Între tine și mine…o lume ce se preocupă
de marea de oameni ce cuvintelor stau strajă
și gustă iubirea din a fericirii dulce cupă,
îndrăznind să rupă a tristeții amară vrajă.

Între mine și tine…un singur drum s-așterne,
mi-ai vrea inima toată la tine-n piept,
mi-ai inhala cuvintele, eternele mele dileme,
distanța fiindu-ți cel mai mare regret.

Între tine și mine…tăcere…și-un mut sărut
ce incită și-ascultă cum urlă hormonii,
simțirile ce nu-ncap în suflet, eu le alung
creând buzelor dependență, stârnind neuronii.

Între mine și tine…același Soare, aceeași Lună,
aceleași stele ce luminează al meu chip,
fiind nașa lor, căci în pragul nopții se cunună,
iar martori le sunt mărgelele calde de nisip.

Între tine și mine… o fatală singurătate
și un cufăr plin de vise neîmplinite,
roua de toamnă, și teama de moarte,
doar puncte, puncte și două inimi contopite.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• Între tine și mine – octombrie 13, 2015

Bună dimineața, soare!

M-aș hrăni ca un leu dintr-o groapă cu lei din timpul alor noștri romani, cu tot ceea ce ești tu… Ai zis că a trecut timpul și acum ești bătrână, nemaifiind la fel de frumoasă ca-n tinerețe… Dar tu știi atât de bine în ce se măsoară frumusețea!… în capacitatea fiecăruia dintre noi de a-i înțelege graiul, într-o adiere de vânt, în a simți gustul unui fruct cules din grădina bunicii… în atâtea lucruri mărunte ce ne-nconjoară… Ea nu are formă să-i stabilim perfecțiunea, nu e standard să-i putem fi exigenți. Toate gândurile astea ale mele tu le știi atât de bine și trebuie să îmi dai dreptate. Ești frumoasă, cu formă, cu standarde, cu gust, ești ca o adiere de vânt! Fii stăpâna emoțiilor tale, cum ești a cuvântului, fii tu însăți energie ca să poți fi autonomă…

Hei, draga mea dragă… nu-mi da o bucățică din inima ta, când eu sunt atât de flămând de iubire…
Dacă tu ești iubită, așa cum meriți și în modul cum tu știi să oferi iubirea… eu mă bucur foarte mult pentru tine… Și asta ți-o spun cu mâna pe inimă… Tu meriți atâtea lucruri frumoase… și un El, care să vadă, să știe și să aprecieze asta…

De ce Doamne, suferi… când tu nu ar trebui să cunoști durerea vreodată…
E atât de nedrept…

Tu, cunoscând suferința, știi să apreciezi cu adevărat frumosul din viața ta… chiar de e puțin… Știi să apreciezi lucrurile simple ale vieții, dar ce au o frumusețe aparte… Știi că nu ține de vreun look, frumusețea… Așa ia ființă creația… de acolo, din sufletul cel încercat și mulțumit cu puțin…

Tu mă crezi când spun că te iubesc într-un mod propriu?… pur și simplu vreau să fii fericită, dacă nu cu mine, atunci cu altul… dar el să te merite cu adevărat… să te facă să te simți împlinită… De asta te întrebam de el… de relația ta… Dar și din motivul ce ți l-am zis cândva… undeva…

Scrie, prietena mea, scrie! Pentru că cerneala din stiloul tău, ce înșiră cuvinte pe-o foaie… e însuflețită…

Lasă-mă să zbor… printre norii cei albi, citindu-te… Nu contează că o să cad… important e să-mi continui zborul până voi rămâne fără puteri… O să am o inimă împăcată, că am încercat… măcar să-mi desfac aripile, dacă nu să zbor…

Știi, uneori gândesc frumos… stăpânit fiind de iubire… Uneori, cuvintele sunt de prisos, atunci când alte simțuri ne guvernează…
Zâmbet… după zâmbet… după zâmbet… și viața-mi e mai frumoasă… mai frumoasă… mai frumoasă…
Ăsta e păcatul nostru, al celor cu multă imaginație, trăiri, sentimente… facem prea multe presupuneri, creionăm o poveste, cunoscând puține detalii…
Te-ntreb eu acum… dacă inima îți este ocupată? Pe mine, ea mă interesează…
Îmi ziceai că ea nu știe… încă…

Suflet gingaș și frumos… eu nu mă grăbesc și nu te grăbesc… așa sunt eu, euforic… atunci când mi se întâmplă ceva, ceva ce mă face să zbor… Poate sunt puțin imatur sau prea visător… dar îmi place cum sunt și nu vreau să mă schimb… nu vreau să te schimb… nici pe tine, nu vreau să te schimb nici cu alta! Vreau doar să ating norii, să am un cal alb și o domniță… cer prea mult de la viață?…mă întreb…

Dar vezi tu… pentru mine iubirea înseamnă în primul rând, multitudinea de calități ce le descopăr la o persoană… iar ție ți-am descoperit un infinit de calități… Și când mă gândesc cât de mult ne vorbim… și cine ești tu… în comparație cu mine…

Pentru că da, draga mea dragă… chiar ești cineva… Nu-ți cunosc complexele și misterele… eu vorbesc doar legându-mă doar de ceea ce m-ai lăsat tu să cunosc la tine… Faptul că ești fumătoare, te face misterioasă și mai complexă… știi că țigara poate fi privită și ca un calmant sau un factor de energie… parcă ai mai multă inspirație… Paradoxal, fumătorii iubesc viața, dar au grijă mai mult de a altora, decât de a lor… Un răspuns care îmi place la întrebarea “de ce fumezi?”… e… “pentru că n-ar mai avea sens să-mi beau cafeaua cea aburindă, neagră, dulce și fierbinte, de dimineață”…

Cred în numerologie… Pe mine mă definește cifra 8… Format din două jumătăți egale, simbol al infinitului, întors invers…culcat… Cifra ta care e?

Dar noi… tot jocuri extreme practicăm acum… nu-mi prea place… iar încep să zbor…
Sunt tare dificil, nu?! Când pe pământ, când printre nori… dar nu-mi pot stăvili inima… gândește independent…
Dragostea nu se rezumă doar la a oferi… trebuie să simți plăcerea să oferi, pentru că și tu la rândul tău primești… și trebuie să știi să primești… Nu mi-ai răspuns la întrebări care mi-ar fi creionat un portret mai clar al tău… dar erau, poate prea personale și o fire sensibilă ca tine, ține la intimitate, la imagine… și-o respectă… Te-am caracterizat de multe ori, știi asta, folosind doar cuvinte laudative… acum aș face doar să le repet în continuu…
Te-aș caracteriza doar cu un cuvânt: sublim… O femeie puternică, ca și tine, lângă mine… ar fi „pârghia” ce m-ar face să răstorn munții… sunt sigur de asta…

Schimbă lumea din jurul tău, fă-i mai buni, mai responsabili, mai loiali, mai credincioși… Arată-le sublimul dintr-un fir de iarbă peste care a călcat omenirea, arată-le dragostea pentru un oraș, pentru țară, pentru tot ce e frumos…. și astfel se întoarce roata și pentru tine… chiar de e pătrată…

Da!!! Sunt îndrăgostit lulea… atâta timp cât tu nu îmi spui clar că îți este bine în relația ce o ai, că te simți împlinită și nu se exclude o eventuală căsătorie… voi fi la fel de îndrăgostit…
Nu roși în obraji citind cuvinte frumoase… vreau să roșești în timp ce mă privești în ochi, în timp ce îți spun în față aceste lucruri…

Hei… dacă crezi în mine, în intențiile și gândurile mele… ia-o ca pe un moment frumos și nu-i exclude prezența în întreaga-ți viață… Eu doar scriu ce simt… Și nu-i da lumină unui orb ce nu a văzut niciodată… dă-i o lume-ntreagă fără primejdii în întuneric… Floarea, în toată splendoarea ei, e un strop de ajutor în ploaia nepăsării… Fii veselă azi! Fii veselă și mâine! Lasă tristețea stingheră, nealimentată…

Să nu grăbim ceva ce se vrea a fi frumos… trebuie să fim doar pregătiți amândoi să primim frumosul… el o să vină, sunt sigur de asta…

De-ar fi să-ți fac cel mai mic rău… sub orice formă… în orice context… aș regreta tot restul vieții mele… Și nu mai vreau regrete în viața-mi și așa destul de zbuciumată…
Tu meriți o oază în deșert, meriți nisip fin, cald, sub tălpi…

„Nu te mulțumi cu puțin când e vorba de iubire”… deși sună în contradictoriu… conține aceeași „măsură” a iubirii, a sentimentelor iubirii… ceea ce e impropiu spus, puțin sau mult… totul se simte, se trăiește, nu se măsoară… „puținul” ce-l simt, oferit de tine acum, poate fi mai „mult” decât tot ce am primit, simțit până acum…
Și nu vorbesc doar frumos acum… ci scriu pagini din romanul vieții mele… eu îți înot spre suflet acum… nu mă sperie valuri sau furtună… Dacă aș ajunge acolo… la „mediu”… de-ai fi-ntr-o zi lângă mine, seara la birou… să-mi aduci o cafea “brevetată ”de-a ta, aburindă, neagră, dulce și fierbinte, o țigară, un zâmbet… inspirație… aș fi cel mai fericit om de pe acest pământ…
Acum STOP formalităților, draga mea dragă prietenă, cu poezie în priviri și iubire în sânge …mai vorbim noi, căci nu piere lumea mea… nici a ta… atâta timp cât tu scrii…
Așa, printre picățelele noastre… te pup dulce pe obraz… pentru că acolo aș vrea să merit, deocamdată…
Vreau să fiu eu cel care așteaptă… cel care te așteaptă…
Cu drag, al tău
Viitor

Autor, Irina BBota

Pe când era doar un puști de 17 ce lucra în Studio54, David LaChapelle avea onoarea de a-l cunoaște pe Andy Warhol. Visând să-și urmeze vocația, David i-a arătat părintelui Pop Art portofoliul său. Văzând cum aprobă confruntându-i schițele, spunând „that’s great”, „that’s great”, David a căpătat un entuziasm fantastic pentru a se dedica fotografiei. În plină glorie va afla ulterior că Andy Warhol creease un tic verbal din „that’s great”, însă va spune râzând cum aceste cuvinte i-au schimbat viața, luându-le stricto sensu.

Pragmatismul societății în care trăim, lupta noastră sisifică ghidată de principiul „survival of the fittest” ne împinge spre o precauție ce ne-a răpit încă dinainte de a conștientiza, orice năzuință spre a contura un vis. Din nefericire, această prudență ce ajunge să stea ca precept pentru propria existență ajunge să acționeze ca un scut pentru contactul cu orice manifestare a inițiativei. Dar vehemența cu care ne apărăm de umbrele ce răzbat spre peștera platoniană transformă scutul în armă. Lovim cu propriile carapace, ajugând să fărâmăn orice visuri ce ne sunt încredințate. De câte ori alegem, avem omenia -fiindcă încrederea de a primi ceva atât de fragil precum un vis ar trebui să trezească dincolo de sentimentul flatării tot ce este uman în noi- de a îndrepta un „să-ți ajute Dumnezeu”/”baftă”/”hai, cu tupeu”/”băi, dacă te străduiești și-ți măsori fiecare pas, poate-ți iese”, în locul unui „bagă-ți, bă, mințile în cap”/”lasă gărgăunii”/”hai, revino cu picioarele pe pământ”/”nu mai visa cai verzi pe pereți”. Bineînțeles, obediența este calea ce poate fi înțeleasă drept cea mai aproape de garanția spre confort, dar când rămâne atât de accesibilă și atât de evidentă, cine suntem noi să-i oferim o stridență nimicitoare? Și visătorii au capacitatea atât de a discerne realitatea, cât și de a cuantifica exact tributul pe care vor trebui să-l achite pentru cutezantă, dar dacă în această priveliște a cumpenelor ceva le mai poate da putere, fiți siguri că o asemenea forță se regăsește în cuvinte. E atât de ușor să tăiem cuiva aripile, dar cine se mai străduiește să-i îndrepte altuia penajul pentru o altă dinamică sau să-i spună de la ce distanță își mai poate lua avânt?
Când eram un copil cu un manuscris, cineva mi-a zis să nu mă zbat să-mi public lucrarea, fiindcă nu voi avea succes și mă voi sinucide. Vorba lui Elton, I’m still standing dar probabil că aceste vorbe au adus emițătorului o brumă de fericire.

Autor, Diana Șerpoianu

Ştii ce nu înţeleg?

…păi nu înţeleg bărbaţii ce-şi manifestă infidelitatea… și, mai ales, din primele luni de cuplu pe care abia și l-au rânduit, abia ce și l-au așezat la casa lui.
Nu înţeleg deloc oamenii, căci ar suna a misandrism de-aș face referire doar la partea masculină aici, care, deşi îşi fac planuri de viitor pentru a fi împreună pe termen lung cu o persoană, sunt totodată infideli din primele rânduri de poveste.
Hai că pricep un pic – treaba cu plictisul sexual dintr-o relaţie.

De fapt, nici n-o înţeleg neapărat, dar măcar accept teoria, pentru că, da, se poate întâmpla să nu evoluezi sexual în doi în nicio direcţie, iar atunci, pentru că rămâi un clasic din acest punct de vedere şi te limitezi la un obişnuit, un general valabil pentru majoritatea cuplurilor în speţă, posibil ca tu, însă, să te rutinezi.
Hai să spunem că-i probabil să se-ntâmple-așa şi oareșcum de înţeles că ți-ai dori atunci un pic de varietate ocazională cu alte persoane. Câteodată.

Dar ce ne facem şi cum îi înţelegem, însă, pe cei care care înşală din principiu?
C-aşa cred ei că este firesc, aşa şi-au şi format principiile de viaţă ori viața sexuală în genere.

Păi dacă de la începuturi de relaţie în voi, cei doi, tu ai nevoi de altcineva, dacă atâta vreme cât încă nu ai descoperit-o întru totul și pân’ la capăt, nu-i ştii deci valenţele sexuale din toate… unghiurile, de ce atunci, zic, să mai continui în relaţia aceea?
Nu vrei să ştii nici câtă deschidere sexuală ar putea avea, căci nu eşti curios pe mai departe de-un alt sens sexual al ei, n-ai timp ori chef nici să vorbiţi extins subiectul în sine, nici să începi prin living un sex emancipat de cuplu în câte-o seară! …pentru că preferi un living nou cu o persoană nouă totodată, pe care ţi-ai dorit s-o simți un pic mai intim azi.
…acelaşi mod intim bineînţeles, tot superficial, şi clasic, şi banal, nicidecum mai evoluat, cum pare că pretinzi că ți-ai dori.

Un factor important pentru sex cu persoane noi decât ce ai acasă, am crezut mereu că ar putea fi vanitatea.
Între bărbaţi, spre exemplu, există întotdeauna discuţii despre ce ar face şi cu cine ar face… dar cuuuum ar faceee!!:)
Dacă au și vreun noroc să facă, le triumfă apoi orgoliul în faţa altora, acelaşi macho-gen, firește, categoric! …ce n-au avut noroc de acţiune, au rămas doar poticniți în stadiul de speranţă.
…dacă ai înscris azi, află cu siguranţă, absolut toţi mâine, doar ăsta ți-este scopul! Prânzul cu povești, mâncat agale, între aceiași prieteni buni, exagerând frenetic picanterii din dormitor.

Dacă ai vrea ceva cu o femeie pentru că-ţi place și chiar îți place rău de tot! …în plus şi pentru că… ei, bine, de-asta! atunci nu ai avea chef de povești, ci ai păstra experienţa în amintire dacă nu ţi-a plăcut… ori, dimpotrivă!, ai continua o relaţie cu cea care ţi-a sucit mințile toate.

De multe ori, nici nu le place, însă. Dar de puţine ori recunosc asta.

…și deci, concluzionând, înşelăm partenerul, îi călcăm în picioare orgoliul în public, îl necăjim sufleteşte şi multe altele de care nici nu mai ţinem cont în ceea ce-l privește, căci nu ne pasă, deşi noi credem că-l iubim! ..doar pentru a ne câştiga teren simpatic, apoi încredere în sexualitatea noastră în plan personal de care, în fapt, între noi fie vorba, ne foarte îndoim în sine.

…pentru că, de aceea simţim nevoia să demonstrăm mereu și tot mereu altora, ba una, ba cealaltă, nu este-aşa?

De ce naiba procedăm atât de incorect, până și-n relaţie cu noi? Nu-i mai uşor să fim cinstiţi, măcar când nu ne aude nimeni, în şoaptă către noi, măcar atunci, s-avem curaj să spunem lucrurilor pe nume, pentru a nu mai perpetua greşeli, experienţe de care nu avem nevoie?

De ce le multiplicăm, în loc să reparăm?
…din multe motive ce ţin de noi și ele, din păcate.

Citeste mai mult aici.

“…Adina, crede-mă, nici n-ai idee cum mi-a fost ultima perioadă… ultimii 2 ani cred.
Simţeam lipsuri acute. Simţeam minus dorinţa lui de mine. Nu-l mai incitam.
Nu-l mai controversam.
Nu-l mai atrăgeam!!
OMG!! zic către mine, când am realizat exact ce mă deranja.
OMG!!…
Doamne, că începusem cu retoricul ăla al meu, exagerat deja… dar eşti obişnuită, nu?? Hahaha…hahahaha!!!
Te iubesc, draga mea!! Îmi place de tine!

Aşaaa… ce ziceam?!? Ah! Da, mi-am dat seama că ne lipseşte sau, mă rog, îi lipseşte lui, cheful de sex cu mine.
„Auzi tu, neruşinare!!” îmi ziceam.
„Tocmai eu să păţesc aşa ceva? Arăt încă perfect! Sunt zveltă şi mlădioasă!! Exact cum m-a cunoscut!!! Sau nu mai sunt??” şi mă dezbrăcam apoi repede, goală de tot în faţa oglinzii, cuprinsă de un pic de panică.

“M-am rotunjit pe undeva? Oare de-aia nu îl mai atrag?? Hmm… cam da, observ un pic, mda!! Şi am și celulită. Mamăă… dar câtă mai e!! Până şi pe burtă!! Groaznică sunt. Urâtă şi dizgraţioasă!! ”

Şi uite-aşa, măi Adinuțo, că nu mai pridideam cu plânsul ăsta de mila mea, din cauză de lipsă a lui de chef de sex cu mine.
Că eu aveeeeam încă! Aici era buba! De aia nu înţelegeam deloc nimic.
Şi, na! Mi-era şi aiurea să mă plâng aşa pe la tine sau pe la el!
Că dacă atrăgeam atenţia prea mult asupra îngrăşării mele şi aşa mai departe?!?

Eh!! Draga mea, acum îţi spun.
Îţi spun clar şi răspicat că facem sex nou și din nou.
Până şi în bucătărieee!! Am întinerit, Adinuțo!! Hahahaha…! Că nici jucăuşă nu mai eram lately! Nici iniţiativă nu mai aveam, nici nimic!!

Off, off şi fără off de-acu’!! Lalalalala…!!
Ne-au zburat pro-ble-me-le!!!
Mă crezi!?!
Că de aia îţi şi scriu, să pui în blog la tine acolo, să spui lumii cât de important e sexul ăsta în parteneriat!
Esenţial este! Pe cuvânt!!!

Păi fără el, te-ai dus naibii ca femeie!!
Căci scade stima de sine, încrederea în tine! De femeie, zic!! Nu mai ai autoritate nici în faţa ta, nici în a partenerului nici în a… nimănui.
Te scurgi doar prin plâns de tine şi de amintiri de când erai atractivă şi frumoasă în ochii lui.
Plictisiţi acum.
Nu-ţi mai vine să dansezi sau să râzi, nici să glumeşti, nici să ieşi la o cafea.

Să spui astea toate!! E important, esenţial… ştii tu cum să spui, că te pricepi la vorbe. Fug la duș!! Te pup!”

Citeste mai mult aici.

Dar ştii ce observ siderată tot mereu la oamenii ce stau cu mine, uneori?
Observ la oamenii aceştia, inteligenţi cu toţii, peste medie fireşte, ca şi mine de altfel o concentrare importantă şi foarte încrâncenată, o dorinţă uriaşă de a-şi propune ţeluri în viaţă ce nu-i ajută la nimic.
Ce nu i-ar face fericiţi oricum, chiar şi-mplinite de-ar fi ele.
Nu şi-or da seama că suferă anapoda, şi doar degeaba?

Ştii ce tot observ la câte unii oameni?
Observ faptul că sunt iremediabil trişti şi nefericiţi, că-şi trag zilele târâș de pe o săptămână pe alta, numărând minutele de timp puţin, alungîndu-le apoi cu supărare şi amărăciune, tot mai mereu nefericită.
…rămasă nevorbita în sine conştient, ţinută în secret..; dar nici măcar în şoaptă şoptită n-o şoptesc nici măcar vântului, ce le adie încetişor perdeaua mătăsoasă, ce le strecoară un pic câte un pic de aer blând prin cămăruţele de suflet uitate; încuiate cu lacăt, nedesluşite despre ei.

Mereu şi tot mereu repet că este important să ne lăsăm măcar sertarele deschise de prin holurile lungi şi largi şi-ntunecoase ale sufletului, înceţoşate toate de-atâtea firişoare mici dar dese, multe.. scurse din ghemotoace de frustrări mărunte, ce-au apărut prin suflet, chinuindu-ne involuntar subconştientul cu leziuni profunde dar care, da!..chiar da..! chiar ar putea fi rezolvate.

Dar ştii ceva?? Simt că-ți trezesc compasiunea? Sau mi se pare mie ?
Nu știu de ce, dar am senzaţia că te uiţi la mine cu lacrimi în ochi, ce crezi tu că m-ar mângâia probabil, de le laşi să-ţi curgă împreunate, strânse-n braţe de lacrimile mele.
Hai că eşti chiar amuzantă. Asta dacă simt eu bine și nu cumva mă-nșel, că mi se mai întâmplă și așa, firește!
Ori poate crezi cumva că-ncerc să te impresionez?
Hai că, pe bune, nu-ţi înţeleg deloc atitudinea asta mămoasă..!
Te-nseli, oricum..! Indiferent de ce crezi, cu siguranță nu..! nu m-ai ghicit.

Încerc aici să-ţi povestesc cu totul altceva.
Încerc să ţi spun în câteva cuvinte întinse şi extinse mai apoi în rânduri multe, căci n-am ce-i face..aşa mi-e felul, vorbăreţ, că doar mă ştii!! Vorbesc prea lung scriu mult prea explicat, mă scuz cam des. Și fără rost câteodată.
Dar nu acum.

În altă ordine de idei, revin şi-ţi spun că-mi tot observ oamenii mici de prin mine, că despre ei vorbeam, pe ei sunt supărată.
Pe oamenii mei mici, care mă adună şi mă rânduiesc în ce sunt eu cu totul, în mine.

Hai că deja te-am băgat în ceaţă complet, îţi observ mimica întrebătoare, ştiu până şi ce gândeşti..!!..cum că probabil aş fi luat-o razna pe alocuri ori cine ştie?? chiar de tot crezi tu că am luat-o razna, nu?? Hai..!! Recunoaşte..!

..eu doar îţi povestesc cum mă fac bine, în momente de viaţă de-ale mele, când mi se pare că mă copleşesc stări negre, când mi se pare că mi-e aproape vreo depresie..!

Observ siderată, cum spuneam şi la-nceput, că mă cert singură, am remuşcări, ori nu-mi place de mine în câte-o zi când realizez că sunt departe de a-mi împlini vreun tel, vreun vis de-al unui om mic de prin mine.
Nici nu-mi dau seama de ce mă macină atâta ţelul lui care, nici nu m-ar face fericită în vreun fel la vârstă asta.
Rămânem aşa cumva înţepeniţi în visele copilăriei..habar n-am de ce stăm încă supăraţi pe noi că n-am ajuns..medici, spre exemplu..!
Astăzi, astăzi ştii însă că vrei să fii actriţa, nu-i aşa? Păi şi atunci? Atunci de ce încă suspini după un statut şi o profesie ce nu poate că nu ţi-e ţie hotărâtă?!?
Omul mic din tine, acela ce se voia doctor, trebuie schimbat acum cu ăstălalt, ce în prezent te vrea actriţa..!!Mi-ai prins ideea?

..asta ziceam, că ne lăsăm doborâţi de vise trecute ce ar trebui aduse însă, în plan de realitate a prezentului.

Observ siderată cum ne toot lăsăm copleşiţi de lucruri devenite țel de viaţă, ce nu ne mai reprezintă azi precum poate ne-ar fi reprezentat, să spunem, ieri alalteieri..! Ori poate nici atunci!
Plângem rătăciţi în trecut, în loc să vedem drumul drept şi luminat, al prezentului nostru.

Mă cam irită oamenii ăştia mici şi inteligenţi de prin mine.. Nu-mi plac deloc, de fapt!
Mă tot alergau cu fantezii, cu fantasme din trecut.. !!

Am hotărât însă cândva, să încep să mă trăiesc toată, absolut toată, doar în prezent..!
Dar ştii ce bine mi-e de-atunci?? Nici n-ai idee?!? Păi, uite..! ai putea să-ncerci şi tu să-ţi vezi prezentul, cu mai mult entuziasm şi claritate.
Uită-ţi oamenii mici ce te cotrobăie prin gând tot artogoși mereu!
Fii arţăgoasă tu!! O să îți placă la nebunie!! Încearcă numa’ și-o să vezi!!

În dimineața asta m-am trezit cu zâmbet șugubăț și cu un aer mai jucăuș ca de-obicei.

M-am trezit entuziasmată într-un mod aparte, gândind destul de îndrăzneț o partidă de sex în desfășurare… ce a și luat amploare mai apoi… cu soțul meu, firește.

În zori de zi.

Și pentru că, în timpul dușului de după, soțul m-a-ntrebat, un pic cam nefiresc mi s-a părut, dacă stau acum să mă gândesc mai bine… nu i-a fost foarte naturală tonalitatea întrebării… dar chiar deloc!

Mă rog, că ăsta-i alt subiect deja!

Ziceam că m-a descusut soțul nițel, întrebându-mă dacă… am terminat și eu orgasmic, matinalul sexual de dinainte cu un sfert de oră.

Eu îmi zburasem deja un gând, ori trei sau, mai degrabă, chiar pe toate! prin cu totul alte părți. Mă frichineam deja cam grabnic, mă cam plimbam și scormoneam prin gânduri terne, blegi și seci… căci îmi trebuia să scriu subiect picant, un pic controversat și pe alocuri palpitant… Aveam de scris o droaie și îmi simțeam cuvintele curgând împiedicate în idei, ce nu prea zgândăreau vreun interes zglobiu… c-așa pățesc… am momente bune uneori când vin cuvintele de la sine, se scriu singure cumva… dar uite! că am și momente de-astea lungi, când nu se leagă, când le cam trag de limbă.

“Dar ce-ai zis, dragul meu?!? Orgasmul feminin…! Suculent subiect! Mirific chiar! De-a dreptul extraordinar! Îți mulțumesc, iubitule!

Citeste mai mult aici.

POATE DA, POATE NU
de Irina BBota

Poate aud tăcerea stelelor pe bolta inimii mele,
poate ciripit de păsări răsună șoptindu-mi numele.
Poate vei naviga pe-a timpului agitate, mărețe unde,
poate vei călători fără mine prin întunecatele umbre.

Poate fiecare vis începe cu un romantic visător,
poate dragostea-și doarme somnul greu și apăsător.
Poate-mi colinzi prin gânduri, iar eu prin a ta minte,
poate ne dezbrăcăm de-a emoțiilor îmbrăcăminte.

Poate inima-mi îți cântă pe acute note muzicale,
poate nopțile-mi devin zile pe acorduri instrumentale.
Poate sunt un om ce are multe tatuaje pe suflet,
poate-n viață am trecut prin furtună, chin și urlet.

Poate mă-mpiedic de așteptări, de infinitele temeri,
poate greutățile-mi apasă ai mei împovărați umeri.
Poate sufletul dulce vrea să-mi vorbească-n cuvânt,
poate visez ca soarta-mi să-și ia în curând avânt.

Poate nu voi rupe nicio filă din a vieții mele cărți,
poate voi uita trecutul și voi privi doar bunele părți.
Poate viața n-are subtitrare și-am nevoie de un vis,
poate să-mi ofere o ilustrare, cum ar fi în paradis.

Poate sufletul tău caută-n mine doar dulce refugiu,
poate realitatea-i alta și cu noi e-n lung litigiu.
Poate suntem doar actori într-o piesă de teatru,
poate ar trebui să fim mai cu ochii-n trei sau patru.

Poate mă simt strâns legată de mâini și de picioare,
poate nu vreau ajutor, nici să mai fiu cuiva datoare.
Poate vreau să măsor fericirea-n scurte momente,
poate m-am săturat să primesc doar complimente.

Poate zâmbetul tău îmi oferă-n suflet o nouă șansă,
poate-mi trebuie curaj s-accept o altă avalanșă.
Poate-n sufletul meu simt că mor, căci poate iubesc,
poate simt mai mult, dar să recunosc nu îndrăznesc.

Autor, Irina BBota

Cine te iubește, nu te lasă să devii prost!

În intimitatea camerelor Palatului Tuileries, când se despărţeau de suite, rămânând doar două suflete unite de iubire înaintea oricărei datorii faţă de patrie şi istorie, după cum cel de-al doilea împărat al Franţei prea frumos şi-a mărturisit sentimentele în faţa ţării sale, Napoleon al III-lea şi Eugenie comunicau în cinci limbi.
Acest acord îi ajuta pe fiecare dintre ei cu exerciţiul impus de responsabilitatea de imagine a unui şef de stat, dar şi de exigenţele pe care şi le setează un spirit erudit, ambii fiind poligloţi cu o afinitate pentru studiu.

Povestind cuiva acest obicei al împăraţilor Franţei, completez râzând: „Păi, da! Cine te iubeşte, nu te lasă să fii prost!”
Auzindu-mi propriile cuvinte, râsul mi se blochează instant la amintirea atâtor istorii de viaţă cu o traiectorie inversă, nu una care încurajează evoluţia, ci pavează o cărare cât mai lină şi mai antrenantă spre abis.
Dramele atâtor femei prizoniere ale unor relaţii în care li s-a interzis să fie altceva decât o anexă a soţului, strivindu-le şi cele mai plăpânde frânturi ale stimei de sine.
Cuvintele unui prieten de-al meu -om de afaceri cu o situaţie materială mai mult decât fericită- prindeau un ecou mai clar.
„Lasă-le să se preocupe doar de shopping şi spa, că pe la 35 de ani li se vor da papucii şi nici dracu’ nu le mai ia în submediocritatea lor, că dincolo de o imagine, n-au nimic de oferit.”, îi spunea unei alte cunoştinţe care se plângea că soţia lui pe care nu o văzuse vreodată cu orice fel de ocupaţie, reflecţie sau pasiune nici măcar Vogue-uri, n-avea curiozitatea să deschidă.
Îmi veneau apoi în gând atâtea tentative inocente şi poate neconstientizate de „corupere”, conversaţii sterile întreţinute de banalităţi pe whatsappul al cărui clinchet bate vreun Excel ce pune ţara la cale, orgolii ce nici măcar în faţa regizorului lor nu au vreo credibilitate sau la troianul timpilor morţi, lipsiţi de emoţie, spirit, instinct sau orice altă sclipire ce poate uni doi oameni, la perfida iluzie a unei prezente atât de absente.
Relaţii ce nu dăruiesc.
Relaţii ce nu mobilizează.
Relaţii ce nu inspiră.
Relaţii ce sub nicio formă nu desăvârşesc.
Relaţii ce nu rodesc nimic în noi, făcându-ne arizi.
„Cine te iubeşte, nu te lasă să devii prost.”
Fiindcă până şi împăraţii au nevoie de aliaţi în eternul pericol al stagnării…

Autor, Diana Șerpoianu

Subiect ce ține mai mereu prima pagină a ziarelor de scandal. Amanta.
Subiect ce naște curiorități..
„…Vai!! Cum? Dar chiar așa?!? Și chiar pe bune, serios?!? S-au despărțit, zici, nu?? Dar de ce, știi?! Aaa..aha..! De la amantă a plecat toată nebunia asta..!..”

Subiect ce naște totodată și supărări cu lacrimi multe, subiect ce creează tipare despre cum arată ea soția cea grăsuță..”off!!off! sărăcuța..!” la modul general; teorii mai apoi despre cum se întreține de scump pe de altă parte tânăra amantă..ea, slăbănoaga, în particular.

Femeia amantă ori mai degrabă femeia soție??!
Tu ce preferi ?
Ție ce-ți place?!? Sexualitatea, respirând prin toți porii, ori sărmăluțe pofticioase respirând afumătură învârtită-n cratiță?

..de parcă s-ar exclude neapărat una pe cealaltă..!!

..și știi ceva?!? nici măcar nu-i important ce mi-ai răspunde. Dar chiar te rog, nu te-agita!

Cu totul altceva mă interesează mai tare decât dacă-ți iubești soția, ori dimpotrivă.! dacă ești genul ce se-ascunde după deget și te căsătorești, iubindu-ți mai apoi amanta..

Mi s-ar părea cuviincios însă, să nu mai stăm botoși și indignați, să nu mai târâm amanta prin genunchi, pe-asfaltul rece, indignat și el la rândul lui, ce-mprăștie bufnind pe nas pietricele dureroase la atingere, peste un trup firav, angelic, despletit de femeie tristă.
Mi-ar plăcea să nu mai certăm cu ton atât de iritat, de încruntat, de acuzator, de răuvoitor și bârfitor și arțăgos, femeia ce se află poate întâmplător, în statut de amantă astăzi.

De ce să fii judecător, când ai putea să fii doar martor?

În altă ordine de idei, amanta nu-i întotdeauna secretara, nici sărăntoaca ce moare de foame prin vreo garsonieră unde locuiește cu bunicii și părinții laolaltă..!
Amanta nu mereu e o tânără frumoasă, o viperă, nu are tot mereu nici facultate masterată în vânturat perfect din gene false, flirtând privirea, învârtind-o ba prin colo..ba spre dincolo, sperând că..doar-doar va prinde astfel pradă bogată masculină și bătrână și grasă și însurată; ce-i va îndrăgosti prezența subțire, extrem de delicată.

Amantă poate fi oricine, dragii mei…!!

O gospodinuță simpatică, spre exemplu, aflată-n prag de vârsta a doua, ce nu și-a pierdut umorul deși au trecut ani atâția peste ea, care are încă un zâmbet frumos și cald, de femeie mișto și ingăduitoare.

Spunea cineva odată, nu mai știu pe unde-am auzit exact..o femeie, da, cu siguranță era femeie…! ea zicea așa:
” În casa noastră dispăruse zâmbetul, de aceea am divorțat. Mi-era dor să zâmbesc din nou..!”

Din păcate, nu toți au curajul ei.
Curajul de a pleca când simt ca nu mai este-n cuplu fericirea ce le zâmbea odată, bucuroasă că-i vede veseli împreună.

Revenind, amante nu au numa’ oamenii bogati!!
Amanta nu-i neapărat femeie de profesie amantă. De obicei i se întâmplă și atât.

Amanta nu își plimbă obligatoriu fustele în trend mereu la modă, cumpărate de către amantul ei bătrân pe care nu-l suportă de altfel, prin mașini scumpe tapițate-n piele aurită pe alocuri.
Poate nici n-are carnet.

Amanta nu-i nici o țărancă întotdeauna, născută-n colț de hartă, strămutată-n București cu gând parvenit de căpătuire. ( și printre altele așa, ce-aveți voi cu fetele ce s-au născut la țară??! de ce-i ceva atât de negativ?!?..)

Amanta e doar o femeie cum suntem toate celelalte, cu suflet și trăire și dragoste de dăruit.
Cu dorință de a fi mămică, de a avea o familie, de a se îmbogăți sufletește..de a iubi și de a fi iubită precum ea crede că este doar soția.

Ahh!!…și încă ceva adaug, iar după care gata..!! am plecat..!

De ce certăm principial numai amanta? De ce o judecăm și-i scriem tot mereu doar ei sentințe multe? De ce o condamnăm pe ea, iar soțul, pe de altă parte, îl iertăm și azi și mâine și de câte ori îi tot aflăm amanta?
De ce vorbim și povestim acuzator doar o tipologie?!! cea a amantei?..; și omitem să aducem vorba despre tipologia bărbatului născut a se trăi amant?

De ce strâmbăm din nas amanta, căci..”ea-i de vină..și ea și numai ea, nenorocita dr….!” căci ea ne-nhață soțul, pândindu-l mai mereu la cotitură cu fusta ridicată-n brâu..?!?
De ce așa?
…iar pe el îl trecem cu vederea găsindu-i circumstanțe iertătoare, deși știm prin străfunduri că el, doar el
și numa’ el, a fost cel ce i-a ridicat toate poalele pe rând în sus?? Mai sus de brâu apoi..și peste sân?!?

Că asta voiam sa povestesc..! Și sper că n-am uitat vreun argument important de adus în discuție..; n-am timp să recitesc, mă cam grăbesc..!! Hahahah..căci ies cu o prietenă bună la Loft, în seara asta..!!

Ahhh..păi vezi?! Vezi cum uitam esențialul??!? Așa pățesc mereu..nici că mă voi lecui, e clar..!
Am uitat să vă spun noutatea, măi..!
..m-am împrietenit cu amanta fostului meu soț, ea e cu Loft-ul și cu distracții de-astea mai nocturne..!!

Ce tipă mișto esteeee..! Nici n-ai idee..!
Îmi seamănă leit. Hahahah!! Cheers!!