi să spun liniştită că da, pot înţelege. Înţeleg că eşti tu cu îndoială că nu mai vrei vreun noi. Strâmb din nas şi strâng din dinţi şi o să-ţi dau o replică la care nici nu te aşteptai probabil: „păi ia atunci o decizie, dacă tot nu o mai luăm noi împreună, c-aşa ai hotărât tu brusc de astăzi înainte!” „Ia decizia şi pentru mine”, am să- ţi spun eu ţie atunci.

Asta nu pentru că nu-mi mai pasă de nimic, nu de aceea voi da din umeri a nepăsare. Doar pentru că-mi va fi greu să explic din nou tot ce ştiai deja şi, în plus, şi pentru că tu nici nu mai ai vreun chef de a asculta argumente; iarăşi despre noi.

M-am plictisit şi eu cumva. Mă tot zbat de multă vreme să-ţi explic eu ţie una alta şi am cam obosit.

Mă zbat aşa aiurea dintr-o speranţa veche şi dintr-o amintire de când ne era chiar bine, fără să mai avem nevoie noi să argumentăm tot către noi, tot binele ce ne era. Nici împreună, dar nici separat, nu ne mai argumentăm astăzi.

Doar ne trăiam şi-atât.

De fapt noi nu mai suntem bine de demult. De când citeam poveşti şi număram stele şi descifram Caru’ Mare pe cerul ce, de altfel, era destul de înnorat. Eram copii atunci noi amândoi, ce-şi scriau speranţele de fericire într-un doi etern şi iremediabil.

În timp, probabil că ni s-au schimbat dorinţele .

Şi iubirea ne creşte separat de la o vreme. Începem să fim mai trişti şi mai singuri până şi la gândul de împreună într-un etern ce ne-am dat seama că-i vremelnic şi nu chiar pentru totdeauna.

M-am prins că nu mai am aer tot mereu proaspăt cu tine-n jur. Prea ne cerţi mereu, prea nu mai visezi la fericire. Prea eşti blazat şi fără chef de viaţă niciun pic.

De aceea, sunt eu, acum, destul de pregătită. Şi aştept. Şi tooot aştept. Aştept să văd cum îmi vei explica tu, că eternul e vremelnic..şi că eternitatea este muritoare şi ea cumva, nu vreo zeiţă ce-şi păstrează tinereţea, trăindu-se veşnic căci aşa i-a fost doar ei menit, dintr-un noroc anume.

Noapte bună, dragul meu!

 
Ai apărut de niciunde, fără experienţă multă în scris cărţi, şi iată totuși că de la prima ta apariţie, „Cimitirul”, a și intrat deja în topuri ca fiind cea mai bine vândută carte a anului trecut.
Cum crezi că s-a-ntâmplat asta?
Că mi-ar trebui şi mie un pic din norocul tău, deşi nici de-al meu nu prea mă plâng pe de altă parte..

A fost şi noroc într-adevăr.
Am avut noroc că am lucrat 12 ani în presă înainte de a scrie cartea, iar foştii colegi m-au ajutat să o promovez.
Dar, pe lângă asta, a fost foarte multă muncă , în sensul că jumătate de an de la lansarea cărţii, zi de zi, am petrecut între 10 şi 14 ore pe Facebook vorbind cu cititorii.
Cred că asta a fost criteriul care m-a ajutat să am succes, faptul că cititorii au putut intra foarte uşor în contact cu mine şi se bucurau că puteau face asta.
Foarte mulţi mi-au scris, după ce le-am răspuns, că sunt foarte încântaţi, că le place cartea unui autor care n-a murit şi vorbeşte cu ei.
Tot timpul am fost de părere că interacţiunile umane sunt foarte benefice în orice context şi, în urma experienţei cu Cimitirul, mi-am dovedit că am dreptate.

Ai simţit vreun pic de teamă în a-ţi asuma în scriere, povestea de viaţă a personajului central al cărţii, Adrian Green?

Teamă în sensul că societatea românească poate nu este încă pe deplin o societate deschisă spre oameni ce nu se încadrează într-un general unanim valabil.

N-am avut niciodată teama asta pentru că am ştiut că această carte e mai mult decât povestea unui homosexual. Am ştiut că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, o să se identifice cu una sau mai multe dintre situaţiile/emoţiile cu care se confruntă personajul de-a lungul poveştii.
În plus, în afară de mine, nimeni nu o să ştie niciodată care părţi din carte sunt fictive şi care părţi sunt reale.

Am avut oarecare temeri însă, vizavi de reacţiile celor apropiaţi din viaţa reală şi care apar în carte.
Nu am intenţionat să-i rănesc şi, din fericire, ei au înţeles asta.

Ce cărţi, filme te-au marcat în sens pozitiv în copilărie?

Am citit toată colecţia Jules Verne.
Prima carte pe care am primit-o cadou a fost „Insula cu elice” a lui Jules Verne.
A fost primul meu contact cu imaginaţia unui alt om, dacă pot să zic aşa. Primul film pe care l-am văzut la cinema a fost unul din seria „Sandocan” şi acolo am văzut prima dată un tigru viu, cred că aveam vreo patru ani.
La televizor mă uităm la „Toate pânzele sus” şi „Cireşarii”. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea că pe pământul asta se poate întâmpla orice.

Dar negativ ce te-a marcat, în aceeaşi ordine de idei?

Tind să cred că nu am cărţi şi filme care să mă fi influenţat foarte mult.
Există, însă, o chestie care mă deranja. Când eram mic de tot, între 3 şi 5 ani, bunica din partea tatălui, care a fost învăţătoare, îmi citea „Povestea porcului” de Ion Creangă. A fost preferata mea. Şi, în povestea asta, ştim cu toţii, e vorba despre un porc mic, pricăjit, vai de capul lui, pe care îl adoptă doi bătrâni. În textul original, Creangă îl descrie pe porcuşorul ăsta ca fiind amărât. Şi mă deranja foarte tare cuvântul ăsta şi o rugăm pe bunica-mea să nu-l mai zică atunci când îmi recitea povestea. Mi se pare extraordinar cum aşteptam de fiecare dată cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă în poveste, în ciuda faptului că ştiam toate detaliile la perfecţie.

Îmi plac oamenii asumaţi, oamenii puternici prin verticalitate, persoanele autentice. Este dificil să te asumi sexual şi să învingi cu mult curaj, cum ai făcut tu, prin impunere, un mod diferit de a fi, de a trăi într-o relație de parteneriat? Cum e?.. greu, uşor..acceptabil??!

Niciodată, adult fiind, nu mi-a fost greu să fiu homosexual. În adolescenţă am avut ceva probleme. Sunt din Drăgăşani, un oraş mic din Oltenia, unde se vedea destul de uşor că sunt altfel. Nu jucăm fotbal, nu aveam o prietenă, nu discutăm despre maşini. Era evident că e ceva altfel cu mine, iar unii oameni aveau oarecare reticenţe la treaba asta. Nu am avut, însă, niciodată probleme reale. Nu am fost agresat fizic sau verbal. Pot spune că am avut noroc.

Cum a fost printre altele, la festivalul de muzică, de unde abia ce te-ai întors?

Electric Castle a fost foarte mişto ca atmosferă. Line up-ul nu a fost chiar unul pe gustul meu, dar, când vezi mii de oameni că se simt bine, te simţi şi tu bine. Cel puţin mie aşa mi se întâmplă. L-am descoperit pe Disco Modern şi mă bucur de treaba asta pentru că a fost un an destul de sărac în ceea ce priveşte muzica pe gustul meu.

Oraşul preferat? Unde crezi că ți-ar plecea să trăiești, unde te-ai muta fără remuşcări dacă ai avea resursele financiare necesare?

Momentan stau la Cluj şi îmi place de mor. E un oraş cu o energie exclusiv pozitivă. Am şi prieteni foarte buni aici. Prin urmare, cred că deja locuiesc în oraşul în care m-aş muta.

Planuri, gânduri, idei pentru următoarea carte?

Zero. Şi, chiar dacă aş avea, nu aş vorbi despre asta până nu ar fi gata. :)))

Nici nu ştiu exact care mi-e subiectul de astăzi. Trebuie să mă concentrez foarte tare în alegerea subiectelor pentru Jurnal de Sex; iar asta pentru că încerc să-l păstrez decent şi nu colorat cu tot felul de trăznăi ce-mi vin în cap, dar nu le consider mai deloc oportune pentru un blog civilizat atât de personal.

Iar asta pentru că mi-am propus să încerc pe cât se poate să încadrez subiectul acesta despre sex, în limite de general valabil şi nu dus într-o extremă unde se pot regăsi doar câţiva din cei ce răsfoiesc file de Jurnal de Sex, by Natalie. 

Deci ce-i trece lui Natalie astăzi prin cap cu precădere, este..un subiect banal, căci ea consideră că subiectele banale pentru ea însăşi, vor avea cu adevărat succes în detrimentul picanteriilor ce-i iau la trântă gândurile personale vis-a-vis de sex. O las pe Natalie să preia rolul povestitorului, căci eu deja am obosit aproape, încercând să dau culoare introducerii de mai sus, unde prietena mea bună, al cărui Jurnal îl găzduiesc în blogul meu atât de personal, ar fi ştiut să puncteze cum trebuie încă din primele 3 rânduri.

Am dreptate, nu-i aşa?!?😜

” Azi voi expune atenţiei voastre, o experienţă interesantă, aş zice..va daţi şi voi cu părerea după ce citiţi pagina asta din Jurnal de Sex, nu ştiu exact numărul de capitol şamd.

Am ajuns cu partenerul meu de atunci, într-o zi geroasă în România, dar în plină vara în….Thailanda.

Thailanda. Soare, plajă, vacanţa pe care o aştept cu nerăbdare mereu cât timp iernăm pe la noi, pe meleaguri. Într-o seară, intrăm în unul din vestitele cluburi de pe-acolo: Go Go Girls. Pentru cei ce n-au ajuns încă printre asiatici thailandezi, şi nu ştiu, găseşti aici, in cluburile astea, o mulţime de fete goale, care dansează pe o scenă şi te îmbie să mergeţi mai apoi împreună, într-o cameră unde te bucuri de o ora două , cât îţi permiţi sau îți dorești:)) de sex cu ea.

Comandăm de băut relaxaţi, sii.. deşi noi eram în cuplu, atmosfera o simţeam mişto. Femei mişto. Full. Mulţi bărbaţi în jurul scenei care aruncau bani fetelor să se dezbrace, să vină să le atingă şamd.
„Ai tupeu să te dezbraci să te urci sus acolo? să dansezi goală şi tu, printre fetele de acolo?” mă-ntreabă al meu, printre aburii alcoolului, la un moment dat.
„- Normal că am. Nu mă cunoaşte nimeni aici. Doar că nu cred că-i posibil.”, zic eu, entuziasmată de altfel.
„- Şi dacă întreb şi te lasă? Dansezi provocator tu, pentru mine, dar măcar un pic? Apoi, plecăm spre casă!”
„- Încearcă.” zic, gândindu-mă că nu-i posibil oricum.

L-a întrebat asta al meu pe managerul de acolo, i-a dat 100 usd, iar acesta a fost de acord să urc. M-am dus în spate, m-am dezbrăcat şi am urcat pe scenă; dar timid.

Mă remarcam printre asiatice. Eram vizibilă şi chiar mişto mă simţeam, între noi fie vorba.😜 Dans lent.

Priviri între noi, ce-mi dădeau curaj de la distanţă. Dansam un dans al sexului, un dans aţâtător de femeie care ştia că place şi atrage.

Prima bancnotă am prins-o-n zbor. Pentru a doua, am prins curaj şi m-am dus la margine de scenă, lăsându-mă atinsă. Mă sfredelea privirea lui, nu-i mai convenea prea tare ideea.. Eu însă, de-abia ce intram în joc…mă unduiam şi mă mişcam şi atrăgeam ca un magnet. Simţeam. Ştiam și de ce.

Pentru că-mi plăcea. Dansam aproape goală, în lenjerie intimă, doar pentru că voiam asta și nu pentru că trebuia. Şi toţi simţeau, sau cel puţin, aşa îmi plăcea mie să cred. Strânsesem şi ceva bani, dar mai voiam. Uitasem scopul pentru care urcasem. Mă simţeam bine acolo şi atât. I-am prins privirea la un moment dat, însă şi semnul de a coborî. Am revenit la masă cu un zâmbet larg. Ne-am dus apoi împreună spre hotel şi a urmat o seară cu adevărat interesantă.

Pe care nici n-o mai povestesc în amănunt.😜

Care dintre voi, fetelor, ar fi acceptat provocarea?? Sunt convinsă că multe.😜”

Mmm..eu m-aş mai fi gândit un picuţ, dragă mea Natalie, dar cine ştie într-un final..?!?
Hahahah..seară dansabilă va doresc şi vouă, eu deja am muzica pregătită!!
..în cadru intim, bineînţeles, căci n-am zburat până-n Thailanda, deşi…am făcut deja o rezervare pentru la iarnă!!😅

Şi pentru că mi-am dorit să încep în forţă un nou serial legat de sex, am făcut o introspecţie prin google şi am descoperit un loc interesant şi destul de altfel decât normalitatea de cuplu, despre care vorbim cât de cât liber pe site-urile de socializare sau în cercurile noastre de prieteni buni. Deci, cum spuneam, iată că am răsfoit un pic internetul în căutare de informaţii sexuale noi şi am dat peste un organizator de Fetish Bizarre Party, în Londra. (bizarre-events.com) 

Ce se-ntâmpla aici?

Dacă nu aveţi răbdare să vizualizaţi exact poveştile de acolo, expun pe scurt câteva fraze, pentru a vă face o impresie şi a vă satisface ceva curiozităţi, asta în câteva episoade totuşi, pentru a duce până la capăt idei legate de fetish-uri sexuale un pic mai aparte, zic, şi pentru a înţelege cât mai exact ce înseamnă fiecare temă a petrecerilor sexuale despre care vom vorbi pe larg şi în particular, în rândurile de mai jos și în capitolele ce vor urma.

Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi familiarizaţi, spre exemplu, cu termeni cum ar fi BDSM. În principiu, cultura sado-masochistă este de nişă, de aceea întâlnim şi foarte puţine petreceri de genul acesta în lume.

Londra este însă, un oraş neviciat de principii sau prejudecăţi.

Astfel, după cum spuneam, am găsit aici o comunitate de oameni, mulţi la număr din ce am observat, deschişi jocurilor sexuale, curajoşi în a-şi expune doleanţele în materie de sex şi în public, fiind dornici de aventuri şi trăiri mai speciale.

„Savage Dreams” spre exemplu, organizat lunar în Londra, oferă experienţe sexuale de neuitat celor ce îşi găsesc plăcerea în a fi dominaţi sau dimpotrivă, dominatori, din punct de vedere sexual.

Există aici party-uri pentru începători, dar şi pentru avansaţi, există totodată, bineînţeles, diverse stadii şi în cultura BDSM.

Dar ce înseamnă BDSM?

Înseamnă că-ţi găseşti plăcere sexuală în jocuri sexuale ce nu ţin de imagine sau vanitate în fața celorlalţi, ci în a căuta în subconştient şi a realiza exact, corect şi cinstit, că orgasmul profund şi multiplu câteodată, vine din situaţii, diferite pentru fiecare în parte, excitabile, pe care dacă ai curaj să le scoţi la suprafaţă, vei avea curajul mai apoi şi să le pui în practică la genul de petreceri de care vorbim astăzi aici.

Sado masochism nu înseamnă neapărat durere, cum am fi tentaţi să credem.

Înseamnă şi dominare sexuală prin umilire, spre exemplu, înseamnă că-ţi place să fii privit de partenerul/partenera ta în diverse momente şi situaţii, care te pun într-un plan inferior vizual, şi care, astfel, te vor satisface psihic superior sexual mult mai mult decât o partida de sex acceptată şi invidiată de tot restul lumii, în general, doar prin schimbare sexuală de partenere tinere şi multe la număr, neapărat.😀

„Savage Dreams” este destul de ospitalier, din ce-am văzut.

În locul unde se organizează, există camere amenajate pentru fiecare fetish în parte: astfel, găsim o cameră unde poţi fi legat/într-un scaun ginecologic, de această dată nu pentru un control de rutină, 😀 ci pentru un joc erotic pe care îl poţi dezvolta în văzul mai multora, sau intim..după cum doreşti; mai întâlnim aici o cuşcă unde poţi fi închis în calitate de spectator doar, dacă acesta este fetish-ul tău principal..poţi vorbi şi cu o Domina sau un Master, ce te vor ajuta să atingi pragul orgasmului, de asemenea.

În altă ordine de idei, în cazul în care nu vrei o seară particularizată şi total dedicată ţie, sala principală este plină de oameni în cuplu sau singuri, ce participă la petrecerea anturată de un DJ cunoscut al locului.

Acolo poţi socializa, poţi cunoaşte persoane ce împărtăşesc aceleaşi plăceri sexuale ca şi ale tale, neruşinaţi că simt şi că vor să trăiască experienţe sexuale diversificate. Ce este important, pentru a te integra şi ca regulă de club, de altfel, costumaţia devine obligatorie: nu este admisă îmbrăcămintea de stradă, este necesar ca modul în care eşti îmbrăcat să-ţi exprime stilul sexual favorit!

Ce să va spun mai mult??

Ah!! Trebuie să-ţi anunţi sosirea printr-o rezervare în prealabil şi mai trebuie de asemenea plătită o taxa, valabilă tot anul în curs, ce-ţi asigură şi intrarea în această comunitate, astfel putând chiar să iei legătura cu membrii ai clubului şi iniţial, dar şi pe parcurs.

…și cam atât,dragii mei, pentru astăzi, ne auzim săptămâna viitoare cu noi informaţii interesante şi deloc tabu, căci suntem deja adulţi asumaţi, zic!!😜

Gândeam dragostea, copilă fiind, de un nemuritor etern. Citeam Legendele Olimpului în copilărie şi mă identificam cu zeiţe de pe acolo, trăiam cumva cu ele împreună rânduri de dragoste între zei şi muritori şi mă gândeam că, dacă aş fi zeiţă şi eu şi aş iubi cu adevărat un pământean, mi-aş da nemurirea în schimbul dragostei dintre noi. N-am de ce mă plânge eu acum, adult fiind, căci trăiesc dragoste frumoasă încă, deşi povestea mea nu este universală, legată în 2 volume de poveşti despre zei din Grecia Antică, nici aventurieră nu prea sunt eu, precum citeam pe acolo că erau ele. 

Îmi mişc viaţa firesc, în ritm normal.

Mă gândeam însă acum, cu nostalgia copilului, ce a citit poveşti nemuritoare în copilărie, că aş ceda parte din viaţa mea pentru a fi el un pic mai bine, dacă aş simţi că-i lipseşte un pic de ceva.

Nu-i oare acelaşi lucru?

Nu am nemurire eu, fireşte, cum nici nu mai cred acu’ la maturitate, de altfel, în zei sau în alte tipuri de nepământeni.

Dar dacă ar fi să pot face un târg cu viaţa, cred că aş ceda un pic din a mea, pentru a fi mai bună a lui, cel pe care-l iubesc.

Dacă aş fi zeiţă şi el muritor, în continuare, pentru că eu chiar cred în suflet pereche, aş renunţa la a trăi veşnic, în favoare de fericire pământeană. Când eram mică, credeam că dragostea, dacă ţi-o întâlneşti, îţi devine eternă. Iar acum cred tot aşa, nimic nu s-a schimbat…dragostea poate să fie cu adevărat eternă, dacă o îngrijeşti cu blândeţe şi îngăduinţă.

Dacă îi pui un pansament când se răneşte, dacă dezinfectezi un pic de microb ce te cotrobăie şi-şi caută gazdă, printre sentimente trainice, dacă dragoste există cu adevărat deja..atunci va exista cu adevărat mereu.

Mâine chiar voi cumpăra din nou „Legendele Olimpului”.

Vreau să-l determin pe Radu să citească cărţile astea, 2 volume parcă erau..mă gândesc că astfel, va hotărî şi el, în timp ce-şi va creşte iubirea din adolescenţă în iubire profundă de adult, îmi place să cred că astfel, şi el va crede că dragostea poate fi eternă şi printre generaţii noi, deşi rebele la suprafață.

Îmbracă-mă în tine!
Goală pușcă voi sta eu în fața ta,
mâine, c-așa m-am hotărât; în fine..
Îmbracă-mă cu tine,
mâine, când eu am să îți spun, un DA,
Acoperă-mi tu..goliciunea,
..desenându-mă cumva,
prin tine și în reprezentarea Ta. 

Dacă ești morocănos un pic
tu mâine,
Când eu iți spun aleatoriu doar.. un
DA,
Îmbracă-mă pe mine tu atunci,
doar cu un plâns cumva,
Ajută-te să-ti vezi astfel prin mine,
Neliniștea, ba chiar toată tristețea ta.

Dacă ești cu temeri
mâine tu,
C-așa te-a speriat un vis,
Aruncă haine pentr-un trist,
Să mă-nfășoare-n goliciune.
Căci tu, în haine negre de mă vei vedea,
Tu, singur, îmi vei spune..”dar
schimbă-te în alb, te rog, măi draga mea!”
Și astfel se va schimba total,
Cu totul radical..!!
Cu totul, garantez, acea stare atât de rea,
și-atât de astăzi doar, a ta!

Dacă ești înlăcrimat
tu mâine,
Și vei vrea să mă îmbraci
cumva,
atunci când eu voi spune-un pic șoptit,
Un simplu DA,
Vei dezbrăca, și nu vei îmbrăca,
lacrima aceea
pe care am alunecat cândva
și mi-a scrantit chiar până și glezna;
Doar lacrima ți-a fost de vină,
că se cam prelungea,
prin urma ta…

..și tot m-aluneca.

Dacă te trezești tu, însă, mâine,
Cu zâmbet larg de-mbrățișare,
N-o să mai spun un DA,
cerșind a îmbrăcare.
Îm voi dori să mă alergi râzând
și să mă dezbraci de gand;
gândul ăla, cel care
ni-l tot gândeam plângând
c-ar trebui să nu stea gol, stingher,
Cu lacrimi multe doar..îmbrăcat și el,
căci iată!! cum lacrimile toate pier
și doar cauză sau..datorită??!!
de zâmbet efemer.
Si tern sau efemer..așa,
măcar e zâmbet..
Nu-i așa?!

Zâmbet calin
ce până și în visul îmbrăcat
doar cu imbrățișări de dor,
preferă goliciunea goală într-un zbor,
Decât un simplu spatiu, impersonal și gol.

“Poate să-ți placă viața pe care o trăiești, sau poți să trăiești viața pe care o placi.” (Chicago) 

Soţia, amanta ta

Mereu m-am gândit că este dificil să-i accepţi pe restul, câtă vreme nu ai bunăvoinţa în a te accepta pe tine.

Mereu m-am mai gândit totodată, că dacă mi-aş prinde soţul înşelându-mă, şi dacă în aceste circumstanţe tot n-aş putea renunţa la el, atunci probabil că l-aş ierta; cu o singură condiţie însă: aceea de a-i deveni eu amantă în locul amantei. Cred că ar prinde bine în acest caz, o schimbare de roluri între noi două, favoritele lui.

Păi cred că mi-ar conveni să nu mai gătesc pentru că trebuie, ci să uit pentru că vreau. Mai cred că mi-ar plăcea maxim să-mi amintesc zilele noastre frumoase de sex tantric dintre noi, decât acelea de sex de complezenţă obligatorie, matrimonială. Mai cred că mi-ar mai plăcea să nu fiu eu cea minţită, ci doar cea care ştie adevărul. Totodată, mi-ar mai plăcea să-l văd zâmbind din nou, doar către mine şi nu în amintirea mea. 

Dar nu… mă răzgândesc de fapt, pe loc; acum şi aici. Nu cred că aş vrea să-i simt mirosul mâncării ce de abia a înghiţit-o. Nici urma mirosului ei de pe gât. Nici măcar n-aş vrea să ştiu în ce poziţie s-au împreunat în vreo seară. Şiii… nici atât, nu cred că aş vrea să ştiu că fiica mea sau fiul meu, îşi adoră mama vitregă, căci e mai maleabilă. De fapt, îmi dau seama acum, că nu pot juca vreun rol de amantă eu vreodată. Realizez că rolul meu, în viaţa mea, mi-ar trebui să fie unul real, unde nu există gânduri negative sau supărăcioase vis-a-vis de altă femeie, aproape la fel ca şi mine de interesantă, în viaţă lui. Nu cred că aş putea, indiferent cât de mult aş iubi un om, să fiu undeva poziţionată, ca şi un sac de dus în spate la drum lung, anevoios.

Cred că singura variantă viabilă pentru mine, este singura variantă viabilă pentru noi: să ne iubim, să ne certăm, să nu ne înţelegem astăzi, dar mai apoi să ne iubim din nou la superlativ şi maxim, mâine; până când cineva ne va despărţi de tot, căci aşa ni s-a hotărât soarta. Aşa îmi doresc eu să fiu de mult iubită. Doar aşa, cred că pot funcţiona fericită pe termen lung.

Doar atunci când vei şti cu siguranţă că doar eu îţi trebuiesc, doar atunci să-mi şi spui „te iubesc-ul” la care tânjesc. Altfel, mi se pare nedrept. Şi nu pentru că eu ştiu şi pot şi vreau, să mă dăruiesc întru totul, astfel având pretenţii de a primi totul în schimb, ci pentru că ştiu şi cred şi sunt extrem de convinsă, că altfel eu nu pot cunoaşte fericirea. Decât nefericită să trăiesc, cu speranţa că voi fi cândva, sentimental, peste media normalului, mai bine singură, cu speranţa că voi întâlni cândva omul potrivit mie. Nu mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură, niciodată nu voi putea minţi că sunt fericită, dacă nu voi simţi în toţi porii mei, fericirea.

Deci, m-am răzgândit total… dacă voi afla că mă trişezi, nu o să încerc o schimbare de roluri, cum aş fi crezut iniţial. Doar va muri o parte din mine şi voi pleca în lume, sperând cu tot dinadinsul că am să mă regăsesc. Dragostea ta nu înseamnă dragostea toată ce o puteam cunoaşte eu, într-o viaţă. Dacă nu m-ai iubit tu suficient, nu înseamnă că am eşuat eu, în a fi fericită cândva, în a găsi fericirea.

Înseamnă doar că tu ai avut alte priorităţi decât mine, că nu ai simţit cum te-am iubit eu… atât de mult, încât să nu mai ai nevoie de vreo altă persoană vreodată; instinctul m-a înşelat şi am făcut o alegere proastă, din cauza slăbiciunii mele pentru tine. A două oară, voi omite însă, să mai am slăbiciuni. A două oară aş iubi probabil mai rezervat, pentru a nu mai fi dezamăgită nici măcar un pic.

Dintr-un singur motiv aş proceda astfel: acela de a nu mai trebui să-mi şterg visele pe care mi le-am notat în carneţel, de frică să nu mai plâng atât de zgomotos şi din teama de a nu mai răni din nou, copilul din mine.

Aşa că, dragul meu, sunt pregătită să aflu dacă ai vreo amantă, tu, cândva. Sunt liniştită, înţeleaptă… aş şti cum să procedez la o adică… prietenele mele toate au trecut prin asta şi au călcat peste ele împăcându-se şi iertând greşeala soţilor lor. Eu aş proceda diferit. Aş înţelege că nu eu sunt reprezentarea ta de fericire, că nu pot să mai sper vreodată că eu şi doar eu, reprezint suficient pentru tine, atât de mult şi suficient, încât dacă m-ai răni în vreun fel, mi-ai simţi sângele fierbinte scurgându-se pe tine încetişor. Te iubesc cât pot de mult să iubesc eu pe cineva, momentan. Şi sunt convinsă că şi tu mă iubeşti la fel. Tot momentan, fireşte.

Articol septembrie Revista Tango