Firicele fine de nisip îmi îmbrăţişează trupul tot.
..niciodată nu am simţit ca şi-acum, căldură de nisip cu gând de nisip alb.
Mereu mă enerva, îl simţeam aspru şi indiscret şi fără ştiinţă de mângâiere.
Astăzi îmi place însă nisipul ăsta alb ce mi se prelinge alunecos pe trupul ars de soare.
Stai!!..stai să-ţi mai spun ceva..am prins un bronz arămiu lucios, în contrast total cu nisipul alb şi pur al plăjii lungi ce pare că nu se mai termină.
Dar cine și-ar putea dori să-i știe capătul??

În fine, am o culoare altfel de bronz anul acesta, parcă așa mi se pare.
Mmm..!!..și-atât de mult îmi place şi adierea vântului de astăzi!
..ştii, vântul mă enerva rău de tot în trecut! Îmi deranja buclelele pe care de altfel le prefer mereu copilăreşti şi rebele..! Nu-mi dau seama ce aveam eu mai demult cu șoaptele de vânt ce-mi cotrobăiau poezia! Nu realizez la ce mă încurcau!

Parcă-mi simt un pic curgând gânduri despre mine alta de cum mă percepeam ieri.

Mă deranja nisipul cândva. Şi adierea vântului.
Mi-erau aspre.
Azi le-am deprins o mângâiere.

Poate vă mai amintiţi acea stare plăcută în care adormi ca un copil, atunci când asculţi o poveste…Când spuneam poveşti fiului meu, eu începeam povestea, şi uşor, uşor, îl ghidam s-o continue el, să-şi pună imaginaţia la joacă, aşa că nu mai conta care adormea primul…Important era că povestea nu se sfârşea niciodată…(a propos, l-am visat azi-noapte coborând din cer ca înger şi apoi transformat în copilul meu drag de 4-5 ani, fugind spre mine şi eu spre el, ca să ne îmbrăţişăm … )

Am o poveste. Dar v-o spun în loc de ”bună dimineaţa” ! Ca o continuare la cântecul ce m-a inspirat…(‘’Total eclipse of the heart’’ )

Eram prin clasa a X-a. La câteva ore de limba şi literatura română, profesoara ( Minodora o chema ) a dat câteva note de 9 şi 10 la câteva eleve, printre care şi eu. N-a observat decât într-un târziu, că era aceeaşi ”compunere”, pe care o citiseră rând pe rând, în zile diferite, fetele, colegele… Compunerea o făcusem eu, dar colegele care nu-şi făcuseră tema acasă, mă rugau în pauze să le-o dau şi lor. Nu mai contează detaliile, nici nu-mi amintesc despre ce era vorba, îmi amintesc doar că am pus mult suflet în acea compunere.

Atunci am realizat ce sentiment plăcut poţi avea datorită iubirii. Da. Iubirea e prezentă, chiar dacă o ”citeşte” altcineva…

Aseară am avut din nou o bucurie de acest gen. Câştigasem un concurs de poezie, iar o prietenă m-a sunat şi spunea pe un ton absolut convingător: ”Rodi, aşa de tare mă bucur pentru tine, de parcă eu aş fi tu ! ”

La fel şi eu mă bucur nespus când citesc poveştile frumoase de dragoste pe care ni le spune de exemplu Alice Năstase Buciuta, despre cupluri de vedete care trăiesc pur şi simplu în iubire, fermecător de simplu , fermecător de… trăit ! Mă simt ca şi cum le-aş trăi eu, chiar dacă nu-s vedetă…

Mă bucur la fel de mult când prietenele mele revarsă din priviri câte o nouă iubire…Sau prietenii mei, care deşi nu au vreun statut celebru, iubesc atât de frumos femeile de lângă/departe de ei, încât le-aş da nota 10, de-aş fi ”Minodora” ! Sau nota 9…

Mi s-a spus la un moment dat că sunt un pic cam ciudăţică… ”Cum adică, dacă eu plec cu o altă femeie, de ce mă laşi să plec, de ce nu vii după mine să mă iei înapoi? De ce nu lupţi pentru mine? ” Şi răspund: ”Uite-aşa , pentru că merită şi altă femeie să se bucure de iubirea pe care o simt eu. E iubire , nu-i concurs! „…

Cam asta ar fi scurta mea poveste pentru voi, acum în prag de o nouă zi.

Adică, mult discutata iubire , n-are cum să te întristeze ( ei, da-ţi voie să fii trist uneori, dar nu foarte tare… ) dacă trece pe la tine, apoi merge la altcineva…Ea există în continuare, doar că devine atât de mare în timp ce se răspândeşte, încât te poţi simţi eclipsat, ceea ce nu înseamnă că nu mai exişti, ci că faci parte din ea…E ca o matematică a universului, ca un calcul precis, o logică uneori greu de înţeles, dar atât de …divină !

Bună dimineaţa ! Povestea o puteţi continua voi !

20. Despre sexualitate si-un gram de sex. Discutie libera părinte-copil.

M-am întâlnit cu Sidonia mai ieri-alalteieri..ori poate cu vreo..mai multe zile-n urmă.
De câte ori îmi place o revedere de câteva ore cu o prietenă dragă, am senzaţia că s-a-ntâmplat doar c-un moment în urmă!
Ori numa’ pur şi simplu n-am eu noţiunea timpului mai deloc..! Hahahah..! De parcă ar conta vreun pic paranteza aceasta lungă..!

..deci cum spuneam, acum vreo săptămână şi un pic probabil..îmi doresc eu să aproximez exact, căci dacă citeşte Sidonia, ce mă fac??!?de aceea şi insist..în fine, am băut două pahare de vin alb cu gheaţă cu o prietenă bună acum ceva timp.
Şi punct.

„- Măi, că demult nu ne-am mai văzut!”

„- Avem ceva vreme, da! Noutăţi, bârfe noi?? Aaa..ia zi! Ce mai face prietena aia a ta de familie…mmm..pff..cum o cheamă?! Pffoa! Ce lapsus am..!”

„- De Raluca zici, nu? Ştiam eu..mda..! A divorţat într-un final!
O luase razna rău bărbată’su..n-ai idee!
Ştiu ce-o să-mi spui, da, ştiu..”chiar crezi că nu mai era cale de-mpăcare? Zici tu că nu? Vaiii..!.. și ce cuplu frumos! Ce rău îmi pare!’
Şi storci şi-o lacrimă? Două?
Fireşte, ştiu şi asta!
Te dezamăgesc, Adina!
NU, nu era cale de-mpăcare, nu! Şi NU, nu erau niciun cuplu frumos ei doi!
Nu erau frumoşi deloc împreună, oricât de pro..prea pro..frate, exagerezi, pe bune!
Oricât de pro cupluri ai fi tu, revin, ei nu erau potriviţi! Erau nefericiţi împreună şi gata! De aceea au şi divorţat! Se întâmplă şi-aşa, deşi ţie ţi-e greu să crezi!”

„- Ba nu mi-e greu să cred deloc! Ha! O iei tu înainte aşa…cu vorba! Nici nu cred că erau vreun cuplu interesant deloc! Ha! Na! Uite cum te-ai înşelat! În plus, nici nu voiam să-ntreb de Raluca, nici nu o cunosc bine măcar!
Tu aveai chef să vorbeşti de aia pentru că te-a marcat divorţul ei petrecut sub ochii tăi! Nuu? Ia zi, aşa-i?
Poate mă înşel totuşi şi dacă da ori dacă nu, nu mi-e important să extind deloc acum aici.
De Luisa voiam însă să te-ntreb…ştiam că îl are pe Roberto aproape de pubertate, cum îmi ajunge şi mie Radone..!
Şi mă gândeam să mai aflu şi eu una alta, de la o mama de băiat la alta!
Căci ştiu că va împărtăşiţi intimităţi, de aceea! Au vorbit ei oare deja câte ceva despre sexuality? ?
Ce..cum..cu cine..neapărat cu prezervativ?!?..şi de-astea?
Ori habar n-ai nimic?”

„- Ahahahahahahahahahah! Doamne fereşte! Hahahahah!!.. Stai că moor..hahah..de râs..! Doamne..!”

„- Dar ce te cutremuri aşa? Am spus vreo glumă? Că nici măcar n-am talent la asta..deci? Ce naiba am zis..? Că nu-nțele..”

„- Adică tu crezi că Luisa, prietena asta a mea, vorbeşte lucruri despre sex cu fiul ei de 14 ani..! Aşa crezi?? Hahahah..!”

„- Da. Aşa cred. Ori nu-i firesc ce cred? E anormal ce întreb? Şi foarte amuzant, pe de altă parte?!?!?”

„- Exact! Amuzant! Nicio mămică, draga mea Adina, care dormi pe Lună şi nu eşti ancorată niciodată pe Pământ..! Niciunaaa dintre mămicile pe care le cunosc nu vorbesc sexualităţi cu..cu..copilaşii lor!”

„- Zici? Aşa crezi, ori aşa ştii sigur? Wow! Dar de ce? ”

„- Pentru că sunt lucruri care se vorbesc şi lucruri care se tac într-o familie! De aceea!”

„- Cum adică? Lucruri care se tac? De ce se tac?”

„- Pentru că nu se vorbesc! Hahahah..”

A râs mult Sidonia mai ieri alalteieri, iar eu m-am strâmbat şi mai mult pe lângă ea.
Nu vorbim cu băiatul nostru despre sex şi sexualitate? Nici cu fetiţa noastră nu deschidem subiectul acesta ‘delicat’?

Serios? Dar de ce să fie un must have şi o obişnuinţă asta? Şi o normalitate? Şi un secret?

Mie mi se pare de-a dreptul un pic ciudat..hilar, ca să nu spun dăunător ori..altfel..cum nu găsesc cuvânt adecvat acum! să nu discuţi copilăreşte iniţial, un pic mai serios apoi şi spre deloc superficial la un moment dat, cu fiul ori cu fiica ta, un subiect deloc tabu, cel puţin din punctul meu de vedere!

Mi se pare firesc şi de bun augur chiar, să vorbeşti deschis despre sex şi despre ce înseamnă el şi despre cum se începe şi despre cum se îngrijeşte sănătos şi despre cum trebuie simţit ori cu cine este de preferat să-l desfăşori!

Tu cum zici? Te închini şi te uiţi cruciş spre mine, râzi în hohote amuzată ori eşti în asentiment?
Sunt curioasă!
Sunt curioasă să ştiu câte mămici sunt interesate să aibă nişte copii sănătoşi sexual şi împliniţi sexual şi fericiţi şi deschişi în cuplul lor de când vor fi şi aceştia mari la casa lor!

Păi din ce-am citit, de pe la 9-10 ani încep întrebările şi-ar fi necesar să înceapă şi discuţiile, zic!
Nu-i categoric necesar oare să aibă şi un răspuns mai pe înţelesul lor iniţial?
Neruşinat şi netimorat şi nezdruncinat de pete roşii pe obraji şi de priviri încurcate aruncate înspre Pământ?
Nu-i de la sine înţeles că şi copiii ăştia mici ai noştri se vor face mari şi vor avea nevoie de înţelesuri reale despre sex şi sexualitate? O ci normal să-i lăsăm așa bâjbâiți?

Sexul nu-i ruşinos. Ba chiar este minunat, zic!:))
Aşa consider că trebuie explicat şi perceput de către copiii noştri.
Aşa trebuie şi început!
Din dragoste şi cu multă dragoste continuat!

Eu aşa îi voi explica lui Radu povestea sexului care da, DA, există sine qua non într-o relaţie cu împărtăşire de sentimente frumoase.
Îi voi poveşti pe larg atunci când se va face mare..adică..când? Că are 11 ani deja.?

Deja mustăceşte la anumite filme cu săruturi prelungi între protagonişti…hahahah! E tare dulce, jur!
Aştept să întrebe una alta, mai extins..când va simţi el momentul! Iar dacă nu-l va simţi prea curând..hmm!

Va simţi, măi, cu siguranţă! Nu-mi fac griji!
Căci suntem prieteni buni..şi cu cine altcineva ai putea începe o discuţie relaxată despre..sex, decât cu un prieten declarat a-ţi fi cel mai bun?!

Până una alta..ia că-i las articolul asta la-ndemână..!
Aşa fac!!
Şi văd ce spune în reacţii..!
Apoi..văd eu cum o descurc pe mai departe!
„- Radule!….dar ce faci, mami? Counter? Iar Counter?
Ce zici, ne băgăm la un film împreună?
Până termini tu jocul, corectez şi eu lângă tine-aici un text pentru blog, ok?
Dar hai să-ţi fac înainte nişte cartofiori prăjiţi totuşi, vrei??”

..şi-am aruncat laptop-ul neglijent pe pat.
Fix lângă el.???

Dragul meu,

De multe ori m-am întrebat ce se întâmplă cu noi. E vina mea? E vina ta? E vina noastră? Oarecum mi-am dat un răspuns, nu ştiu dacă e şi cel real…Cred că e vina amândurora.
Nu cred că într-o relaţie poate să fie doar unul vinovat.
E adevărat că poate unul e într-o mai mare măsură, dar vina o poartă amândoi.
Aşa că m-am împăcat cu ideea că e şi vina mea, la fel cum e şi vina ta pentru că această relaţie nu mai funcţionează.

Deşi spun greşit că nu mai funcţionează. Ea funcţionează, dar din inerţie, merge mai departe fără vreo satisfacţie prea mare, cel puţin din partea mea. Merge pentru că nu avem niciunul curajul (probabil) să facem pasul următor sau, poate, pentru tine e în regulă aşa cum e.

La un moment dat am încercat să îţi explic cât de frumos şi de clar am putut că nu sunt fericită, iar răspunsul tău a venit clar şi direct: „EU SUNT!” Poate nu percepem la fel noţiunea de fericire.
Poate pe tie te fac fericit lucrurile care pe mine mă fac nefericită.
Oare e egoism la mijloc? Oare eşti egoist şi nu îţi pasă de sentimentele şi trăirile mele sau eu sunt prea egoistă şi mă gândesc doar la fericirea mea?

Dragul meu, aş vrea să cred că în toţi anii ăştia ai ajuns să mă cunoşti şi ştii că n-am nevoie de lucruri măreţe pentru a fi fericită.
N-am nevoie de bani, cadouri, gesturi mari!
Am nevoie doar de atenţie, iubire şi să mă strângi în braţe! E prea mult? Îţi cer prea mult? Pare-se că da, atâta timp cât îţi scriu această scrisoare.

Ştii, de multe ori am adormit plângând, gândindu-mă că nu sunt suficient de bună pentru tine, că nu îţi ofer tot ceea ce ai nevoie!..că, de fapt, e vina mea că tu eşti aşa cum eşti şi te comporţi aşa indiferent (din punctul meu de vedere).
Dar ştii ceva? Nu, nu este vina mea!
Este vina ta și-atât!

Eu ţi-am oferit TOT ce am avut mai bun!!..şi nu o spun că un reproş!!!!
Ţi-am dat ani din viaţa mea, ţi-am pus sufletul meu pe tavă; am acceptat toate lucrurile rele, pe care sunt convinsă, le ştii şi tu prea bine!
Am trecut peste toate şi nu pentru că nu aş fi avut încotro, ci pentru că te iubeam şi pentru că am vrut să fie bine.

Da, te iubeam şi te iubesc şi acum, dar am ajuns la concluzia că iubirea nu e totul.
Ştiu, cred în continuare, că şi tu mă iubeşti deşi niciodată nu mi-ai spus răspicat „TE IUBESC!”.

De fiecare dată „declaraţia” a venit că urmare a „te iubesc-ului” meu, iar răspunsul tău era destuo de sec: „şi eu!”.

Serios? Şi tu? Şi tu ce? Şi tu vrei o maşină bună? Şi tu vrei bani mai mulţi? Şi tu vrei un job mai bun? ŞI tu CE?
E atât de greu să spui „TE IUBESC”?
Probabil că da…altfel ai fi spus-o până acum. Mereu am crezut că declararea unui sentiment porneşte din suflet, nu automat.
Mai ştii că tu ai fost primul din viaţa mea căruia i-am spus „Te iubesc!”?
Probabil că nici nu mai contează…

Îţi scriu nu pentru că n-aş putea să îţi spun în faţă, uitându-mă în ochii tăi, toate aceste lucruri.
Îţi scriu pentru că de multe ori ţi-am spus aceste lucruri şi nu am văzut nicio schimbare. Cred că în sufletul meu sper că vei reuşi să „digeri” mai bine o scrisoare decât o discuţie.

Cred că a fost ceea ce ne-a lipsit foarte tare în toţi aceşti ani: COMUNICAREA! Am vorbit, dar niciodată nu am comunicat…

Aş avea atâtea întrebări să-ţi pun….De ce ne-am distanţat atât de tare? De ce îţi place să mă laşi să mă chinui singură? Cum poţi să stai fără să vorbeşti cu mine? Cum poţi sta liniştit fără să ai idee ce fac sau unde sunt? Cum poţi fi atât de nepăsător? De ce ai secrete faţă de mine? De ce nu îţi faci planuri CU mine? Cum îţi vezi viitorul? Sunt întrebări la care nu ştiu dacă voi primi un răspuns.
În mintea mea răspunsurile sunt date.
Sunt date de atitudinea ta indiferentă sau aparent indiferentă..! Nici nu mai știu!

Oare mă iubeşti cu adevărat? M-ai iubit vreodată? Dacă da, unde a dispărut iubirea noastră? Unde a dispărut pasiunea aia fabuloasă de la început?
Nu te mai atrag? Nu mai sunt suficient (de bună) pentru tine?

Ştiu că nu sunt perfectă, nici n-am pretins vreodată că aş fi, dar…am încercat din răsputeri să îţi fiu soţie, prietenă, iubită, amantă, menajeră, mama copilului tău…Am încercat să fiu de toate!
Asta deşi…şi eu am un job; şi eu am nevoile mele; şi eu am nevoie să plâng pe un umăr dincând în când; şi eu am nevoie de TINE, în toate formele posibile! De ce mereu au fost alţii mai importanţi ca mine?
De ce nu am fost niciodată o prioritate pentru tine? De ce nu vorbeşti cu mine?

Ştii, în timp ce scriam, îmi imaginam reacţia ta. Şi mă gândeam cum ai zâmbi tu când ai citi toate aceste rânduri.
Şi cum ai zice că sunt nebună şi gândesc prea mult.
Da, poate gândesc prea mult pentru că am timp să gândesc şi să despic firul într-o sută.
Poate dacă ţi-ai face timp să vorbeşti cu mine sincer, nu ar mai fi nevoie să îmi fac scenarii în cap.
Plus că vorbele nu mai contează pentru mine. Au contat în toţi aceşti ani.

Acum am nevoie de fapte! De fapte, dragul meu, nu de vorbe!

În final vreau să îţi mulţumesc pentru tot!
Pentru toate momentele frumoase (pentru că am avut şi momente minunate, pe care le păstrez în suflet).
Dar mai ales pentru cea mai de preţ comoară pe care mi-ai dăruit-o: COPILUL NOSTRU!
Pentru toate bunele şi relele îţi mulţumesc!

Toate întâmplările din viaţa mea sunt o lecţie; m-au călit; am învăţat multe în aceşti ani cât ai fost soţul meu.
Şi, în ciuda tuturor nemulţumirilor pe care le trăiesc şi le simt zi de zi, continui să te iubesc aşa cum, probabil şi tu, în felul tău, atât de diferit de al meu, mă iubeşti încă!

Îţi mulţumesc!

A ta..

Pe Bianca Lutea o gasiti aici.

Visez să fiu firul de iarbă cu proaspătă rouă
ce renaște după ce-ncepe mărunt să plouă,
ridicându-și brațele ei moi, firave, delicate,
insuflând viață liniștită, cu gânduri culcate.

Visez să fiu mugurul din prospețimea primăverii
și suflarea-mi să trezească bucuria naturii,
la rândunici ce se-ntorc într-o zarvă de nedescris,
la fluturi ce se zbenguie-n al meu stomac și vis.

Visez să fiu bolta albastră din ai tăi ochi,
uitându-te la mine… te rog să nu mă deochi!
Să văd ciocârlia cum se-nalță spre văzduh
și copacii cu mușchi moale ca perna de puf.

Visez să fiu parfumul tău ușor de lăcrămioare,
pe marea cerului să zboare păsările călătoare
ce sunt vâslași aducători de bucurie, voie bună,
cântecele inconfundabile natura o inundă.

Visez să fiu lumină prin alaiul variat de flori,
ce ne dă viață prin imensitatea ei de culori,
la pâraiele cu apă limpede, pur-cristalină,
la mierle ce se-alătură orchestrei pe colină.

Visez să mai trăiesc doar o singură noapte
în fiecare zi ce mi-e atât de departe,
să-mi amintesc cu drag și peste câțiva ani
c-am aruncat ai sufletului grei bolovani.

•   Bio
•   Latest Posts

Irina BBota

Sunt un Eu a cărei inimă se răscoală, care cu poezia sufletului cochetează, care a cunoscut în viaţă şi durerea, dar nu şi-a pierdut niciodată puterea. Sunt un Eu ca oricine care are complexe, care visează la dimineţi calde și perfecte, care-şi trage sufletul şi cântă armonios, dar ştie-n viaţă ce-i urât şi ce-i frumos. Sunt un Eu căreia-i place bună seara-n doi, care nu mai vrea doar vânt rece şi ploi, care a plecat la drum c-un singur bagaj, dar nu şi-a lăsat nimănui sufletul gaj. Sunt un Eu care aşteaptă trenul pe peron, care nu trăieşte doar după a lumii zvon, care nu mai vrea amăgiri, iluzii deşarte, dar vrea, prin poezie, s-ajungă departe. Sunt un Eu ce crede că mai are o şansă, care după ce-a căzut, se mai înalţă, care e observatorul mut a zarvei lumii, dar mai speră la tăcuta linişte a inimii.

Latest posts by Irina BBota (see all)

• DACĂ ÎNTR-O ZI AI ȘTI – martie 1, 2016
• Primăvara mea din vis – februarie 21, 2016
• Când îmi voi întâlni perechea – februarie 15, 2016

18. De unde până unde minciuna orgasmului feminin. Și un motiv!

Crezi că femeile nu vor orgasm?
..că mi-a venit acum așa brusc în cap, recitind niște postări mai vechi de ale mele cu toate comentariile lor cu tot și m-am gândit să atrag un pic atenția din nou pe marginea acestui subiect mai delicat.

Măi oameni buni, de ce atâtea controverse şi comentarii negative masculine, vizavi de o biată recomandare de carte, ce vorbea pe ici, pe dincolo, despre orgasmul feminin?!?
( „Raportul Hite”, căci despre el vorbesc).
 Măi, dar nici curiozitate n-ați avut să vedeți exact cum stă vorba acolo, că v-ați și grăbit în adjective nelalocul lor:

„Femeile sunt mincinoase. De aceea mint până şi orgasmul, le place să mintă!”

Pe bune, serios acu’, aşa credeţi voi, bărbaţii? Că noi n-am vrea și noi să simţim frichinici plăcuţi până în măduva oaselor, ci mai degrabă vrem un feeling de aversiune, când stăm îmbrăcate jumătate pe sub plăpumioara mult prea călduroasă, ce ne înfăşoară până şi aşteptarea, ori speranța unui orgasm minunat?

Măi, de ce nu luaţi voi în considerare c-ar exista și-un soi de nepăsare masculină în toată mișculația aceasta intimă, fără final în amândoi, mai câteodată?!?
De ce mă-ntrebi pe mine într-o doară: cum că „într-adevăr?!? ești un miracol în materie de sex?!?”.. ? de ce nu muți mai degrabă acțiunea până ce, pe bune-mi simți vibrația oftând plăcere apoteotică, credibilă în țipăt reversat prin noapte?!?
De ce nu dansezi în ritm de geamăt trezit involuntar prin mine, neaşteptat neapărat și absolut obligatoriu mai apoi de către tine, excitant însă cu adevărat pentru-amândoi, concomintent chiar, time to time?!?
Dar ştii cât de tare mă deranjează nedreptăţile bărbaţilor?!? Nici n-ai idee cât de tare mă răzvrătesc!
Cât de uşor este să critici, să învinuieşti, să cerţi, să dojeneşti şi să jigneşti?
” Nu, n-a avut orgasm, doar ce-a jucat un pic de teatru, căci vrea să mă confirme. Să mă prindă-n laț!!”
Hațț!! Na!..că te-am prins!?
„Darrr..zi adevărat, ai terminat?!?”
Păi dacă simţi bănuiala, incertitudinea, minciuna, de ce nu descoși până la capăt secrete ascunse de femeie frumoasă, pe care zici că o mai și iubeşti?!?
Şi hai să văd iar comentarii certăreţe, ia scrieţi voi acolo citeţ şi alte-nvinuiri: femeia nu face, femeia nu drege, femeile sunt nu ştiu cum şi tot aşa şi pe dincolo mai sunt ele, ale naibii afurisite..!!”
Dar bărbaţii cum sunt, măi?!?
Iubiţi şi prea cocoloşiţi, îngrijiţi sufleteşte precum ne îngrijim copiii, luaţi în braţe des chiar şi-atunci când greşesc şi când ne ceartă, când jignesc!!
O fi corect?!?
Ia stai pe gânduri înainte de a şi răspunde! Ce te grăbești așa??!?
Nu mai sta tu drept şi învârtoșat în lauri, mândru împăiat în virtuţi multiple, pe care ţi le atribui de unul singur.
Lasă-mă să mai vorbesc și eu un pic…!!
Să-ți recomand o carte, dar măcar atât..!!?
..eii..că m-am și enervat acum!?

* nu e în stoc momentan, dar..

* textul ia în calcul un procent al bărbaților, nu reprezintă o generalizare.

Aşa înţeleg eu iubirea.
Aşa văd eu iubirea.
Aşa cred eu că-i iubirea…

Stăluceşte în întuneric.
Iubirea este o stea cea mai strălucitoare pe cerul trezit cel mai înnorat din lume!
Iubirea este artă.
Iubirea este atingere.
Iubirea este mângâiere.
Iubirea este albă.
Iubirea este binecuvântare.
Iubirea respiră.
Iubirea sărută.
Iubirea simte grijă.
Iubirea mângâie.
Iubirea este decisă.
Iubirea este motiv de viață!
Iubirea face minuni!
Iubirea face copii!
Iubirea ne adună în poveste..!..
iubirea este Soare!
Iubirea topeşte inima de gheaţă.
Iubirea ne transformă şi ne învaţă să fim buni!
Iubirea este simplă, doar noi o complicăm!

Iubirea? Iubirea este viaţa însăși!
Iubirea este aer!
Iubirea?! Fără ea nu ştiu de ce am trăi pe Pământ!
Fără iubire ce suntem!? Scrum! Funingine!
Fără iubire? Păi cum să trăiești fără aer? Fără apă?

Mi-ar fi ineficient să trăiesc neiubind!
Mi-ar fi viaţa chin!
Mi-ar trăi zile fără suflet dacă n-aş iubi.
Cum să trăiesc neiubind?

Neiubind n-aş avea suflet!
Neiubind aş trăi fără vis!
Fără iubire aş fi ternă!
Fără iubire n-aş străluci!
..iar fără strălucire viaţa n-are fericire!
Iubirea este aer şi speranţă şi bucurie!

Iubesc tare!

Vorbiseră toată seara despre cum ar fi viața lor împreună. Despre cum și-ar construi casa pe terenul cumpărat de el, pe care ea nu îl văzuse niciodată. Despre cum el însuși ar proiecta planul casei din visele ei. Despre cum ar avea trei copii, pentru că în cifra trei ea găsea echilibrul perfect. Despre cum el și-ar cumpăra pușcă dacă copiii vor fi fete. Despre cum ea va trebui să se mute lângă mare. Despre cum asta nu era nicio problemă pentru ea. Despre cum ea i-ar umple baia cu mii de coşuleţe decorative cu scoici.

Despre cum ea e marea lui. Iubire. Și singura.
Despre cum el nu e marea ei….
A reușit să își adoarmă sufletul de plumb și să lase lacrimile să se stinga in perne. Sau să i se usuce pe obraji. Cum vor ele…
Telefonul a început să vibreze insistent. Curiozitatea ar fi împins-o să vadă măcar cine e, lăsând în seama raţiunii dacă răspunde sau nu. Nu se putea mișca însă. Lasă, poate se oprește. Sau poate nu.
-”Alo?”
-”Hey!”
Ar fi cunoscut „hey- ul” ăsta din 7,2 miliarde de alte „hey-uri”.
-”Ești nebun? E ora 6 dimineața! Pe unde bântui? Văd că lumina soarelui nu te arde totuşi…”
– „Ha ha. Sunt unde îţi este ţie locul! În Vamă! Și te-am sunat pentru că ştiu că nu ai ascultat niciodată Bolero- ul aşa cum trebuie. Deci fii cuminte și ciuleşte-ţi urechile, da?”
Nu reuşise să își deschidă încă ochii, atfel încât de la primele acorduri sacadate ale muzicii putea simți briza sărată cum îi brăzda obrajii iar picioarele cum se cufundau în nisipul rece și umed. Îl simțea, cu brațele încolăcite în jurul taliei ei, respirându-i ușor și cald în păr. Vedea cu ochii minţii cerul însângerat și soarele ieşind triumfător din acest război al umbrelor, ca un stăpân absolut. Vedea casa cu scară interioară, aidoma celei a păpuşilor cu care se juca cândva, demult. Îl vedea pe el, trântit în canapeaua albă din sufrageria cu draperii de brocart verde, citindu-le dintr-o carte cu coperte de curcubeu celor două căpşoare cu păr cârlionţat care i se cuibăriseră în braţe şi în suflet. Se vedea pe ea, trecându-şi mâna prin coşuleţele cu scoici, pentru a le auzi zgomotul. Simţea cum se îndreaptă şi ea către canapea şi cum căpşoarele se regrupau pentru a-i face loc. Mânuţe mici şi mari se întindeau dornice să simtă mişcările celui ce avea să fie cel mai nou membru al familiei. Pentru ca tata să nu fie în minoritate în casă. Puşcă tot îşi achiziţionase însă…

– ”Ai adormit?”
– “Nu”.
– “Plângi?”
– “Nu. Poate”.
– “Ştii că poţi avea totul. Cu un singur cuvânt. Te voi aştepta. Cât va fi nevoie.”
– “ N-o face.”

•   Bio
•   Latest Posts

Ilie Stefania

Om simplu cu personalitati multiple. Mai mare iubitor de animale decat de oameni. Parfumul preferat este cel de scoarta de carte. In visele mele vorbesc fluent rusa, in realitate imi enervez proaspat achizitionatul sot hablando english a la maison. As putea trai bine mersi intr-o casa cu dormitoare, bai si terase. Fara bucatarie. Ascult tot ce- mi ajunge la urechi si citesc tot ce- mi pica-n maini. Am o sinceritate jignitoare, insa oamenii din masochism intotdeauna se intorc pentru mai mult. Ocazional musafir in viata mea.

Latest posts by Ilie Stefania (see all)

• Nu sunt eu, esti tu… – februarie 20, 2016
• Trezește-mă la sfârșit de septembrie.. – februarie 10, 2016

Ne supărăm des pe oameni şi-i certăm.
Avem întotdeauna cuvinte multe la îndemână pentru a exprima furia, deranjul, dezamăgirea, nefericirea în relaţie cu ceilalţi.
Dar de ce crezi că sunt ceilalţi oameni vinovaţi întotdeauna pentru percepţiile noastre?
De ce ne-om fi obişnuit noi să acuzăm terţi pentru modul cum înţelegem şi ne afectează lucruri ori situaţii ori circumstanţe?
De ce ne este simplu să criticăm comportamentul altora înainte de a gândi sincer şi deschis şi obiectiv comportamentul nostru?

Nu există efect fără vreo cauza evidentă. Logic!?
Întotdeauna am fost de părere că dacă întâmpin reacţii negative din partea oamenilor apropiaţi cel puţin, s-a întâmplat doar pentru că am lăsat deschisă uşa conflictului.
Voluntar sau involuntar, fireşte.
..căci şi involuntar, naştem conflicte, da.

De multe ori se ajunge la situaţie conflictuală şi din caza unei bunăvoinţe afişate şi acţionate în surplus, ori din cauza manifestării maleabilităţii şi a înţelegerii când nu sunt lucruri multe de înţeles, de acceptat ori de iertat.

Ne este uşor însă să acuzăm.
Ne este mult mai simplu să aruncăm responsabilitatea pe umerii celorlalţi, fără să ne asumăm parte de vină vreodată.
Trăim cu senzaţia că dacă criticăm suficient, ceilalţi nu vor mai avea timp şi răbdare să ne critice la rândul lor, pierzându-şi vremea şi gândurile doar pentru a se dezvinovăţi.
Atacăm pentru a nu fi atacaţi.

Doar că astfel nu rezolvăm nimic. Nu ne vindecăm, nu evoluăm, nu învăţăm să ne cunoaştem cum trebuie pentru a ameliora stresul şi neliniştea din viaţa noastră.
Care există categoric în relaţie cu noi în primul şi în cel mai important rând.
..căci de aceea acuzăm şi criticăm şi certăm şi jignim oameni: pentru că suntem nemulţumiţi cu noi înşine.

Nu vom reuşi însă să ne iubim mai mult şi să avem mai multe satisfacţii în plan personal dacă rănim nemotivat alţi oameni de prin jur.
Nu vom apuca să fim fericiţi în vreun fel dacă nefericim alţi oameni care ne iubesc.
Nu vom simţi pozitiv dacă acţionăm negativ.
Nu vom fi apreciaţi dacă nu vom învăța să apreciem la rândul nostru.
Nu vom fi iubiţi până la capăt dacă nu vom iubi necondiţionat până la capăt.
Nu vom fi înţeleşi până ce nu vom învăța să înţelegem.

Păi nu. Căci totul începe cu noi înşine.
Când vom reuşi să ne acceptăm pe noi înşine cu toate cele ale noastre, când vom reuşi să desluşim toate secretele despre noi şi să ne validăm cu defecte cu tot, abia apoi vom fi capabili să-i ascultăm atent şi pe ceilalţi.
Să nu-i mai certăm deloc, să nu-i mai criticăm şi să nu-i mai punem la colţ de câte ori ni se nazare nouă câte o nefericire prin viaţă.
Căci atunci vom şti cu siguranţă că nefericirea este a noastră şi nu din cauze străine.

Mereu am zis că este esenţial să te îngrijeşti de suflet, de sănătatea şi igiena lui, în aceeaşi măsură ca şi de trup.

Acum zic altfel: zic că este esenţial să pui pe un plan superior sufletul.
Să-l întreţii şi mai temeinic decât trupul pe care ţi-l răsfeţi cu tot felul de inovaţii cremoase şi uleioase şi injectabile şi..şi aşa mai departe. ?
Ştii ce-am învăţat în timp?
Am învăţat devreme că degeaba dai cu parfum dacă nu faci un duș înainte.

Am remarcat de-a lungul timpului pe de altă parte, oameni extrem de foarte bine îngrijiţi şi întreţinuţi, fără a răzbate însă dinspre ei miros măcar firav de prospeţime, iz de vioiciune tinerească nu le răzbătea din zâmbetul destul de strâmb din colţul gurii.

Ştii de ce? Pentru că ei nu-şi îngrijeau sufletul, nu-i întreţineau sufletului căldura necesară pentru a dezvolta apoi mugur după mugur..îl lăsau fără viaţă şi-i masau numa’ forma trupească.

Măi, ştii ce diferenţă mare este între un om cu trup şi suflet igienizat şi îngrijit cum trebuie, şi un om care are grijă doar de aspectul sau exterior la suprafaţă?
E o diferenţă colosală!
Acelaşi om de 35 de ani poate arăta de 45 şi asta numa’ dacă îi observi tristeţea şi singurătatea privirii blazate, învinse.

Măi, dar trezeşte-te, te rog, dacă simţi că te regăseşti în rândurile astea, printre cei ce şi-au uitat să-şi poarte grija sufletului.!!
Şi dacă nu ştii încă sigur unde te încadrezi exact, dacă te bâjbâi încă, fii atent, uite! fă un exerciţiu simplu: uită-te printre pozele tale mai vechi, de atunci de când n-ai niciun dubiu că erai sănătos şi trupeşte şi sufleteşte şi compară-le cu cele de astăzi.
Priveşte-te atent şi vei vedea cu siguranţă dacă lucrurile sunt încă în toată regula cu tine, ori dimpotrivă.
Iar dacă nu sunt, stai liniştit şi nu te impacienta, căci totul pe lumea aceasta este rezorvabil, din fericire!

Fireşte că nu se termină zilele dacă observi nişte pete rămase pe o parte ori pe alta a sufletului..stai liniştit doar şi eliberează gânduri!
Întreabă-te dacă ţi-e bine şi de ce simţi tu stare confortabilă acum.
Întreabă-te apoi şi încearcă să-ți simţi şi emoţia negativă, cu stare de disconfort.

O simţi? Cum o simţi? Apăsătoare? Tristă? Plânsă? Singură?
Vezi unde o încadrezi exact şi, cel mai important, încearcă să afli şi de când simţi lucrurile astea.
Uşor uşor aşa, caută apoi să găseşti cauza.
De ce nu mai râzi tu vesel ca în poza aceea de la revelionul trecut? Ce s-a schimbat cu tine?
Ce te nelinişteşte? Ori cine?

Şi tot aşa să faci, nu te opri deloc!
Acum este momentul când vorbind în șoaptă sinceră cu tine, vei descoperi motivele nefericirii tale prezente, vei desluşi motivul pentru care ți-a apărut şi vei găsi astfel şi soluţia pentru a reveni la starea ta normală, cu păsare de tine.

E primul pas spre vindecare.
Este primul pas făcut de tine după multă vreme fără durere, fără să şchiopătezi deloc. Simți?

Mâine urmează al doilea..şi tot astfel până când vei reînvăța să dansezi fericirea cotidian cu zâmbet larg pân’ la urechi.

Aa..! Și stai liniştit..nici nu durează mult!
E ca mersul pe bicicletă nu se uită de tot odată ce l-ai deprins! Doar se mai împiedică pe-alocuri din lipsă de exercițiu..!!

La mine aşa s-a întâmplat!?