Nu știu de ce ne este atât de greu să acceptăm că femeia este diferită de bărbat. La nivel de comunicare, de exprimare de sentimente, la modul în care reacționăm și interacționăm, suntem diferiți și este foarte bine că suntem așa.

Că suntem diferiți, știm deja cu toții. Dar că înțelegem diferit și că auzim ce nu ni se spune, pentru că nivelul de percepție și de interpretare proprie este total diferit, nu mai credem.

Nici eu nu cred poate până la capăt că există un decalaj atat de mare de sens între ceea ce spun femeile și ceea ce inteleg barbatii. Și viceversa. Felul în care interpretăm cuvintele, se bazează mai întotdeauna pe idei preconcepute, pe care le avem în principal despre noi inșine, dar și despre cei din jur.

Nu auzim neapărat ceea ce a intenționat celălalt să ne transmită, ci ceea ce ne închipuim noi înșine că vrea să spună. Societatea ne-a crescut cu preconcepții. Ea, societatea noastră, ne-a indoctrinat cu idei fixe despre cum tot EA, societatea, pune preț diferit pe barbati versus femei.

Acest lucru, fără să realizăm, joacă un rol extrem de important în modul de comunicare dintre sexe, pentru că sexul este un factor decisiv care modelează nu doar felul în care răspundem celorlalți, dar și modul în care ne răspund ei nouă.

Ar fi mult mai simplu să vorbim cu toții aceeași limbă. La fel, prin comparație, poate ar fi mai simplu ca barbații și femeile să vorbească un limbaj comun de sentimente și nu doar de contradicții de percepții. Din fericire însă, nu-i nevoie să urmăm facultatea de psihologie masculină, pentru a ne descurca cu ei, noi, femeile. Nici bărbații n-au necesitate de a urma cursuri intensive pentru a ne desluși.

Trebuie doar să ne obișnuim , într-un fel sau altul, să vorbim și să ascultăm ca o femeie- nu ca un bărbat, dacă suntem bărbat. Deși nu există poate atâtea puncte comune, să înțelegem și să răspundem cum ne închipuim că ar răspunde un bărbat și nu certăreț și defensiv ca o femeie, dacă trăim în corp de femeie.

Să ne conjugăm sexul diferit într-un limbaj comun, apropiat, să fim prieteni în cuplu și nu dușmani, să ne completăm si nu să ne războim căutând diferențe în loc să identificăm țelul comun.

A fi conștient de toate astea, reprezintă primul pas spre armonie de cuplu. Odata ce ați acceptat această legatură dintre biologie si diferențele specifice , de asemenea și efectul acestor conexiuni asupra felului în care reactionați și interpretați lumea din jur, incluzând aici în principal partenerul de viată, veți reuși să întelegeți cu adevărat ce vi se spune, nelimitându-vă doar la a raspunde la ceea ce așteptați să auziți.

Biologic, suntem barbați și femei. Dar nu vorbim câteodată aceeași limbă? La început, ,zic, când ne îndrăgostim, cum de găsim limba comună în care să discutăm orice banalitate ? Cum de găsim când vrem să înțelegem, sinonimul perfect acolo unde nici nu există?

De ce după ce trec anii, începem să dăm context diferit aceleeași discuții de odinioară, pentru că preconizăm noi așa chestii ce nu-s reale ? De ce după ani, găsim firesc antonimul mai degrabă decât sinonimul obișnuit și devenit al nostru?

Importantă este perspectiva din care privești lucrurile. Este simplu? Nu-i așa?

M-am apucat zilele astea să citesc o carte, „Drama copilului dotat”. De Alice Miller.

Mi se pare foarte interesant punctul de vedere al autoarei, care povestește „despre consecințele nefaste ale nevoii de dragoste a copiilor, transformată insa, de multe ori, în dorință de a le face pe plac părinților.”

„Copiii aceia cuminți și cooperanți pe care ni-i dorim cu toții, sunt de fapt, susține Miller, în mare pericol de a nu își exprima propriile sentimente, de a deveni triști și depresivi, de a uita cine sunt cu adevărat. Acei copii devin apoi părinți care nu știu cine sunt cu adevărat și care le sunt nevoile.”
Interesant punct de vedere, nu-i asa?

În altă ordine de idei, eu consider că orice părinte iși dorește un copil ascultător, noi toți părinții încercăm să ținem în frâu țipetele celui mic, care se trântește pe jos in lacrimi în magazinul cu jucării din colțul blocului, dacă nu-i facem hatârul de a-i cumpăra a 15 a jucărie nouă azi.

Deci visăm cu toții la un copil înțelegător și matur. Un copil care să ne asculte, care să ne facă pe plac și nu de rușine prin vecini, nu este așa?

Indiferent de metoda pe care o practicăm pentru a ne face auziți de către copilul nostru, este de la sine ințeles că nu ne dorim să- i dam vreodata sentimentul că trebuie să facă nu știu ce lucru pentru a ne câștiga simpatia sau pentru a-l iubi mai mult.

Copilul trebuie ghidat să înțeleagă sensul acțiunilor pe care il rugăm să NU le facă, pe care nu îl impunem doar, cu explicația „că așa trebuie”, care ne vine repede în cap căci n-avem chef de discuții prelungite. Dacă fabricăm o poveste pe înțelesul lor, din care ei să deducă ce așteptări avem de la ei și mai ales de ce avem aceste așteptări, cu exemple clare, consider că vom reuși să creștem un copil cooperant și înțelegător, așa cum ne dorim. Nu un copil frustrat și plin de temeri, ce poate deveni chiar depresiv și trist în timp.

Așa că sunt de acord și nu sunt cu Alice Miller.

Ce-i drept, după cum bine subliniază și dânsa, toate dramele adultului se trag din copilărie. Dar fiecare însă, avem reacții diferite in situații asemănătoare, iar atunci devine destul de dificil să nu greșim și noi pe alocuri involuntar chiar, cu o replică ce nu ne-am fi putut gândi că-și va pune amprenta negativ pe viitor, asupra copilașului nostru. Spre exemplu, privind prin prisma mea, copil fiind, nu m-ar fi deranjat să-mi spună mama franc: „Compunerea pe care ai facut-o azi, nu exprimă nimic, se vede ca ai scris-o -n grabă.”

Pe fiul meu, l-ar deranja păna la lacrimi, ar considera probabil că nu-i capabil să facă compuneri frumoase niciodată. De ce asta? Pentru că el știe că nu debordează de imaginație în scrieri și atunci este sensibil vis a vis de orice i-aș spune negativ pe acest subiect. Ar concluziona probabil, că nu va fi in stare niciodată să facă o compunere „care să mă mulțumească pe mine.”

Pentru că pe EL nu il deranjează că nu e bun la compuneri. Ar depune insă eforturi multe, doar pentru a-mi face pe plac.

Observati nuanța? Ați ințeles ideea?

Fiecare avem grad diferit de sensibilitate, fiecare dintre noi avem slăbiciuni diferite și frustrări diferite, fiecare dintre noi avem inclinații spre ceva anume.

Este important să ne încurajăm copilul in direcțiile pe care le preferă. Astfel nu va face lucruri doar pentru a ne mulțumi pe noi, nu va crea suferințe datorate neputinței de a ajunge la un nivel ridicat într-un domeniu unde nu excelează pentru că nu-i place, doar pentru noi. În felul acesta, axându-ne pe bunavoință și nu pe critică, pe domenii preferate și nu antipatice, copilul nu va dezvolta nevoie de acceptare din partea noastră, pentru că el va ști că este validat și iubit din start, necondiționat, de către părinții lui.

Creșterea unui copil nu-i vreo stiintă exactă. Nu există o bază de date, ușor de accesat, sigură și concretă, despre cum să ne creștem copiii. Nu există reguli general valabile în toate cazurile, căci copilul nostru, al fiecăruia dintre noi, este unic. Trebuie doar să avem dorința de a ne cunoaște bine pruncul și mai apoi, să avem grijă să nu ne trântim impulsivitatea către acesta. Să-nvățăm să ne creștem inițial pe noi, pentru a fi eficienți și pentru ei.

Cuvintele aspre lasă cicatrici în suflet. Care cresc odată cu copilul fără să le sesizam adâncimea. Care pot fi insă estetizate ușor, dacă le observăm căt încă sunt noi, din timp.

Cred că de aici începând , putem spune că suntem pregătiți să schițăm o personalitate frumoasă și sănătoasă de copil, ajutându-l să-și creeze o bază solidă de atribute pe care și le dorește el insuși, în primul rand, să și le însușească .

Așa doar ne ajutăm copilul să devină adultul ce simte că i se potrivește.

Eu plus Tu fac Doi.
Eu și Tu. Noi Doi.
Eu și Tu suntem ajunși doar Unul.
Unul râdem azi.
Cei Unul.
Unul își caută răspunsuri mâine,
Tot Unul va fi preocupat poimâine.

De ce zici tu mereu doar Unul?
Căci Noi chiar suntem Doi.
Dar categoric suntem Doi.
Noi Doi.

Nu-mi place Doi.

În Doi vom trăi diferit,

În Doi ne și îngrijorăm un pic.

Dar dacă doar visăm noi doi?
Și nu ne-am contopit?

Astăzi clar, ne place Unul.
Dar mâine?

Păi mâine-i diferit.
Poate că va fi firesc
Să fim iar Unu,
Plus încă Unu, rătăcit.

Și iar ..alți Doi apoi,
Ce devin iarăși Un Noi.
Doar că sunt maturi Ei Doi.
Rămân in Doi.
Preocupați ei, ca și Unul.
Doar că preferă
Să își spună „Noi„.
Ei Doi, suntem tot Noi.

Ia spune-mi,
Ai ghicit?
Suntem Cei Unul ieri, măi,
Redevenit Noi Doi. Reîntregit.

Îmi place Noi.
Clar suntem diferit.
Cei Unul sau Cei Noi? Cei Doi?
Noi Doi și-același Unul.

Așa prefer.
La infinit.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Se-ntâmplă s-auzim povești despre sex… Niciodată nu le ținem minte decât pentru că atunci când eram mici erau tabuuri poveștile despre sexualitate în genere. Nu discutam despre ce-nseamnă cu parinții, ne ascundeam în spatele necunoașterii, deși citeam pe sub plapumă, la o lumină oarbă, tot ce ne pica în mână.

Din punctul de vedere al unei femei vorbind acu’, în primele rânduri, de luat în considerare ca fiind important atunci cand îți pierzi virginitatea, este să simți momentul optim. Din punctul meu de vedere, pentru a avea o viață sexuală împlinită și interesantă în viitor, ar trebui ca primul act sexual să se-ntâmple într-un mod curat, din iubire..pas cu pas sa fie totul, controlat in gânduri inițial și abia apoi și pus în practică. Pregătit psihic prin dorință cu fiori seara, înainte de culcare.

Știu acum că-i important, pentru că mi-am dat seama în timp, că începutul vieții sexuale iși pune, repet, amprenta pe viitor de viață intimă.

Mai întotdeauna se-ntâmplă să nu ramai pe veci, într-o eternitate cu primul iubit. Însă pierderea virginității într-un mod curat, te ajută foarte mult pentru o continuare placută, pentru o deschidere esențială în dezvoltarea de jocuri noi cu acel prim partener inițial, iar dacă nu mai sunteți împreună, devine esențial de asemenea, si cu următorul. Ajută la o dezvoltare ascendentă pe plan sexual, dacă pot spune așa și iată-mă cum pot, armonioasă și caldă sau sălbatică și curioasă.

Ajută într-un final la o fericire sexuală împlinită pe termen lung, care se materializează cu siguranță în completare sufletească longevivă și ea, de asemenea.
În altă ordine de idei, e la fel de important și pentru bărbat începutul vieții sexuale.

Se-ntâmplă ca tații, să-și ia brusc în serios un rol neasumat de părinte pănă la varsta de 14-16 ani a fiului. Se hotărăsc ei brusc să-și ajute fiul să devină bărbat, să-l oblige, aș spune chiar, să devină bărbat la modul fizic.

Greșită abordare. Acest început de viață sexuală determină bărbatul în devenire, să aibă probleme de afecțiune pe viitor. Astfel, în loc să-l ajute, îl condamnă. Băiețelul acela ce și-a pierdut virginitatea neiubind, ci doar plătind un act fizic, eu cred că va avea stări confuze pe viitor și astfel sexul îi va aduce satisfacții doar pe termen scurt, plătite regulat. Bărbatul devenit astfel bărbat, va considera femeia o simpla unealtă dătătoare de plăceri. În momentul când va începe să iubească, va fi derutat. Nici nu va ști de unde i se trage, căci sexul pentru el nu-i egal dragoste. Se poate întampla chiar, să nu-l poată duce pân’ la capăt, căci sexul este doar „ceva”, un act fizic dătător de plăceri doar, ce nu implică însă sentimente.

Sex normal, sex modern, sex antic. Sex. O descărcare fizică care-ți poate aduce mulțumire, satisfacție, împlinire și completare în cuplu. Sau dimpotrivă.

Există moduri de a face sex. Sau modul.

Se-ntâmplă așa. Se-ntâmplă ca într-o zi să fii vesel, să te trezești zâmbind fără motive clare, te trezești râzând: deși afară nu e soare, deși datoriile le ai tot neplătite.

Te trezești vesel și continui să fii vesel toata ziua.
Vesel poți fi de unul singur, azi sau maine, din senin.

Se vehiculează însă că fericirea n-ar fi același lucru, nici ușor de identificat nu e, căci nu știm exact ce inseamnă. E diferită pentru fiecare, fiecare dintre noi o definește în mod propriu.
Fericirea înseamnă un cumul de stări pozitive,nu? Dar întotdeauna, am identificat o bază comună: se spune că este în doi.

Când am realizat asta, am început să-mi pun întrebări legate de ea, fericirea. De ce nu trăiești fericit și de unul singur?
Mi-am dat seama apoi, că este veridică fericirea, chiar dacă o trăiești în singurătate.
Doar că-i dam alt nume: împăcare de sine.
Când realizezi că ai devenit omul ce ți-ai dorit din copilărie să fii, adultul ce și-a adăugat de-a lungul timpului atribute ce le credea neapărat necesare pentru împlininirea personală, când ai făcut introspecție și ai discutat cu tine și te-ai pus de acord cu toate cele despre tine, când imaginea pe care o prezinți celorlalți când faci cunoștință cu ei, se suprapune perfect cu imaginea pe care ți-o prezinți și ție, realizezi că ești liniștit, împăcat cu tine. Sau fericit, dacă-ti place mai mult cum sună.

Ce se-ntamplă atunci?
Păi dacă ești implicat într-o relatie, începi să observi. Să te observi pe tine, pe el/ea și apoi pe voi doi împreună ca un tot.
Un tot de fericire sau dimpotrivă.
Dacă partenerul tău a atins pragul de implinire personală, ca și tine, dacă a ajuns la impăcarea de sine și nu are frustrări nerezolvate, dacă stați pe un prag de fericire personală împlinită, sunteti fericiți si-n doi. Atunci se atinge un cumul de stări bune permanente, poți vorbi chiar de o fericire multiplă, de fericire la puterea a doua. Tu sau el și voi împreună , veți fi în acel moment capabili de a face lucruri mărețe în doi, precum ați reușit deja și separat.
Dacă dimpotrivă, unul dintre voi bâjbâie încă în autocunoaștere, dacă unul dintre voi rătăcește încă în a face alegeri, dacă unul dintre voi nu se cunoaște îndeajuns pentru a ști pentru sine ce dorințe sau nevoi sau calități trebuie să-și atribuie pentru a fi omul ce-și râvnea din copilărie să ajungă, se poate să intrați într-un impas.

Întotdeauna pentru a creiona o fericire in doi, e necesar să ai desenul ce-ți exprimă fericirea sau împlinirea personală.

Întotdeauna e important să fii fericit pentru tine, ca mai apoi să fii fericit împreună. Împreună și nu doar pentru celălalt.

Ești fericit cu tine și pentru tine și abia apoi împreună cu el/ea.

Asta se-ntamplă cu fericirea asta. E complicată ce-i drept, dar odată deslușită e cel mai simplu și frumos lucru spre care poți accede.

E despre tine mai intâi, doar apoi devine despre voi.