De ce îmi însel nevasta? „O înşel pe nevastă-mea? Tu ce crezi?”

Ce se-ntâmplă când bărbatul îşi înşală partenera? Sau de ce o înşală el?

Mi se pare un subiect mişto de dezbătut, este în aceeaşi măsură şi extrem de controversat, din păcate încă neclar cu totul, căci nu ştiu nici ei cu exactitate unde să-şi poziţioneze aceste nevoi certate de Biblie. Hahahahhh.. Înţelegem cu toţii ideea că nu ne naştem monogami, că avem nevoie de diversitate, ba chiar şi sexuală câteodată. 

Ştii ce nu înţeleg eu, în schimb?

Păi nu înţeleg bărbaţii ce-şi manifestă infidelitatea chiar din primele luni de cuplu, ce abia şi l-au format şi care pare, pe de altă parte, că le şi prieşte, din importante puncte de vedere.

Nu înţeleg deloc oamenii (căci ar fi misogin probabil din partea mea să fac referire doar la partea masculină aici) care, deşi îşi fac planuri de viitor pentru a fi împreună pe termen lung cu o persoană, sunt în acelaşi timp infideli din primele rânduri de poveste.

Hai că-nţeleg treaba cu plictisul sexual într-o relaţie.

De fapt, nu o înţeleg, dar accept teoria, 😜 pentru că, da, se poate întâmpla să nu evoluezi sexual în nicio direcţie şi atunci, din cauză că rămâi un clasic din punct de vedere sexual şi te limitezi la o relaţie obişnuită şi general valabilă pentru majoritatea cuplurilor în speţă, te rutinezi.
Hai să spunem că-i posibil asta şi de înţeles şi că ai vrea un pic de varietate ocazională cu alte persoane decât tot aceeași,UNA, mai mult decât să preferi o ascensiune în plan sexual cu partenera de viaţă pe care o ai pe termen lung.

În regulă, până aici, nu?

Dar ce ne facem şi cum îi înţelegem pe aceia care înşală din principiu?
C-aşa cred ei că este firesc şi aşa şi-au şi format ei principiile de viaţă, ce le vizează activitatea personală sexuală.

Am analizat din toate punctele de vedere tot felul de situaţii şi n-am ajuns încă să fiu sigură că este atât de firesc precum se scuză toţi cei ce o fac şi sunt și prinşi, că este.
Adică, dacă de la începuturi de relaţie în doi ai nevoie de altcineva, dacă atâta vreme cât încă nici nu ai descoperit-o cu totul, nu-i ştii valenţele sexuale din toate unghiurile.. 😅 .. de ce continui relaţia aceea??
Nu vrei să ştii nici câtă deschidere sexuală are, căci nu eşti curios pe mai departe în sensul asta… n-ai nici timp să vorbiţi şi să vă extindeţi în living actul sexual din seara asta… căci preferi un living de apartament nou al unei persoane noi, pe care ţi-ai dorit astă seară s-o cunoşti intim.
În acelaşi mod intim bineînţeles, superficial şi clasic şi banal.

Un factor important pentru sex cu persoane noi decât ce ai acasă, mereu am considerat că este vanitatea.

Între bărbaţi, spre exemplu, există întotdeauna discuţii despre ce ar face şi cu cine ar face.. dar cuuuum ar faceee!!😂

Dacă au norocul să şi facă, le triumfă orgoliul în faţa altora, de acelaşi gen categoric, ce n-au avut acţiune ci doar speranţă, căci aceea, ea, era dorită de tot grupul care şi discutase cu o seară înainte, despre infima probabilitate de a reuşi careva să răvăşească somnul de frumuseţe al acelei femei.

Eh! Dacă tu ai înscris însă, află cu siguranţă toţi, căci de fapt acesta este şi scopul final: povestea de după, la prânzul de a doua zi.
Dacă ai vrea ceva cu o femeie pentru tine şi pentru că-ţi place şi pentru că… nu ai povesti nimănui nimic, ai păstra doar experienţa în amintire dacă nu ţi-a plăcut sau, dimpotrivă, ai continua o relaţie cu cea care ţi-a sucit minţile.

Ce transmiţi în schimb tu celorlalţi?

Explicaţia de cât de bun manipulator sau de cât de apreciat eşti în general tu de către sexul opus, mai transmiţi cu bucurie în glas sentimentul de înfrângere pe care îl impui cu ton agasant de înfumurat grupului de bărbaţi din care faci parte… căci ei n-au reuşit să puncteze acolo înainte, deşi s-au căznit o vară întreagă să marcheze terenul.

Cel în cauză, ce a câştigat aşternutul respectiv, câştigă în capul lui și o creştere de stimă de sine sexuală după care tânjea, pentru a nu mai trăi, săracul, cu vreun complex al bărbatului cel fără bărbăţie.😅

De multe ori, nici nu le place. Dar de puţine ori şi recunosc asta.

Deci înşelăm partenerul, îi călcăm în picioare orgoliul în public, îl necăjim sufleteşte, şi… multe altele de care nu ţinem cont, deşi credem că-l iubim, pentru a câştiga noi teren de simpatie şi încredere în sexualitatea noastră în plan personal de care, în fapt, între noi fie vorba, ne cam îndoim în sine.
Căci doar de aceea şi simţim nevoia să tot demonstrăm una alta, nu-i aşa?

De ce naiba procedăm atât de incorect noi în relaţie cu noi? Nu-i mai uşor să fim cinstiţi măcar când nu ne aude nimeni, în şoaptă către noi să alegem să spunem lucrurilor pe nume pentru a vedea exact unde ne situăm şi pentru a nu perpetua greşeli sau experienţe de care nu prea avem nevoie?

De ce în loc să ne reparăm problemele, ni le tot multiplicăm?

Din multe motive ce ţin tot de noi, din păcate, de stima noastră de sine care nu este ridicată cum am crede, nici măcar în echilibru precar nu este ea, ci doar se zbate să fie vizibilă pentru restul din jur. Din complexe şi frustrări majore pe care nu suntem capabili să ni le recunoaştem nici nouă înşine, de teamă că ar putea fi nerezorvabile. Eu aşa cred.

Important pentru viaţa noastră şi pentru a fi noi fericiţi, ar trebui să fie lucrurile ce ne trebuiesc nouă, sunt importante pentru noi, sunt reprezentarea nevoilor şi necesităţilor noastre.

Este important să trăieşti pentru tine, şi nu să explici prietenilor cât de fericiţi ar fi putut fi ei aseară, ştiind tu cu precădere că experienţa ta de aseară, doar lor probabil că li s-ar fi potrivit ca o mănuşă.

Şi nu ţie.

În altă ordine de idei, indiferent de problemele sexuale sau de orice altă natură pe care le ai, mai cred că atunci când te-apucă dorul de înşelat repede, în relaţia ta de cuplu în care ţi-ai fixat până şi data căsătoriei sau numele copilului pe care-l vei avea, în acest caz dacă eşti deja infidel… nu iubeşti cu adevărat.

Deci te păcăleşti de două ori tu în acest caz: o dată, crezând că asta-i definiţia de dragoste, iar asta pentru că n-ai cunoscut-o încă şi te complaci în mediocritate sentimentală, doar din cauză că ai găsit o primă persoană pe care o accepţi şi public ca şi partener, căci îţi dă bine din multe puncte de vedere..

…în al doilea rând, pentru că-ţi confunzi satisfacerea vanităţii şi ţi-o întreţii totodată, cu fericirea şi împlinirea de cuplu personală, ce este cu totul diferită.

Te opreşti din drum când găseşti o persoană care nu te enervează ca şi restul de până atunci, care poate este suficient de cu destule calităţi astfel reuşind să fii mândru că-ţi este partener, în relaţie cu apropiaţii şi pe care consideri tu, că ţi-o şi poţi transforma în coleg de apartament pe termen lung.

Mie mi se pare o abordare greşită pentru definiţia de dragoste şi pentru definiţia de cuplu, în genere.
Nu trebuie să stăm în cuplu, indiferent de vârstă, dacă nu găsim persoana care să ne completeze cu adevărat. Chiar şi sexual.
Nu înşelăm din principiu, căci aşa e de când lumea. (Pentru că lumea mea este alta decât generalul)
Înşelăm şi minţim şi ne stresăm, în loc să căutăm fiecare ceea ce ne trebuie individual fiecăruia dintre noi, personalizat.
Nici copii nu ar trebui să facem pentru că trebuie.
Nici societatea şi nici prietenii apropiaţi nu trebuie să ne spună despre nevoile noastre, căci ei vor vorbi prin prisma lor, care nu reprezintă întotdeauna optica noastră de viaţă.
Dacă suntem născuţi, sau cel puţin aşa avem senzaţia, cu dorinţa de femei multe în patul nostru, spre exemplu, de ce să ne căsătorim?
De ce programăm lucruri pe care nu ni le şi dorim?
De ce nu trăim noi liniştiţi şi la 45 de ani, burlaci, dacă avem tendinţe de poligamie de când ne ştim?
De ce să facem compromisuri cu noi înşine?
Poate că abia la 50 de ani ne hotărâm brusc că persoana cunoscută ieri, este cea care ne place cel mai de mult, de până acum.
Poate că la 50 de ani începem să înţelegem cu exactitate ce înseamnă dragostea, pentru că până atunci nu am întâlnit persoana potrivită care să ne convingă că în cuplu chiar merită să trăieşti.
Poate că târziu pentru cei din jurul nostru, nu când „trebuia”, întâlnim omul care chiar ne împlineşte nevoile personale.

Şi atunci înţelegem şi că nu am face nimic ce ar aduce suferinţă omului atât de drag nouă. N-am putea să-l minţim mereu şi la nesfârşit. Pentru că n-avem motive să facem lucruri separat, le preferăm cât putem de mult doar împreună.

Dacă ar plânge, am plânge şi noi.

Nu înţeleg de ce trebuie şi vrem şi acţionăm în minciuni despre noi, până şi în faţa noastră. Un act sexual împlinit, nu necesită prezentare amănunţită printre prieteni. Nu ţine de persoane noi şi nici de corpuri de invidiat, tot mereu altele. Reprezintă doar o împletitură de sentimente, un act sexual reuşit.

Atât şi nimic mai mult!

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Unii oameni nu pot crede în ei înșiși niciodata, până când altcineva nu va începe să creadă în ei. – Good Will Hunting (1997)

 

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Cea mai întâlnită fantezie sexuală a bărbatului, o reprezintă sexul cu două femei. Ştiu că ştiaţi, chiar ştiu, ce naiba?!?😻 Doar că mă gândeam să extindem un pic subiectul, pentru o viziune mai amplă şi mai de ansamblu, căci eu zic că sună suficient de interesant, nu este aşa?!? Hai să vedem deci..! ..de ce visează bărbatul la asta? Ce-i trebuie lui două femei, câtă vreme el, adică..”EL”,da, este doar unul?!?

Eu zic că-i place vizual imaginea a două femei ce se împreunează, spre exemplu, într-un sărut. De departe să le priveşti, ca pe un spectacol, cu siguranţă că-i mişto, doar suntem reprezentantele sexului frumos..!!! Dar lângă tine efectiv, te ajută în vreun fel, domnule? 

Probabil că da, căci de aceea este şi cea mai uzitată fantezie.

Nu aici voiam s-ajung însă, ci la dorinţa de neînţeles a unor femei, care chiar vor cu orice chip, ba chiar în detrimentul lor câteodată, să-şi satisfacă sexual partenerul, cu încă o femeie în patul lor, deşi ele nu au avut vreodată acelaşi tip de fantezie.

Dar vor să-l ţină, să nu caute el în altă parte!

Nu cred că este un sacrificiu ce aduce beneficii cuplului. Nu cred că este necesar să faci lucruri şi să experimentezi încă o dată şi încă o dată, deşi ştii de la prima încercare că pentru tine a fost ceva îngrozitor, chestii ce te deprimă a doua zi în amintiri.

Nu cred că trebuie să aduci neîncredere în tine şi în cuplul tău, nu cred de asemenea, că asta-i o evoluţie în viaţa ta sexuală ce te va scapa de plictiseli sexuale în doi mai apoi, întotdeauna şi pe viitor.

Nu cred că nu se va simţi atunci, când sunteţi în desfăşurare de activităţi intime nocturne în trei, un pic de respingere din partea ta.

Nu cred că toate lucrurile de mai sus te vor ajuta în vreun fel să fii mai iubită şi mai apreciată şi mai..cum vrei tu, de către el, partenerul TĂU şi nu al vostru.

Am observat că a devenit ceva normal printre cei ce stau în cuplu de multă vreme, ba câte unii încearcă chiar și mai de timpuriu, să se extindă la acest gen de trio’parteneriat.

Să nu se înţeleagă cumva că sunt împotrivă vreun pic, că am pudori false sau mai ştiu eu ce..că nu am!😀

Sunt pro evoluţie în general, din orice punct de vedere am privi lucrurile; doar că nu cred că este obligatoriu ca ceea ce mie mi se potriveşte, este obligatoriu să adopţi şi tu ca regulă de funcţionalitate sau de fericire sau.. de cuplu.

Eu doar efectiv cred că partenera, doar ea, din dorinţă proprie dată de curiozitate, ba chiar dintr-un pic de mai multă atracţie către persoane de acelaşi sex, ar trebui să vină cu ideea şi pe parcurs, de ce nu?!? dacă AMBII îşi doresc, să transforme fantezia şi în realitate, s-o pună şi în practică.

Dar asta ar trebui să se-ntâmple în momentul în care ea, tot ea, repet, va simţi dorinţa şi va şi primi semnale sexuale de la o a treia persoană ce va participa la actul sexual ce va urma. În niciun caz nu cred că este eficient şi că va fi ceva drăguţ şi de neuitat dacă el îşi doreşte, el vrea, el alege. Iar ea doar acceptă.

Cea mai des întâlnită fantezie, rămâne aceasta. Pentru bărbaţi însă, să nu uităm să luăm în calcul, zic..
Căci pentru femei, nu întotdeauna funcţionează în aceiaşi parametri.

Noapte furtunoasă va doresc! 😊

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Orgasmul femeii.

Sunt femeie. Dar asta parcă bănuiaţi cu toţii, nu-i aşa??

Hahahah… Păi n-aveam niciun început bun pentru expunerea ce va urma şi chiar îmi trebuia un preambul neserios, pentru un monolog serios şi extrem de interesant, din punctul meu de vedere cel puţin.

Pe lângă faptul că sunt femeie într-adevăr, mai sunt şi o persoană ce-şi doreşte răspunsuri în permanenţă.

În plus, dacă punctul meu de vedere este diferit de al tău şi al ei şi al prietenei tale şi tot aşa, îmi place să aflu un punct de vedere corect, generalizat, iar atunci m-apuc să cotrobăi net-ul în căutare de răspunsuri clare. 

Şi uite cum, din întâmplare, dezbătând subiectul orgasmului femeii şi neajungând la variante comune cu prietenele mele apropiate mai niciodată, am dat peste o carte despre care toţi spuneau că ar fi revoluţionat lumea acum vreo 30 de ani, privind sexualitatea feminină şi, bineînţeles, ca si punct de interes principal se află orgasmul femeii, în genere.

Cartea la care fac referire, se numeşte „Raportul Hite. Noul studiu despre sexualitatea feminină” şi reprezintă în fapt, un sondaj de opinie realizat pe baza unui chestionar, la care au răspuns peste 3000 de femei. (autor sexologul american Shere Hite).

Se povesteşte aici, despre masturbarea la femei, despre orgasmul femeii, mitul punctului G, ş.a.m.d.
Ca o paranteză așa, cred că ar fi de recomandat în primul rând bărbaţilor s-o răsfoiască, căci citind pe acolo rânduri întregi scrise de femei, vor avea şi ei astfel ocazia, să nu mai înţeleagă femeia doar printre rânduri.

De altfel, cartea aceasta interesantă, despre care tot vorbim pe-aici noi astăzi, ar putea fi chiar un manual de înţelegere şi conştientizare a femeii din punct de vedere sexual pentru bărbaţi, îi poate ajuta pe aceştia să observe cu exactitate, care sunt cu adevărat nevoile şi necesităţile unei femei, cum percep femeile sexul, dar şi orgasmul în sine.

Autoarea se adresează cu adevărat sexului frumos în special, şi încearcă să ne ajute să ne înţelegem corect noi, ca şi femei, sexualitatea, să nu ne fie teamă să ne recunoaştem modul de percepţie al actului sexual, care-i total diferit de cel al bărbatului, să nu considerăm că ceea ce simţim sau nu simţim este greşit, ci doar diferit pentru fiecare-n parte, iar asta doar din cauză că el, partenerul nostru, are anumite aşteptări de la noi, pe care noi ar trebui să i le recunoaştem, deşi le trăim diferit.

„Cine eram eu când am început această cercetare? Eram studentă la istorie. Cam în aceeaşi perioada am descoperit mişcarea de emancipare a femeilor: eu şi prietenele mele am luat parte la demonstraţii, am scris pamflete despre «drepturile femeilor» şi despre «dreptul la salarii egale». Treptat, ne-am dat seama că propriile corpuri sunt la fel de importante ca şi dreptul de a fi plătite la fel ca bărbaţii“, ne povesteşte Hite în prefaţa ediţiei americane din 2000.

„Pentru mai mult de 70% dintre femei, raportul sexual – penetrarea penisului în vagin – nu duce cu regularitate la orgasm“, spune din nou cu sinceritate, sexologul american. Pe de altă parte, peste jumătate dintre respondente au recunoscut că au mimat orgasmul. „Vin de la şcoală lui «Nu e bine să-l laşi pe bărbat să creadă că nu te-a satisfăcut» -, asta l-ar emascula“, spune una dintre femei participante la studiu.

Alte partenere sunt adeptele disimulării „Dacă mă abordează deschis şi spune «Ai avut orgasm?», atunci refuz să mint. Voi spune ceva de genul «Aproape»“.

De ce credeţi dumneavoastră, domnilor, că sunteţi minţiţi de către femei?

Ah! Dar ce mi-aş dori să intru un piculeţ în gândurile voastre şi să va ascult retorica monologului interior vis-a-vis de acest subiect… mi-ar plăcea să mă-nvârt un pic şi să va şi trolez gândirea masculină şi mi-aş mai dori apoi, să vă tot înconjor cu întrebări încurcătoare. Să fiu gândul demon ce nelinişteşte şi nu linişteşte egoul vostru masculin şi neinteresat în totalitatea de sinceritatea noastră.

Până una alta, revin însă în realitate cu recomandarea aceasta de carte bună ce dezvăluie cu adevărat chestii reale despre sexualitatea feminină.

E veridică chiar cu adevărat, asta probabil şi datorită faptului că a fost realizată sub anonimat, toate peste cele 3000 de femei participante la studiul ce a dus la apariţia cărţii, fiind asigurate că nu li se va dezvălui identitatea.

Lectură plăcută vă doresc tuturor!

Bărbaţi şi femei deopotrivă!?

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Astăzi aş vorbi un pic despre gusturi.
Gust de om frumos sau dimpotrivă.
Nu auzi des discuţii despre vreo tipă, x sau y, care se termină cu un …”wow!! cât de frumoasă este ea???”
Iar pe tine nu te enervează câteodată, când nu vezi că lucrurile stau chiar aşa? Nu întrevezi cumva, mai apoi şi oftatul bărbaţilor de prin jur, prieteni sau doar apropiaţi, care spune din nou şi din nou şi iaraaasi cât de extraordinară este femeia din faţa ta, care ţie, femeie fiind, nu-ţi imprimă decât un rictus, o grimasă..sau ceva asemănător, căutaţi şi voi sinonime, că nu-mi vin altele în cap acum. 

Bărbaţi/femei, am ajuns eu la o concluzie logică de altfel, ce trebuia s-o am fără stat pe gânduri „multe:)), noi oamenii, avem şi gusturi extrem de diferite vis-a-vis de frumuseţi de femei, în speţă de bărbaţi interesanţi.
Bărbaţii simt ceva furnicături câteodată când văd pe câte o femeie, din ce am înţeles, interogând curios, soţ/prieten/amic, ce am curaj să afirm că mi-au spus şi adevărul sau, dacă nu, l-am simţit eu printre rânduri.☺️
O femeie, pare-se, că deşi nu are chiar toate calităţile din tipare de ideal de frumusețe întrunite, poate avea totuși un „zvâc”aparte ..adică e ghiduşă..adică în traducere are sex-appeal, are importantul ce-i trebuie pentru a fi atractivă pentru bărbat.
Până aici de acord, şi mie-mi place, spre exemplu, acelaşi tip de femeie.
Cu ceva în plan personal ce mai răzbate și din atitudine, fără vreo frumuseţe Barbie neapărat!

Dar ce ne facem cu femeile care pare că atrag totuşi bărbaţii, printr-un stil de abordare antipatic și spre deloc senzual și interesant pentru o deținătoare de sex frumos?
Care trezesc cumva sentimente în corpul acestora, de rămân blocaţi şi nu au explicaţii de niciun fel de ceva ce ar putea place la acea persoană???
„Păi zi şi mie, întreb eu contrariată în astfel de cazuri, ce e drăguţ la omul acesta? Bună nu pare ( la suflet, bineînţeles) fizic ..mmm..să zicem că…treacă-meargă, mai este și răutăcioasă permanent, în plus nici nu bagă-n seama pe nimeni niciodată, considerându-se cumva autosuficientă!”
„Acum despicăm firu’n patru…Adina…îmi place mie pur şi simplu!”
Păi asta-i răspuns??? Spuneţi şi voi.

Hai s-o luăm altfel.

Cel mai simplu mod de a observa frumusețea unei femei, eu zic că ar fi, spre exemplu, din…modul cum se comportă cu picolul/chelnerul care o serveşte cu..un pahar de vin la o terasă?!!
Mm?? ce ziceţi, e o metodă bună?

El observă primul, din modul de abordare, dintr-un zâmbet binevoitor sau dimpotrivă dintr-o strâmbătură antipatică, din ton, din cum împrăştie cuvintele la persoană întâi, de obicei, ? către acesta ordonând.. căci ei i se cuvine totul, „un pahar de vin”.

De cele mai multe ori când i se aduce însă, se strâmbă din nou la săracul om care-şi face doar meseria bine, de altfel, că…”nu-i destul de rece, că de fapt dânsa a cerut şampanie sau un proseco..” şamd, nu acest vin al casei cald și neghiob…. Hahahahah

Eh!! În momentul acesta, abia atunci, reuşeşti să-ţi faci cu adevărat o părere despre o femeie ce nu prezintă interes deloc in niciun plan de frumusețe, cum eu, de obicei ca să nu generalizez totuşi și să spun că tot mereu, am început să remarc la prima întâlnire.
O femeie simpatică, ce are ceva de spus, are și-un pic de clasă și bun simț, pe lângă buze mari și-un dos impresionant. ?
Bărbaţii nu pun problema deloc astfel, iniţial.
După ce s-au lăsat timoraţi de eleganța superficială ce intervine doar din priviri numa’, a unei femei, după ce s-au şi electrocutat mai apoi o noapte prin atingeri intime dificile..şi ….abia atunci, trecând tremurul iniţial de coplesire de apariţie nouă și oareșcum divină, de altfel, revin ei,bărbaţii, şi la păreri ceva mai obiective:
„Mda..mm..pe alocuri ai avut un pic dreptate!! Ce să zic, nu era chiar aşa cum părea când am văzut-o prima dată!!””

Hahahahah..”Pai știuuuuu,măi! Chiar știam!!Căci doar n-o cârcoteam eu din principiu!!

Mai nou mă abţin şi eu de la a da păreri așa de „personale” de genul povestit mai sus..!!
Dar ştii de ce? Să nu intru cumva şi eu, din greşeală, din start, fără drept de apel mai apoi, în vreo categorie naşpa ce nu mă caracterizează defel.
Caci sunt de-o vehemență ieșită din comun, chiar nelalocul ei când sunt convinsă că am dreptate.
Am însă,da, un simt aparte în a citi oameni, sau așa mă percep eu cel puțin!!
..Și îmi mai las încă un zâmbet dezaprobator, dar doar dacă-mi vei cere părerea despre cineva unde ai dubii. Dar chiar și atunci, consider că-i corect și necesar să adaug..”este punctul meu de vedere, nu îl/o cunosc prea bine, pentru a spune ceva cu simț de răspundere total! E doar un feeling”.

?

Oamenii frumoşi, bărbaţi/femei deopotrivă sunt în primul rând veseli. Mai au şi simţul umorului. Nu trăiesc veșnic nemulțumiți în relație cu toată lumea ce îi înconjoară, nici nu ascultă bârfe hrănindu-se cu ele căci ei nu le provoacă, au încredere în ei înșiși în principal și mai apoi acordă credit și celorlalți în aceeași măsură.
Ei o linişte aparte, datorată încrederii în sine, a stimei de sine ridicate de asemenea, și tot de aceea probabil că se fac și plăcuţi de același stil de persoane, datorită compatibilității de echilibru interior, emoțional și..tot felul de alte lucruri complicate pe care le tot dezbatem, fără concluzii similare întotdeauna, cum e și firesc probabil

Ei n-au nimic de demonstrat în plus celorlalți, faţă de ceea ce prezintă în plan personal ei către sine. ?
Zi mişto cu oameni mişto pe lângă voi s-aveţi!!

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

„Credem că cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ajungem singuri. Nu este așa. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ajungem înconjurat de oameni care ne fac să ne simțim singuri.” – World’s Greatest Dad (2009) 

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Citim cărţi cu poveste de dragoste frumoasă.

Vedem şi filme de dragoste care ne inundă ochii de lacrimi de fericire.
Lacrimi ce le vărsăm pentru ei doi, cei ce se iubesc atât de tare. După ce am vărsat 2130 de rânduri de lacrimi pentru fericirea altora, începem să plângem de mila nefericirii noastre.

„Dar eu de ce nu trăiesc poveste aşa frumoasă ? Mie de ce nu mi se-ntâmplă lucruri minunate şi de ce nu sunt iubită şi eu la modul acela?” 

Păi pentru că nu suntem şi nu trăim în realitatea filmului care are, de altfel, un scenarist foarte bun ce reuşeşte să ne stoarcă nouă lacrimi de fericire şi să ne trezească în aceeaşi măsură tot felul de sentimente contradictorii.
Nu trăim noi în realitate un preaplin, nu simţim personal vreodată printre trăirile noastre personale, scene din comedia romantică savuroasă pe care o vedem la tv, iar asta doar pentru că în viaţă ne lovim și de probleme.
Cred totuși că pe alocuri avem momente de poveste şi noi, doar că le lăsăm uitate în clipe de film, unde totul pare mirific permanent, mai bine şi mai frumos ilustrat, decât avem noi puterea chiar obiectivi fiind, să le observăm printre zilele noastre plictisite.
Închid paranteza şi revenind, se pare că în viaţa reală facem şi greşeli ce poate-s mai greu de iertat pentru partener, face şi el de asemenea tot soiul de gafe ce ne marchează negativ și pe care nu reuşim să le ştergem cu buretele. Căci nu deținem un burete de film artistic.

În viaţă se scriu toate lucrurile astea în stilou şi nu în cretă.
Trăim poveşti de dragoste cu toţii, dar toate au urmări în ani nu în minute, precum în filme.

Nu ştiu de ce suntem toţi tentaţi să dăm crezare happy-end- urilor americane, ce n-au deloc veridicitate în viaţa reală.
Sperăm mereu şi tot mereu că şi în realitatea noastră se vor întâmpla poveşti, deşi pe de altă parte ştim în acelaşi timp de mici, că poveştile încep cu „a fost odată” şi se sfârşesc cu „au trăit fericiţi pan’ la adânci bătrâneţi!” fără a ne fi povestit şi cursul firesc al vieţii dintre tinereţea cuplului luat în ansamblu şi trecerea anilor firească și ea, cu probleme inerente şi greşeli iertabile între cei doi parteneri, sau dimpotrivă! mai greu de trecut cu vederea, dar uitate din iubire multă şi afecţiune creată între cei doi în timp, în ani, în înţelegere dată de compatibilitate şi simbioză.
Eu sunt boemă, însă. Şi mie mi-a plăcut spre exemplu, „Notebook”, unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste din lume.

Dar a fost credibil filmul ăsta.

Poveste de dragoste cu poveste de viaţă veridică între cei doi, de asemenea. Care culminează cu un devotament din partea bărbatului rar întâlnit în zilele noastre, prin locurile unde suntem obişnuiţi să ne plimbam şi să observăm lucruri..!!

Poveşti de dragoste frumoase chiar există încă, TU trăieşti chiar..o poveste de dragoste după care s-ar şi putea scrie și regiza un film.

Doar că nu conştientizezi! Plângi cu lacrimi de fericire filmul american de dragoste, uitând povestea ta!

Ar fi cazul să zâmbeşti şi pentru tine câteodată, la fel cum plângi pentru dragostea închipuită dintre doi actori celebri ce joacă într-un film pregătit din toate punctele de vedere să participe la Oscar!

Ce zici? Poţi?

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Tot aud în jurul meu, dar cel mai des citesc ca să fiu sinceră până la capăt, despre lipsa dorinţei femeii de sex. Se plâng, ele, femeile, de tot felul de dureri de cap, de dureri de burtă, mint altele că sunt în perioada aceea a lunii datorată menstrei şamd..şi toate scuzele acestea au ca scop evitarea actului sexual cu partenerul.

Nu prea înţelegeam lipsa aceasta de dorinţa sau nevoie, până la urmă, căci există,nu? câteodată şi nevoie pur fizică de a te simţi bine, datorată estrogenului sau nu ştiu exact dacă dau informaţia chiar cea mai corectă..verificaţi şi voi prin google, cei/cele interesate efectiv… 

Nu înţeleg personal nici astăzi minus dorinţa orgasmica. Dar totuşi..întrebând pe ici pe colo în încercarea de a realiza de unde fenomenul acesta ciudat, am aflat că nu doar bărbaţii au disfuncţii sexuale, ci şi femeile.

De aici problemele, câteodată. Spre exemplu, se poate întâmpla femeii, să nu se lubrifieze suficient, în astfel de momente, actul sexual în sine, devenind destul de dificil pentru ea; sunt multe cauze..faptul că partenerul nu are suficientă grijă în a dezvolta şi un preludiu ce pregăteşte efectiv partenera pentru actul sexul ce va urma, de asemenea pot exista şi cauze fiziologice însă, ce duc la lipsa umezelii specifice, printre care anxietatea sau chiar şi o problema dată de circulaţia sângelui ce duce printre altele, am înţeles, la lipsa de vascularizare zonei ce ne interesează:))

Ce să zic?? există atâţia lubrifianţi pe piaţă, încât aş elimina din start problema lubrifierii dacă aş fi în cauza.

Pare-se că ne’chef de sex, mai poate apărea şi din cauza utilizării diverselor medicamente, ce au ca şi efect secundar scăderea dorinţei sexuale.
Asta n-o cred chiar pan’la capăt, dar mă rog, aşa o fi!

Mai există, din câte am citit, cauze psihice,pentru lipsa apetitului sexual.. stresul, anxietatea, probleme legate de performanţele sexuale sau faptul că te-ai îngrăşat, alt exemplu, probleme maritale, depresia, sentimente de vină etc ..că m-am și plictisit să le enumăr 😀

Bolile sexuale, sunt din nou, cele ce te reţin din a avea o relaţie sexuală armonioasă de cuplu, din punctul de vedere al femeii, cel puţin, căci ea le resimte de obicei.

..şi totuşi, după atâtea exemple de cauze ce ar putea fi o scuză pentru femeia ce nu are chef de o partida de sex, tot nu-s convinsă că există problema pe care n-ai putea-o rezolva pentru binele tău, zic, pentru tine, femeia ce-şi doreşte momente memorabile încă, deşi stai într-o relaţie de cuplu, aceeaşi de ani buni.

Nu mi se pare nicio scuză suficient de luat în calcul, pentru că dacă tu chiar ţi-ai dori, ai rezolva medical orice problema ce te incomodează la un moment de refuz pe care-l tot încerci să-l duci în zona migrenei, ce ar fi rezorvabila cu un nurofen forte. Sau un ketonal, dacă te grăbeşti un pic.

Deşi am aflat că într-adevăr şi femeile se-ntâmpla să aibă disfuncţii din acestea sexuale, tot nu le acord credit pan’ la capăt. Pentru că dacă ai dorinţă sexuală, mergi şi rezolvi probleme,dacă într-adevăr există ele. Dacă ai cunoscut orgasmul, nu mai poţi renunţa la el..chiar dacă te doare tot capul şi nu doar tâmpla.

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

Cum îţi place femeia? Ce te atrage iniţial la o femeie până s-o cunoşti atât de bine încât să alergi mai apoi alta? :))

Dan: Asta este o întrebare la care puteam să răspund acum 15-20 de ani.Mâine poimâine fac 60.

Mi se pare o întrebare caducă. Acum îmi plac femeile, aceleaşi femei.

Zici?? Nu ştiu de ce, mie-mi pare cumva, o întrebare de actualitate încă pentru tine ..!!! 🐹
De ce crezi că nu eşti, sau nu ai fost până acum, statornic într-o relaţie şi hotărât totodată în a-ţi dori să-ţi schimbi statutul, din burlac în om însurat la casa lui?? 

Dan: Statutul asta este incert.

Păi cum aşa?

Dan: După ce am să dezvolt un pic, ai să-nţelegi exact.
Uite..acum 15 ani mă certau nişte prieteni şi mă întrebau când am de gând să mă aşez şi eu într-o relaţie stabilă, să mă căsătoresc.
Culmeaaa, acum toţi sunt divorţaţi şi de fiecare dată când mă uit la ei şi le amintesc de întrebare, toţi îmi ocolesc privirea.
Doar unul a avut curaj să-mi spună… „ai avut dreptate!!”
Era la a treia căsătorie.
După a doua, înainte de a se duce la sfat, m-a întrebat de ce nu cred că relaţia va ţine.
„Păi pentru că, i-am spus, e inutilă a treia încercare.”
M-a întrebat atunci de unde ştiu şi i-am răspuns că se vede că nu ştie care este definiţia recăsătoriei.
„Recăsătorirea” este victoria speranţei asupra certitudinii.

A riscat, păi ce să-i fac? Acum râd eu de el.

Hai frate..ca n-ai vrut, nu ți-ai dorit să te-nsori!! N-ai vrut şi pace…!!
Că doar nu ştiai tu de acu’ 15 ani că se vor despărţi cu toţii şi fiind tu un vizionarrrr , culmeaaaa , hahahah, n-ai fi dorit să treci printr-un stres de două ori: o dată la sfat şi a doua pe la tribunal.
Păi n-am dreptate??? Hahahah… Dar foarte bine ai făcut, dacă tu simţi încă şi azi acelaşi lucru, având şi atâtea exemple prin jurul tău de căsnicii eşuate.. cum am cam început şi eu să am, ce-i drept, prin jurul meu de ceva vreme…foarte bine ai procedat!😼

Revenind, cum de ţi-ai ales într-un final, să fii şi regizor?

Dan: Regizor sunt de mult. De când făceam televiziune.
Mă numeam însă atunci, realizator de emisiune.
Tot un fel de regizor, dar mai pragmatic. Acum nu fac decât să folosesc ştiinţa optimizării şi să o aplic la cinema.

Ne place şi nouă cum foloseşti ştiinţa optimizării asta şi cum ai extins-o şi către cinema de asemenea… :))
Care-i cel mai îndrăgit film dintre filmele tale, cu ceva explicaţii dacă ai putea să-ţi şi motivezi alegerea.

Dan: Asta ar fi complicat dacă nu aş fi mândru de fiecare dintre ele într-un fel anume.
Primul, pentru că s-a întâmplat, după o aşteptare aşa de lungă.
Al doilea, pentru că l-am convins pe Bregovic să-mi facă muzica.
Al treilea, pentru că am avut ocazia să lucrez cu un mare actor, Adrian Titieni, şi să descopăr talentul altui actor excepţional, Tudor Smoleanu.

Felicitări pentru toate de mai sus şi mult succes cu cel în lucru,
„Aniversarea”, la care am văzut că deja ai început filmările!!

În altă ordine de idei, ce ne poţi spune despre tine în 2-3 cuvinte?

Dan: E greu să mai spun eu ceva despre mine. Orice aş spune, lumea tot ce vrea o să creadă. Sau ce am lăsat eu să se întrevadă. Am fost indolent cu imaginea mea, m-am complăcut şi acum, idiferent ce fac, tot la imaginea creată se referă lumea. Până şi tu mă întrebi de femei, când nu mai e cazul.

justify;”>Bineînţeles că lumea te vede după cum te exprimi şi te aude după cum te-mbraci, aşa e lumea, ce să facem?!? Hahahah..
Printre altele, adori să călătoreşti, acesta fiind chiar unul dintre hobby-urile tale…; deci, unde ţi-a plăcut cel mai mult de prin locurile prin care te-ai preumblat?!?

Dan:
E greu să răspunzi la asemenea întrebare. Mi-e mai simplu să-ţi spun unde nu am călătorit, decât să spun unde aş vrea să merg, mi-e greu de asemenea, să fac comparații…mi-a plăcut fiecare țară prin specificul ei de ceva aparte, prin specific de regiune sau de tradiție sau de ocean sau de bucătărie.Sau.
Deci… n-am răspuns, dar m-aş întoarce însă, oricând, în Asia şi America de Sud.

Înconjurul lumii în câte zile l-ai făcut? Interesant ca şi experienţă, zic!! A ta, căci eu nu cred că m-aş încumeta!! Hahah..

Dan: Am făcut de două ori ocolul pământului de bună voie: o dată în exact 80 de zile ca în Jules Verne şi altădată şi cu barca şi pe uscat.

Foarte tare! Se vede că ţi-a fost interesant câtă vreme l-ai făcut de 2 ori!!

Mulţumesc mult pentru interviu, cu atât mai mult cu cât ştiu că ai o perioadă destul de încărcată şi solicitantă în perioada aceasta!!

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook

O dată poţi spune că te-ai lăsat violat de propriile principii… poţi striga: „Da, a fost un viciu de procedură!!” căci te va crede toată lumea. Chiar dacă doar tu ştii că nu-i chiar așa şi-ţi recunoşti un pic de vină în sine. Public, însă, iată cum nu-ţi asumi un gând greşit măcar, un gest care a dus la „violul” de principiu propriu zis. Când se remarcă însă o a doua greşeală de încălcare de principii proprii, nu mai e viol. E deja obicei pus în practică, un joc care ţi-a plăcut şi tinde să-ţi devină cutumă. Ţi-ai violat propriile principii pe viaţă atunci, în faţa celorlalţi. Asta dacă le aveai. 😀 Din nou, doar tu ştii . 

Mi se pare vinovată însă conştiinţa ta, care deşi e trează şi-şi recunoaşte sieşi o vină majoră, o aruncă pe umerii unui străin. Căruia îi face și dosar..îi alege și juraţii, imploră până și judecătorul să dea pedeapsa maximă.
Niciodată, Ea, conştiinţa ta, nu se va vindeca într-un asemenea caz..va purta pe umeri o povară, care se va îngreuna o dată cu trecerea anilor..niciodată nimeni nu-ţi va desluşi nefericirea, întunericul din suflet nu va fi atunci vremelnic, ci cotidian, însingurat şi neprieten.
Nu degeaba părinţii te roagă şi-ţi inoculează de mic să spui adevărul, pentru că vei fi iertat astfel pe jumătate.
Un mincinos crescut mare, va ajunge să se mintă pe sine mai mult decât îşi va minţi apropiaţii..aici nu mai poate interveni vreo iertare publică pentru că, dacă perpetuezi greşeli, îţi perpetuezi de asemenea şi un caracter ipocrit, care ajuns adult, ar trebui reconstruit cu totul.

Doar că e imposibil să refaci sufletul; este imposibil să zideşti ceva bun pe o structură proastă, căci mereu şi mereu va interveni stima de sine, care va striga în gura mare falsitatea imaginii afişate. Este posibil să-ţi pictezi în culori luminoase portretul, e foarte posibil, de asemenea, să ai combinaţii de culori uzitate, şabloane copiate perfect şi extrem de credibile.
În faţa noastră doar, aceasta e câteodată posibil.
În faţa ta, în schimb, nemulţumirea va umbri un cer albastru, soarele afişat public va fi ascuns după un nor veşnic, etern şi extrem de personalizat, care nu se-mprăștie defel şi care te maturizează urât, cu riduri adânci zugrăvite din adolescenţă, care schiţează doar zâmbete, pe care noi ceilalţi, le percepem însă , ca fiind grimase.

Oglinda ta e defectă, e spartă şi n-o poţi lipi şi nici n-o poţi schimba.
N-ai bani suficienţi nici la maturitate, niciodată, pentru a cumpăra alta, vei aspira doar la un statut, pentru că ai avut creşterea defectuoasă şi pentru că ai ales să fii personajul negativ, din păcate, din filmul preferat; nu mai ai cum să ai principii bune, le-ai educat prost din fașă, astfel devii și neschimbabil din punct de vedere sufletesc.

Când simt astfel de oameni stau și mă- ntreb: gena-i de vină???
Chiar pui accentul atât de firesc şi de natural, chiar îţi doreşti şi-ţi accepţi şi-ţi asumi un destin nefericit, din cauză că-l mostenesti, doar?
Sau mai degrabă, alegerile tale depind exclusiv de tine şi de exemplele pe care le ai aproape şi pe care alegi să ţi le însuşeşti, pentru că nu cauţi să-ți găseşti termeni de comparaţie alternativi și pozitivi?? ?
Moştenirea genetică îţi dictează principiile de viaţă.
Oare?

Nu uita sa dai un Like/Share/Merita daca ti-a placut postarea si sa ma urmaresti pe Facebook