Cum sa intelegi vreodata tu tristetea mea de astazi, cata vreme nici nu vrei sa stii ca exist si eu in nevoie de sarut cateodata?

Cum sa-mi stergi tu mie lacrima, cata vreme ea tot curge, iar tu nici macar nu o observi ca plange?
Nici nu stiu cat curaj mi-ar trebui sa am, ca sa sper ca stii ce numar port la pantofi.
Ia zi, stii?

Sau te-as intreba ce cupa port la sutien. Sunt curioasa daca ai da din umeri, desi imi mangaiai sanii. Cateodata.

Te-as mai intreba daca stii ce gust am eu pentru tine. Am sa ma gust apoi, sa vad daca ai ghicit.

Mi-ar placea sa fiu sigura ca-ti pasa daca am mancat azi ceva. Cum eu te intreb frecvent.

Ce frici am, stii? Ai idee de cat de frica imi
este de singuratate?
Stii ca imi e si mai frica de a trai vreodata singura, desi noi am putea fi tot mereu in doi?

Dar mai stii tu cum ma cheama?
Ai idee macar?
Stii tu unde sunt acum, cand plang?
Te intrebi macar?

Ratacesc in tristete plansa fara lacrimi.
Caci in trecut m-am scufundat in lacrimile tale,
Ti le-am sters de tot, pe veci;
Iar pe- ale mele toate le-am secat.

Intotdeauna e la moda ceva..generatia noua are creatori moderni. De vicii moderne.

Exact precum marii creatori de trenduri care ne imbraca azi mulat, iar maine se razgandesc si incearca sa impuna o feminitate larga si comoda..identic ,in acelasi mod se nasc si creatorii de vicii.

Filmele vechi au impus placerea fumatului..ne au obisnuit parintii sa caute tigari fine ,scumpe..gestul in sine, tigareta fumata din coltul gurii incita erotic. Era un must have al doamnelor din inalta societate, cu pretentii, era o obisnuinta si printre aspirantele la acest titlu. 

Se invidia nobilimea care-si permitea aceste lucruri scumpe, nu este asa?

Urmeaza mai apoi filmele cu mafioti, mafioti care inspira putere ,mafiotii aceia simpatici, aplaudati de public,cu roluri pozitive desi ar trebui sa-i identificam in mod clar ca si personaje negative.

Acei mafioti de treaba’ daca ajungi sa-i cunosti, care fumeaza si ei, evident. Casanova..Don Juan…barbati puternici cu personalitate dorit a fi copiata, iti impun fumatul ca un must have..barbatia o regasesti in fumatul trabucului…scotch ul pe care-l bea apoi JR in Dallas, creeaza alt viciu aplaudat si neaparat necesar.

Nimeni nu-si doreste un Bobby prea bun si atat de plicticos..!!

Marii regizori devin trendsetteri prin conturarea personajelor negative simpatice ,dar viciate totodata.

Apar drogurile. Cu idoli printre adolescenti. Idoli care cresc iluzii, educa si explica stari imaginare, stari impuse prin aceste trairi extraordinare, din nou de catre creatorii moderni si extrem de adaptati, creatorii de vicii pe care- i adoram si ai caror adepti ne place sa fim, creatorii care ne- nvata sa iubim si sa insusim vicii. Moderne.

Ceea ce nu se mai spune, ceea ce nu se subliniaza ,este ceva extrem de important si actual mereu: viciul ti-l capeti pe viata.
El nu trece usor odata cu moda, ramane acolo inversunat si provoaca ravagii.

Viciul impus de un creator de renume, de un regizor care impune personaje in pielea carora ne dorim sa fim, de un producator ,nu trece precum moda.

Te va mbraca permanent cu o imagine ,te exploateaza, iar apoi, te dezbraca de calitati. Viciul te biciuieste,te slabeste, te incuie.

Ti-l insusesti usor, incepe sa faca parte din tine, dar nu stii atunci ,pe loc,ca de fapt cronicizeaza viitorul.

Boala nu trece, placerea inceputului dispare. Ramane doar dependenta.

Viciul e un trend.

Incerci moda si- ti place si gustul ei.

Nu cunosti insa si repercursiunile.

Iti da pe loc un aer cool; imaginea cool spre care tot tanjesti.

Viciul te agata,te ajuta,te ridica..si intr un final te doboara.

Eu asa zic.

Mi-este teama de schimbari.

Sunt o persoana cu deschidere catre nou, in general.
Si totusi, in acelasi timp, am realizat de curand, ca sunt tot eu, extrem de conservatoare, in acelasi timp.
Daca-mi intra-n cap un principiu in care cred si care s-a adeverit a fi functional o perioada, nu-mi iese din cap functionalitatea lui pe termen lung.
Sunt convinsa, spre exemplu, ca in cuplu trebuie sa existe parteneriat si in procent egal de compromisuri. 

Si stii care-i culmea?

Ca atunci cand esti partener cu procent de 50% , nu simti compromisul.
Si nu stiu de ce, dar am senzatia ca nici el, partenerul tau, nu-l simte deloc.
Cand te-apuci insa sa compromiti principii de cuplu ce ti-au asigurat pana la un moment dat longevitatea relatiei, parerea mea este ca iti compromiti cuplul cu totul.
Nu mai tii echilibrul atat de necesar a fi tinut, inclini balanta intr-o parte.
A ta sau a lui.
Nici nu-i important in ce parte se duce, de altfel.

Unul dintre voi, devine nefericit iar cuplul devine astfel nefunctional pe mai departe.
Oricat te-ai chinui sa-l tii unit mai apoi, nu rezolvi decat sa-l imprastii.
Eu asa cred.

De aceea, revin la inceput de idee de mai sus.
Mi-e teama de schimbari majore.
Prefer un cool conservator, cu tendinte de update doar pe alocuri si nu la mod general.

Sunt frumosi copiii. Se imprietenesc instinctual, n-au rautati principiale, nu judeca aparenta , n -au experiente trecute si urate si nici termene de comparatie, n-au examene grele.

Ei sunt doar buni si curati.!

Imi place sa cred ca inca am atuuri de copil… imi place sa vad in oameni inocenta, sa aleg prieteni calmi si nu razboinici… sa invat, sa ma cresc si sa ma educ intr-un spirit initiat si matur dar bland, cuminte si extrem de cumsecade. Deochiul nu exista, cum nu exista vraji cum nu exista limite in autocunoastere…cum nu exista iad si viata de apoi…cum nu exista rai.

Poti presupune va vei fi pedepsit sau rasplatit pt cum te traiesti. Poti presupune o multime de lucruri care sa te multumeasca si sa-ti creeze principii, sa-ti creeze un cod al vietii tale…un cod, in care spre ex,eu mi am dorit sa exploatez atribute de copil intr o viata îmbrăcată in adult. Anii trec. Si-ti stabilesc o varsta…dar cine-ti stabileste varsta sufletului ? De ce nu crestem cu naivitate..de ce presupusul adult trebuie sa cunoasca legi, sa le nvete si sa nu le-ncalce?de ce furam,spre exemplu, de ce nu ne multumim sa respectam doar legea copilariei…? Nescrisa de altfel, dai din umeri cd esti mic ,intelegi ca n ai parinti bogati si nici nu ti pasa. copilul este in esenta un matur. Copilul crede cand explici, copilul te asculta si invata ,copilul rade ..copilul plange rar doar cand il doare…copilul nu are rani in suflet… copilul are rani fizice, zgarieturi..copilul stie ca azi e important… ieri e uitat… iar maine nu cunoaste …copilul traieste experienta inocentei..o creste frumos,asa cum i-o prezinti… copilul e alb si miroase pur! De ce-l transformi? Ca n-ai cum altfel.

Ascunzisuri

Te tot ascunzi pe aici.
Si-ti place ascuns. Ne ascundem oare de ceilalți, sau ne pitim de noi?
Vrem sa dormim mai separat, sau vrem tot doi??
Ne tot ascundem. Doar de noi.
Hai sa gândim concret: ascundem explicația de 2? ascundem un secret? ascundem un prezent?
Sau ne e frica ca ne place-n 2?

Ascundem un plictis, e clar. De noi.
Si ascundem căci e trist, dorul de noi.

Azi am fost doar melancolica. Asa am fost si ieri.
Chef de ne’sex. Statica in ganduri azi.
Sau plangere de gand de doi. Azi.
Nu stiu sa dorm singura,caci nu pot alege partea mea de somn.
Maine revin si povestesc de noi din nou.
Caci vom fi iar amandoi fara vreo frica de inlacrimare sau de plictis in doi.

Suntem diferiți, dar extrem de asemănători. Mi-am dat seama în timp, că femei și bărbați deopotriva cautăm același lucru. Stabilitate sentimentală. Căutăm parteneriat sau/și prietenie. Căutăm și tindem și ne dorim să avem o familie. Pentru a fi cum trebuie și necertați de societate.

Oare?

Femeile cred, știu, simt că nu-i așa. Ele sunt convinse că dețin adevărul absolut. Eu le cred. Le cred când spun că sunt fidele, le cred când spun că sunt fericite, le cred când povestesc cu dragoste despre El, partenerul soț și tatăl copilului/copiilor lor. Sunt convinsă că ele știu ce înseamnă fericirea de cuplu. Căci fericirea, printre altele, există în doi. În doi, nu în trei sau în 14. Sau de unul singur. Suntem dați, născuți și obișnuiți să fim fericiți în doi.

Repet, femeia știe. Simte când compatibilitatea există, când este sau nu fericire în cuplul respectiv. Când a simțit o luptă, o dezbate, o discută și încearcă să-l convingă și pe el dacă cumva îl simte șovăind. De ce luptă? Că este rară această fericire. Este greu de găsit.

Nu toate cuplurile dansează pe același ritm. Sunt rare, repet, acelea care simt ritmul deși, poate, sunt afoni ambii.

Și aici, ca o paranteză, pot înțelege femeia ce se răzvrătește, se plânge că nu se regăsește în cuplul pe care și l-a format tot ea inițial.De nevoie, de frica de… tot felul de probleme iscate, de anxietăți samd. Frica de a nu găsi pe cineva mai bun, spre ex. O înteleg, deci, și pe femeia ce din teamă de a nu găsi/întâlni pe cine ‘trebuie’, a rămas agațată de un partener neadaptat nevoilor ei. În schimb, veți ști când o veți întâlni. Nu va striga zâmbind natural ” sunt fericită.” Va sta blazată într-un colț.

Bărbații au neajunsuri, însă, fericiți fiind.

EI nu simt fericirea. Niciodată. Lor le este egal. O simt doar când o pierd. Prin lipsă.

„Povestea lui O”.
„Luni de fiere”.
…si încă alte câteva cărți, ce mi-au demontat teorii despre ceea ce ar trebui să însemne sexul în parteneriat. Sau să nu însemne.
Zic asta pentru că dacă ascultam părinți, bunici, vecini samd, m-aș fi înspăimântat probabil, de teamă de ne’dorință sexuală între 2 oameni ce și-au luat inima în dinți și au spus :”DA!” cândva.
„Până când moartea ne va despărți.”
Acum, să nu mă credeți pân’ la capăt. Nu-s probabil nici eu atâta de statornică, darrrr…”DA”!!!
Spun cu mâna pe inima că n-aș părăsi vreodată partenerul ce încă mă ține-n brațe noaptea la culcare.
Ahahahhhaaa” M-ați crezut?!??”
Nici n-aveați cum. Femeile, ca și bărbații, au nevoie de satisfacție sexuală. De orgasm. Acel..ceva..care urcă, te cotrăbăie,pfffff… te gâdilă, te alunecă sau te strigă..sau îl simți.
Mmm. Sau te prefaci că-l simți.
Sau mai vedem ce-ar mai putea face el, de mâine ïncepând în cate o zi, „JURNAL DE FEMEIE” sau „Jurnal de Sex”..: că încă nu-s decisă pentru titlu.

Nu-i despre mine, ci despre voi. E povestea lui Natalie data de experiente traite personal sau auzite prin prieteni.
Sau este despre noi împreună sau despre problematici sexuale sau simplu despre un:

„Jurnal De Femeie”.

Hmmm..Îmi place cum sună.

Vouă?

De mâine. Și-n cate o zi a săptămânii,vineri de principiu, cand avem de povestit, povestim câte ceva.
Despre Sex Despre Jurnal de Femeie.
Arta Conversației In Monolog De Jurnal De Natalie.

Nu iubim perfect matches în partener. Dimpotrivă, ne place că el poate fi ceea ce ne-am dori într-un fel să fim noi.

Apreciem la celălalt lucruri și de astea , pe care le simțim oarecum în interior, dar nu le putem extroverti personal.

Într-un fel ești sau devii, fanul celui care te ține-n brațe seara la culcare. Ești compatibil cu el,da, dar tocmai datorită incompatibilității existente dintre voi. Chiar ai senzația câteodată că dezapreciezi ceea ce în fapt, tu apreciezi.

Și astfel și doar așa, devii longeviv în relație și nu poți să pleci mai apoi vreodată de lângă cel pe care adori să-l săruți în fiecare seară de ‘noapte bună’. Ți- e un alter ego extrem de necesar și de numai al tău. Face parte din tine, te reprezintă fix precum a doua personalitate.

În momentele tale din gând, atunci cand te citești cu sinceritate, doar atunci, îți scrii personalitatea reală. Doar că o recitești întrucumva mai apoi în personalitatea partenerului ales, din neputință neputincioasă de a te exprima doar în cuvinte proprii.