Astăzi m-am trezit mai devreme decât în alte dimineţi.
Observ cum ridici sprânceana cu semn maaree de-ntrebare, dar mă voi preface că nu ți-am remarcat ironia deloc subtilă care strâmbă din nas principial ora mea de dat jos din pat în genere.
Tu te culci (mai) devreme, eu mă culc (mai) târziu; prin analogie şi orele dimineţilor noastre au timp diferit, doar că eu sunt împăcată cu faptul că tu eşti genul sculat cu noaptea-n cap, cum eu nu îmi propun momentan sa redevin.
..asta ca să-ți tai macaroana, nu de alta..! Prea mă scuzam eu des și-ți dădeam apă la moară criticii..păi?? Ia zi..!!.. n-am dreptate?!? ?
Și pentru că astăzi ţi-am urmat exemplul din varii motive neînţelese nici măcar de mine însămi, am hotărât să merg la piaţă..tot intră şi-ăsta mic în vacanţă..!
Poate o pofti şi el la vreo banană sau la vreo roşie sau la vreun șoricioi moale, căci tot se taie porcii pe peste tot pe prin vecini.
Observ deodată un copilandru frumuşel pe..Untari să fie?.colţ cu Floreasca??!! ..am nimerit eu oare bine străzile?? ..probabil că nu prea, mereu le cam greșesc.??
În fine, văd pe trotuar un băiețoi care se aşează pe piatra aia rece ce dă în piaţă, scoate apoi îndemânatic un chiştoc din buzunar şiii..îşi aprinde dezinvolt țigărușa.
Dă capul capul relaxat pe spate, închide ochii cu nesaț, se înconvoaie apoi cumva satisfăcut şi scoate fum pe nări precum un om mare aflat în pauza de prânz, ostenit și fiert de muncă.
Trec cu vederea ce-am văzut…doar știi și tu cum se întâmplă de obicei, nu??!
..vezi treburi, dar nu stai să te opreşti la fiecare trebuşoară-n parte pentru a-i înţelege sensul filosofic. Hmm..dar totuși acum prea nu mi-a plăcut ceva..! Întorc privirea pentru a rememora scena desfăşurată ceva clipe-n urmă, în faţa mea.
..și văd din nou copilul ce-și savura nestingherit chiștocul reaprins.
„Ahh!! El e copilul care cerşeşte-aici în colţ! El e.”
Cerşeşte bani pentru ţigări deci..
Aşa face deci. Nu are nevoi de haină călduroasă, nici de mâncare nu-i e foarte foame, n-are frate care-i țipă la sor’sa-n brațe cum zicea! Are nevoie de țigară și atât. Are multă nevoie acum cel puţin, de o ţigară fumată agale în pauza de prânz a semaforului.
Mi-e pe buze de multă vreme subiectul meu de azi, doar că nu l-am dezvoltat cum trebuie până acum de..jenă.
De teamă de a nu părea ipocrizie să extind subiect legat de bani pe care-i ai în plus fără rost, sau pe care-i are altu-n foarte minus și doar din ghinion.
Şi pentru că nu vreau să par ipocrită, continui prin a spune că n-am fost niciodată în lipsuri materiale.
Nici vreo bogătană nu am fost, nu-ți inchipui lucruri ce nu există..!!
Nu te repezi tu repede spre mine să mă pui la colţ, măcar nu înainte de a termina ce am de spus..!
Am avut de mică destul echilibru financiar cât să nu mă gândesc că mi-ar mai trebui încă o droaie-n plus.
Mai exact am trăit mereu suficient de mediu, ori poate..hai să zic..!..uuun pic peste medie.
..foarte un pic!
Ultimii ani mi-au fost probabil mai darnici, mai generoşi, decât m-aş fi gândit eu c-aș avea nevoie.
Am avut, da, de vreo opt ani încoace..şi încă probabil că mai am, juma’ de săculeţ de aur în plus peste cei doi săculeți de arginți, moşteniţi genetic din întâmplare mai fericită poate, decât povestea întâmplată altora.
..că de-aia și ziceam mai dus că mi-e un pic mai peste mână să dezvolt subiect legat de bani și de condiția sine qua non a existenței acestora cu noi împreună pentru a ne împlini fericirea, in care eu nu cred că ne poate fi satisfăcută doar cu bani mulți numărați pe lângă noi.
..de ce am plânge cu tristeţe ceva ce nu ştim c-ar aduce un plus major împlinirii noastre de sine sufleteşti??
Banii ne sunt utili şi ne aranjează o viaţă drăguţă, este adevărat, trăită în confort. Aşa este, într-adevăr.
Nu mă dezic că aș simți eu altfel decât generalul unanim acceptat.
…dar de câţi bani ai nevoie tu pentru a nu mai duce lipsuri atât de trebuincioase, neapărat trăibile ţie, fără de care nu ai supravieţui nici mort?
Hai să ne gândim amândoi..vrei??
Fii aten, te rog..! şi corectează te rog dacă eu greşesc pe undeva ori adaugă dacă omit eu altceva..
Nevoile (mele) pentru supravieţuire sunt:
hrană, apă, acoperiş, mijloc de alergătură pentru a mă mişca rapid spre locuri pe unde am de rezolvat eu treburile, haine ca să nu mor de frig, alte haine ca să nu mor apoi de cald, iubire, mângâiere cu gând bun și cald, grijă de mine..şi încă două-trei-cinci-nouă alte mărunţişuri fără de care m-aş descurca suficient de greu prin viaţă, astfel încât să visez nevoie din ce în ce mai mare de grămăjoare peste grămăjoare de hârtiuţe de bani îngrămădite nou-nouţ.
Bani ce m-ar ajuta probabil să-mi fac trocul ce-mi trebuie mie mereu liniştit şi nu să trăiesc neliniştit și agitat de azi pe mâine.
Buun! Să nu uiţi te rog că eşti liber să mă completezi sau să mă ştergi sau să mă contrazici.. când nu-ţi convine cum pun problema, mai ales că nici nu mă simt cu vreun discurs mai acătării astăzi.
Fac o paranteză necesară, pentru că îmi doresc să subliniez şi să reamintesc că din punctul meu de vedere fericirea ne trăieşte liniar.
Are suişuri, da, ce-i drept poate trăi evolutiv, însă nu are curbe periculoase, nici suișuri și coborâşuri în funcţie de situaţia materială mai multă sau dimpotrivă mai puţină, câștigată în decurs de ani.
Fericirea mai cred că este sentimentul de bine în care te regăseşti fericit în momentele tale fericite petrecute cu tine însuţi în tăcerea de dinaintea somnului liniștit; și mai apoi, sentimentul adiacent adăugat mulţumirii tale de sine, plusul de mulţumire cu tine căci te-am ales să fii partenerul meu care mă completează compatibil şi binevoitor în înţelegeri de sensuri şi optici de viaţă petrecută împreună asumat.
Aici voiam s-ajung.
La momentul în care să te întreb firesc şi paşnic, pentru că nu-mi plac prea tare discuţiile aprinse şi țipate..: pentru ce vrei tu de-aici încolo şi mai mulţi bani decât ai deja? Dacă tot ai destui??
Pentru ce continui tu să lupţi ca să câştigi şi mai mulţi bani? Tot mai mulți? Veniți la pachet cu şi mai mult stres, cu şi mai multă încrâncenare?
..nu te grăbi să-mi râzi în nas sarcastic şi ofensiv, ia-ţi timp de gândire pentru a-mi explica concret nevoia ta cea nouă pe care ţi-o consideri atât de firească în must have, dorinţa ta de înavuţire şi de mărire a unui confort ce se lăfăie suficient de altfel, zic, într-un apartament aranjat dichisit şi vesel, cu o familie sănătoasă şi frumoasă prin el pe-acolo, cu zâmbet curat?
Întins emoțional perfect, la linie! pe sârmă la uscat, călcat mai mult decât perfect la dungă sufleteşte, în ascendent aranjat şi în plan evolutiv de dezvoltare cu sine şi de asumare şi de validare personală.
De acum încolo la ce mai jinduiesti tu, măi? Dacă tot ai de toate?
La ce te-ar ajuta în plus încă un sac plin ochi cu aur, aruncat la întâmplare peste sacii tăi deja plini peste ochi cu-atâția arginţi mulți?!?
Cum?? Măreşti confortul? Aşa ai zis? Hai că nu ştiu ce naiba am, dar nu aud deloc bine..sau poate vorbeşti tu prea încet? Am înţeles eu bine deci?! Zici că dacă vei avea și mai mulţi ani, atunci cu siguranța cei avea tu și mai mult confort?!? Așa crezi tu??..sau ai citit pe undeva vreo teorie???
Cu cât mai mulţi bani ai, cu atât mai mult începi să strici valori și principii sănătoase..de ți le ai însușite deja, firește, păi altfel cum?!?
Cu cât capeți mai mulţi bani, cu atât mai multă ambiguitate-ţi cumperi. Şi incertitudine despre ceea ce eşti deja și-ți place, ori despre cum eşti ori despre ce îți trebuie să devii.
Ce trebuie, reţine! Spun ce trebuie să devii, pentru că ceea ce va fi mai mult decât ceea ce-ți trebuie pentru a-ţi ajunge, îți va fi deja prea mult de astăzi înainte.
Banii de obicei schimbă oamenii cumsecade în oameni mai puţin cumsecade.
Oamenii care au bani cu mult peste nevoia de cât le trebuie pentru a nu trăi în lipsuri majore, au tendinţa să creadă despre ei înşişi că uşor-uşor ar putea deveni Dumnezei. Asta dacă deja nu se observă că au devenit.??
Mereu mi s-a părut că acei oameni cărora le curg norocos câştiguri prea multe prin conturile bancare, nu vor câştiga mai multă fericire, nici mai multă împlinire, deloc mai multă distracţie în plus ori ceva mai mult chef de viaţă, mai multă iubire, mai multă afecţiune şi dăruire.
…ci mai degrabă am remarcat că vor pierde în timp toate aceste lucruri.
Şi ştii de ce?
..pentru că ei nu vor mai şti să dăruiască celorlalţi oameni, de la care vor pretinde însă aceleași sentimente fericite împărtășite înapoi, nu vor mai fi ei deci capabili să transmită emoţie importantă.
..pentru că ei vor uita definiţii importante despre iubire şi despre familie şi și despre împlinire personală, vor renega adevărul fericirii lor de până ieri, sperând să cumpere o bucurie nouă din ce în ce mai mare, care să pulseze din ce în ce mai bucuros; vremelnică însă, nici pe departe fericită mereu așa cum se obișnuiseră să le trăiască și s-o simtă.
..și pentru că ei uită să trăiască pentru ei înșiși fericirea proprie, aceea care-i fericesc, pentru că ei imită un ideal al altora de fericire, care în sine însă nu-i reprezintă personal, în care nu se regăsesc.
Ei vor uita să se trăiască pe ei, vor începe să-i trăiască pe ceilalți.
Mereu m-am gândit că singurul lucru important în lumea asta este doar lucrul acela, singurul lucru cel mai important pentru tine.
Mereu îmi trece prin cap că lucrul meu cel mai important îmi este customizat, adaptat personalităţii mele, idealului meu de viaţă, idealului meu de fericire.
..pe care nu-l voi confunda cu-al tău nicicând.
Nici împrumut nu ţi l-aş cere măcar, deşi astăzi mi s-ar asorta perfect ţinutei pe care mi-am ales-o pentru evenimentul de la ora 14.
Îmi cumpăr hainele din 13 magazine diferite.
Pantofii mi-i aleg cu grijă din vreo 4-5 boutique-uri diferite, pe care le caut bine până să le decid hotărât şi să le hotărăsc apoi de tot a fi potrivite cu mine.
Genţile? De pe la designeri mai ciudăței poate pentru tine, dar adorabili pentru mine datorită unicității lor.
Aşa fac, ori cel puţin aşa cred eu că procedează, toți oamenii cu bani suficient de îndeajuns, încât să nu se plângă de rate la bancă neplătite, suficient de confortabil aşezaţi material încât să nu viseze conturi înmulţite în valută din ce în ce mai pline şi din ce în ce în mai depresive şi din ce în ce mai fără scop în viaţa pe care-ncep s-o simtă ca fiindu-le o luptă de putere.
Ăştia cred eu că-s oamenii fericiţi.
Aceia care îşi sunt îndeajuns în fericire încât să nu rişte vreodată centimetru lipsă din fericirea căpătată deja în viaţa lor.
Oamenii cu mulţi bani îşi uită fericirea.
Nu o mai cresc, nu o mai evoluează.
O vând pe aur mult şi-apoi încearcă să o cumpere înapoi.
Doar că fericirea e idealistă, brambura şi nedoritoare de valori materiale multe, fără rost.
Fericirea este pură, copilăroasă, bună, binevoitoare, lipsită de invidie, creativă, unică, independentă, personalizată, plină de dragoste.. musteşte a senzualitate; ea este nevandabilă, mulţumită că are măcar un câtuşi de puţin al ei decât deloc, fericită că nu-şi doreşte insistent mereu aproape tot.
Fericirea nu numără bancnote, ci risipeşte arginţi valoroși..construieşte clipe de aur, adună sentimente profunde şi emoţii puternice ce nu s-au inventat de vândut în magazinele cu brand, le găsești însă dacă insiști, pe la reduceri, în boutique-uri de designer ucenic.
Fericirea este un clasic în viaţă.
Fericirea o trăieşti cu tine împreună o viaţă-ntreagă până la capăt, dacă-i vei învaţa ritmul adevărat, dacă o vei citi cuvânt cu cuvânt în adaptare proprie şi nu o vei recita în adaptarea celorlalţi.
Fericirea nu se cumpără nicicum, deşi ai putea avea senzaţia că ai devenit atât de foarte infinit de bogat, încât nimeni nu-ţi va rezista ofertei.
..dar fericirea nu o licitezi.
Doar ţi-o alegi şi ţi-o trăieşti în confort propriu necesar emoţional, financiar, afectiv şi drăgăstos.
Câte grame de suflet crezi tu că-ţi cântăreşte ţie fericirea?
Ori..câţi săculeţi de aur crezi tu că-ţi mai trebuie ca să ţi-o cumperi?
..ori poate că nici nu ai nevoie de ea foarte tare, ai luat în calcul şi asta?
Poate că ţi-e suficient de confortabil ca eu să cred că tu o ai, deşi-ţi lipseşte-n fiecare seară de când ai rătăcit-o.
..știu!
Leave a Comment